Cu ani in urma ma distram cu micile certuri literare dintre colegii mei de generatie. Gaseam chiar reconfortante participarile in cateva dintre ele. Odata cu moartea generatiei 2000 am crezut ca a trecut si timpul micilor nebunii de felul asta. Dar uite ca nu!
Personal am renuntat de cativa ani sa mai particip la acest fel de discutii pentru ca mi se par complet pe langa fondul problemei. De data aceasta ma provoaca fatul ca la originea intregii povesti sunt autori tineri care par sa fi inteles complet gresit ideea de promovare neconventionala.
Ciocnirile dintre principii de dragul spectacolului ar fi trebuit sa semene cu meciurile de wrestling (si asa au fost in perioada de inceput), nu cu o vanatoare de vrajitoare travestite la antena 3 literara. Atunci cand Byron ii spune lui Keats „manelistule”, si i se raspunde „baiat de dorobanti ce esti” ma gandesc mai repede la The Undertaker decat la certurile intre starletele de coltzul blocului. Mai mult, atata timp cat nu il respecti pe cel pe care il ataci in public, inseamna ca esti intr-un loc gresit si e bine sa iti recitesti bibliografia. Pentru ca oricand spui in public numele cuiva, ii faci publicitate. Cei pe care ii dispretuiesti poti sa ii ignori in cel mai privat mod posibil. In schimb, atunci cand iti iei elan sa arunci doar pozitia unei singure parti, atunci cand strigi hotul si nu incerci sa faci lucrurile pana la capat, atunci cand te joci de-a justitia cu o maturica din paie in loc de balantza nu prea mai poti fi luat in serios nici macar in cazul in care ai avea dreptate. Exact in stilul asta s-a dus constant spre zero credibilitatea celor care vorbesc despre literatura: urechisme si manelisme. Continuă lectura Despre scandaluri literare sau moralitate poetica de coltul blogului