Kira Valentina e poetă şi performer. Nominalizarea ei pentru 2026 la Premiul ”Gheorghe Iova TEXTUARE” vine pentru că ”aduce împreună poezia, performance-ul și muzica într-un mod care reușește să fie alienant pentru fiecare câmp artistic în parte. Ce face este, în definitiv, performance, un performance în care scrie și cântă live în relație cu prezențele spectatorilor, în contexte locale și internaționale”. Sunt cuvintele Adrianei Gheorghe privind lucrarea Să cânti unui suflet /A Soul To Sing To, prezentată de Valentina în 2025. A publicat volumul de poezie „umilirea animalelor” sub pseudonimul val chimic, în 2010, precum şi noi poezii în antologii. E co-fondatoarea grupului de performance EGG NO EGO (2011-2014). Pasionată de live art în spaţiul public, a organizat diverse acţiuni colective. În 2014, a coordonat The International Performance Art Festival – Platform – în Bucureşti, împreună cu Jürgen Fritz. A prezentat lucrări în Bucureşti, Tel Aviv, Istanbul și Londra. Din 2022, e performer în spectacolele de teatru senzorial și imersiv ale laboratorului “Citit în”. În 2025, e artistă invitată în programul Instituția Performance-ului, curatoriat de Adriana Gheorghe la Teatre. În creaţiile ei, inventează ritualuri şi experienţe, în căutarea conexiunii, a prezenţei şi a unităţii, cu intenţia de a inspira un viitor mai generos. Curioasă despre straturile realităţii, reconstruieşte lumea interioară prin permutări ale artefactelor în natură, arată prezentarea sa de pe platforma statia-scai.com Cine câștigă Premiul ”Gheorghe Iova TEXTUARE” 2026 pentru experiment în literatură afli pe 8 ianuarie. Interviul de nominalizare este aici. Ca și ceea ce a înțeles AI din ce zicem noi.

Răzvan:  Chira Valentina, ai folosit pseudonime și pentru volumul de poezie, care a rămas singurul tău volum de poezie, Umilirea animalelor, dar care e de referință. Mereu, când cineva vrea să vorbească despre schimbarea perspectivei în poezia românească contemporană, se referă la volumul tău. Dar după ce ai lansat volumul, ai mai publicat poezie doar în antologii. În schimb, ai avut o activitate susținută în zona de performance. Care e legătura dintre poezia ta și performance pentru tine?

Kira Valentina: Mulțumesc pentru ocazia de a vorbi cu tine și despre asta, despre poezie și performance. Este o muncă de viață, ți-ai drept, acum dacă mă gândesc, și cred că o voi continua. Nu am mai publicat după Umirea Animalelor, dar am scris în schimb.

Poezia m-a dus la performance și apoi performance-ul m-a condus și m-a încurajat să scriu în continuare.

Performance cu scrisul în față

Răzvan: A fost vreun eveniment care te-a făcut să treci din scris în performance? O întâmplare sau ceva care ți-a declanșat trecerea asta?

Kira Valentina: Da, pentru că nu prea mă pricepeam să-mi recit poeziile. Simțeam că e nevoie de ceva în plus sau că nu sunt eu capabilă să folosesc vocea așa cum poate ar fi bine să ilustreze universul acela din carte. Și atunci am apelat la mijloacele performance-ului, tocmai din dorința de a crește acel univers, de a-l face mai palpabil.

M-am îndrăgostit de performance și mi s-a părut că este foarte apropiat de poezie. Știm cu toții că există poezie de acțiune și sunt gemene aici lucrurile. Cu ocaziile în care eram invitată să-mi citesc poeziile, am început să adaug acțiuni.

Nu au fost foarte bine primite și eu eram mică și, nu știu, poate stângață sau poate încă exploram și nu era așa de bine conturată acțiunea. Pentru că este dificil să poți să reciți și în același timp să ai atenția atât de bine lucrată, ca unui actor poate, să spunem, să alături și acțiuni. Și atunci cumva era un decalaj, un fel de ruptură pe care de-a lungul timpului am atenuat-o.

A fost nevoie de mai multe experiențe pentru a aduce împreună poezia și performance-ul.

Răzvan: Am văzut că volumul tău a apărut în 2010, și tu ai început lucrul susținut pe performance, ai făcut grupul de performance Egg No Eggo, din 2011. Cum s-a închegat dimensiunea asta de grup, de performance?

Kira Valentina: Eram, de fapt, două persoane care țineam baza. Eu și prietena mea, Ana Barbu Uzura. Am mers pe stradă pentru că simțeam nevoia să cuceresc universul într-un fel.

Adică odată dorința asta de a ieși, de a explora și în același timp de a mă înțelege pe mine în lume, cu încrederea aceea pe care ți-o dăpine rețea, că lucrurile pe care le faci vor avea un efect. Și nu m-am îndoit niciodată de asta. Mergeam și făceam acțiuni simbolice în spațiul public și din orița de a avea contact cu oamenii de pe stradă, cu trecătorii, mi-a plăcut foarte mult și îmi place în continuare lucrurile astea, încă îl fac, de a mă conecta cu oamenii pe care nu-i cunosc, și de a-ți surprinde de a încerca să te ajungă cu ei într-un moment de grație sau de întâlnire specială.

Anumite… nu aș vrea să le zic ceremonii, dar cadre, cadre de întâlnire. Să le transmit ceva, să avem un dialog. Într-un fel, dorea să vindece alienarea care era în umilirea animalelor. Performance-ul a venit ca o dorință de vindecare a acelei alienări. Și cred că ăsta a fost parcursul.

Volumul luminii în rostire

Răzvan: A fost un moment în care ai terminat să te raportezi la volum? Sau continuă raportarea asta? Că îți spuneam, pentru tot restul lumii, noi ne mai raportăm la volumul tău.

Kira Valentina: Raportarea la el cred că nu a durat așa de mult, de fapt. Pentru că m-am dus într-o zonă puternic simbolică și acționistă, să zicem. Și m-am desprins destul de repede.

Eu, de fapt, nu mai eram aceiași persoană când am terminat cartea și cumva a fost o ruptură destul de irevocabilă, ca să spun așa. N-a durat foarte mult legătura mea cu cartea, dar mi-a dat impulsul de a intra în alte lumi. Adică a fost o inițiere. Așa cum trecem prin această inițiere cu toții când scriem o carte. Și apoi am continuat să scriu poezie în jurul performance-urilor pe care le-am făcut. Uneori scriam o poezie, cum îmi place să-i spun, de circumstanță, care cumva pecetluiește energetic acțiunea pe care o fac.

Deci fac așa, un fel de sigiliu, dacă vrei. Și mai multă vreme am făcut lucrurile astea. După care s-a dezvoltat această practică de a scrie în performance, pentru că am avut ocazia să fiu invitată în anumite contexte de colaborare și să pot să lucrez în continuare cu oamenii.

De exemplu, cum m-a invitat Irinel Angel, la multe rânduri lucram la muzeul de artă de pildă. Și acolo din nou am avut ocazia să intru în contact cu oamenii și să le scriu în direct. Am mai avut o colaborare cu ea și tot așa.

O instalație în care mă ajuțam într-o cameră și oamenii veneau pe rând la mine și scriam în contact cu ei. Astea au fost cumva primele feluri de a scrie înăuntrul mediului și practicii de performance.

Răzvan: Am văzut că ai coordonat în 2014 și International Performance Art Festival, o platformă în București. Și vreau să știu cum se încheagă pentru tine zona asta de performance românească în contactul cu zona internațională? Pentru că ți s-a deschis lucrul ăsta o expunere mai largă.

Kira Valentina: Da, în vremea aceea, după cum am spus, eram atrasă către… Și performance-ul are teritoriile lui… Către secțiunea din performance, care e mai degrabă către acționism și ritual.

Și am lucrat cu Jürgen Fritz în Istanbul și colaborarea noastră a continuat, aducându-l pe el aici, în România, și pe invitații lui să țină niște ateliere de performance. Nu este prima dată când… Adică în România au mai venit aceste valuri de performance.

Am ajuns, de prildă, în 1990 la Sfânta Ana. Acolo a fost o congregație de performance, de acționism, care s-a revărsat pe malurile lacului Sfânta Ana și au făcut acțiuni. Și a fost această relație întărită deja de Ütő Gusztáv și alții.

Iar ceilalți artiști pe care i-am adus atunci erau radicali. Adică destul de radicali. Au ieșit pe stradă și au făcut niște acțiuni puternice. Și spațiul platformă atunci nu a căzuit. Și a fost un eveniment frumos. Am făcut de-asemenea chiar dita evenimentul la Fabrica Pionierul, prin ruime pe acolo.

Probabil că s-au bucurat niște oameni de el. Mă gândesc că au fost și artiști din România care au participat la ateliere. Nu este neapărat un gen de performance care se practică la noi.

Noi aici am fost foarte influențați de dansul contemporan și practica speculativă de expresie. Dar asta nu înseamnă că ele pot coexista și răsări din nou. Ieși din nou la iveală.

Lumea cu care vorbești și îți răspunde

Răzvan: Dar astea sunt toate zone în care ai intrat și tu. Și dansul contemporan și colaborarea asta cu artiști, cu muzică, cu relânghel. Oricum Irinel Anghel a fost foarte importantă în toate lucrurile legate de performance de la noi. Voiam să știu cum resimți tu colaborările astea și ieșirile spre alte genuri? Tu venind practic din poezie.

Kira Valentina: N-am vrut să fac decât să mă bucur de contextele care există la noi. Sigur, pot să mă duc și în străinătate, dar m-am folosit de ceea ce este aici și chiar sunt recunoscătoare că am putut să lucrez cu oamenii aceștia. M-am văzut cu Irinel Anghel, apoi cu Adrian Ciglenean, care face Teatrul Senzorial.

Din nou câțiva ani am lucrat cu el și cu echipa lui de actori. Apoi cu Adriana Gheorghe și, bineînțeles, la începutul lor a fost Centrul Național al Dansului, care ne-a transformat și ne-a transformat pe toată generația noastră în moduri extraordinare. Mă pot mula pe multe feluri de contexte și am învățat de la toată lumea. Adică am mers să învăț, să văd cum privesc ei performance-ul și am încercat să vin și eu cu felul meu de a vedea universul ăsta artistic. Și am conviețuit o vreme, cât s-a putut. Adică în mod firesc ne-am întâlnit și ne-am despărțit. A fost foarte frumos și natural.

Răzvan: În ce fel simți tu nevoia sau cum ai depășit situația asta legată de problema arhivării în zona performance-ului, mai ales în România? Faptul că e foarte greu să afli ce s-a întâmplat dacă n-ai fost acolo. Cum depășești sau lucrezi cu lucrul ăsta, cu aspectul ăsta?

Kira Valentina: Este adevărat că aș fi putut să mă preocup mai mult și poate n-ar fi rău să am în vedere o documentare mai eficientă pe viitor. Însă este și un farmec al altei vii că ea vrea să alunece puțin printre falile astea. Adică eu uneori caut un public care nu este în galerie și nu se uită pe el. Este omul care trece pe stradă. Oricare om care mă vede pe mine și oricare artist. Și o vreme mi-a plăcut farmecul ăsta al anonimatului.

Nu știu dacă mai este actual. Poate ar fi bine să-mi actualizez și eu perspectiva. Dar atunci așa era. Adică eu m-am mulțumit cu prezența și cu întâlnirea așa cum era. Am făcut niște eforturi să fac fotografii și niște filme, filmări. Există. Adică am documentare.

Răzvan: Nu ziceam de tine personal. Ziceam că, în general, e o problemă cu asta, cu documentarea, cu accesarea.

Kira Valentina: Este o problemă pentru că e nevoie să ne învățăm unii pe alții. Adică artiștii care vin din zona fotografiei și a filmului documentar e bine să învățăm împreună cum să facem documentația, pentru că nu-i același lucru cu a face un documentar când surprinzi un performance. Și aici ar fi într-adevăr ceva de urmărit și de cultivat. Ne restrângem la pura galerie de imagini, care nu reflectă întotdeauna trăirismul, adică trăirea, procesul până la urmă. Cum este să surprinzi un proces? Aici e întrebarea.

Formulările necesare

Răzvan: Da, asta e o zonă care e încă în dezvoltare și în formulare, nu doar în România. E peste tot situația asta. Adică până și lucrările clasice de Performance Now sunt legate fix de lucruri pe care a apucat să le vadă autoarea și care evident se împart în mai multe direcții.

Kira Valentina: Mie îmi spune că nu e destul performance dacă nu e în continuare destul de documentare și nu sunt oameni care să documenteze. Deci sectorul nostru este încă o felie mai mic. Și eu am toată încrederea că va crește.

Poate eu trăiesc în lumea asta și mi se pare că e mare și fructuosă, trăind în ea, nu știu dacă sunt obiectivă, dar am încredere.

Răzvan: Eu am în minte momentul în care ne-au oprit la vamă ofițerii de securitate și au scos din bagajul tău și aveai un borcan cu chestii mici pe care le-ai adunat să-i pentru performance. Un craniu de animal. Și m-a luat pe mine unul dintre ofițerii de securitate și m-a luat cum se numește volumul ei și m-a luat asta, umilirea animalelor.

Cum să-i zic eu omului încât să nu fie suspect? Dar ei erau mult mai relaxați decât noi când vedeau lucrurile alea, niște oameni care erau din afara domeniului, practic. Și mi s-a părut că era un moment în care cineva care n-a venit în legătură reacționa neașteptat de bine la ceva care noi ne gândim că ar fi interpretat abuziv de un privitor din afara. Ți s-au mai întâmplat situații de genul ăsta în care oameni la care nu te aștept să aibă reacții normale și pozitive?

Kira Valentina: Sigur că da, bineînțeles, întotdeauna. Oamenii sunt foarte deschiși când te văd pe stradă și chiar dacă faci un lucru neobișnuit, toate pentru cineva ar părea neobișnuit, dar dacă îl faci cu un dram de gentilețe și atenție pentru ei, vei capta o atenție pozitivă. Am fost în urziceni în toamnă cu o intervenție și am stat de vorbă cu tot felul de oameni și m-au surprins de multe ori cu căldura și aspectul performativ în care unii trăiau și eu doar mă pomeneam în viețile lor.

De fapt, ceea ce credeam eu că ar fi neobișnuit era doar o imersiune în viața lor cotidiană. Și a fost așa frumos să vezi cum poți să glisezi de la ceva un pic straniu la banal sau cotidian. Trebuie să rămâi deschis și oamenii te vor simți. Vor simți intenția ta.

Arta de a auzi

Răzvan: E foarte interesantă schimbarea asta de perspectivă pe cu care vii tu, pentru că mi se pare că e legată de felul în care noi aveam clișeul ăsta cu artiștii, cu scriitorii, care de fapt sunt refuzați, nu sunt înțeleși. Și tu adaugi exact dimensiunea asta în care înțelegerea ține fix de abordarea cu care vii tu ca subiect care propune performance-ul față de ceilalți. Ce te-a făcut să construiești, să articulezi dimensiunea asta de deschidere spre cei din afară ca o acceptare a lor, nu ca o respingere, cum suntem obișnuiți de clișee?

Kira Valentina: Eu întotdeauna am fost curioasă în regătură cu oamenii. Nu am fost un om în care să pliceapă la relații și a fost nevoie să muncesc foarte mult. Sau uneori, când făceam artă, mă simțeam mai în elementul meu decât atunci când aveam o discuție cu oamenii.

Am avut încredere în pornirea asta de curiozitate față de ei. La început, fiind mai mică și mai necoaptă, eram hermetică. Mergeam doar și eram stranie poate.

Nu știam să fac poduri între mine și ceilalți. Pe măsură ce m-am dezvoltat ca persoană, și performance-ul m-a ajutat aici, aș vrea să sublimiez, am deschis mai mult ochii și m-am deschis mai mult în comunicare. Nu-mi plăcea când simțeam că rămân hermetică și neînțeleasă, pentru că nu asta era ideea.

Ideea era să transmit un mesaj și el să se propage. O artă mai degrabă socială, emoțional-socială, dacă vrei. Așa că mă regăsesc în anul acesta la un nivel destul de avansat.

Sunt mulțumită pentru că știu că mă uit la oameni și să pot să le livrez ceva. M-am întors la poezie pentru că pot să transmit mesaje esențiale, într-un mod chintesențial. Și are și un strat de… o aură, dacă vrei, de moment special atunci când folosești poezia. Intri pe niște canale mai subtile atunci când te adresezi prin poezie. Dar nu numai prin poezie, sau nu numai printr-un anumit fel de poezie.

Adică pot să folosesc o poezie de tip mantră sau mai invocație, dar pot să folosesc și o poezie de tip circumstanță pentru o copilă care este la grădiniță. Adică am putut, mi-am dat voie să călătoresc prin mai multe stiluri și să mă adaptez la persoana care este în fața mea. Și au fost chiar niște momente deosebite. Deci, poezia… Am mers umăr la umăr cu ea, de fapt. Da.

Tocmai când folosești o poezie pentru cineva care este la grădiniță, parcă îmi răzânești să treci prin stratul ăla de desuetitudine pe care ar putea să-l aibă acel gen de poezie pe care îl citim în cărțile de clasa 1-4. Îmi răzbate prin toate straturile. Și m-a încurajat foarte mult să continui când am văzut că oamenii sunt receptivi.

Răzvan: Foarte tare! Uite, ca să încheiem vreau să te întreb îmi recomanz mie ca un om care e interesat de domeniul sau cuiva din afară Spre ce să mă uit în 2026 ca să mă întâlnesc cu lucrurile pe care le faci tu?

Kira Valentina: Cred că v-aș invita să fiți mai atenți la spațiul public pentru că acolo este o libertate foarte mare și încă neocupată. Spațiul este încă neocupat. El cere spațiile publice, spațiile unde se întâlnesc diverse comunități, în jurul unor chestiuni sociale, la limite cu activismul, să spunem, dar care întotdeauna urmărește o expansiune și o libertate a ființei.

Răzvan: Perfect! Mulțumesc mult! Mulțumesc și eu!

Un premiu, un experiment, o poveste

În 2010, artistul vizual Cătălin Guguianu îl invită la Paris pe Gheorghe Iova să colaboreze la proiectul său „veloLINGA“. Cătălin Guguianu (www.catalin-ation.com) patronează asociația cultural-artistică ’ECHALIER – PÎRLEAZU’. Cu această ocazie, Iova i-a cerut lui Cătălin să preia și să gestioneze premiul său pentru experiment literar. După dispariția lui Gheorghe Iova din vara anului 2019, în ianuarie 2020 s-a inaugurat premiul testamentar „Gheorghe IOVA – TEXTUARE“, fiind acordat în acel an poetului și jurnalistului Răzvan Țupa. Premiul constă în valoarea pensiei lunare a lui Cătălin Guguianu, percepută de la Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, pentru trei ani de domiciliu forțat; o diplomă stampă, creată de Cătălin Guguianu și digitalizată de artista plastică Valérie Touzet.

Premiul pentru experiment în literatură „Gheorghe Iova TEXTUARE” a fost acordat până acum astfel:

2021 Paula Erizanu pentru orientarea înspre ceea ce ajunge să fie literatură venind dinspre jurnalism, documentare, proză, poezie.

2022 V. Leac pentru antologiile pe care le-a coordonat în ultimii ani (Hotel Cosmos – poezie românească SF, 2019; Generația de aur, 2020, în colaborare cu Cristina Ispas; Perturbări în desfășurare. O antologie a prezentului, 2021) și pentru expoziția TIMPURI NOI. Xenogeneze ale SF-lui.

2023 Teona Galgoțiu pentru edificarea platformei online Gura Mare

2024 Dmitri Miticov pentru volumul „Dmitri: INTJ”(editura OMG), care pornește de la notația biografică proiectând-o în discursuri mitice și tehnologice asupra evenimentului, păstrând, în același timp, o perspectivă investigativă asupra limitelor tranzitivității.

2025 Adriana Gheorghe- pentru dezvoltarea spațiului Teatre/teatres.

Cine câștigă Premiul ”Gheorghe Iova TEXTUARE” 2026 pentru experiment în literatură afli pe 8 ianuarie. Din juriu fac parte câștigătorii premiului în perioada 2021-2024, Paula Erizanu, Teona Galgoțiu, Dmitri Miticov și Adriana Gheorghe ca și Răzvan Țupa, care a primit premiul testamentar „Gheorghe Iova TEXTUARE” în 2020.