Arhive etichete: arte

Cum s-a încheiat DIPLOMA Show, ediția a XI-a

S-a încheiat DIPLOMA Show, ediția a XI-a. Peste 15.000 de persoane au admirat lucrările noii generații de artiști, arhitecți și designeri români, arată organizatorii într-un comunicat.

Cea de-a XI-a ediție a festivalului DIPLOMA Show, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și realizat cu sprijinul Sectorului 1 al Municipiului București, a închis porțile celei de-a XI-a ediții duminică, 13 octombrie 2024. Festivalul, găzduit timp de zece zile în clădirea fostului restaurant CINA, a celebrat talentul a 145 de tineri creatori emergenți, selectați din 480 de înscrieri, oferind o platformă unică de expunere pentru aceștia.

Anul acesta, expoziția a acoperit trei domenii mari: Arte Decorative, semnat de Rompetrol, Arte Plastice, semnat de Globalworth, și Arhitectură și Urbanism, semnat de Cemacon, explorând 18 specializări distincte, de la arhitectură și urbanism la arte vizuale, design grafic, fashion și new media. Fiecare lucrare expusă a reflectat teme sociale contemporane, provocări globale sau experiențe personale, evidențiind diversitatea și complexitatea noii generații de creatori.

Teodora Dinu, Director de proiect DIPLOMA Show, a declarat: „Numărul record de vizitatori al acestei ediții ne-a reconfirmat curiozitatea și dorința publicului de a descoperi și a se conecta cu lucrările tinerilor creatori. Orașul și locuitorii săi au nevoie de astfel de contexte de întâlnire și ne bucurăm că festivalul Diploma Show a animat timp de 10 zile centrul orașului.”

Un fashion happening neconvențional

Cele 16 creații de modă prezentate anul acesta la DIPLOMA Show au fost însoțite de un fashion happening organizat de Alina Gavrilă-Bortun- Gavrilă Fashion Tellers. Evenimentul intitulat „Who’s the Goat?” celebrează tinerețea prin diversitatea ideilor, creațiilor și creatorilor într-o manieră liberă și curajoasă, dar cu o doză sănătoasă de umor.

Expoziții invitate

Pe lângă lucrările absolvenților români, DIPLOMA Show 2024 a prezentat și o serie de expozițiile invitate: „Vise domesticite” de Dana Jiloveanu prezentată de Galeria Posibilă & Globalworth, bijuterii curatoriate de Assamblage în parteneriat cu Romanian Jewelry Week și Global Creative Graduate Showcase, „SIT_2324” al absolvenților Shibaura Institute of Technology Tokyo și „Lullaby for Pain” de Nadya Izosimova, expoziție prezentată de Château Purcari, ce aduce în prim-plan o tânără artistă din Republica Moldova.

Masterclass-uri, un târg de design și colaborări speciale

DIPLOMA Show 2024 nu s-a limitat la expoziția principală, ci a găzduit masterclassurile DIPLOMA Grow, un program prezentat de Mega Mall, oferind participanților o zi plină de discuții despre cariere creative și sustenabilitate, cu invitați internaționali de prestigiu, printre care Sebastiano Paccini, fondatorul proiectului Libri Finti Clandestini.

Festivalul a inclus și un târg de artă și design, Hot Lagoon Fair, care a adus în atenția publicului o serie de creații originale – de la printuri și fanzine-uri la ceramică și cărți de autor. Printre expozanți se numără și opt artiști care au participat la DIPLOMA Show. 

Totodată, Celebrate in Style, o colaborare IQOS x Diploma Show, a propus în 2024 o experiență aparte, construită în jurul a 10 ținute unice concepute de 5 designeri vestimentari. Proiectele designerilor prezentate în ultimii ani la DIPLOMA Show revin în festival într-o amenajare neconvențională, concepută în jurul ideii de celebrare. Cu ocazia a 10 ani de la lansarea globală a IQOS, sunt expuse 10 creații care reflectă creativitatea, perspectivele unice, diversitatea și optimismul.

Printre evenimentele speciale ale festivalului se numără Biblioteca Glitch, un spațiu dedicat schimbului de idei, cunoștințe și experiențe din domeniile artei, culturii, designului și comunicării. Pe parcursul festivalului vizitatorii au avut ocazia să răsfoiască cărți de artă, design și typography. 

Totodată, până pe 15 octombrie, publicul poate vizita expoziția Graphic Design Alumni Capsule la Mega Mall, care reunește cele mai bune proiecte de graphic design din edițiile anterioare ale festivalului.

Pentru prima dată, în cadrul festivalului DIPLOMA Show, au fost organizate întâlniri informale între tinerii creatori și artiști, designeri sau arhitecți consacrați. Atât expozanții, cât și profesioniștii au fost deschiși la dialog, au avut ocazia să se cunoască, să discute despre proiectele lor, iar organizatorii speră ca aceste prime interacțiuni să se transforme în colaborări viitoare.

Colecții de haine și accesorii dedicate  DIPLOMA Show

Un moment special al ediției din 2024 a fost lansarea colecției oficiale de merchandise a festivalului, în urma concursului DRIPLOMA, prezentat de UniCredit Bank. Florin Enache, câștigătorul competiției, a impresionat juriul cu designul său creativ, care a fost disponibil pe tricouri albe și negre, bandane, portofele și mănuși. În cadrul festivalului, a fost amenajată și o căsuță roșie, creată în parteneriat cu UniCredit Bank, unde vizitatorii au putut achiziționa produsele oficiale DRIPLOMA.

Evenimente de seară și concerte

Evenimentele de seară, inclusiv concertele și petrecerile, au adus un plus de vitalitate festivalului, creând o atmosferă urbană unică. Printre highlight-urile acestor evenimente s-a numărat live session-ul susținut de Jojo Mayer, în parteneriat cu Jazz in the Park și Château Purcari.Mai multe detalii despre ediția din acest an, dar și despre ediția următoare – vor fi anunțate aici și aici sau pe site-ul festivalului, aici.

Conacul Zăgujeni își deschide porțile pentru Zestrea – Festival de  arte și bucurii

Conacul Zăgujeni își deschide porțile pentru Zestrea – Festival de  arte și bucurii în Comuna Constantin Daicoviciu, 12 – 13 octombrie 2024, județul Caraș-Severin, arată un comunicat.

În perioada 12-13 octombrie 2024, după 80 de ani, Conacul Zăgujeni, probabil cel mai bine păstrat conac din județul Caraș-Severin, îți redeschide porțile pentru Zestrea – Festival de arte și bucurii. Evenimentul organizat în parteneriat cu Primăria Constantin Daicoviciu și Centrul de Cultură şi Artă Caraş-Severin va aduce împreună artiști, muzicieni, mesteșugari, anticari, designeri, comunitatea locală și din orașele învecinate, precum și invitați din București.

Mă bucur că acest eveniment aduce împreună artizani și producători din Banat, dar și din toată țara, iar publicul de toate vârstele se poate bucura de o gamă largă de activități și experiențe în conac, dar și în aer liber. Îi aștăptăm cu drag să petrecem o zi de toamnă la conac nu doar pe locuitorii din Zăgujeni, ci și din întreaga zonă”, a declarat Daniel Boambeș, primarul comunei Constantin Daicoviciu.

Iubitorii de istorie, arte și tradiții de toate vârstele se vor bucura de ateliere pentru copii, expoziții de fotografie și costume populare din Banat, de tabăra dacă și romană cu ateliere specifice, de târgul de designeri, artizani și anticari, de concerte live și de festivalul culinar cu produse tradiționale și gourmet.

Revitalizarea Conacului Zăgujeni ne permite să avem în acealași loc o serie de activități culturale și educaționale atât pentru copii, cât și pentru părinți și bunici. Vizitatorii pot vedea live cum lucrează artizanii, se pot bucura de diverse ateliere și concerte și pot pleca acasă cu multe fotografii și amintiri dragi”, a declarat Dan Mirea, directorul Centrului de Cultură şi Artă Caraş-Severin.

Informații despre programul Festivalului și invitații din zonă, dar și din întreaga țară, sunt disponibile pe pagina de Facebook a Conacului: https://www.facebook.com/profile.php?id=61564317612659. Pentru că proprietarii își doresc să aducă atât cultura, cât și meșteșugurile tradiționale mai aproape de publicul larg, intrarea este liberă la această primă ediție.

Conacul Zăgujeni se vrea o platformă culturală și educațională care să contribuie la dezvoltarea și promovarea zonei. Conacul este locul perfect pentru o zi de week-end cu prietenii sau în familie, iar pe viitor sperăm să găzduiască și evenimente de business. Ne bucurăm să aducem la această primă ediție Zestrea – Festival de arte și bucurii o gamă largă de activități și experiențe culturale și culinare specifice satului românesc. Vă așteptăm cu drag”, a declarat Victor Paicu din partea Conacului Zăgujeni.

Istoria Conacului Zăgujeni (Conacul Jakabffy-Juhász) este o istorie multiculturală. Miklós şi Simon, descendenții de origine armeană a lui Jakabffy Kristóf, unul dintre întemeietorii orașului Gherla, au achiziționat domeniul de la Zăgujeni în 1808. După moartea lui Miklós, în 1841, proprietatea şi rangul nobiliar vor fi moştenite de către fiii adoptivi ai acestuia, Imre şi Gyula Kopal. În 1850, Gyula va finaliza conacul început de tatăl său în 1835. Din cauza datoriilor acumulate, Gyula va vinde proprietatea baronesei Hermine von der Heydte. În 1874, sub impactul morții premature a fiului ei, baroneasa va vinde moşia către familia de industriaşi vienezi Juhász. Aceasta va extinde clădirea palatului, va amenaja parcul interior cu arbori de esenţă rară, o seră şi o piscină. În al Doilea Război Mondial, conacul, ca atâtea alte clădiri emblematice, va ajunge în mâinile trupelor ruse. În perioada comunistă, conacul a fost utilizat ca sediu pentru S.M.A, iar după Revoluție a continuat să deservească Agromec. Conacul Zăgujeni a fost salvat de la deterioare de fostul proprietar, fiu al comunei Constantin Daicoviciu, care s-a îndrăgostit de el pe vremea când era doar un copil și îl vizita împreună cu unchiul lui care lucra ca bucătar în clădire.  Începând cu anul 2024, conacul Zăgujeni a intrat într-un amplu proces de revitalizare.