ne apropiem de sfarsitul a 5 ani de poetici ale cotidianului. joi, 13 mai, la ora 19.00 un experiment extrem: invitatii sunt abia cunoscuti dar accentul il vom pune pe poezia pe care o aduc.

Octavian Mihalcea si Alex Tiepac pledeaza onirismul estetic cu texte mai mult sau mai putin cunoscute din aceasta miscare a anilor 80, iar Marian Xin Xiron ne dezvaluie lumea poeziei lui.

in Club Other side penultima intalnire inainte de petrecerea de 5 ani. Acestea sunt si ultimele intalniri din formatul curent al poeticilor. Dupa 5 ani privirea asupra poeziei se va intoarce in discretie pentru viitoarele formule ale poeticilor cotidianului.

incotro poezia… joi poti sa iti spui parerea la poeticile cotidianului 134 – poetic este directie

Primii patru ani si jumatate ai evenimentului conceput pentru promovarea celor mai recente aparitii editoriale s-au desfasurat ca “literaturi in miscare”, formula prin care fiecare dintre autorii invitati au fost prezentati publicului si pusi in fata unor interviuri live. Din octombrie 2009, poeticile cotidianului au dezvolat “Republica poetica”, un eveniment in care accentul a fost pus pe lectura textelor proprii si ale autorilor cu efect formator pentru fiecare dintre invitati.
De pe 14 ianuarie 2010, Poeticile cotidianului imbogatesc formula initiala cu o propunere pe care o face publicului sau: poetica relationala.
In acest sezon invitatul principal este publicul asa ca va invitam sa aduceti cu dumneavoastra hartie si instrumente de scris pentru ca o sa ne distram citind cu notitze. Poeticile cotidianului se trasforma intr-un atelier de lectura coordonat de Razvan Tupa in club Other Side, in fiecare zi de joi, de la ora 19.00.
Fiecare dintre serile poeticilor cotidianului isi propune sa investigheze un element esential pentru expresia poetica de astazi. Vom continua bursa de poezie şi, dacă vă înscrieţi cu 10 minute înainte de începerea evenimentului aveţi publicul pentru poezia voastră timp de 5 minute de microfon deschis. Daca publicul cere mai mult de la voi, continuaţi.
Un eveniment sprijinit de fdl

poeticile cotidianului 2010

English

HERE WE ARE

Cei care nu au venit sa o vada pe Anca Mizumschi la poeticile cotidianului au pierdut ocazia unei discutii cu o poeta care a reusit sa ramana legata de poezie trecand prin medicina jurnalistica si psihologie. Mai mult, nu stiu cati poeti cunoasteti implicati in studii de piata, dar Anca Mizumschi pentru asta este platita. Experienta din acest domeniu i-a folosit pentru lansarea volumului precedent, „poze cu zimti”, cand, impreuna cu editura si cu organizatorii Street Delivery a organizat un concurs de fotografii vechi. Dupa ce a lansat volumul „anca lui noe” aproape fiecare eveniment legat de carte a combinat poezia cu muzica si pictura. „Numai sa nu ceri bani pentru poezie” a dezvaluit Anca Mizumschi secretul evenimentelor ei.

Apoi, Anca Mizumschi este, probabil, singura persoana care a obtinut licenta la medicina cu o lucrare despre poezie Continuă lectura asa a fost la poeticile cotidianului 133 cu anca mizumschi →

2. Corpuri – ritualuri & autodefiniri

pentru partea 1 click aici

Poemul gândit organic oferă poetului alternative ale raportării la lume și propria persoană. Pe de o parte sunt definirile prin omogenizarea senzațiilor și trăirilor personale cu elementele lumii. Într-o asemenea variant lumea este o parte integrantă a eului din poem.

Atunci când poemul este asumat de cel care îl scrie încep chinurile autodefinirilor, al identificărilor dintre lumea poetica si contextul personal. Uneori construcția este ușor demonstrativă, apelând la elemente expresive expresioniste care pot să sune cunoscut cititorului de poeme semnate de un clasic al genului ca Georg Trakl (1887-1914). Descendența românească a acestui mod de abordare nu s-a oprit în Blaga, a continuat în textele lui Ion Mureșan (n1955) ori Ioan Es Pop (n1958) coborând pâna la Teodor Dună (n1981) și Claudiu Komartin (n1983). Poemul scris de tânărul(a) concurent(ă) de la licart se numește Eu:“Sunt doar imaginea timpului destinat mie / ce se scurge dintr-un pântec/ devenit miraculos multiplu de etern./ Carne şi gând deghizat în uman/ ce se doreşte a fi sieşi captiv/ în dorinţa-i virgină”. Continuarea poemului schimbă registrul poetic, apelând la trimiteri din geometrie, facând astfel destul de facilă invocarea poeticilor pure inspirate de știință consecrate de Ion Barbu (1895-1961) și Dan Botta (1907-1958) în România ori Paul Valery (1871-1945) în restul Europei, ca spirite protectoare ale poeziei sale: “Sunt fără-nţeles închisă într-un cub/ numit viaţă,/ având misiunea de a-i afla aria/ dar sfârşind prin a-i uita definiţia.”.

În termenii poeziei lui Rainer Maria Rilke (1875-1926), figurile mitologice căpătau participare la realitatea afectivă a trecerii de la secolul XIX la XX. În poemul din 2010, TROCURI & TRUCURI, figurile mitologice sunt înlocuite de figuri ale poveștilor, din televiziune și industria entertainementului: “apoi se recomandă fetiţa cu chibrituri/ încă verde fructul pasiunii ea îl găteşte/ după reţeta lui jamie şi asteaptă apoi să se coacă/ ariadna vrea să devină actriţă mai înainte/ de a o încerca sentimentul de butaforie” pentru a fi integrate în corpul afectiv al unui adolescent contemporan “şi dacă lacrimile i se urcă încet pe obraji/ e semn că în curând o va-nvinge tristeţea/ ea este zăpada călătorind cu telecabina/ spre vârf pentru a deveni avalanşă// întâmplă-mi-te îi spun şi numai apoi/ închid ochii ca un copil care-şi pune o dorinţă//”. Sau simpla combinare a elementelor poetice cu cele de comunicare în masă: “femeia e prima zăpadă/ şi ultimul număr din Vogue”în XX.

Pe de altă parte, lumea devine scena dinamizărilor pe care afectivitatea le poate pune în practică prin poem la nivelul realității.

Așa se face că și mai departe în timp merită căutate influențele pentru textul SINDROMUL IMUNODEFICIENŢEI ASUMATE: “în saloanele de terapie intensivă/ noaptea îngeriţele blonde coboară din icoane/ ca nişte dansatoare la bară/ dintr-o fotografie făcută cu telefonul mobil/ la no limits anul trecut în septembrie(…) mai lasă-mi privirea să îţi paraziteze contururile/ mai lasă-mă să înrădăcinez şi să cresc/ în irisurile tale mai verzi ca o păşune din waterloo/ călăuzeşte-mi palmele pe drumul mătăsii/ până când vor învăţa transhumanţa/ lasă-ţi buzele răcoroase să îmi surprindă/ ca un stetoscop epiderma febrilă/ lasă-ţi coapsele să-mi amprenteze fiecare deget în parte/ lasă-ţi stânga înfrigurata să-mi caute dreapta/ prin buzunarele pline de fiţuici ale uniformei/ să o fac pe tigresa din tine să toarcă/ mai lasă-mă animatoarea animei mele(…)”. Poate efuziunea unui Francois Villon (1431-1463) sa mai fi îndrăznit cu atâta consescvență să adune la un loc elemente aparent de neîmpăcat recuperate în secolul XX cu instrumentele suprarealiștilor extremi ca Antonin Artaud (1896-1948) ori Andre Breton (1896-1966). Pentru că am pomenit de suprarealism, poate fi recunoscută și continuarea visătoare a liniei curate lăsate de lectura lui Gellu Naum în limba română: “suflu/ până ies fluturi din tine/ /de pe bancheta din spate se văd// Jasmine are18 ani/ şi n-a iubit pe nimeni/prietenii/ ei miros a lămâi/ ca într-o ceainărie/ de pe bulevard/ râde la păsări/gura ei e/ o fereastră deschisă//” Astfel se întâmplă în Autocunoaştere, un poem care pornește suprarealist pentru a se dizolva într-o melodramă a cotidianului demnă de Jacques Prevert (1900-1977): “în zilele mai bune/ manâncă bomboane fondante/ şi uită/ că picioarele ei/ au dispărut demult/ într-o gară.” Continuă lectura Poetica 3.0. licart 2.0+1.0 (partea a doua) →