Nora Iuga inaugurează seria CDPL fest de autor în Club A.

Vineri, 22 februarie, în Club A, CDPL FEST 8 va găzdui o ediţie specială Nora Iuga. În jurul orei 19.00 este programată premiera documentarului “Aici Nora Iuga”, o producție un cristian, care semnează și scenariul. Regia este semnată de Vlad Rotaru.
Programul complet include alături de noul documentar din seria Cinema literar și două standuri personalizate (de autor și de familie).
17.08 ce-am mai făcut, ce-am mai auzit, ce-am mai CeDePeLit
17.30 standurile Norei Iuga
– standul de familie
– standul de autor
Poveşti şi microfon deschis
19.00 (posibil 19.15) premiera documentarului AICI NORA IUGA
20.10 liber la autografe
Cu acest eveniment se deschide seria FEST-urilor de autor. Cum editura CDPL s-a lansat pe piața de carte în 2010 cu două reeditări Nora Iuga, Spitalul manechinelor și Dactilografa de noapte, era firesc să se lanseze și edițiile personalizate cu aceeași autoare. Prezentă de mai multe ori în Club A în ultimii ani (aniversarea de 81 de ani a fost făcută în 2011 în Club A), autoarea a dorit să-și prezinte primul stand de autor în spațiul din Blănari 14. Obiecte și cărți, povești și amintiri vor fi spuse de Nora Iuga înaintea premierei documentarului AICI NORA IUGA, microfonul deschis urmând să dea posibilitatea invitaților să participe la această întâlnire.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.