Ajungi undeva in Polonia, mai aproape de Berlin decat de Varsovia si lucrurile merg de la sine. Probabil ca Maria sau Olimpia de la Rumunski Instytut Kultury ar zambi la afirmatia asta pentru ca doar ele stiu cum s-au strans toate lucrurile asa. Cum era normal la o intalnire despre literatura romana, poezia a fost numai o parte din discutie. Cel mai important subiect a fost proza, lucru evident, din moment ce romanul Ceciliei Stefanescu, „Legaturi bolnavicioase” este deja tradus de cativa ani in Polonia. Dar, spre surpriza mea, asa de mult m-a bagat toata discutia in fix povestea mea, ca la un moment dat m-am trezit repetand ca „literatura in general, dar cea romana in special, este despre mine”. Acum ca tot m-am citat o sa incerc sa refac tot rationamentul meu ca sa vedeti cum stam.

Un pic de istorie aplicata
Libraria Bookarest, dintr-un mall care pastreaza zidurile si aerul unei fabrici de bere din secolul XIX, a fost cel mai bun loc pentru asa o intalnire. Cand am ajuns libraria era deja plina si am vazut-o pe Elena Vladareanu jucandu-se cu reportofonul chiar in primul rand. De fapt tot ea a fost singura dintre cei din librarie care a vrut sa stie de ce am zis eu ca literatura poloneza a influentat inceputul poeziei in Romania. Probabil se gasesc si printre cei care citesc aici destui la fel de uituci ca si mine, pentru ca abia acum mi-am amintit si eu, nu doar ca Dosoftei a facut scoala in Polonia si ca printre traducerile pe care le-a folosit ca sa-si verifice psalmii lui romanesti a fost varianta poloneza talmacita de primul lor poet, dar ca s-o dea pe cronici moldovenesti Miron Costin a scris Letopisetul si in formula „Istoria in versuri polone despre Tara Moldovei si Munteniei” sau „Poema polona” cum si-o alinta autorul de secol XVII. Acum legatura cu mine vine asa: prin anii 90 prima antologie in limba engleza cu poeti din zona a fost „New Poets from a New Poland” cu toata povestea lor cu noii barbari si zona lor de poezie post-punk.

Se pune problema
Michal Larek, criticul literar care a moderat intalnirea, a venit pregatit si a vrut sa afle inca de la inceput in ce relatie sunt scriitorii de acum cu cele mai cunoscute nume romanesti: Ionescu, Eliade, Cioran. Ceciliei atat i-a trebuit ca sa plonjeze pe urmele demnitatii fictiunii din spatele unei literaturi nationale. De fapt, pe Larek l-am vazut extrem de aplicat asa ca in cateva cuvinte a legat „corpurile romanesti” (pornind de la traducerile din revista Lampa) de Ashbery (tradus la ei abia acum – la noi inca nu, dar macar am recuperat acum cu Ginsberg si noi) si de fragmentarea discursului poetic si a imaginilor din zona asta, asteptand sa ii fie aduse reperele din poezia romaneasca in problema asta. Si nu a durat prea mult, pentru ca mi-am amintit cum au stat lucrurile pe pielea mea:
Literatura ca si viata are tendinta dementa de a deveni fictiune. Si toata povestea mea cu fracturi in 2000 si cu poeticile relationale s-au intamplat exact in rasparul fictionalizarii asteia. (acum au un raspuns si cei care remarca toata calitatea tehnica indoielnica pe care o au video-urile mele- „o revelatie trebuie sa fie murdara, neingrijita ca sa o crezi” spune un personaj care imi place mie in „crash” sau asa ceva). Si de-asta nu as fi scris altceva decat poezie in relatie ambigua complet cu literatura.
Ceciliei nu i-a prea placut lucrul asta, asa ca m-a completat, adunandu-se cu arme si talent acolo unde ii sta bine unui scriitor: „de fapt realitatea este fictiunea fiecaruia dintre noi si nu exista doua fictiuni identice.” Si exact asa mi-am amintit cum a pocnit lumea mea cand am ajuns la cenaclul de la litere acum 13 ani, unde, de altfel am si vazut-o prima data pe Cecilia: tocmai faptul ca puteam sa avem pareri diferite care nu se anulau una pe cealalta era lucrul care m-a frapat atunci si uite ca si acum imi readuce in minte ce ma intereseaza. Relatia poetica de care imi tot bat eu capul exact intalnirea dintre aceste fictiuni este si asa mi se intampla tot corpul romanesc, o varianta lingvistica desigur pentru toate momentele deopotriva vesele si sfasietoare, deopotriva minunate si teribile, cum sunt de obicei lucrurile carora le dam importanta.

Si se ofera rezolvarea: „Incearca tu”
Sigur ca tot ce va povestesc stiu doar din traducerea pe care o facea in timpul discutiei Tomasz Klimkowski, singurul traducator care nu m-a intrebat niciodata ce vreau sa spun, de cate ori a lucrat la varianta poloneza a poeziilor din fetis ori corpuri romanesti.
Mult mai dinamica era viziunea pe care Zdzislaw Hryhorowicz a aratat-o despre literatura romana. Cecilia Stefanescu insasi a iesit din prezentare ca o „fata rea” care i-a epatat pe pudibonzi cu subiectul cartii ei. Ceea ce n-ar fi foarte rau.
In partea mea de discutie suna destul de relaxant sa iti dai seama ca poezia se intampla atat de acum cand poti sa descoperi poeti contemporani ca Tomasz Rozycki in literaturi cat se poate de proxime, aproape dand peste cap eternele influente franceze ori germane sau anglo-saxone cu tot cu respiratia americana. Si asta imi suna foarte romaneste, cu puzderia de poeme publicate pe internet, site-urile literare care fac si ele ce pot ca sa darame iluzia vedetismului literar si cu momente fericite in care un hacker ajunge sa citeasca Mircea Ivanescu sau Gheorghe Iova.
Numai ca puterea modelului incet incet incepe sa functioneze altfel decat pana acum. In Romania romantismul a lasat un singur poet de adulat si idolatrizat mai ceva decat un conducator suprem. Ei, polonezii au trei doar in momentul ala. Si fix cei trei poeti se numesc. Sigur, o sa-mi spuneti ca si la noi clasicii sunt trei, dar eu vorbesc despre poezie. Si atunci cand era vorba despre comparatie aveam pregatita povestea anilor 70. In Polonia a fost concert Rolling Stones, in Romania vremurilor alora, evenimentul a fost ca a venit Julio Iglesias. Cam asta e si diferenta de situare fata de literatura in astea doua parti ale Centrului si Estului Europei.
Sigur, asa ceva nu spui intr-o dezbatere de promovare a literaturii romane, si nici nu am spus-o dar am gandit-o. Altfel, explica tu Blaga, Barbu, Bacovia, Nichita Stanescu, Mazilescu, Ion Gheorghe, Cristi Popescu si Ioan Es. Pop polonezilor. Sau sa spui cum a ramas pentru 2 poezii (care nu au legatura cu restul lucrurilor pe care ea le-a scris) Ana Blandiana o marca poetica pe care nu o poti ignora. Ma gandesc totusi ca la o poveste despre Mihail Galatanu ar fi reactionat mai usor si mi-ar fi placut sa vina vorba despre Angela Marinescu sau Ileana Malancioiu ca sa vorbim despre cei care au influentat lucrurile. Ori despre Ion Zubascu daca vreti sa ne gandim la cineva care ar putea sa le influenteze mai departe. Pe Nichita Danilov sunt sigur ca pot sa il descopere si singuri, nu au nevoie decat de o traducere minima. Dar a fost o discutie care nu s-a limitat doar la poezie si, ca si acum mi s-a parut ca am vorbit cam prea mult. Nici macar despre romanul „Gluma ruseasca” al lui Dragos Ghitulete (care se afla acolo in sala) nu a fost vreme sa vorbim. Pentru ca daca e vorba de noutate, poftim, un autor debutat chiar in 2010 cu un titlu care sigur le-ar ridica ceva par pe ceafa polonezilor. Si tendintele? extremism poetic.
Mi-ar fi placut sa gasesc si poeti polonezi in carne si oase pe la evenimente ca sa ii aduc lui Claudiu Komartin pentru revista Poesis International , dar o sa-i regasim curand, sunt sigur. In sfarsit, legatura la Bucuresti, poezii placute.