Arian. o melodrama

(acest text a fost cenzurat pe un site literar in urma presiunilor executate de tinerii batrani literari)

“nu-mi plac femeile, iar repulsia creste exponential la travestiti…” ubiq. liq.

Tocmai mi-am eutanasiat pisica asa ca ma simt generos, Arian
si acum pot sa vorbesc si cu tine

am vorbit cu femeile si cu travestitii
tuturor le pare rau de tine. dar
mi-au spus ca nu e nimic in neregula nici cand
iti plac hainutele mai decoltate si nici atunci
cand esti femeie. nici macar una veninoasa.

dar parerea lor de rau m-a mirat
si am zis sa intreb “de ce?”

“pentru ca” mi-au spus “nu e nimic rau cand esti femeie,
si nici travestit nu e atat de rau, iar barbat chiar ca
n-ai ce pierde fiind. dar e foarte foarte trist, aproape ca dimitrie
anghel de trist sa nu fii nimic din toate astea”.

si ii cred. e mult mai greu pentru tine
si pentru asta imi pare rau

dar cei care au citit inceputul de la “pe bune/
pe invers” si au fost impresionati inteleg

totul este un nesfarsit bun ramas
si micile si marile tale crispari si
jocurile de roluri si senzatia ca
parerile sunt ale tale sau impotriva ta,
le lasi ca o variatie timida la tema

in 2004 venisem doar ca sa te cunosc pe tine la Hilton.
Din toata masa de ego prozatori doar pe tine nu te stiam.

II.
dar totul se termina asa repede, Arian.
pisica mea a respirat de 2 ori
si atat. tot rahatul care o sugruma

a ramas zgomot de fond. dar tu inca mai poti
sa cureti toate mizeriile in care
nu te simti atat bine. undeva baiatul ala

timid care a intarziat la conferinta de presa sta
rusinat cu acelasi tricou rock. poate asta e
felul lui Cobain de a-ti raspunde: Arian

tu inca mai poti sa nu ajungi in cusca aia
pe care ti-a promis-o omul rautacios
care te-a descoperit, a crezut in tine

si te-a publicat. el vorbeste acum
despre Dumnezeu, tu zici despre tine
si amandoi s-ar putea sa aveti dreptate

dar, dupa cum stii, dreptatea asta
e o chestie asa capricioasa
ca nici macar daca o ai nu te ajuta foarte mult

aproape ca un betisor chinezesc cu care
incerci sa alegi dumicati comestibili din
viata vazuta, din marginea pleoapei si asta te durea.

III
e timpul pentru acea arie din mijlocul zilei, Arian
cand leganat de troleibuz te simti integrat

in viata sexuala a orasului. cu travestitii, femeile,
barbatii, cu pisicile muribunde si cu sticlele de bere
toate tintindu-ti gura. dar asta e doar o impresie, Arian
nu e nici prea tarziu si nici macar destul de devreme nu mai e

pentru lucruri care sa ne mire. deja ne asteptam la toate astea
si faptul ca vorbesti ca baietii abia daca iti da un pic de subiect

comun cu ceilalti. dar numai putin, cat sa mai umplem timpul
si sa alungam gandul ca batranetea gretoasa a scriitorului frustrat
nu e pentru noi. tie ti s-ar putea da toate premiile, Arian
doar ca n-ai stii ce sa faci cu ele. si stii ironia:

premiul cel mai mare ai fi chiar tu
si atunci ce o sa te faci cu tine

crezi ca or sa te ajute glumitele de cartier?
lecturile docte si disperarea felina?

prin camasa ta descheiata la piept scoate capul
pisica permanenta. ne face sa zambim, ne induioseaza si
executa pareri de rau. stiu ca ai vrea sa iti spun ceva urat
vad ca asta ti se pare ca meriti. dar aici nu ai dreptate
pentru ca pana si cel mai obosit scriitor din limba romana

cel mai gretos ramane mereu un debutant stangaci, fragil exact cum sunt cei
carora tu le torni mizerii aici. iar tu niciodata n-ai fost cel mai.

si asta a fost, e si-o sa fie sansa ta, melodrama

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.