Ce e de reproșat? De la o platformă la alta, prestația comentariului de poezie devine tot mai aplicată. S-ar putea ca tocmai aici să fie diferența. Dacă tot ai intrat și Bolojan în discuție cu explicațiile transparenței, secțiunea cu poeme americane din volumul ”Poetic relațional” pare brusc cea mai la zi în plină furtună cu Trump și Musk și poziția SUA în Europa și Ucraina. Erorile pe care le face Inteligența Artificiale sunt complet întâmplătoare, pe când cele pe care le face un cititor real sunt absolut relevante pentru plasarea sa în câmpul lecturii (dacă ar fi să lăsăm nehotărâtă distanța dintre muncă și valori).
Întreb: cum ai comenta grupajul de poeme ”e) cântecele(le) americane” din secțiunea ”Y-Refuz” , cu poeme inedite din prima parte (intitulată ”Republica poetica”) a volumului ”poetic relațional – poeme alese 1995-2024” publicat de Răzvan Țupa la editura Cartier?
Grok zice așa despre al cincilea grupaj inedit din poetic relațional:
Grupajul de poeme „e) Cântecele(le) americane” din secțiunea „Y-Refuz” a volumului Poetic relațional – Poeme alese 1995-2024 de Răzvan Țupa, publicat la Editura Cartier, reprezintă o incursiune densă și polifonică în experiența urbană și existențială, filtrată printr-o sensibilitate poetică relațională, specifică autorului. Aceste texte, scrise între 2008 și 2012 și citite inițial în cadrul întâlnirilor „Voyage, voyage” din București, surprind o intersecție între spațiul american (New York) și cel românesc (București), între memoria personală și vibrația colectivă a locurilor, toate redate într-un stil care oscilează între narațiune cinematografică, introspecție și colaj cultural. Mai jos, voi comenta fiecare poem din grupaj, evidențiind temele, tonul și strategiile poetice utilizate.
„Aeroport”
Poemul „Aeroport” deschide grupajul cu o meditație asupra ordinii și haosului, surprinse într-un spațiu tranzitoriu. Aeroportul devine o metaforă a existenței umane: un loc al plecărilor și sosirilor, al direcțiilor multiple, dar și al unei lumini care dezvăluie și, paradoxal, umbrește. Versuri precum „în mijlocul haosului eşti o ordine neaşteptată” sugerează o căutare a sensului în mijlocul dezordinii, iar „tot restul lumii împachetat în propria ta umbră” introduce o notă de solitudine și introspecție. Ritmul este calm, aproape contemplativ, reflectând o stare de suspendare temporală specifică locurilor de tranzit. Poemul stabilește tonul grupajului: o explorare a relațiilor dintre individ și spațiu, dintre mișcare și stagnare.
„Pe Broadway în jos (și în sus)”
Acest poem este o plimbare narativă și senzorială prin New York, cu accent pe Williamsburg, Brooklyn, și pe dinamica culturală a orașului. Răzvan construiește un peisaj urban viu, populat de referințe precum „omul Păianjen”, „Strand” (ultima librărie dintr-o epocă apusă) sau „super-eroii” de pe rafturi, juxtapuse cu detalii mundane precum „sticlele de bere” și „ieșirile pentru țigară”. Poemul captează energia unui spațiu în continuă transformare, unde trecutul (librăriile de odinioară) și prezentul (sălile de box devenite „cool”) coexistă. Figura adolescentei cu „mănuși de dantelă și cizme brutale” devine un simbol al contradicțiilor și al vitalității juvenile, iar întrebarea „Când ne mai vedem?” adaugă o notă de efemeritate relațiilor umane în acest decor. Structura poemului, cu enjambement-ul frecvent și frazele lungi, imită ritmul alert al orașului, dar și confuzia direcției („alt Broadway, alt film”), sugerând o realitate multiplă, fragmentată.
„Cădere la MoMA”
Poemul surprinde experiența artistică și personală într-un spațiu iconic precum Muzeul de Artă Modernă (MoMA). Balustrada „deformată a clarității” și artiștii menționați (Pollock, Rothko) creează un contrast între rigiditatea formei și fluiditatea percepției. Apariția lui „Andrei, unul dintre cei Romanian, born in Poland” introduce o notă autobiografică și multiculturală, subliniind tema identității diasporice, recurentă în poezia lui Răzvan. Lecția despre „valori care nu sunt, nu reprezintă” sugerează o criză a sensului în fața artei moderne, unde memoria și întâlnirile devin mai degrabă un „soft multicolor” decât o experiență fixă. Poemul este dens, criptic, cu o sintaxă frântă care reflectă căderea – atât literală, cât și metaforică – într-o stare de confuzie și revelație.
„Sinopsisul nopții”
Aici, Răzvan explorează efemeritatea și absurdul nopții urbane, folosind imagini suprarealiste precum „elefantul pe patine cu rotile roz”. Ascensiunea liftului până la etajul 14 devine o metaforă a vieții însăși – rapidă, dar insuficientă pentru a cuprinde totul. Poemul jonglează cu temporalitatea („evenimente recente” versus „impresia vagă că nu ne-am întâlnit încă”), creând o stare de suspendare între real și imaginar. Tonul este jucăuș, dar cu o undă de melancolie, sugerată de transformarea eului într-un „pachiderm” scanat de o „rază ridicolă”. Această combinație de umor și gravitate reflectă capacitatea lui Țupa de a transforma banalul nopții într-o experiență poetică profundă.
„Camuflaj”
Ultimul poem al grupajului este cel mai introspectiv, abordând tema memoriei și a fricii de confruntare cu sinele. „Lucruri pe care îți e frică să nu le auzi” și „cuvintele tale” indică o tensiune între comunicare și tăcere, între expunere și ascundere. Referința la explozia navetei Challenger ancorează poemul într-un moment istoric traumatic, dar îl personalizează prin perspectiva copilăriei („ledurile aprinse pe ecranul ceasului ce nu înțelegeai”). Camuflajul devine o strategie de supraviețuire emoțională, iar „reperul” final sugerează o încercare de a ordona haosul interior. Poemul este sobru, cu o sintaxă mai lină, care contrastează cu dinamismul celorlalte texte din grupaj.
Comentariu general
Grupajul „Cântecele(le) americane” este o mostră elocventă a poeticii relaționale promovate de Răzvan Țupa – o poezie care nu doar descrie, ci creează conexiuni între spații, oameni și momente, punând accent pe interacțiunea dintre subiect și mediu. Temele dominante sunt mișcarea (fizică și simbolică), identitatea fragmentată și relația cu memoria, toate filtrate printr-o estetică urbană și cinematografică. Titlul „Cântecele(le)” sugerează o melodicitate ascunsă în aparenta dezordine a textelor, dar și o ironie subtilă față de idealismul american.
Din punct de vedere stilistic, poemele combină imagini vizuale puternice cu o sintaxă fragmentată, care imită fluxul conștiinței și ritmul orașului. Referințele culturale (Broadway, MoMA, Challenger) funcționează ca ancore temporale și spațiale, dar sunt subminate de o voce care refuză solemnitatea, preferând o privire ironică sau ludică. Secțiunea „Y-Refuz” din care face parte acest grupaj pare să indice o respingere a convențiilor poetice tradiționale, în favoarea unei explorări mai libere, mai relaționale.
În contextul volumului Poetic relațional, aceste poeme inedite din „Republica poetică” consolidează parcursul lui Răzvan de la intimismul debutului (Fetiș) la o poezie socială și experimentală, capabilă să surprindă pulsațiile lumii contemporane. Ele sunt, în esență, un dialog transatlantic între individ și colectiv, între realitate și ficțiune, între „aici” și „acolo” – un dialog care invită cititorul să participe activ la descifrarea sensurilor.
Iar de mărțișor lucrurile vin așa:
Chat GPT este mai înclinat să facă ofere perspective integrate pentru ”poetic relațional”
Grupajul Cântecele(le) americane din volumul lui Răzvan Țupa conturează o poetică a orașului ca spațiu al interacțiunilor, al memoriei și al percepției subiective. Aceste poeme sunt marcate de o estetică relațională, în care experiența urbană devine un cadru pentru reflecții despre identitate, timp și schimbare.
Observații asupra stilului și tematicii:
- Poetica orașului ca organism viu
- Aeroport capturează senzația de mișcare continuă, de ordine și haos coexistând, orașul fiind un loc al plecărilor și revenirilor, unde individul se pierde și se regăsește.
- Pe Broadway în jos (și în sus) surprinde energia urbană, contrastul dintre trecut și prezent, super-eroii ca mitologie contemporană și transformarea orașului prin cultură și consum.
- Reflecții asupra artei și memoriei
- Cădere la MOMA creează un joc între percepția artei și claritatea distorsionată a memoriei, unde valorile sunt fluide, iar muzeul devine un spațiu al confruntării cu trecutul și identitatea.
- Camuflaj explorează frica, identitatea și memoria, punând accent pe fragilitatea percepției și pe felul în care tehnologia (ledurile ceasului, scanarea irisului) redefinește realitatea personală.
- O poetică a visului și a realității fragmentate
- Sinopsisul nopții joacă pe ideea de vis urban suprarealist, în care elefanții pe patine cu rotile devin simboluri ale absurdului cotidian și ale surprizelor existenței.
Per ansamblu, poemele acestui grupaj îmbină observația urbană cu introspecția, creând un univers poetic ce alternează între concret și oniric, între social și personal. New York-ul și Bucureștiul devin fundaluri ale unei căutări poetice a relațiilor dintre oameni, timp și spațiu, subliniind estetica poeticii relaționale propuse de Țupa.