Doua evenimente de poezie

LECTURĂ. Poezie din România şi Suedia în limbaj contemporan

Colonia literară bilingvă

foto Cato Lein
foto Cato Lein

Diseară(joi, 24 martie), de la ora 18.00, la Clubul Ţăranului Român din cadrul Muzeului Ţăranului Român, este programată o lectură la care participă poeţii români şi suedezi. De la Sibiu, vor fi pe scena de la Muzeu Rita Chirian şi Radu Vancu, iar din Bucureşti, poeta şi traducătoarea Domnica Drumea. Din peninsula scandinavă, au ajuns în Capitală Leif Holmstrand, scriitor şi artist vizual din Malmo şi David Vikgren, poet şi critic de teatru din Goteborg. Cei cinci au colaborat în cadrul atelierului de traducere organizat de Institutul Cultural Român de la Stockholm anul trecut.

Întâlnirea de la Muzeul Ţăranului Român va include, pe lângă lecturi, şi discuţii despre experienţa „coloniei poetice”, proiect iniţiat de ICR în colaborare cu Swedish Arts Council. O parte dintre întrebările pe care le aşteaptă invitaţii din această seară privesc direct ambiţiile noii literaturi în România şi în Suedia, ca şi la situaţia reală din acest domeniu în prezent. În cadrul evenimentului va fi lansat cel mai recent număr al revistei “Poesis International”, o publicaţie lansată anul trecut şi care, în această ediţie, cuprinde o secţiune dedicată poeziei suedeze, precum şi un articol despre atelierul de traducere din 2010, semnat de Rita Chirian.

Evenimentul propus de Institutul Blecher si Ambasada Suediei la Bucuresti va fi moderat de poetul şi traducătorul Claudiu Komartin, el însuşi participant la prima ediţie a atelierului de traducere, cu ani în urrmă. (din ziarul Ring)

si tot azi

Ambasada Franţei în România şi Institutul Francez din Bucureşti
vă invită la Degustări literare cu Matei Martin

Seară consacrată târgului de poezie

Joi 24 martie, ora 19.00

Librăria-Cafenea Cărtureşti – Institutul Francez Bucureşti

Invitaţii acestei ediţii:

Mustapha Aouar, poet, fondatorul Companiei Delagare şi a spaţiului pluridisciplinar Gare au Théâtre

Denis Parmain, actor-poet şi editor de poezie

şi

Florin Dumitrescu, textier “Sarmalele reci”

Intrarea liberă

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.