Eastern European Feels- filme est europene din socialism: ”Posibilități/ Prefer cinematograful./ Prefer pisicile./ Prefer stejarii de pe Warta./ Pe Dickens îl prefer lui Dostoievski./ Prefer să iubesc oamenii/ în locul omenirii.” (de Wislawa Szymborska, Traducere de Doru Cosmin Radu).
Sezonul 5 din F-Sides deschide o retrospectivă dedicată filmelor realizate în timpul socialismului în țările apropiate: Eastern European Feels. Prima parte a retrospectivei se concentrează în februarie asupra filmelor semnate de Barbara Sass.
”Portretele feminine conturate de Sass, luminate de dorința de schimbare și umbrite de imperfecțiune morală, sunt unice în filmografiile poloneze ale vremii; figuri emblematice ale rebeliunii, forței și lipsei de compromis, de un magnetism exploziv, aproape paroxistic, ele emană trufie și obstinație ca răspuns la inerția socială în fața problemelor și revendicărilor femeilor”, se arată într-un text de prezentare a manifestării.
”Unite în frenezia lor împotriva unui proiect politic egalitarist care a eșuat, protagonistele de temut ale lui Sass devin, în cele din urmă, duplicitare și maleabile, la fel ca sistemul pe care îl denunță; nevoia lor de a se solidariza în fața inechității relațiilor de gen și de a contribui la o poziție mai bună pentru femei în societate se opintește adesea în individualism, condiționare de clasă, conflict generațional și empatie uzată.
De la suburbiile sărăcăcioase și, în contrast, birourile, instituțiile și cafenelele lucioase ale Varșoviei la șantierele (navale) și conacele romantice de pe malul mării din Gdańsk, trilogia Barbarei Sass glisează pe marginile unei societăți în pragul imploziei, care ne-ar părea distopică în excesele prăbușirii ei dacă nu am recunoaște-o drept intim familiară sub neoanele reci și infinitul crepuscul, explică Georgiana Vrăjitoru, curatoare.
”Pe spectrul nostru de emoții: elan, anxietate, febrilitate, magnetism, curaj, exces, rebeliune, nedreptate, disperare, neîncredere, îngrijorare, dezamăgire, frenezie”, arată un text de prezentare pentru proiect.
1, 2 februarie – Barbara Sass, Polonia, Cinema Muzeul Țăranului
1 februarie
Without Love (Bez milosci), 1980
Ora 19:00
2 februarie
Debutante (Debiutantka), 1982
Ora 18:00
Scream (Krzyk), 1983
Ora 20:00
În martie descoperi filme de Binka Jeliazkova, Bulgaria
Programul continuă pe 15 și 16 martie, Cinema Muzeul Țăranului, cu pelicule semnate de Binka Jeliazkova, Bulgaria, una dintre personalitățile cinematografiei care din primele imagini te face să te întrebi ce filme ai văzut până acum de nu o știi:
We Were Young (A byahme mladi), 1961
The Tied Up Balloon (Privarzaniyat balon), 1967
The Last Word (Poslednata duma), 1973
”Programul își propune o incursiune în trecutul unui spațiu cultural din care facem parte și cu care avem mai multe afinități decât la prima vedere – de la regimurile și cotiturile politice aflate în sincron la evoluția drepturilor femeilor.
Pornim de la prezumția că există un imaginar și un limbaj afectiv comun între locuitorii așa-zisei Europe de Est, un spațiu format din culturi foarte diferite, dar perceput ca fiind izolat și omogen prin existența lui ca bloc în perioada comunistă, pe care îl privim uneori chiar noi ca pe un loc alterizat, deoarece nu l-am văzut suficient (de sincer) reflectat pe ecrane sau i-am respins instinctiv trecutul după dezintegrarea blocului în ‘89.
Retrospectiva se adresează celor care se miră uneori cât de puține cunosc despre vecinii lor geografici în comparație cu țările și culturile dominante mai îndepărtate, celor care ar vrea să descopere cum gândeau și simțeau acum câteva decenii cei aflați peste doar o graniță (sau două) greu de trecut, celor pentru care estul Europei este un acasă fărâmițat și plin de angoase, de speranțe și deziluzii, familiar și exotic în egală măsură, în care ar vrea să pășească din nou prin ecranul de cinema”, notează organizatoarele.
Bilete 5 F-Sides
”Retrospectiva face parte din sezonul 5 F-SIDES, în care chestionăm, discutăm și decodificăm alături de public sentimentele și trăirile, plasându-le între expresia lor socială și felul în care sunt mediate de experiența cinematografică.
Sezonul 5 se desfășoară între aprilie 2024 și februarie 2025 și este un program cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării”, arată comunicatul de presă. Partenerii proiectului sunt Institutul Polonez, Cinema Muzeul Țăranului, Scena 9, Films in Frame.
