În niciun caz să nu iasă jurnal. Sau, oricum, nu în sensul în care aș avea impresii din alea că părerile mele ar merita să fie vedete. Când ieşi dintr-un ciclu de serviciu şi intri în modulul potrivit pentru căutat alt job, toate obişnuințele tind să se reformuleze.

Partea mea cea mai ciudată e că încep să mă uit în jur cu instrumentele de bază. Că mă apuc să citesc tot ca pe poeme şi să exersezii linii din care ies desene rapide… tot sunt uimit cum se formulează aici. Şi, dacă tot e spațiu de investigat poetic, m-aş uita cum se articulează trecerea mea de la ziarul Cotidianul la ce o să vedem.

Atașez CV, trimit aplicația. În afara procesului destul de simplu tema de gândire devine „și ce mi s-ar potrivi?”

Documentare cu poetizare

După jurizarea de la Licart, săptămâna trecută s-au anunțat câștigătorii. Îmi place că sunt discuții de fiecare dată. Acum cineva scrie sub poemul de pe locul 2: „Aceasta nu este o poezie. Este o înșiruire de vorbe fără sens, care nu îmi transmit niciun mesaj. Părerea mea.”. Apoi, comentatorul spune că exemplul lui pentru judecarea poeziei este „Lac de nuferi”, de Blaga. Și are dreptate dacă te uiți din punctul lui de vedere. N-ai cum să crezi că e poezie un avion utilitar dacă pentru tine domeniul e reprezentat de un desen uimitor de DaVinci. Nici măcar nu are elice poemul lui Tudor Pop. Dar are „ce e într-o brățară/ neon spartă”. Printre altele. Asta am văzut că planează.

M-a surprins cineva de la editura Art invitându-mă să prezint o întâlnire cu Pierce Brown săptămâna viitoare la Apollo111, pe Batiştei. Aşa se face că am început să citesc din primul roman din trilogia omului. E chiar cartea din care o să facă Universal Pictures „Lawrence of Arabia în spațiu”.

Și, luând-o încet pe calea documentării, uite că îmi apare ceva ce mă interesează: programul de scris de 8 ore pe zi de care se ține Pierce Brown include cititul unei cărți de poezie. Omul zice că preferă poeți romantici pentru că îi calibrează limbajul pentru ce scrie.

E ciudat că atunci când Marian Coman m-a întrebat ce am mai citit în ultimii ani din zona fantasy SF nu prea mi-am amintit. Dar intrând în „Furia Roșie” mi-a venit în minte cum am căutat pe rând cărțile din seria Jumătatea Rea. Căutat e un fel de a zice pentru că am găsit-o pe a treia când mergeam spre Barcelona iar pe a doua mi-a dăruit-o Silvia.

Dacă tot veni vorba, Silvia zice că așa e în concediu. Așa că diseară e moment de concert. Mereu are idei mai bune decât mine. Bine, mie îmi și vin toate în același timp. De aici și desenele. Ca să pună pauzele în treabă.