Toate articolele scrise de Răzvan Țupa

Atelierelational #2 – Teme în poezie azi

Temele în poezie azi

A doua întâlnire de atelierelaţionale l-a avut ca invitat pe Gabriel Daliş, autorul recent lansatei selecţii de poezie „până mereu”.

Discuţia despre temele în poezia de azi a început cu un clip video in care fostul poet laureat, Billy Collins dezvăluie opinia sa despre persistenţa thanaticului ca temă în poezie şi literatură. Daliş a continuat venind cu exemple din propria sa poezie dar şi din poeme culese din volume semnate de Mihai Duţescu, Dan Sociu sau Claudiu Komartin.

Folosind un exemple din volume de poezie semnate de Domnica Drumea şi Elena Vlădăreanu, Daliş a pus în discuţie şi felul în care este atins socialul de poezia publicată în România în ultimii ani. Încă şi mai vie a fost reacţia provocată de ilustrarea video adusă pentru temă cu un fragment dintr-un interviu cu Pier Paolo Pasolini explicat de traducătoarea Clara Mitola. Pasolini despre putere si autenticitate

Continuă lectura Atelierelational #2 – Teme în poezie azi

poezia ca atelier continuu. 1 poezia proasta

Astazi o sa fac ceva complet gresit. Unul dintre primele lucruri pe care le invata oricine in legatura cu poezia este reactia de a respinge ceea ce considera poezie proasta.

„Am auzit ce scrii si poeziile dumitale sunt proaste” am auzit o poeta spunandu-i unei femei care vroia sa citeasca niste versuri acum vreo 15 ani la mormantul lui Eminescu. Nu cred sa mai fi auzit de vreuna dintre ele de atunci. De obicei ne temem de poezia proasta. Ne temem ca o sa ne deruteze, ne temem ca o sa ne faca sa pierdem timpul, dar in primul rand stim ca o sa ne plictiseasca.
In acelasi timp, daca te intereseaza poezia, in orice epoca ai fi trait ca sa gasesti un numar rezonabil de poeme bune este nevoie sa treci prin biblioteci intregi de poezie proasta. Si teama de asa ceva te poate face sa pierzi cateva ocazii de poezie buna cat se poate de importanta pentru tine.

Dar cat de proasta poate sa fie poezia. In functie de imaginatia fiecaruia dintre noi tot atatea posibilitati de poezie proasta sunt.
Abia acum, dupa 5 ani de poetici ale cotidianului, cand abia a inceput seria relationala de ateliere la Dalles (ne vedem la 17.00 sambata) pot sa refuz impulsul de a lua la fuga poezia doar pentru ca mi s-ar parea proasta.
incerc sa gasesc ce consider eu ca este mai bun, si astept sa veniti si voi cu ce vi se pare mai bun.

Intr-o zi o sa suspendam si numele si o sa citim doar poezia. Chiar daca valoarea poeziei este dependenta de contextul culturii si momentului in care se afla o cultura, din cand in cand se poate suspenda tot si face si acest gen de lectura. Cum spuneam ar fi o greseala. dar o sa fie greseala mea. Ca sa ne bucuram de poezie.

Temele poeziei la Atelierelationale #2

Atelierelationale

Libraria Dalles, BoomLIT.com și Bookiseala.ro

organizează sâmbătă, 18 septembrie, de la ora 17.00 la Cafeneaua Dalles

(Bd Nicolae Balcescu nr 18, Bucureşti )
a doua sesiune de altelierelationale

Temele poeziei azi

invitaţi

Gabriel Daliş & Sorin Despot

cu Răzvan Țupa

A doua sesiune de atelierelaționale este dedicată temelor care străbat poezia scrisă în prezent. În istoria poeziei, temele în jurul cărora se organizau demersurile creative au fost criterii de clasificare a genurilor poetice. Continuă lectura Temele poeziei la Atelierelationale #2

“the user is offline” zise Ovidiu si stinse lumina

„Here, in this land where I live, it’s enough if I manage to be a poet among the uncivilised Getae.”

„Hoc ubi uiuendum est, satis est, si consequor aruo, inter inhumanos esse poeta Getas.”

(V. COTTAE MAXIMO, P. OVIDI NASIONIS EPISTVLAE EX PONTO)

si o lista de slam poets
Bob Holman (Nowy Jork, USA), Taylor Mali
(Providence, USA), Jive Poetic (USA), Mahogany Browne (Nowy Jork, USA), John Paul O’Neill (Londyn, UK), Zena Edwards
(Londyn, UK), Charlie Dark (Londyn, UK), JC001 (Londyn, UK), Crisis (Londyn, UK), Francesca Beard (Londyn, UK),
DreadLockAlien (Londyn, UK), Nii Parkes (Londyn, UK), Salena Godden (Londyn, UK), Tony Walsh (Manchester, UK), Dike
Omeje (Manchester, UK), Chelley McLear (Belfast, Ireland), Wehwalt Koslovsky (Hamburg, Niemcy), Boris Peckwitz (Berlin,
Niemcy), Francizka Ruprecht (Monachium, Niemcy), Xochil A. Schütz (Berlin, Niemcy), Lasse Samstrum (Kolonia,
Niemcy), Pilote Le Hot (Paryż, Francja), Thorkil Jacobsen (Kopenhaga, Dania).