Arhive etichete: Ficţiuni mici de România

"Ficţiuni mici de România" la Green Hours

Marţi 8 si Miercuri 9 mai, de la ora 20.00 Teatrul LUNI de la Green Hours şi  Compagnie 28 prezintă „Ficţiuni mici de România”. Spectacolul de Eugen Jebeleanu este o adaptare liberă după  Régis Jauffret.
Din distribuţie fac parte Conrad Mericoffer ( Premiul UNITER pentru Debut, 2011), Camelia Pintilie, Alexandra Apetrei, Bogdan Nechifor, Vlad Mihu, Ştefan Huluba şi Vlad Spilca. Scenografia îi aparţine lui Cosmin Florea iar asistent regie este Yann Verburgh.
„Eu este toata lumea şi fiecare.” scrie Régis Jauffret (n.1955). Spectacolul “Ficţiuni mici de România” abordează teme încă tabu precum sexualitatea, relaţiile de cuplu ostile sau stranii, paternitatea şi maternitatea privite cu răceală, fără clişee sau greutatea de a accepta îmbătrânirea… La originea acestui spectacol se află volumul „Microficţiuni” al lui Régis Jauffret, distins cu premiul France Culture/Telerama şi premiul pentru umor negru Xavier Forneret.
“În acest climat actual de criză generală, înecaţi în obsesia sfârşitului lumii, umorul, absurdul şi aciditatea personajelor din “Ficţiuni mici de România” descriu exact societatea noastră bolnavă şi mâncată de ego. O societate care a încetat să creadă şi care acordă mai multă importanţă noilor gadgeturi tehnologice şi preţioaselor bijuterii electronice decât unei fiinţe umane.  Întrebarea mea este: unde e locul inocenţei şi al visării? Oamenii surprinşi în acest spectacol reprezintă inocenţa noastră, puritatea noastră, adevărul nostru; reprezintă copilul pe care îl purtăm cu toţii în interiorul nostru, pe care însă îl ţinem prizonier, refuzându-i toate posibilităţile de a se exprima . De acestă dată  el devine liber, conştient, asumat.” Eugen Jebeleanu.
Compania de teatru 28 este o colaborare româno-franceză. Obiectivul principal al Companiei 28 este de a-şi construi  un drum între cele două culturi, prin intermediul dramaturgiei, actoriei, regiei, coregrafiei, scenografiei etc. Compania 28 îşi începe activitatea în anul 2010 şi cu sprijinul Institutului Cultural Român din Paris produce spectacolele: “Sacha, Guillaume et moi” de Eugen Jebeleanu, Yann Verburgh si Aure Rodenbour ( La Manufacture des Abbesses, Paris), “CANIN FéLIN sau Omul Pubela” dupa Matei Visniec, spectacol de teatru non-verbal ( Théâtre du Palais de Béhague, Paris; Godot Café Teatru- Bucureşti şi invitat al Festivalului de la Avignon-2012 la Théâtre du Bourg Neuf), “Poimâine. Alaltăieri” de Gianina Cărbunariu, spectacol lectură în cadrul Festivalului “ Nouvelle vague du théâtre  roumain “ organizat de ICR Paris, Maison d´Europe et d´Orient, Paris), “Isadora- expoziţie teatrală”,un concept de Yann Verburgh (Théâtre du Palais de Béhague, Paris; invitat în luna mai 2012 la Muzeul de Artă din Timişoara şi la Noaptea Muzeelor în Paris).
Licenţiat in actorie , promoţia 2010, UNATC “ I.L Caragiale” Bucureşti (clasa prof. Ion Cojar), Eugen Jebeleanu a debutat la Teatrul Mihai Eminescu din Timişoara, la vârsta de 15 ani, unde a lucrat cu regizori ca: Ada Lupu, Alexander Hausvater, Radu Apostol . În anul 2009 a jucat pe scena Teatrului Odeon din Paris, în spectacolul “Boala familiei M” de Fausto Paravidino, în regia lui Radu Afrim. În acelaşi an joacă şi semnează coregrafia în spectacolul “Omul pernă” de Martin McDonaugh, regia Radu Afrim (spectacol nominalizat la Premiile UNITER ).În 2007, joacă rolul principal în producţia MediaPro Pictures, “Cu un pas înainte”.
A urmat cursurile Conservatorului Superior de Artă Dramatică Paris şi a fondat în 2010, alături de actorul francez, Yann Verburgh, Compania de teatru 28, unde deţine „rolurile” de actor, regizor şi director artistic.

Marţi 8 si Miercuri 9 mai, de la ora 20.00 Teatrul LUNI de la Green Hours şi  Compagnie 28 prezintă „Ficţiuni mici de România”. Potrivit unui comunicat de presă, spectacolul regizat de Eugen Jebeleanu este o adaptare liberă după  Régis Jauffret.

Din distribuţie fac parte Conrad Mericoffer ( Premiul UNITER pentru Debut, 2011), Camelia Pintilie, Alexandra Apetrei, Bogdan Nechifor, Vlad Mihu, Ştefan Huluba şi Vlad Spilca. Scenografia îi aparţine lui Cosmin Florea iar asistent regie este Yann Verburgh.

Citește în continuare "Ficţiuni mici de România" la Green Hours