In fond aceasta este singura certitudine pe care o lasa cea mai buna idee pe care Uniunea Scriitorilor a avut-o in legatura cu poezia. Exista o lista, dar ce reprezinta ea nici macar presedintele USR, criticul literar cu acelasi nume nu a gasit de cuviinta să afirme.
Stim asa: este o lista de poeti contemporani. Aceasta cuprinde 26 de poeţi în viaţă (cu toate ca initial erau anuntati 25. Sigur ca ar fi interesant de aflat cine a fost in plus, dar nu ştiu dacă este la fel de interesant de spus. Sau elegant, sau oricum.) Printre paradoxurile poeziei mai merita semnalat faptul ca din lista iniţială de 25 de poeti anuntati au lipsit doi: Angela Marinescu si Mircea Cărtărescu (sau cel putin asa ne spune Liviu Ioan Stoiciu, pentru care trebuie sa ne bucuram ca in sfarsit, pentru o seara, sfarsitul lumii energetice nu mai vine). Probabil asa se explica 25-2=26.

La o zi dupa ce Uniunea Scriitorilor s-a aratat dispusa sa „clarifice situatia scriitorului Paul Goma”, ca orice lista, lista lui Manolescu a fost o insiruire de nume cu speranta ca poezia isi va face treaba. Am fi crezut ca este o lista a celor mai buni poeti si, ascultandu-i pe toti cei 26 la Ateneu, nu am nicio indoiala ca era o varianta cat se poate de plauzibila.
Din pacate, insusi autorul listei, Nicolae Manolescu a tinut sa tulbure aceasta impresie din moment ce a gasit ca „atat in sala cat si in afara ei mai sunt poeti la fel de buni”. Dar, asa cum a procedat si presedintele USR, o sa alegem explicatia cea mai simpla: este lista poetilor pe care criticul invitat sa o alcatuiasca ii considera cei mai potriviti pentru „a face auzite si vocile poetilor in cetate”.

Ce spune lista si proba ultima ca sa fii pe ea
Copertate de versurile din Nichita Stanescu (Elegia X) şi de cele ale lui Marin Sorescu (Prieteni şi Contabilitate), în interpretarea pertinentă a lui Ion Caramitru, lecturilor din această gală a poeziei nu le-a lipsit nimic. Au impresionat încă de la prestaţiile Anei Blandiana şi a lui Mihail Gălăţanu, au amuzat cu Emil Brumaru (chiar dacă în cazul lui Horia Gârbea cred că nu prea contează dacă se râde cu sau de poet) şi au trezit melancolii cu Ioana Nicolaie. Poate doar logica, dar se pare că nu sunt prea mulţi care să fie interesaţi de logică atunci când e vorba să urmărească un şir de lecturi. Si totusi o logica a aparut din cand in cand in ordinea in care au urcat poetii pe scena. Cel putin in primele 2 ore de lectura, la fiecare 2-3 poeti chemati sa citeasca era chemat un autor care a debutat dupa 1990. Exceptie a facut seria de final, ultimii 5 poeti fiind toţi poeti ajunsi la maturitate inainte de 1990.

Sunt sigur ca foarte multi dintre cei care scriu poezie sunt interesati sa stie ce trebuie sa faci ca sa fii pe o asemenea lista. Vestea buna este ca sunt mai multe posibilitati. Daca scrieti bine, o functie in USR nu v-ar impiedica sa fiti pe lista. Chiar şi asa, dintre cei 26 de poeţi chemaţi pe scenă numai 12 au avut sau au o funcţie la conducerea USR, astfel că selecţiei măcar nu i se poate reproşa cine ştie ce interese de gaşcă. Vestea proasta este ca, odata, ajuns pe scena- aflam de la acelasi LIS- nu o sa mai auzi ce citesc ceilalti si Gala poeziei o sa ti se transforme intr-o defilare de cefe. Ceea ce s-a intamplat probabil si pentru membrele cvartetului Anima, care dupa prima interventie muzicala au stat cu intrumentele in brate pe scena mult peste o ora pana la urmatoarea piesa muzicala.

Ce vor să spună poeţii

Intrebarea cu care ne-a chinuit scoala s-ar fi putut multiplica in cazul de fata, dar, fiind vorba despre un spectacol, ai fi crezut că vor exista câteva linii care să ordoneze mesajele. Din păcate este greu să găseşti ce are în comun „numai faţă de pagina mea vinovată” al Anei Blandiana cu „nu voi muri din cauza morţii mele” (Mihai Gălăţanu) ori cu „Tot mai viu sunt” al lui Teodor Duna, pentru a lega textele primilor trei poeţi chemaţi pe scenă. Ori „Peştele mai mare decât râul”, (Gabriel Chifu) cu „Poarta înaltă a elementelor” şi „ochiul absenţei” din versurile citite de Marta Petreu, cu insolitul fel în care „se iubesc ouăle dintr-o omletă” al lui Adrian Alui Gheorghe, după sexul lui „Ion de la gară” care „părea cât o pisică” în poemul lui Nicolae Prelipceanu (în ordinea inversă dinspre sfârşitul Galei). Sigur că legături poţi să găseşti între mai toate lucrurile, mai ales că ultima parte a recitalului a fost introdusă de „Dumnezeul cu mulţi morţi pe conştiinţă” din poemul lui Aurel Pantea. Iar între „cavitatea bucală goală de conţinut” (sic) şi realitatea „care s-a prostituat” în poemele lui Florin Iaru şi „când eram mic mă visam şi mai mic” al lui Ioan Es Pop parcă ar fi o variaţie de punct contrapunct asa…

Mergând înapoi înspre spre jumătatea serii, ar continua dificultatea în identificarea firului care duce de la „ziua în care morţii erau mai frumoşi decât cei vii” din poezia lui Varujan Vosganian cu „yoghinii cu picioarele pe cer” de la Vasile Dan şi cu „gospodina care nu uită” la Robert Şerban.

Pentru a încheia într-o „notă pozitivă” oarecare legătură trebuie să fi fost între ieşirea impresionantă a „sufletelor de la second hand” anunţată în poemul citit de Nichita Danilov şi empatia starnita anterior de cel care se autointitulează „băiatul rău”, Traian T Coşovei. Ca să nu se dezmintă, „băiatul rău” a fentat coregrafia care cerea figuraţie alături de ceilalţi cititori de până atunci, invocând ca scuză „internarea mamei la SMURD”. Nici măcar dacă era actor nu i-ar fi fost mai uşor. Dar poet e aproape next „best” thing sa fii, cu părere de rău.
Pana la urma, cei 26 de autori ai Galei Poeziei Romanesti la editia intai au fost Ana Blandiana, Mihail Gălățanu, Teodor Dună, Ion Mureșan, Horia Gârbea, Liviu Ioan Stoiciu, Ioana Nicolae, Dinu Flămând, Nora Iuga, Leo Butnaru, Daniel Bănulescu, Emil Brumaru, Mircea Dinescu, Adrian Popescu, Traian T. Coșovei, Nichita Danilov, Robert Șerban, Vasile Dan, Varujan Vosganian, Florin Iaru, Ioan Es. Pop, Aurel Pantea, N. Prelipceanu, Adrian Alui Gheorghe, Marta Petreu, Gabriel Chifu.

„Michael: Fredo, who are the girls?
Fredo: That’s for you to find out.”

Acordurile temei din filmul „Naşul” interpretate la final de cvartetul Anima l-au facut pe Nicolae Manolescu sa multumeasca pentru faptul ca interpretele au amintit ce fel de muzica se canta sub cupola Ateneului, iar publicul, devenit, pentru prima oara la un eveniment USR, mai important decat evenimentul a primit invitatia sa se uite pe pereti dupa canonul culturii romane de acum 100 de ani. Este important ca acest eveniment sa continue, chiar si cu exact aceiasi poeti invitati acum pe scena, dar este greu de crezut ca fara o minima cautare a unor mize pe care sa le prezinte cat de cat logic, Gala Poeziei Romane va putea rezista.

Cu sau fara figuratie

Altfel, ca si acum, cei mai multi participanti la gala (public&poeti invitati ca si moderator) vor fi obligati sa stea la locurile lor in cea mai mare parte a spectacolului. Tehnic, acest lucru s-ar numi figuraţie. Sigur, figuraţie la Poezie, însă, oricât de interesant ar putea să sune să faci figuraţie la poezie, parcă nu e ceea ce ne-am dori pentru poeţii importanţi. Chiar şi aşa, Gala poezie rămâne cel mai coerent demers de promovare a literaturii contemporane pe care l-a făcut USR în ultimii 20 de ani, şi repetând evenimentul sunt şanse să fie abolite asemenea stângăcii de mesaj.  Sau, în acord cu piesa muzicală de încheiere a galei putem să ne auzim întrebându-ne:”Fredo, cine-s fetele?” ca să ni se răspundă „Asta trebuie să afli tu”. Nu trebuie să mai spunem că în filmul din 1972, Fredo nu află cine sunt fetele, nu?!