Mi-a placut sa regasesc textele despre cei mai tineri poeti de azi si sa recitesc lucruri care ma fac mereu sa cred ca in intelegerea poeziei ne scapa exact ceea ce asigura deopotriva vitalitatea si persistenta ei dincolo de ceea ce credem:
(le pun aici inainte sa ma apuc de corectura- de fapt… „cand poemul meu va fi perfect eu o sa dispar”)

Toată lumea poeziei la Bucureștiul Licart-ului (2008)

La noi iarna ninge cu cutii/ De electrocasnice

1 Instalații
2 Corpuri
3 Stări
4 Viziuni

Câteva repere: În 2008 John Ashbery a lansat o antologie care i-a consolidat poziția de autoritate a poetiziei americane contemporane. O situație neașteptată pentru un poet care lucrează cu subtilități uneori obscure. Dincoace de ocean, Moscova celebra anul trecut ziua poeziei cu o serie de cinci seri dedicate unor grupări poetice care nu au acceptat să apară nici una în același eveniment cu celelalte. În Japonia, un tânăr de 16 ani transpune lumea de azi în senzații care par atemporale din punct de vedere a istoriei poeziei.

La începutul anilor 2000 în România încă mai părea să funcționeze reluarea unei competiții generaționiste. De această dată, literatura de toate felurile era pusă să facă față presiunilor și inconsistențelor realului. Erosul și mistica mai mult sau mai puțin minimalist visate de poeți ca Mihail Gălățanu ori Cristian Popescu deveneau un coșmar mușcător în Manifestul anarhist semnat de Marius Ianuș ori în excesele poetice semnate de Dan Sociu. Ceea ce Claudiu Komartin își asuma din poetica vocilor pe care le-a încercat și-a asumat impresia de extravaganță în poezia unui realism care ia literatura la rost.

Acum mai bine de un sfert de secol, Alexandru Mușina teoretiza o poezie despre viața noastră obișnuită. Ceea ce promitea să fie un paradis textual s-a dovedit o fabuloasă derivă livrescă. Realitatea mai mult sau mai puțin textualizată (nu pentru prima dată dar, în sfârșit programatic) era dată cu capul de toți pereții referințelor literare. Exact așa cum în anii 70, revolta social-estetică a poeziei beat americane s-a transformat rapid în material didactic și acolo a rămas, revelația cotidianului din anii 80 a reușit să se construiască în limitele unei teoretizări ficționare definită mai degrabă la nivel academic decât în termenii mereu problematici ai unei funcționalități profunde.
Lumea perfectă visată de iubitorii de literatură și-a arătat colțurile complet neîngrijite nepotrivite prin idealizarea unui cotidian mutilat după chipul și asemănarea fantasmelor noastre. Așa se face că tot ceea ce s-a dorit a fi o destoinică și respectabilă inginerie textuală s-a cantonat (poate și continuând viziunile desantiste) într-o zonă perfect estetizată, literară.

Ca să acesăm o zonă încă și mai clar fixată în termenii istoriei literare putem să coborâm la începutul celui de-al treilea deceniu al secolului XX când două mișcări practic contemporane fundamentau abordări poetice distincte. Pe de o parte, T.S.Eliot căuta atestarea competenței poetice în America prin prisma judecării unei istorii a poeziei. Pe de altă parte, Marinetti în Italia și dadaiștii în Elveția, Franța și România pulverizau tradiția pentru a impune vitalitatea limbajului poetic. În paralel, două demersuri poetice cu intenții contrare.

Revenind în prezent, diferențele geografice transpuse în termeni de poezie nu par să mai aibă relevanță. Mai mult decât oricând, într-un singur concurs poți să găsești poeme care țin de paradigme (și, inevitabil, de istorii ale expresiei poetice) complet diferite și, în același timp, serios fundamentate, personalizate și inedite din punct de vedere al perspectivei. De parcă toată lumea ar fi într-un spațiu unic.
Aceasta a fost senzația pe care am avut-o citind poemele nominalizate pentru ediția 2008 a secțiunii de poezie a festivalului Licart. (continuarea AICI)

si, dupa un an:

Poezia azi. Licart 2009

1. Instalaţii – a) experimente expresiv-afective b) gâlceava poetului cu lumea sa c) rima
2. Corpuri – ritualuri & autodefiniri
3. Stări – a) reveriile afectivităţii b) drame casnice
4. Viziuni – ascendenţe poetice

Lucrul care te frapeaza la comentariile de poezie de astazi sunt legate mai ales de ruptura pe care o sugereaza intre textele comentate si orice alt lucru contemporan. Am avut şansa să mă număr printre cei care au jurizat ultimele trei ediţii ale concursului de poezie din cadrul festivalului Licart. Anul acesta am fost entuziasmat să îmi dau seama că a devenit din ce în ce mai greu să departajez poemele nominalizate. Ca în fiecare an, m-am apucat să punctez poemele pe care le-am primit de la Radu Herjeu, organizatorul evenimentului, fără să am nici cea mai mică îndoială că foarte puţini dintre cei nominalizaţi în acest an vor continua să scrie poezie. Şi tot ca în fiecare an, pe măsură ce am citit poemele, am renunţat la ideea de a acorda punctaje pentru ceea ce aceste poeme promit, puncte de încurajare. Şi asta pentru că poemele pe care le-am citit (chiar dacă uneori pripite, alteori înşelate de rezonanţe facile) conţin deja, toate, reperele unei hărţi poetice contemporane. Mai mult decât oricând, demersul jurizării poemelor semnate de tineri mi-a acordat ocazia de parcurge aproape toate zonele vii ale poeziei care se scrie astăzi.
Am avut surpriza să descopăr că poezia care începe să se scrie astăzi comunică din ce în ce mai clar cu tendinţe şi poetici contemporane din toată lumea şi am ales să arăt acest lucru în eseul de faţă. Cele patru părţi ale eseului încearcă să folosească alte instrumente decât eternele judecăţi de valoare plimbate de critica de întâmpinare de azi. Am încercat să definesc poezia pe care am citit-o la Licart 2009 pornind de la două concepţii complet opuse. Prima a despărţit poeticile artizanale, bazate pe un text construit de poeticile organice, legate de dezvoltarea aproape obsesivă a unui corp textual pentru care principala regulă de legitimare este autenticitatea expresiei personale. A doua împărţire a poemelor jurizate a privit pasivitatea unei stări izolate şi acţiunea unui demers poetic ţintit spre o viziune.
Aceste împărţiri nu au atras în mod automat şi o scară de valori explicită ci au oferit ocazia unei relaţionări mult mai fertile cu textele tinerilor poeţi. După cum sper că se va vedea, reuşitele stau alături de încercări timide, acest lucru fiind prea puţin important din perspectiva tabloului cât mai cuprinzător pe care ne-am propus aici să îl alcătuim.
La fel cum în zona artei a afirmat Mario Merz, “All art has been contemporary”, şi în poezie, chiar şi creaţiile clasice au avut un acum al lor. Acesta este un acum al poeziei de azi. (continuat AICI )