UPDATE* derulati la final pentru rezultatele jurizarii (actualizare 4 mai)

Fişa mea de jurizare pentru cea de-a şasea ediţie a concursului de poezie de la Târgovişte (din cadrul „Zilelor de Poezie Constantin Virgil Bănescu”) este gata şi am trimis-o deja organizatorilor.

Ca în fiecare an, este foarte greu să departajez poemele clasate pe primele 20 de locuri. Ştiind că premiile vor ajunge doar pentru 5 sau 6 dintre participanţi, eu am dat punctajele pe care le-am considerat şi, ca de obicei, postez mai jos notele mele de lectură.

Aş fi postat şi punctajele pe care le-am acordat, dar nu aş vrea să influenţez punctajele pe care le vor da ceilalţi membri ai juriului. Se aşteaptă răspunsuri de la Octavian Soviany, Rita Chirian, Claudiu Komartin şi Observator cultural. Dacă, în final sunt toţi membrii juriului de acord, voi posta şi punctajul acordat de fiecare dintre noi grupajelor propuse de cei 52 de participanţi. (ordinea de mai jos nu are nicio legătură nici cu clasamentul final, nici măcar cu cel al punctajelor pe care le-am acordat eu)

Am pus aici notele de lectură la grupajele de poezii pe care le-am primit fără menţiunea autorilor, doar cu motto şi numărul de intrare în concurs al documentului respectiv. (pentru punctajele acordate de fiecare membru al juriului şi rezultate finale, derulaţi la finalul postării – later edit)

 
1. Seria de poeme intrată în concurs cu un motto din Dan Sociu („oriunde merg merg numai înainte ca un rechin. în vise nu eşti niciodată confuz.”) atrage atenţia în primul rând prin procedeele variate pe care le foloseşte la nivelul fiecărui text în parte. Vorbim despre un tânăr poet care alege să investigheze polemic tot ceea ce nu are o formă poetică deja consacrată: „prima dată când am realizat câte detalii sunt pe o coloană vertebrală/ peste care se întinde pielea unei fiinţe care/ nu e nimeni altcineva decât/ tu/ a fost în 2013 când/ am încercam să mă gândesc la o melodie de fundal pentru un moment/ al vieţii care îmi scăpa printre degete”.. Remarcabilă este şi ştiinţa cu care autorul urmăreşte izolarea sensului pe fiecare vers, reuşind să reformuleze şi să restabilească reperele poemului în funcţie de continuările de pe versul următor: „orice zi ar veni după asta/ o să plece fix cu aceleaşi poezii// şi o să mi le toarne pe gât şi o să mi le îndese în urechi/ şi o să mă întrebe toate deodată// ce mă doare//”.

2. Stând sub cuvintele lui Virgil Mazilescu („curajul şi puterea (omenească) s-au topit ca aburul”), ciclul de poezii propus pentru jurizare este dezavantajat de trecerile bruşte de la detalii concrete la motive generale, („tu zici să fie univers/ şi-n căi lactee înfăşoară trupul tău”, exerciţiul consumându-se mai ales în termeni retorici („tu zici”, „ai putea”, „să-i spunem”). Cel mai bine se vede îngroşarea retorică în versuri ca „pe tavan se coc planete mici/ pereţii ăştia vibrează albumul vostru/ cu pink floyd/ mama tata hai să ne asamblăm/ încă o dată”. Senzaţia care rămâne este de punctare conştiincioasă a demersului poetic fără a depăşi jocul estetic al poeziei ca literatură.

3. Poemele scurte din seria cu motto „Nu cred că nu mă pot mântui şi în afara iubirii” (Constantin Virgil Bănescu) se rezumă la mărturisiri problematice („mă simt precum un suferind/ de cancer/ pe patul de spital şi bine/ mă simt plângând”), dar limbajul folosit se limitează la aserţiuni destul de timide. Uneori aceste aserţiuni sunt exagerate, dar ieşirea din zona prozaică a credibilităţii nu este dublată de niciun instrument care să consolideze demersul: „numai prin sângele venelor mele/ voi înduioşa sufletele agitate/ ale celor cărora mi-au dăruit viaţă/ numai atunci un nou soare va răsări”

4. Intrate în concurs cu mărturisirea beat ,,I had nothing to offer anybody except my own confusion.” ca moto, poemele din această serie păstrează cu atenţia spaţiul cotidian ca manifestare a relaţiilor poetice. Chiar şi atunci când sunt invocate motive religioase ori erotice, acestea sunt atenuate sau redirecţionate „de la micul dejun au trecut zile-ntregi până seara/ peste zi mă rugam des şi îmi făceam cruce cu limba/ născătoare de dumnezeu du-mă la iarnă în vest” sau „te-am privit dormind până spre dimineaţă/ când te-ai întors pe-o parte/ m-am atins de câteva ori/ o dată te-am atins/ şi pe tine”

5. Destul de săracă iese poezia din ciclul adunat sub fraza lui Th. Gautier „Pisica este un animal filosofic, unul care nu îşi plasează afecţiunea oriunde.”. Totul sună a poezie în poemele scrise cu în alternări insistente între versuri scurte şi lungi: „Şi iar ninge şi mă plimb printre adieri de viaţă./ E frig/ Şi în casă-i soare/ Dar eu prefer să stau aici, în munţi/ Şi să mă minunez cu ochii la Dumnezeu/ Şi la vârfurile îngheţate./ Să văd prin ele/ Tocmai până în cealaltă lume,/ Unde se schimbă anotimpurile în fiecare zi,/Nu ca aici,/ Unde toată viaţa-i o iarnă nesfârşită,/ Iar soarele nu apare decât dacă îl strigi./ Dar de unde glas, când toate gurile sunt îngheţate?/ Aşa că aştept să iasă cineva din munte/ Şi să strige şi pentru mine”. Principala problemă pe care nu reuşesc să o depăşească aceste poeme ţine de formularea personală. Cele mai multe versuri par legate de orice altceva decât de elemente definitorii pentru coerenţa spaţiului poetic.

6. ,,joc de tetris sub torace” ca motto este un punct de pornire fertil pentru o serie de poeme. Dincolo de performanţa de a avea în aceeaşi strofă „opaiţ” şi „tetris”, versuri ca „mă-nchin acum şi-ncerc/ să-mi adun bucăţile de opaiţ/ trepidezi din nou cu mine/ câtă trudă să ne separ umbrele/ în acest joc de tetris/ invers şi trist.// dezvăluie deopotrivă atenţia pe care autorul (sau autoarea) o acordă nivelului sonor al poemului dar şi o timiditate ludică din care ies formulări destul de stângace.

7. “Erorile sunt, în fapt, probleme de perspectivă” spune propoziţia sub care sunt aşezate poeme pasionate de efectul neologismelor în discurs: „când eram omologi/ şi doar trimetilxantina/ întreţinea o discuţie despre/ hermeneutica lui Eliade/ era târziu;”. În ciuda lejerităţii cu care formulează, versurile scurte par să nu avantajeze nici ironia şi nici notaţiile concrete în acest caz chiar dacă poemele par scrise de o mână atentă la scăpările contemporane ale versurilor: „poezia azi./ rarefiere & expansiune./ atingeri necontrolate./ drama unor rataţi. // şi tu fără scăpare/ când încordarea e/ un câine gata/ să muşte/ pregătit de ce ai mai bun de oferit.”

8. Condus de citatul din Eva Precub, „În mijlocul măruntaielor mele se ascunde o puritate înspăimântătoare”, acest grupaj de poeme pare să evolueze după o formulă destul de mecanică. Fiecare poem porneşte de la o figură de stil (fie din zona retorică- „nu ştii dacă poezia asta îmblânzeşte furtunile de pe mare”-, fie din cea literară – „îţi înfigi gândurile în carnea mea palidă”). Parcursul ulterior al discursului insistă asupra unei variaţii continue asupra acestui procedeu: „ îţi ştergi gândurile de mine”, „ne rugăm prin râs incontrolabil alergăm”. Susţinut de un subtext aparent poetic, demersul liric este sabotat aici de stângăcii expresive şi epitete inutile.

9. „Poeţii nu sunt făcuţi să doarmă, ei ard marginea textelor.” este citatul de prezentare extras chiar din textele propuse în concurs. Pe cât de puternice sunt secvenţele cotidiene pe care le reţin aceste poeme („ există un loc în bucătărie/ unde nu ai limită la vicii / nici la cuburi de zahăr brun / poţi să citeşti ziarul dimineaţa / fără să respiri//” sau „de la un timp,/ biscuiţii/ vor să îşi facă de cap/ ies singuri din/ c/ u/ t/ i/ e//”) pe atât de forţate sunt pulsiunile „poetizante” pe care le oferă: „vom fi forţaţi/ să mărturisim totul/ până ne vor sângera gurile şi ochii/ nu vom avea apă/ nu vom mai fi/ conducători,/ vom fi c / o /n /d /u /ş /i /.//”

10. „mila schimbă gustul cărnii” este citatul sub care au fost reunite câteva poeme care atrag atenţia prin concizie dar şi printr-o atenţie concentrată asupra elementelor concrete tratate ca piesele muzicale dintr-un mixaj: „de-o parte şi de alta a străzilor/ vitrinele şi praful de-o parte şi de alta// mai sus/ mă pierd în liniştea covorului//”. Senzaţia de fragmente din care s-a tăiat ceea ce era în plus este ofertantă: „ o fereastră o scară de bloc o alee/ amestec de gri si alb/ pete de ulei prind contur/ unde să fugi/ ochi in ochi îmi mesteci foamea/ oraşul meu neputinţa mea//”

11. Ca şi propoziţia aleasă ca moto, „Dincolo de mine sunt eu”, poezia pare să funcţioneze dincolo de plasele de siguranţă propuse în acest grupaj. Asocierile sunt telegrafice iar intenţia accentuat lirică eşuează în fragmente a căror ambiguitate slăbeşte construcţia poetică: „în locul în care am făcut primii paşi creşte o shaormerie doi bătrâni în expectativă pe bancă”. Sigur că în poezie este permis orice, dar expresivitatea este greu să apară în exuvii necontrolate: „fiecare se iubeşte cu fiecare-promo la prezervative sau cartele telefonice” sau „iubite, pe la fereastra ta trec trenuri/ călători se perindă grăbiţi/ întinzi mâna şi dai drumul unor porumbei/ cu faţa lipită de geam aştept cuminte” etc.

12. Asumându-şi scrierea cu „toate lucrurile care îmi descheie sângele” acest ciclu de poeme reuşeşte să combine notaţia amănuntelor relevante („în capătul pupilei/ dilatate de sticla ochelarilor”) şi surprinderea unei lumi în curs de reformulare „ploaia are azi gust şi culoare/ până când umerii noştri se leagă”.

13. Corect împărţite de-a lungul fiecărui poem, tensiunile încercate în ciclul de poeme adunate sub fraza „Prin fiecare floare pe care calc, sunt altul…” se consumă sub semne de multe ori prea generale: „Umbra mea va face/ Crater/ Pământului/ şi acolo voi aduna// castele de nisip.”

14. „Mă jucam noaptea de-a literatura până îmi înghiţeam cearcănele” promite fraza de prezentare, dar grupajul de poeme este orientat spre retorisme literaturizante: „ în clipa asta, chiar acum, sub acest soare,/ dac-aş putea, mi-aş vindeca pânzele inimii/ de-nstrăinări şi de-alte vicii//”.

15. ,,mai era şi-un du-te vino pe-acolo/un pâş pâş afectiv”(Ionel Ciupureanu) prezintă o serie de texte intitulate „poem infantil”. De la primul până la cel de-al treilea, o mână sigură investighează un spaţiu contemporan al copilăriei cu elemente şi repere inedite, de la jucăriile de la mc până la experimente fictive: „dacă mi-aş implanta un magnet în craniu/ şi ţie unul, orientat invers, ne-am apropia/ foarte puţin, zi după zi, dar ne-am apropia//”.

16. Pornită de la un fragment al Marianei Marin, poezia din acest grupaj exersează versificarea secvenţelor şocante: „seara când mama spală pe jos cu clor/ schimbă micuţul apartament într-un spital/ din care gândacii ies în colonii nu e nimic/ care să mă sperie mirosul ăsta e ca un somnifer bun”. Nota confesivă a discursului este topită înt-un flux continuu de verificare a reperelor„tata îmi scrie mesaje obsesiv pe care/ le citesc în micile pauze când mă prefac puternică”. Astfel poezia îşi primeşte spaţiul de care are nevoie.

17. Deşi prezentate cu un fragment ca „mă speria ferocea mea luciditate” (Gellu Naum, Zenobia), poezia adunată aici este departe de instrumentele deja consacrate ale suprarealismului: „mamele noastre dansau cândva taţii noştri îşi aranjau cravata/ eu /pe lângă pielea lui îi furam zilele / el / îmi fura tinereţea”. Recuperând aluzii biblice, poezia aceasta este o reformulare a reperelor (traume reconsiderate & transpunere poetică a deziluziei): „umbli cu un şarpe prin tine/ un copil care refuză să se nască şi/ cum dormi ca să nu-l striveşti/ cum trăieşti”.

18. Ceea ce sună a poezie, foarte rar mai are altă legătură cu scrisul decât pulsiunea nostalgică. În locul unor poeme, ciclul introdus prin panseul „Fiecare cuvânt este umbra unui moment” oferă jumătăţi de ironie şi declamaţie dezavantajată de predilecţia pentru personificări: „Poetul e inima ta./ Conduce cu limită de viteză./ Virează pe-abrupt şi pe gheaţă/ Neîndemânatic fiind, e poet.”

19. Revărsarea de epitete şi metafore poate să fie semnul unui spirit sensibil şi cu oarecare pasiune pentru poezia modernistă. Din păcate nici temele şi nici instrumentele folosite pentru abordarea acestora nu lasă să se vadă vreo urmă de interes pentru investigarea expresiei poetice: „Iubită toamnă suculentă , / fosforescentă , nebună şi dementă / te-am admirat în somn /din paharul argintiu. / Pământul şmecher /debusolat în mari elanuri /colosal şi pur ,tu buză , /din pelin zideşti legenda vie”

20. Fiecare poem din grupaj pare conceput pentru a contrazice afirmaţia din moto: „dragostea e o boală compulsiv-obsesivă”. Dicţia intimistă oferă ocazia de a organiza o serie de tensiuni într-o coregrafie delicată: „respirăm cu nesaţ/ lângă ceştile goale./ cu vârfurile degetelor/ adun scrumul de pe masă.”. Ordine şi atingere sunt cele două motive pe care le regăseşte fiecare text.

21. Probabil că la un moment dat ar trebui să se organizeze concursuri exclusive pentru rime şi elan patetic. Ar fi păcat să se piardă în concursuri de poezie consecvenţa şcolărească de tipul: „Stăteam într-o casă făcută din flori / Dar astăzi sunt grele zilele mele/ Un pas înainte şi-mi va fi dor/ Copilăria-mi fugii printre stele”

22. Rămâne un mister pentru mine distanţa tragică dintre trăiri şi formulele impersonale alese pentru exprimarea acestora:„A ruginit zăvorul de la poartă,/ De când la mine nimeni n-a intrat,/ Nici câinele din curte nu mai latră,/ Şi el a obosit de aşteptat.//”. Printre riscurile pe care şi le asumă cineva atunci când scrie poezie se numără şi acela de a se trezi cu texte care seamnă cu orice altceva decât propria experienţă poetică.

23. Simbolurile şi respiraţia narativă sunt mizele acestor poeme adunate sub un motto din mario Vargas Llosa. Poezia pare o simplă explicaţie a unei experienţe afective: „pereţii mucegăiseră mult/ la apartamentul patru/ veşnic clocotitor a lapte/ sub perdele subţiri/ peştele fantomă trecea înspre dormitor/ şi se îngropa în var/”.

24. „Frustrările normalităţii” sunt o serie de poeme consumate în termeni generali şi frazate scrâşnit în limitele declaraţiilor lirice: „Am învăţat că sănătatea E-un minereu fără de preţ. Cât am gândit,cât am simţit, Sunt liber ca un răstignit Să îmi atârn de gât Golgota”.

25. Mariana Marin este citată cu versurile „Cine, trăind, ar putea rămâne/ curat şi integru?” în prezentarea acestui ciclu de poeme. Poemele adună secvenţe şi simboluri evitând obscuritatea pentru a reuşi să creioneze scene în mişcare: „te întorci în sat. de aici se vede calea/ ferată o venă tare o piele de şarpe/ tânăr la colţul dispensarului/ casa e veche noaptea se întinde// ca o apă mare”. Chiar şi atunci când tonul este acela al unei relatări, discursul pune accentul pe limbajul actualizării: „am simţit cum aşteptarea ia foc/ în sufletele zdrenţuite toate aveau/ trupul crescut peste noapte ca dintr-o/ frică de ochii lumii”.

26. Pornind sub semnul citatului din Frida Kahlo (“I tried to drown my sorrows, but the bastards learned how to swim..”), poemele din această serie exersează înşelarea aşteptării: „Intimitatea mea e această barieră electrică/ prin care te las să treci//”. Nici enumerarea („oase, păr şi unghii/ aşezate după frumoasa/ radiografie a morţii/”) şi nici declaraţiile („ce-o să mai rămână din noi, /iubire//”) nu pierd din forţă atunci când sunt intergrate în jocul de oglinzi al textului confesiv. „Ne-am văzut feţele desfigurate şi am învăţat/ să le iubim” este doar una dintre formulările care lasă să se întrevadă posibilităţile deschise cu această poezie.

27. Secvenţele simbolice sunt pasiunea poemelor adunate sub citatul „unde şi când m-am ivit în lumină nu ştiu” din Blaga. Ieşirea din logica simbolică este deocamdată stridentă, dar autorul (sau autoarea) lasă să se vadă o opţiune hotărâtă pentru exersarea limitelor expresiei:„la intrare un vagabond bătrân s-a ascuns/de potop/ îi arunc nişte bani şi îi spun/ Jack clădirea asta e un vrej de fasole/ urcă prin toate birourile/ înmoaie-ţi mustăţile în toate ceştile de cafea/ ciupeşte femeile de fund/ trage-ţi faţa la xerox/ (…)/ nu mă cheamă Jack/ îmi spune adunând banii/ şi sunt prea bătrân pentru poveşti d-astea//”.

28. Rezistând tentaţiei de mitologizare, poeme adunate sub citatul din Ernst Jandl se constituie într-un album de familie. Prospeţimea perspectivei se opreşte totuşi între limitele expresivităţii şi cele ale relevanţei:„Pe unde ne ducea şi lada noastră albastră./ Pe unde nu ne ducea. Păi ne ducea peste tot.”

29. „Râd tot mai rar şi vorbesc tot mai puţin…” de Mariana Marin este valorificat într-o serie care montează detalii cotidiene în scenarii lirice atent decupate:„sub mormanul ăsta de haine/ nu o să găseşti nimic// din ce ţi-ar putea folosi”. Scenele banale sunt ridicate la statutul de secvenţe relevante prin dialogul continuu cu celălalt sau prin jocul perspectivelor: „opt fără douăzeci întârzii la ore/ stau în tocul uşii sunt tocul uşii/ nu-mi pot aminti de ce am intrat în bucătărie”.

30. Atenţia este instrumentul preferat pentru poemele adunate sub citatul “a început o părăsire uriaşă” (gellu naum). Lumea pe care o surprinde poemul atunci când „tragi cu ochiul. femeia din faţă are urme/ de ruj pe spatele palmei animalul din cap o atacă/ în momente slabe prin pardesiu//” este o lume a sensurilor pe care le descoperi dincolo de siboluri. Chiar şi atunci când vorbim de elemente cu potenţial simbolic („ intru în clasă cu mine intră/ un roşu aprins un roşu aprins îmi răsfiră/ pletele” sau „calul ăla scheletic/ sta în două picioare doamna de la farmacie jura că nu-i de pe-aici”), motivele sunt folosite ca mijloace de inter-relaţionare explicită: „mereu m-am întrebat dacă ai inimă/ sau un cilindru de aceeaşi înălţime care se-nvârte la/ fiecare bătaie de puls sau nu”.

31. Unul dintre cele mai consistente demersuri din concurs uneşte citatul „noaptea asta e diferită aşază-te lângă mine am să-ţi povestesc o întâmplare cu monştri timizi ca noi” cu o serie de poeme atent orientate spre surprinderea raportului dintre mitologii personale şi trasee simbolice: „urmăreşti paznicul care se apropie – pe strada/ unde locuia colegul tău din generală/ doi copii cântă “shine bright like a diamond”– luminile oraşului/ sunt semnul că nu ai ajuns destul de sus”. Încă şi mai convingătoare este dinamizarea scenelor prin alăturări de secvenţe care construiesc tensiune: „cineva îngrijeşte bolnavii /& pietrele se lovesc de uşa din faţă”.

32. Cele trei poeme propuse sub propoziţia „suntem fericiţi în felul nostru” se dezvoltă în jurul unor metafore extinse. Mutarea unui război în spaţiul simbolic („ nu era vorba de niciun război la care să luăm parte/ era de ajuns că ne descoperisem pe noi ca nişte organisme/ mici şi leneşe”), transpunerea auto-investigaţiei în termeni casnici („holbându-te la bucăţile de carne din care eşti alcătuit/ ca la o adunătură de haine înghesuite/ într-o maşină de spălat veche şi zgomotoasă”) sau adăugarea unei dimensiuni sinestezice ( „inima mea e o pisică cu gâtul alb care se chirceşte de frig”) sunt mişcările cele mai importante pentru detenta poetică pe care şi-o asumă aceste texte.

33. Alăturarea poemelor din această serie de versuri ca “cântă cocoşul/ dar numai/ în închipuirea mea/ bolnavă/ de o boală/ pe care/ nu o cunosc/ şi cocoşul/ este/ moartea.” (Angela Marinescu) ca motto este mai degrabă un dezavantaj. Motivul ţine mai puţin de pregnanţa formulărilor cât de nesiguranţa cu care se versifică „Şi tac-su e pescar şi mă urăşte/ Anul trecut ne-am înjurat la primărie/ În faţa jandarmilor/ Ştie că o iubesc/ Şi merg mai departe”. Ambiguitatea pe care încearcă să o compenseze dicţia abruptă nu este depăşită aici: „Spun că le sunt ochii uscaţi/ Că vara soarele îi usucă şi mai tare/ Tot vara se pun pe ei ploşniţe/ Şi îi înţeapă de sete ce le e”

34. Scăpările în sentenţios slăbesc mult textele propuse cu un motto din Simona Popescu. Dar mai mult decât amânările formulării prin continuări şi legături destul de vagi („goluri există în noi mai multe decât există în ceruri/ aici suntem oameni şi când încercăm să simţim trebuie să uităm că suntem îngropaţi de vii în amintiri care/ se întunecă când după ele nu mai poate urma nimic”) derutează amestecul de registre: „ o stare psihică devenită/ cunoştinţă netrebnică pe care o renegi”. Nuanţele tehnice şi cele arhaizante mai degrabă derutează în această alăturare.

35. „Fly, fly, fly… until you`ll be lost in the sky” este motto pentru o serie de poeme vag erotice şi la fel de simbolice: „Aripile largi de vultur te îmbrăţişează/ Azi am nevoie de tine/ Cu palmele întinse spre lumină/ Încerci să găseşti drumul”. Aici imaginile sunt de cele mai multe ori justificate doar ca exotism sonor: „ambulanţa strigă după o iubire proaspăt leşinată / mi-am pus masca de fier pe faţă/ nu mai ajungi la suflet nici cu vreun pickamer/ eşti formidabilă”.

36. Evenimentele poetice din această serie sunt pur formale:„tocmai ai prabuşit o biată pasăre/ viu-incoloră/ ai grijă cu victima/ dacă nu te mustrează conştiinţa/ ţi-o termină în suc propriu”. Cu un motto mai potrivit pentru dezvoltare personală decât pentru demers poetic (,,Fii persoana pe care vrei s-o întâlneşti!”), această serie rămâne la nivelul unor revelaţii facile, formulate exclusiv în termenii unei pretenţii esopice. Nevoia de a depăşi acest nivel este consumată aici în simple enunţuri explicative: „mă prefac în piatră/ luciul declarându-se cel mai îndepărtat obiect/ al firii omeneşti”.

37. O serie de poeme în care fundalul („gura deschisă ne face ordine în mişcări” sau “când mâinile sunt prea reci ca să le/ dezlipeşti de corp toate imaginile din exterior te amorţesc”) este în permanenţă asociat unot elemente concrete: „îmi imaginez arca lui noe şi cum nu aş fi putut niciodată urca în ea.”. Trecerea de la abstract la concret se face treptat, fiecare poem ]nregistr\nd stadii ale acestui proces:„orice refuz de a accepta că nimic nu are sens/ se prinde de tine ca o pojghiţă groasă/ până când din ea se poate tricota un pullover”

38. Un alt caz în care fragmentul ales drept motto dezavantajează grupajul de poeme intrat în concurs cu fragmentul din poezia lui Dumitru Crudu: „bătăile/ inimii tale le/ înregistrez/ la magnetofon şi/ le amplific/prin difuzoare / bătăile/ inimii tale se/ aud/ în tot cartierul/ plutesc peste/ blocurile/ cu nouă etaje//”. Tocmai tăietura logică din aceste versuri este ceea ce lipseşte din poemele propuse pentru jurizare. Ciclul este încărcat de trimiteri la poezie consacrată, dar formulările par dezinteresate de sensul propriului discurs: „zece degete dragi pe cană/ dimineaţa şi o zi de toamnă/ să nu mă-mbolnăvesc de durere/ cât încă simt noroiul”.

39. Poemele prezentate cu afirmaţia lui N.Stănescu „„Nu poţi să vezi zâne dacă nu eşti zănatic” sunt fragmente repetitive de uz mai degrabă intim. Sensul mărturisirilor poetice de felul „e posibil ca şansa noastră să fi fost/ atunci când nu am avut unde să fugim/ lovindu-ne de problemele celuilalt/ ca şi cum/ asta ne-am fi dorit de fapt” este pierdut undeva între meditaţie şi mesaj îndrăgostit. Expresivitatea este redusă la glume de control: „fericirea stă în cafeaua de dimineaţă/ şi uneori/ sub pielea peste care refuzi să tragi un tricou/ m-aş putea băga şi eu” care pot să fie simpatice în anumite contexte, dar în poem par ale nimănui.

40. Pseudo-jurnalul construit de la versurile Sylviei Plath, „Mother, you are one mouth/ I would be a tongue to…” răstoarnă perspectiva legată în general de un text poetic. aerul dramatic este ritmat în propoziţii de cele mai multe ori albe sau tehnice: „odată a venit acasă plină de sânge pe mâini pe faţă pe haina de blană şi tata nici măcar nu s-a ridicat de la masă când a văzut-o. primise un vin scump de la un pacient şi lângă avea sticla de wiskey asta era mai mişto decât o femeie cu trei sticle de gin ascunse în geantă şi capul spart”. Mai mult, mărturisirile sunt decupate în jurul traumei pentru a obţine efectele realităţii dincolo de convenţiile literare: „nuanţele mov de pe piele sunt drumuri înguste pe care se scurge sângele. nu îmi place când nu eşti bolnavă. camera ta miroase a acetonă tu stai pe spate cuminte cu ochii galbeni. eu strâng toate sticlele şi le las goale printre cărţile din bibliotecă.”

41. Finalul unei etape lasă să se întrevadă numai drumul parcurs de un autor pentru limpezirea propriului discurs. Prezentată prin fraza „Lumea noastră e o ficţiune, suntem eroi de hârtie.” (Mircea Cărtărescu), seria de poeme cu titluri destul de pretenţioase („tăcerile de marţi dimineaţă”, „se-nserează ca o uitare” sau „poveste de speriat adulţii sau de unde se naşte frica”) curge fără şocuri. Versurile sunt delimitate după o logică funcţională destul de clară, toate par hotărâte aici: „mă lipeşti de fereastră ţipi şi singurătea îmi trece pe lângă ureche/ de când mi-ai zis că sufletele noastre/ sunt piese de puzzle care nu se mai potrivesc am/ halucinaţii fosforescente cu dinţii târâş pe podea”. Chiar şi în rarele momente în care scenariul atinge note viscerale, intensitatea discursului este înblânzită prin scenarii paralele: „ era 4 a.m. şi mă plimbam cu ascensorul (…) // te-ai trezit zâmbind //”.

42. „Cerurile nu sunt umane, dar există ceva mai uman decât cerurile, compasiunea şi dragostea, pe care le-am uitat şi le-am rătăcit.” (B.Hrabal) oferă o prezentare neaşteptată pentru seria de monoloage adunate aici. Vocea poemelor evoluează aici sistematic: mai întâi construieşte un orizon de aşteptare, apoi îl subminează. Dacă premiza este intimistă („vocea mea mă calmează/ în fiecare seară/ îmi citesc poezii”), continuarea construită treptat este violentă („o să se oprească în/ oglindă când mă aplec/ să mă spăl pe faţă/ şi o să-mi rupă maxilarul/ cu mâinile goale”) iar finalul este abrupt („atunci o să tac”). Funcţionalitatea acestui tip de discurs ţine de capacitatea de a redimensiona dramatic teme banale.

43. Unul dintre cele mai interesante dispozitive poetice este pus la treabă în seria propusă sub un motto ales din Adrienne Rich („Dulce ridens, dulce loquens,/ she shaves her legs until they gleam/ like petrified mammoth-tusk.”). Jocul de perspective (persoana a III-a si persoana I) sunt montate în aceste poeme care dactilografiază spaime şi întâmplări de fiecare zi: „face duş şi nu-i place/ niciodată când nu reuşeşte/ să-şi cureţe tot gelul de duş/de pe spate.// tuşesc de câteva zile./ poate ai răcit./ poate.// iese din duş şi îşi şterge fiecare picior/ înainte de a-l pune pe gresie./ se asigura mereu că nu există / nicio picătură de apă pe gresie. //”. Ofertantă se dovedeşte în acest caz şi alternanţa între secvenţele înregistrate mecanic şi cele asumate, dezvoltate în zona confesiunii.

44. Biografii imaginare şi viniete lirice sunt materia din care sunt construite textele din seria prezentată cu vorbele lui Roland Barthes „Sunt un ghem de substanţă iritabilă”. Detaliile de zi cu zi sunt transfigurate în experienţe fabuloase şi exerciţii de realitate pentru K: „E primăvară şi K. îşi lipeşte spatele de tăblia lucioasă a patului/ Dacă respiră suficient de liniştit/ K. ştie că inima o să-l legene/ De la stânga la dreapta//”. Atent formulate sunt şi versurile din poemul „Bunicul meu” care par dintr-un proiect diferit în care intensităţile nu au apucat să fie orchestrate: „Bunicul meu cu listele lui de cuvinte/ Adunate din rebusuri pe jumătate terminate/ Pe care le completez cu pixul printre scrisul lui în creion/ Avem tot timpul din lume/ Bunicul meu care face firimituri peste tot/ De parcă îi ies din fund spune bunică-mea/ De parcă i-ar fi teamă să nu se piardă prin casă/ Dar bunică-miu nu e Hans şi bunică-mea nu e Gretel”.

45. Una dintre cele mai intense serii de poeme este cea susţinută de versurile lui Teodor Dună „şi orice este viu şi orice a fost viu îşi face loc în mine/”. Secvenţe şocante („am în cap imaginea/ unei beţive lingând o sticlă/ stropită cu noroi şi o palmă rece/ care atinge pielea transpirată”) sunt orientate treptat spre formule ritualice demontate (“poţi chema pe numele mic/ pe cineva de care ţi-e dor/ cu toate că ştii că/ nu o să vina şi asta/ să-nsemne/ liniştea.”). Remarcabilă este mai ales atenţia cu care sunt frazate intensităţile la nivelul fiecărui text: „când am înţeles în sfârşit că nu mai e nimic de făcut că în curând ne vor prinde şi vor rânji/ ca în faţa unei primejdii ce a fost doborâtă/ nu am putut/ decît să aşteptăm cu ochii închişi/ o mântuire care nu va veni”.

46. Ciclul „amintiri din sanatoriul berghof împreună cu gabi” mută accentele unei experienţe medicale în termenii reformulării reperelor:” camera bântuită de o linişte densă/ iar noi priveam cele 30 de pastile albe aruncate pe masă/ mica distanţa ce se întindea/ înaintea noastră/ nu era deloc verosimilă//” sau „până/ la/ urmă/ l-am/ văzut/ era/ acolo/ soarele / acum/ este/ un/ ciob//”. Este interesantă şi succesiunea de voci care încă nu sunt individualizate până la capăt: „fiecare cu iadul personal/ fiecare cu iadul personal/ fiecare cu iadul personal/ existenţa este cufundată/ într-o tăcere care/ se scurge odată cu stropii/ de ploaie pe fereastră/ sunt aici/ dar nu singură/ ei nu m-au observat încă/ fiecare cu iadul personal//”.

47. În seria prezentată cu motto „Descalţă-te! Faci urme pe covor!” poate fi urmărită graniţa dintre vocea lejeră a unei poetici ce ţine de notaţie cotidiană şi impulsurile poetizante destul de bine reţinute:„o zi ca oricare alta/ Schelete cu flori de măr în orbite/ traversează grăbite/ o stradă ca oricare alta”. Par textele unui autor (sau autoare) care reuşeşte să nu pretindă de la propriile texte mai mult decât reuşeşte. Ceea ce dezvăluie este un mecanism natural de omologare poetică a celor mai simple repere: „la naştere am avut notă mică/ mama a spus că nu plângeam/ şi eram vânătă/ asistenta m-a băgat sub jetul de apă la chiuvetă/ cum bagi puiul înainte să-l pui în oală/ cu chiu cu vai am început să chiţăi/ mi-am luat revanşa dup-aia toate notele mele din viaţă/ au fost mari”. Versificarea nu reuşeşte întotdeauna să accentueze sensurile poemului.

48. Exerciţiul confesiv îşi pierde din intensitate de câte ori este preferată alăturarea unor elemente din registre diferite fără niciun fel de trecere: „când îmbrac hainele copilului/ din schema analizei tranzacţionale/ văd lumea cum se decojeşte de foi/ întocmai ca o ceapă bună de aruncat”. Jocul pomenit într-un motto împrumutat de la Paul Valery nu apucă să se pună în practică în aceste poeme din care nu lipsesc referinţe, pasaje elaborate dar nici secvenţele declamative şi îngroşările stângace.

49. Chiar dacă afirmaţia puternică din versul Angelei Marinescu ales drept motto ( ,,sunt atât de singură încât iubirea mă poate distruge.”) crea un orizont de aşteptare grav, textele din acest grupaj sunt construite pe marginea seninătăţii. Chiar şi atunci când sunt atinse teme grave sau sentimentale, acestea sunt tratate într-un ton lejer: „era sâmbătă dimineaţa/ şi memoria era singurul mecanism/ care ne ajuta să scăpăm de noi” sau „trupurile noastre vor foşni în pat/ ca două pungi pline de cumpărături”

50. Un hăţiş baroc propun textele din seria grupată sub motoul din Roberto Bolano ,,Cineva a aplaudat dinspre pustiu. Am spus că presupuneam că asta era fericirea.”. De la Belgrad până la Stockholm şi intimitate, autorul (sau autoarea) pare hotărât(ă) să nu lase nimic pe-afară: „într-un tren zăreşti silueta tipului care îţi vindea metamfetamină la petreceri când aveai 23 / pupilele ţi se dilată, nu l-ai suportat niciodată, dar îţi făcea reducere / până când te-au prins ai tăi & taică-to te-a lăsat cu maxilarul spart & apoi i-ai zis să se ducă dracului / deodată simţi ceva în buzunarul blugilor, pipăi locul ca şi cum ţi-ar fi frică să nu muşte ceva & să îţi smulgă unghiile / găseşti un pistol / îl scoţi / ţinteşti / tragi / priveşti cerul ca o rufă murdară / îţi pipăi uşor tâmpla cu degetele / C. ţipă & se repede să lingă sângele”. Cele mai multe referinţe şi citări par să rămână doar la nivel declarativ, fără alte urmări în text decât încărcarea unui flux şi aşa destul de dezordonat.

51. Principala problemă pe care poemele adunate sub versurile lui Mazilescu (“nimeni /doar dumnezeu/ ploaia/ mormanul de rufe murdare”) pare să fie redundanţa unor procedee destul de mecanice: „n-am fost întrebat dacă vreau să privesc/ un sfert de viaţă/ cum vechile uzine fug în tramvaiul 1/ ca să-mi dea mie impresia că mă mişc/ pe lângă circurile foamei/ cum trec ai mei care acum sunt foarte bătrâni//”. Poetizările trădează atât fluxul poemului cât şi acuitatea expresiei: „pe când în oraşul meu fără curent/ sat asfaltat şi părăsit de copii/ tramvaiele se retrag la depou odată cu ploaia”. Rezultă îngroşări inutile şi repetiţii fără valoare expresivă, limitând posibilităţile poetice la simple exerciţii de legitimare într-o logică mai degrabă bănuită decât definită ca poetică.

52. Retorismul pe pâinea imitaţiei clasice funcţionează doar ca exerciţiu de atelier. Când scriem versuri ca „Te văd timid, întrebător păşind prin apa moartă,/ Şi-nvăluindu-te-n amarul lacrimilor ce-l poartă/ Stăpâna Soarelui Apus, oh tu, crăiasă mută” fără niciun fel de conştientizare a distanţei pe care limbajul altei vremi o presupune, riscăm să jucăm doar rolul unui muzeograf care expune ca original un obiect creat de el însuşi pentru a semăna vestigiilor arheologice.

ACTUALIZARE 4 mai 2015

REZULTATELE CONCURSULUI „CONSTANTIN VIRGIL BANESCU” 2015

Nr.Document	RăzvanŢupa	Rita Chirian	Claudiu Komartin		TOTAL	AUTOR	MOTTO
31	99	87	80		266	OnofrașCostel	,,în noaptea asta am ascultat un poem lăsat în căsuța vocală/ calculatorul meu a început să cânte singur/ a fost cumva magic și cumva ca dracu” – Sarah Jean Alexander
29	96	90	75		261	Nuțu Irina	,,râd tot mai rar și vorbesc tot mai puțin / iar acum îți întind această mână mult prea târziu” (Mariana Marin)
1	100	75	80		255	Bâlici Mihnea	„oriunde merg merg numai înainte ca un rechin. în vise nu ești niciodată confuz.” – Dan Sociu
15	98	95	60		253	Florea Mircea Andrei	„mai era şi-un du-te vino pe-acolo/un pâş pâş afectiv”(Ionel Ciupureanu)
26	96	77	80		253	Negru Alexandra	“I tried to drown my sorrows, but the bastards learned how to swim.” — Frida Kahlo
40	93	92	60		245	Rusu Iris	“Mother, you are the one mouth I would be a tongue to. Mother of otherness Eat me” Sylvia Plath
45	96	89	60		245	Suditu Cătălina	,,şi orice este viu şi orice a fost viu îşi face loc în mine/ şi mă înconjoară” – Teodor Dună
46	85	85	75		245	Șerban Horia	“șarpele urma să devină balenă” (Jerome Rothenberg)
43	93	84	65		242	Stanislav Cătălina	,,Dulce ridens, dulce loquens, she shaves her legs until they gleam like petrified mammoth-tusk.” (Adrienne Rich)
50	70	99	65		234	Vintilă Ioana	,,Cineva a aplaudat dinspre pustiu. Am spus că presupuneam că asta era fericirea.” – Roberto Bolano
25	97	85	50		232	Nechifor Lavinia Loredana	,,Cine, trăind, ar putea rămâne/ curat şi integru? “ (Mariana Marin)
49	80	62	85		227	Turcu Alexandra	,,sunt atât de singură încât iubirea mă poate distruge.” (angela marinescu)
37	89	71	65		225	Rîmbu Raluca Ioana	,,Noaptea asta se joacă cu tine frumos și te lasă într-o baltă de sânge.” (Claudiu Komartin)
44	82	73	65		220	Stoian Saiona	„Sunt un ghem de substanţă iritabilă” (Roland Barthes, Fragmente dintr-un discurs îndrăgostit)
30	94	70	55		219	Oniciuc Cosmina Ștefania	,,a început o părăsire uriașă” (gellu naum)
28	67	86	65		218	Niță George Ștefan	“când eram mic, voiam să mă fac mare, ca tata” – Ernst Jandl
16	95	60	60		215	Gheorghiulescu Bianca	,,şi încă de pe atunci ne tulbura ciuperca de pe gura melancolicului care ne sta împotrivă” – Mariana Marin
42	90	74	50		214	Stanciu Ioana	“Cerurile nu sunt umane, dar există ceva mai uman decât cerurile, compasiunea şi dragostea, pe care le-am uitat şi le-am rătăcit.”- Bohumil Hrabal
12	77	70	65		212	Dumencu Alexandra Bianca	,,toate lucrurile care îmi descheie sângele (Claudiu Komartin)”
38	72	68	70		210	Rotariu Ioana Zenaida	,,bătăile inimii tale le înregistrez la magnetofon şi le amplific prin difuzoare bătăile inimii tale se aud în tot cartierul plutesc peste blocurile cu nouă etaje” (dumitru crudu)
32	93	53	60		206	Pascale Adelina	,,suntem fericiţi în felul nostru”
2	70	60	75		205	Beldeanu Diana Andrea	„curajul și puterea (omenească) s-au topit ca aburul” (Virgil Mazilescu)
17	93	62	50		205	Grama Natasha	,,mă speria ferocea mea luciditate”                                                                        (Gellu Naum, Zenobia)
4	75	50	75		200	Boanță Raluca	“I had nothing to offer anybody except my own confusion.”
10	92	65	40		197	Dincă Mihai Dan	“mila schimbă gustul cărnii” Ş. Ivas
41	68	71	55		194	Stan Roxana Elena	„Lumea noastră e o ficţiune, suntem eroi de hârtie.” (Mircea Cărtărescu)
48	61	52	70		183	Tudor Victorița	„Poezia este un joc.” ( Paul Valéry )
9	82	55	45		182	Dăscălescu Diana	„Poeții nu sunt făcuți să doarmă, ei ard marginea textelor.”
27	65	70	45		180	Neguțu Gheorghe Marian	„Unde şi când m-am ivit în lumină nu ştiu,/ din umbră mă ispitesc singur să cred/ că lumea e o cântare.” (Lucian Blaga)
51	59	50	65		174	Voicu Tudor	“nimeni /doar dumnezeu/ ploaia/ mormanul de rufe murdare”- Virgil Mazilescu
20	88	35	50		173	Mare Ilinca Georgiana	,,dragostea e o boală compulsiv-obsesivă.”
34	72	45	55		172	Popa Ioana	,,iartă-mă pentru tot ce am făcut și pentru tot ce nu am făcut și pentru tot ce nu voi face” (Simona Popescu)
7	42	60	65		167	Ceauşescu Maria Cătălina	,,Erorile sunt, în fapt, probleme de perspectivă.”
47	67	45	55		167	TătărușDiana	„Descalță-te! Faci urme pe covor !”
33	62	42	60		164	Pena Victor Dumitru	,,cântă cocoşul/ dar numai/ în închipuirea mea/ bolnavă/ de o boală/ pe care/ nu o cunosc/ şi cocoşul/ este/ moartea.” (Angela Marinescu)
8	52	65	45		162	Coştiug Bianca Cristina	”În mijlocul măruntaielor mele se ascunde o puritate înspăimântătoare”- Eva Precub
23	30	62	55		147	Moreanu Livia	“De aceea şi pentru aceea există ficţiune. Pentru că avem o singură viaţă, iar dorinţele şi fanteziile noastre ne cer să avem o mie. Pentru că abisul dintre ceea ce suntem şi ceea ce am vrea să fim trebuia umplut în vreun fel.” (Mario Vargas Llosa)
11	51	50	45		146	Dozescu Adelina Georgeta	,,Dincolo de mine   sunt eu”
6	45	50	50		145	Bratiș Alice	,,joc de tetris sub torace”
39	61	53	30		144	Rusu Elena	,,nu poți să vezi zâne dacă nu ești zănatic”
3	20	50	60		130	Birjaru Andrei Daniel	„Nu cred că nu mă pot mântui şi în afara iubirii”
13	53	39	35		127	DumitracheLaurenţiu Alin	,,Prin fiecare floare pe care calc, sunt altul..”
5	21	40	60		121	Botîlcă Cristina Mihaela	„Pisica este un animal filosofic, unul care nu își plasează afecțiunea oriunde.”
35	43	52	25		120	Povarnă Alexandru Lucian	,,Fly, fly, fly… until you`ll be lost in the sky”
14	44	40	30		114	Enache Lorena-Ella	,,Mă jucam noaptea de-a literatura până îmi înghițeam cearcănele.”
36	22	49	40		111	Radu Cristina	,,Fii persoana pe care vrei s-o întâlneşti!”
24	9	37	25		71	Mudrei Marius Mihai	,,Frustrările normalităţii”
52	3	35	15		53	Vrabie Andreea Elena	,,Sufletele nu se înstăinează odată cu moartea.”
18	10	25	15		50	Marchiș Maria	„Fiecare cuvânt este umbra unui moment”
19	2	31	15		48	Mardan Mădălina	,,Aud cum cântă luna la chitară”
21	7	20	20		47	Marin Mircea	„Speranța este un vis cu ochii deschiși” – Tudor Arghezi
22	8	25	10		43	Mocanu Dumitru	,,În fiecare zi mai bun”

 

Câştigătorii premiilor din acest an vor fi invitaţi personal să se alăture organizatorilor la Târgovişte pentru perioada 16-17 mai.

Potrivit rezulatelor jurizării afişate mai sus au fost reţinute pentru antologia concursului poeme semnate de:

Nr. doc
31	Costel Onofraș	SB
29	Irina Nuțu	NT
1	Mihnea Bâlici	NT
26	Alexandra Negru	SV
15	Mircea Andrei Florea	B
46	Horia Șerban	B
45	Cătălina Suditu	IS
40	Iris Rusu	SB
43	Cătălina Stanislav	SB
50	Ioana Vintilă	SB
25	Lavinia Loredana Nechifor	SV
49	Alexandra Turcu	BN
37	Raluca Ioana Rîmbu	SV
44	Saiona Stoian	CT
30	Cosmina Ștefania Oniciuc	SV
28	George Ștefan Niță	B
16	Bianca Gheorghiulescu	DB
42	Ioana Stanciu	DB
12	Alexandra Bianca Dumencu	SV
38	Ioana Zenaida Rotariu	BV
32	Adelina Pascale	TL
2	Diana Andrea Beldeanu	SV
17	Natasha Grama	NT
4	Raluca Boanță	BN