Tot se clămpăne că legionarii l-au împușcat pe I. G. Duca, (la Sinaia), iar crima Nicadorilor este prezentată ca una odioasă. Nu se recunoaște un fapt: I. G. Duca, ca și Armand Călinescu, mai târziu, și-au meritat soarta. Și că autorul moral al uciderii celor doi prim miniștri, (adaug încă doi, Gheorghe Argeșeanu și Nicolae Iorga), a fost Carol al II-lea. I. G. Duca acceptă un târg politic ordinar, pus la cale de „marele european”, Nicolae Titulescu: în schimbul postului de șef al guvernului, scoaterea „Gărzii de Fier” în afara legii. Pentru că așa vroia masoneria vest-europeană. Duca n-a luat în seamă abuzul la care a fost împins. Și-a asumat un risc, și va plăti. Pentru că, legionarii, în decembrie 1933, erau constituiţi într-un partid legal, reprezentat în Parlament, iar ilegalizarea sa a fost un act politic profund anticonstituţional. Iar atunci când cei trei legionari s-au urcat în tren, cu direcţia Sinaia, Mihail Moruzov, șeful serviciilor secrete, i-a telefonat lui Carol, aflat la Peleș, că legionarii au trimis un comando să-l împuște pe primul ministru.

„Mai știe cineva?”, întrebă Carol al II-lea, „Doar tu? Ei bine, taci! Nu spune nimănui ceea ce știi”. Însăși chemarea lui I. G. Duca, de către rege, pe 30 decembrie 1933, la Peleș, a avut doar rostul de a-l scoate

pe acesta în bătaia gloanţelor celor trei legionari. Adevăratul ucigaș al lui I. G. Duca, nu sunt Nicadorii, ci Carol al II-lea. Regele îl ura pe Duca din mai multe motive. Întâi din cauza unei declaraţii a acestuia după care, mai degrabă și-ar tăia mâna decât să i-o întindă acestui aventurier (cu ocazia „glorioasei” restauraţii, mi se pare, iunie, 1930). Al doilea, I. G. Duca avea spre păstrare, după moartea lui Ionel Brătianu (noiembrie 1927) documente ce-l dovedeau pe Carol de hoţ (afacerea Focker). Că nu este vorba de nici o speculaţie, ci de un adevăr, este bine să subliniez că, imediat ce a fost împușcat de Caranica și Belimace, pe peronul gării Sinaia, de la I. G.Duca a dispărut cheia de la seiful cu documente, de la el de acasă, o cheie de care rafinatul om politic nu se despărţea niciodată. Iar a doua zi, ușa seifului a fost găsită deschisă! Armand Călinescu a fost braţul înarmat al lui Carol al II-lea.

S-a folosit de toată greutatea instituţiilor statale românești pentru a-i prigoni pe legionari. Uciderea lui Corneliu Zelea Codreanu și a încă 13 căpetenii legionare, toţi oameni valoroși, de elită, în noiembrie

1938, a fost ordonată de rege, Armand Călinescu executând-o, împușcarea sa, la 21 septembrie 1939, era așteptată de el.

Nu-și făcea iluzii, știa că a ucis oameni nevinovaţi. Comandoul care l-a ucis pe Călinescu a făcut dreptate. Acei oameni n-au fost niște ucigași oarecare, ci eroi adevăraţi. După ce l-au lichidat pe Călinescu, puteau să fugă cu ușurinţă. N-au făcut-o! Au pătruns în clădirea radioului, au anunţat vestea ţării, lăsându-se prinși și executaţi, chiar pe locul unde fusese împușcat Armand Călinescu. Nu așa procedează niște ucigași de meserie. Ucigașii lui Barbu Catargiu (iunie 1862) nu se cunosc nici astăzi, la fel cei care l-au asasinat, la Dallas, pe J. F. Kennedy. Omorârea celor care l-au împușcat pe Armand Călinescu nu l-a săturat de sânge pe Carol al II-lea. Își pune o slugă drept prim-ministru, Gheorghe Argeșeanu (Ghiţă Militaru‘), pentru o săptămână, care tot la ordinele lui, ordonă să fie împușcaţi peste 300 de lideri legionari din fiecare dintre cele 72 de judeţe ale României Mari. Aceasta era România „democratică” interbelică: statul devenise agresor și ucigaș ai propriilor cetăţeni.

Și Ghiţă Militaru‘ va plăti pentru servilismul și cruzimea sa. În noaptea de 27 noiembrie 1940, când „Garda de Fier” conducea România, nu cea Mare, ci una mutilată – fără Basarabia, Nordul Bucovinei, Herţa, Cadrilater și nord-vestul Transilvaniei – împreună cu generalul Ion Antonescu, toţi cei 64 de înalţi demnitari și funcţionari care își murdăriseră mâinile, ucigând sute de cetăţeni români nevinovaţi, vor fi uciși, la Jilava, de legionari, răsplată pentru abuzurile/fărădelegile comise. Numai Carol al II-lea nu va plăti, el marele și singurul vinovat de toate aceste crime amintite, ca și de prăbușirea, fără onoare, a României Mari, în rușinoasa, dar dramatica vară a anului 1940.

(…)

Legionarii sunt încă percepuţi drept îngerii negri ai istoriei românilor. Iar românii, opinia publică, și-a însușit clișeul: legionar = criminal. Nici nu-i de mirare faptul, dacă, în sondaje cretine, cu privire la „mari români” aceeași opinie publică îi așează printre puţinii care merită un asemenea nume pe Nadia Comăneci, Burebista, Carol I sau, o infamie a infamiilor, un ţigan, Răzvan Lucescu! ! ! Pe cine au ucis legionarii în scurta lor existenţă de sunt înţeleși atât de greșit? Înainte de toate, ei n-au ucis oameni doar nevinovaţi, ci, au făcut dreptate.

(…)

Așa-i bine să fim: toleranţi și amnezici, iertători faţă de toţi. Iar pe Ceaușescu ar fi bine să-l scoatem din mormânt, că tot ne-a oferit el singura „epocă de aur” din istorie, tot ne-a asigurat un trai mai mult decât civilizat, că tot a slujit naţiunea mai abitir ca oricine, păzindu-i cu sfinţenie drepturile, onoarea și „independenţa”! Și dacă l-am împușcat, să ne punem cenușă în cap, să ne tragem sacul de penitenţă peste trup, să-i ridicăm, cu toţii, un mausoleu faraonic, în semn de recunoștinţă și remușcării târzii! (sic! n.m.)