Binefacerile traducerilor proaste

În ultimele zile am citit câteva traduceri incredibil de neinspirate pentru poeme ale unor autori esenţiali. Mă interesează mai puţin să trag la răspundere pe cineva, e vorba de poezie, totuşi, aşa că orice însăilare cu sunet poetizant poate să îşi facă treaba ei.

Cu toate că nimic nu poate să fie mai departe de poezie decât o traducere care nu are nicio treabă cu reperele limbajului în domeniu, rar se poate vorbi despre ceva care evidenţiază diferenţele dintre poezie şi discurs ratat mai clar decât o traducere ratată. De cele mai multe se vorbeşte (în mod eronat după părerea mea) despre lipsă de talent. Dar nu este nevoie de prea mult talent ca să te interesezi ce rigori avea poezia pe care şi-a propus să o scrie un poet sau altul. Altfel, dacă am traduce Eminescu fără ritm şi fără jocul pauzelor de la jumătatea versurilor, cu lungimi de vers care nu mai urmăresc niciun model… nu prea s-ar obţine mare lucru.

De fapt testul unei traduceri este simplu: nici măcar nu ai nevoie de cine ştie ce confruntări ale textelor cu originalul. Dacă în varianta românească nu e prea clar ce se întâmplă, atunci s-a pierdut ceva în traducere. De cele mai multe ori, s-a pierdut tot şi asistăm la un show privat, poate sincer, poate conştiincios, dar fără legătură cu poezia.

Un gând despre „Binefacerile traducerilor proaste”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.