Poeme orale

Poetic. Manele pentru mai târziu

un tic în care prinzi
totul cu senzaţia că se întâmplă
ca nimic sa nu rămană pe dinafară eliptic

aşa cu un gest mic întinzi
unul după altul faptul şi graţia
sa de a pluti prin tine şi de a te căra

în doi spre fiecare moment
care ţine de noi

veşti, ştiri rămân doar acompaniament
pentru destule fapte, şoapte şi întâmplări
pe care doar tu le trăieşti

ştii bine ce melodie, ce element sonor
intră, în ce moment mor sunetele
şi rămâi faţă în faţă cu tine

e un fel de tic
pentru tot ce zic


securitate, incompetenta, extravagante [La ce asisti…]

La ce asişti: unii mai mici sunt folosiţi.
Alţii mai mari sunt adăpostiţi.
Când te gândeşti să îi alinţi
Poţi să le zici doar securişti,

pieptiş regrupaţi aburind
vorbind pe rând perorând până când

ar trebui să explice de ce
şi atunci se strâng şi dau glumiţe
cu soluţii perfecte ca nişte-aluniţe.
s-ar dori pentru tot CeTeCe

pieptiş regrupaţi aburind
vorbind pe rând perorând până când

îi prezinţi: ei sunt trişti
ar fi vrut să fie artişti
erau talentaţi (şi un pic rasişti)
sentimentele lor sunt mereu încă fierbinţi.

Pieptiş regrupaţi aburind
vorbind pe rând perorând până când

se sting blând


trei palme de dragoste

Privind cu încetinitorul
poţi să le iei drept mângâieri,
dar atunci lucrurile se întâmplau brusc:
Atingerea exploda în capul meu
şi mana mamei se retrăgea ca să revină:
“eu te-am facut eu te omor” ritma şi

următoarea palmă:

“o să mă bagi în pământ,
nesimţitule!” se deschide
acum cu alte şi alte ecouri. Durerea era o jucărie
lângă perspectiva zdruncinată şi camera închisă.
Dragostea îşi băga capul pe sub uşă şi tot ce puteai
gândeai: “mori! mori!”

Şi pe palma de final scria:

nici tare, nici încet, doar brusc.
Prin ferestre tot ce era afară
se închidea în cutiuţe mici de sticlă şi oriunde
era numai iubire pusă de-o parte pentru alte momente
care numai acum, care numai aici nu erau şi
totul se scutura odată cu tine.

În aer poţi să ghiceşti ce urmează:

ne calmăm: “mă doare
când te aperi, boule!”.
Şi asta ne ia ani întregi: “Îmi ţii mâinile?”. Sentimentele
îşi fac apariţia din nou: “nu v-a lipsit nimic,
tot ce aţi visat aţi avut”. Dar acum toate astea sunt
doar o altă sticluţă de când am fi putut să fim fericiţi.

mici excrescente pufoase reprezentand excrescenta pufoasa finala

“Mi s-a părut că nimic
nu e aiurea. că oriunde
de obicei eşti alergic,
să mergi să faci puncte,

poţi oricând să tragi
aer în piept, să o faci
să pară ca prima oară,
când nimicul dulce a rămas pe afară.”

Se auzea din cd…
când încă mai era zi
şi crengile vii
agăţau nori străvezii.

Se întuneca şi, cum era destul de devreme,
ne-am trezit că nu avem destule perne
prin jur. Ne-am apucat să strângem de prin casă
lucruri moi, dar noaptea fiţoasă le întingea deja în gem


paranoia oac. sau broastele nu tac, dar nici nu fac ceea ce zic. decat un pic

un clip din razvoiul broastelor cu ele insile
În faţa oricărei bariere e un boscoi care o cere
gata să ofere soluţii sexuale pentru orice vezi la teve.
Are opinii la rece, la cald pe cale să rezolve
“tot restu'”. Îşi dă aere îşi spune părerea şi bea bere:

… şi mai multe pot să îţi spun
chiar dacă s-ar zice că par nebun
limitele astea se ridică şi coboară
ca într-o adevărată ţară

imediat ce ni se învârt niste valori
noi, toţi batracienii, suntem ascultători.
Ne uităm cum se desface ziua din ochii noştri
şi primim drept în cap tot ce spun proştii.

Dar avem un motiv de mândrie
când îi vedem că pun mâna pe bisturie
ştim că doar despre noi toate poate
sa fie vorba şi polemizam amuzate.

Şi aici tace, dă cu embed şi dă play
unui videoclip cu miei duşi la tăiere
învartiţi într-un ţarc. iar el mai ia o bere

Arian. O melodramă

Tocmai mi-am eutanasiat pisica aşa că mă simt generos, Arian
şi acum pot sa vorbesc şi cu tine
am vorbit cu femeile şi cu travestitii
tuturor le pare rău de tine. dar
mi-au spus că nu e nimic în neregula nici când
iţi plac hăinuţele mai decoltate şi nici atunci
când eşti femeie. nici măcar una veninoasă.
dar părerea lor de rău m-a mirat
şi am zis să întreb “de ce?”
“pentru că” mi-au spus “nu e nimic rău când eşti femeie,
şi nici travestit nu e atat de rău, iar bărbat chiar că
n-ai ce pierde fiind. dar e foarte foarte trist, aproape ca dimitrie
anghel de trist să nu fii nimic din toate astea”.
şi îi cred. e mult mai greu pentru tine
şi pentru asta îmi pare rău
dar cei care au citit începutul de la “pe bune/
pe invers” şi au fost impresionaţi înţeleg
totul este un nesfârşit bun rămas
şi micile şi marile tale crispări şi
jocurile de roluri şi senzaţia că
părerile sunt ale tale sau împotriva ta,
le laşi ca o variaţie timidă la temă
în 2004 venisem doar ca să te cunosc pe tine la Hilton.
Din toată masa de ego prozatori doar pe tine nu te ştiam.
II.
dar totul se termină aşa repede, Arian.
pisica mea a respirat de 2 ori
şi atât. tot rahatul care o sugruma
a ramas zgomot de fond. dar tu încă mai poţi
să cureţi toate mizeriile în care
nu te simţi atât bine. undeva băiatul ăla
timid care a întarziat la conferinţa de presă stă
ruşinat cu acelaşi tricou rock. poate ăsta e
felul lui Cobain de a-ţi raspunde: Arian
tu încă mai poţi să nu ajungi în cuşca aia
pe care ti-a promis-o omul răutăcios
care te-a descoperit, a crezut în tine
şi te-a publicat. el vorbeşte acum
despre Dumnezeu, tu zici despre tine
şi amandoi s-ar putea să aveţi dreptate
dar, dupa cum ştii, dreptatea asta
e o chestie aşa capricioasă
că nici măcar dacă o ai nu te ajută foarte mult
aproape ca un beţişor chinezesc cu care
încerci să alegi dumicaţi comestibili din
viaţa văzută, din marginea pleoapei şi asta te durea.
III
e timpul pentru acea arie din mijlocul zilei, Arian
când leganat de troleibuz te simţi integrat
în viaţa sexuală a oraşului. cu travestiţii, femeile,
bărbaţii, cu pisicile muribunde şi cu sticlele de bere
toate ţintindu-ţi gura. dar asta e doar o impresie, Arian
nu e nici prea tarziu şi nici macar destul de devreme nu mai e
pentru lucruri care să ne mire. deja ne asteptam la toate astea
şi faptul că vorbeşti ca băieţii abia dacă îţi dă un pic de subiect
comun cu ceilalti. dar numai putin, cât să mai umplem timpul
şi să alungam gândul că bătrâneţea gretoasă a scriitorului frustrat
nu e pentru noi. ţie ţi s-ar putea da toate premiile, Arian
doar că n-ai ştii ce să faci cu ele. şi ştii ironia:
premiul cel mai mare ai fi chiar tu
şi atunci ce o sa te faci cu tine
crezi ca or să te ajute glumiţele de cartier?
lecturile docte şi disperarea felină?
prin camaşa ta descheiată la piept scoate capul
pisica permanentă. ne face sa zâmbim, ne înduioşează şi
execută păreri de rău. ştiu că ai vrea să îţi spun ceva urât
văd ca asta ţi se pare că meriti. dar aici nu ai dreptate
pentru că până şi cel mai obosit scriitor din limba română
cel mai greţos rămâne mereu un debutant stângaci, fragil exact cum sunt cei
cărora tu le torni mizerii aici. iar tu niciodată n-ai fost cel mai.
şi asta a fost, e şi-o să fie şansa ta, melodrama


poem ORAL [sau] veniti sa luati LUMINA [sau] tupy-paste DIN GURA literaTURISTILOR

“nu ceea ce intră în gură (…), ci ceea ce iese din gură” (Mat, 15:11)

I. în care un băiat coordonator descoperă sensul existenţei
gata m-am gândit. orice miliţan a fost un băiat sensibil cândva.
doar că atunci când a rămas singur cu pulanul a descoperit dragostea.
şi peste legea ei doar cine putea trecea. el în ochii lui aşa administrator părea.
dar cineva trebuie să îl ajute să îşi dea
jos din cap cascheta belea
să răspundă şi el cu numele lui ceva
cum îl cheamă pe el dacă mai ştiţi cumva
nu mai sta înca o tură
cu cauciucul în gură
că-ţi sângerezi gingia
şi se ia
câteodată rolurile de figurant sunt foarte grele
mai ales când ţii să îţi umpli gura cu toate cele
dar tu cândva ai fost un băiat sensibil care îşi făcea freza. cu sau fără ea
experimenta desena se-n talenta. dar ce sa vezi: aşa a fost toata lumea.

II. în care se întâlneşte gaşca şi cântă o-via-ţa mea
Răzvan, las-o moartă.
a zis cineva care se simţea băgat în seamă
Cât despre Ţupa,
deşi l-am apreciat de când mă ştiu,
în cazul de faţă nu-l înţeleg.
s-a simţit obligat să recunoască un turist
Felul în care arată cu degetul mi se pare aproape naiv
mişto jetul lui iulian,
l-a primit în plin dl. tzupa.
asta e când, ca de obicei,
vbeşti aiurea şi mai ales foarte evaziv
Răzvan, las-o moartă.
a recomandat o persoană care vroia să ne arate cum îi place
Nu merge patinajul ăsta artistic cu mine.
bă Ţupa, tu ori eşti prost ori eşti drogat,
cum te-am văzut ultima oara, să mor io.
a ales un băiat cu faţa de fată să zică de după semnatura anonim
Cât despre Ţupa,
deşi l-am apreciat de când mă ştiu,
în cazul de faţă nu-l înţeleg.
Răzvan Ţupa a fost un prost sfătuitor
ca sa fie clar şi să nu mai fie dubii
Răzvan, las-o moartă.
astfel de prestaţii pot fi jalnice
de exemplu,
Răzvan vrea să dea cu cremă de bocanci
peste aţa albă cu care şi-a cusut toată povestioarele
de mai sus,
după care pleacă spunând că
n-a avut niciun rost să-şi expună
toate micile teorii evazioniste
găseşte cineva punctul de pe cotidianul
mă miră că tocmai el,
a cărui reprezentare literară actuală
este aproape exclusiv bloguistică,
susţine că spaţiul ăsta ar fi un fel de
colţ al cârtitoarelor.
se mai gandeste cineva care se simte dator
Răzvan Ţupa cu lipsa lui de fler,
dar dând caraghios din floretă
Răzvan Ţupa a fost un prost sfătuitor
Razvan, las-o moarta.
bă Ţupa, tu ori eşti prost ori eşti drogat,
cum te-am vazut ultima oara, să mor io.
se jura altul doar ca să para sensibil
răzvan ţupa, ai mâncat, ai rezolvat.
aşa, şi? apoi te-ai căcat. aşa, şi?
apoi ai fumat. aşa, şi? apoi ai mai tras un fum.
aşa, şi? apoi te-ai culcat. aşa, şi? apoi mori!
ooo, Tupa, cât te-ai chinuit tu să omori Generaţia 2000!
uite că până la urmă ai şi reuşit!!
şi-ai început chiar cu tine. Jesus Maria,
ce-nseamnă perseverenţa!
Razvan, las-o moartă.
şi toate cuvintele capătă forma celor care le-au spus
sau invers. mai degraba invers

III. în partea aceasta vorbim cu vorbe din senin
care nu e nevoie nici să sune nici să pară
pentru că nu au de ce să aibă pretenţia că
or să te ducă unde n-ai mai fost
asta tu o faci oricum mai mult de frică
dar acum ce crezi că o sa zică
oricine te interesează dacă tu nu vorbesti
nicicum cu vorbele tale pentru că nimic
din ce ai putea sa spui nu e al tău
doar al tău
e şi imprumutat ca şi numele ca şi
părul ca şi vărul care ai sperat mereu
că o sa te salveze. cu maşinile lui
străine cu poveştile pe care puteai
să i le atribui oricând. dar acum
ce o să te faci
pentru că vine un moment în care
nici măcar cei trişti nu mai pot să spună
că exişti. şi tu o să crezi că zic de mine
dar cu voce subţire, fară pix şi fară hârtie
tot ce auzi e doar o jucarie
în limba ta cum doar pentru tine poate să fie.
şi chiar dacă intri în vrie chiar dacă
asemenea celui care doar dacă moare
şi doare mai speră să-i fie trecută cu vederea
impostura care îi ornează gura chiar dacă în cea
mai bună zi mergi ca printr-o perdea şi corpul îţi e din peltea
nu o să te ajute nici măcar dacă te-ar crede toţi o să faci
ce ştii tu mai bine: să uiti. dar surpriză: lumina din briza vine
din vorbele altcuiva.
şi nu îţi face probleme totul porneşte de la tine orice ţi-aş zice e doar de bine.

poetic. exact lumea. final

I
exact lumea aşa cum se aşează când
o faci tu să fie permanentă
încât să se poată descurca şi fără tine
o tot reformulezi
inventezi subiectivităţile când
ce se întâmplă peste tot în lume faci tu

II
un drum lung mai scurt decât întoarcerea în jurul tău
cu lucruri care te pot face să zâmbeşti
ca şi cum totul ar fi perfect
poţi chiar să te simţi sigur că pereţii din placaj reţin
tot, memorează

III
Fiecare faţa aceluiaşi om unic
fără să îl exprimam exact niciunul. la fel cum
Nici macar noi nu suntem o singură vârstă pe care o avem.
Şi fiecare venim la toate vârstele pe care le-am avut,
Chiar şi la cele pe care nu vom putea să le mai avem vreodată

Exact lumea în care
Poţi să pui orice întrebare

Şi totul explodează

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: