A aparut interviul pentru „poetic. cerul din delft si alte corpuri romanesti” pe Bookaholic. Nu a iesit rau, si Veronica Placintescu mi-a dat ocazia sa imi pun si singur intrebari. Dintre cele pe care le-am propus am raspuns la doua. Una a intrat pe Bookaholic, pe cea care nu a mai incaput acolo o pun aici.
Dar nu îmi pui nicio întrebare agresivă de genul “Am citit pe internet că în perioada ta la Cuvântul ai cenzurat premiile liceenilor. Cum se împacă asta cu pledoariile tale pentru libertatea de expresie?” sau “De ce sunteţi pornografi voi 2000iștii?” sau “Nu e ruşinos să fii poet când toată lumea are o meserie?” sau “Ai făcut o seară a poeticilor cu Eminescu interzis minorilor, ce mai vrei să vulgarizezi?” sau “Ai avut multe proiecte cu ICR, eşti un poet al lui Băsescu?”
veronica> Bine atunci, hai să facem aşa: alege tu una din propunerile de mai sus, la care să îmi formulezi un răspuns pe care nu l-ai mai dat… nici nu îl vei mai da altcuiva…
Să zicem prima, cea cu perioada de la “Cuvântul” şi cenzura premiilor liceenilor. Este foarte uşor să acuzi pe oricine de orice. În ceea ce mă priveşte, eu cred că sunt vinovat de orice m-ar putea acuza cineva. La “Cuvântul” a fost o perioadă foarte interesantă pentru mine. M-am întâlnit cu tot felul de atitudini şi abia am apucat în cei doi ani petrecuţi acolo să formulez împreună cu colegii mei un ziar viu. Acum câteva luni cineva îmi spunea că nu am făcut nimic cu revista. Abia atunci mi-am dat seama că e util să vezi ce a rămas din ce ai făcut într-un loc. Aşa mi-am dat seama că Premiile Cuvântul Liceeni sunt primul proiect al unei reviste culturale din România din ultimii 20 de ani, care a fost citat în străinătate, iar asta îmi pune nimicul într-o lumină interesantă. Altă mulţumire a fost pentru mine la “Cuvântul” că am putut să ducem la bun sfârşit editarea în volum a conferinţelor pe care le ţinuse echipa dinaintea noastră, în formula lui Mircea Martin. Nu ştiu prea multe exemple de echipe noi în vreun domeniu din România care să continue ceea ce s-a întâmplat înaintea lor. Dar am şi un regret legat de acea perioadă. Singurul. Că în urma unei controverse în ziar am pierdut colaborarea lui Ion Vianu. Asta mă doare şi acum. E o voce importantă în cultura română de azi şi nu am ştiut să îl păstrez în acel moment.
Cea de/a doua intrebare la care am raspuns nu a mai iesit pe site asa ca o pun aici:
Ai avut multe proiecte cu ICR, esti un poet al lui Basescu?
Este greu sa confound o institutie cu o persoana. De fapt partile bune ale ICR sunt legate de persoane care isi fac bine treaba. In acelasi fel partile rele, le datoreaza tot unor persoane care se tem sa nu supere. Cu ICR am avut cateva experiente in care am colaborat cu oameni cat se poate de profesionisti, cum nu prea suntem obisnuiti sa intalnim in proiectele cultural romanesti. Am avut senzatia asta la ICR New York, unde cei care ne-au organizat lecturile aveau contacte foarte bune nu doar cu toate celelalte institute cultural de acolo, dar si cu institutiile cultural cele mai importante. Puteau sa dea telefon si erai asteptat la intrare la MoMa sau aveai bilete la jumatate de pret la BAM. La Berlin am avut trei lecturi.
Una a mea si doua in care am propus si am gandit logica intalnirii cu scriitori din Romania. Cea mai buna explicatie este legata de faptul ca anul asta, Literaturwerkstatt din capital Germaniei au solicitat ICR sa mai facem o lectura. Oameni care isi fac treaba bine la ICR am gasit si la Praga si la Stockholm, unde suedezii imi spuneau ca ICR si British Council sunt cele mai active spatii cultural din oras. Pe partea proasta pot sa iti spun ca stiu cazuri de oameni absolut respectabili la proiectele adresate romanilor din Basarabia care au taiat finantari pentru o revista culturala din Chisinau foarte bine facuta numai pentru ca se temeau sa nu fie interpretat un articol (un singur articol) aparut la un moment dat. Si lucrul asta s-a facut fara explicatii. Cum spuneam, lucrurile nu depind la ICR de o singura persoana ci sunt nuantate pentru fiecare om cu care intri in contact acolo.