Arhive etichete: calin danila

Două drumuri cu tot cu poezie

Din când în când particip la lansări. Joi, 30 noiembrie 2023 e ziua în care îți arată cărțile noi Florin Dan Prodan și Călin Dănilă. Toată treaba e în Beat bar umanist, în Calea Plevnei 137A. Discuția e și cu Paul Mihalache și Cristian Gălățanu. Și mă interesează ce îl face pe fiecare dintre ei să zică aici e ce vreau când citesc ce citesc.

Altfel, chiar, tu la ce te uiți când citești o poezie prima dată?

Mai exact, Călin DĂNILĂ vine cu ”Orchestra Pi”, publicat la editura Junimea.
În sens civil, poetul s-a născut la 22 ianuarie 1965 la Fălticeni.
E licenţiat în Educaţie Fizică şi Sport – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Din anul 1994 este cadru didactic la Colegiul Tehnic „Mihai M. Băcescu” din Fălticeni. Membru al grupării literare „Zidul de hârtie” din Suceava. Participant la numeroase festivaluri literare şi tabere de creaţie, a susţinut mai multe lecturi publice în ţară şi în străinătate. Asta zice prezentarea oficială de pe site-ul editurii.
A câștigat Festivalul Naţional de Poezie „Costache Conachi”, ediţia a XXX-a, Tecuci, 2022.
Și așa aflu și eu că e cunoscut și datorită proiectului “Fălticeni – Gibraltar, 4000 de kilometri la pas prin Europa”, pe care l-a derulat în anul 2013 alături de prietenul său Ioan Cojocaru. Dar la asta revenim.
Fragmente din volumul de debut premiat la Tecuci au fost prezentate până acum în cadrul ședințelor Cenaclului literar “Nicolae Labiș” din Fălticeni. Un poem din volumul lui Călin Dănilă este:

fractură


Vine munca. Printr-o tubulatură pătrată. Are bocancii roși. E transpirată. Îi este sete. Pentru că e ziua în
amiaza mare. Pentru că altă dată a fost și noapte. Munca
nu zâmbește și, Doamne-ferește, nu face glume. Rezultatul muncii e altă muncă. Și nu încerca să te revolți că iei
două în freză. Vine munca printr-o tubulatură pătrată cu
tot cu următorul capitol.

La rândul lui, Florin Dan PRODAN propune ”Untergrund”, la aceași editură.
Cu un an mai tânăr decât mine (n. 1976) semnează volumele de versuri Pe scurt (Editura T, 2005), On the Road (Shambhala Press, 2012), Poem pentru Ulrike (Editura Vinea, 2013), Notas informativas sobre héroes y tumbas (El Genio Maligno, 2015), Poemele de pe Facebook (Editura Cartea Românească, 2017), Road Poetry (Casa de Pariuri Literare, 2021). A fondat o grupare literar-artistică în nord-estul ţării, Zidul de Hârtie. Asta știam dar tot prezentarea oficială a editurii îți spune și că a organizat rezidenţe literar-artistice şi evenimente precum Lectora, Artă la Uzină (Suceava), Inside Zone (Borsec), Poeţi la Meru (Iaşi), festivalul nomad Poezie pe iarbă. A realizat instalaţii artistice, expuse în galerii din ţară şi din străinătate. Florin Dan Prodan scrie în Zone, prima parte din cele patru ale volumului (celelalte sunt Agentul Haosului, Orașul interzis, Whatsup):

Luni de noiembrie


după întoarcere (a fost o călătorie oare?), a treia zi,
cu oboseala pe care o calc și în care degetele
mi se afundă încetișor (covor pe care aș putea
zbura)
m-am întors și umbra mi s-a schimbat
s-a zdrențuit și mângâie lucrurile
prin care trece ca o străină


ar putea fi reînvățate poate dar prefer să le
ating în grabă: ce timp a mai rămas?
Pentru aici, nici unul. Pentru plecare
unul care nu poate fi mângâiat.