Arhive etichete: Licart

Premiile Festivalului Naţional Licart – secţiunea poezie 2013

Premiul I Florina Huzoaica Lic. Teo. Traian Vuia – Faget
dormi sau te prefaci?
bunicul meu a murit de şapte ani
continuă să moară în mine mereu;

tot ce am a căzut pe podea,
venele mi se strâng, palpitează, iau forme de crengi
mă împiedic de trepte, dulapuri, ferestre
lemnul mă face să tremur când îi simt mirosul dulce-amărui;
sicriul era din gorun uscat

tâmplarii sunt fericiţi să se culce în rumeguş

străzile au fost mai înguste când mă ţinea de mână cu mâna lui mare
soarele exista fără săgeţi de întuneric, rotund şi palid la fel ca orbitele unui fumător
ţigările se fumau singure împreună cu vântul se iubeau egoist

câinii latră, eu îi înjur pe cei de la Enel

încă o zală pusă-n lanţul acesta de plumb,
încă o cafea neterminată sau băută cu scârbă
speram că mă va apropia puţin de el,
de cafelele făcute, în copilarie, din pământ
nu îl mai văd acum nici în vise
deşi mă întind în lumină
sunt mai oarbă decât o râmă bolnavă;
mă înfurii pe puştii anonimi şi pe bunicii lor

tot ce vreau să spun a fost deja spus
doar un alt adolescent anonim, cu frustrări,
fără facebook

dar să ştii că îl voi urma în întuneric
deşi a devenit o fantasmă
îmi provoacă un déjà-vu alb-negru
e un fel de Dumnezeu inexistent şi rece
să cred în el e la fel cu a crede-n Moş Crăciun;
tot ce pot simţi este vidul din mine
şi nu am ştiut niciodată să-i spun
c-a murit prea repede, că m-am născut prea târziu

mi se pare că pierd bucăţi consistente din suflet
nu mai am certitudinea că exist

„ Ce-i asta « moarte »? Te duci şi nu mai vii ? Dar unde te duci?
E departe, e frumos, sunt alţi oameni acolo?
Ei nu te lasă să vii, sau nu vrei tu? ”

nu a mai rămas nimic din tine
cămăşile tale în carouri au fost donate străinilor

e poetic să plângi în întuneric

Premiul II Amalia Cernat Col. Naţ. Sf. Sava – Bucureşti
:arcana X – fortunata
există în orice mulţime reală nevidă
o crăpătură
între uşa de la frigider şi restul lucrurilor
mai puţin importante/
în orice moment se poate ivi o ocazie. vine
se plimbă pe linia fină şi rece de transpiraţie
de sub sâni. pe tăişul din care pânzele
ies mai neclare decât în orice altă zi a săptămânii
te poţi trezi că-ţi pui piciorul sub limbă.
peste talpă urmele mării abia secate deşi se spune
că mersul pe nisip strică piciorul

şi

piciorul
nu are nimic de zis în legătură cu asta.

el trebuie doar să distingă trotuarul
de baltă & when winter is coming
apa se trasformă în oţet. sirius îşi spală mâinile aşa că
atingerile dor / dincolo de fibrele de lemn tânăr
de sub pieile noastre
există o mulţime reală nevidă
un neanderthalian care ne escaladează urechile
câutând buricul pământului.

Premiul III Mara Diana Alexoaea Col. Naţ. Petru Rareş – Suceava
mergem dincolo de asfinţit dar e dimineaţă
număr paşii te ţin de mână ca pe
o doică
şi cobori pe gheorghe doja/ creşte
în vopseaua blocului seva remuşcării din pământ creşte
un cer surd

printre dinţi se strecoară ecoul
inimii. şi mă trăgea şi mă trăgea spre tine
te uiţi fix
ai vrea să iei o foarfecă
să croieşti trup de lotus după bunul tău plac
şi după cum cade fusta mea creaţă

mă accepţi zici că sunt degeţica
de sticlă
mă regăseşti mereu în fundul borcanului
degete de cenuşă nişte cenuşă şi
pe iarna asta interminabilă

e frig
cu foarfeca tai părul meu iluzoriu
te înveleşti cu el până la genunchi
îl aranjezi în multe rânduri îl ţii strâns
ca pe plapumă şi

dimineaţa trece şi e asfinţit

Premiul pt cea mai bună serie de poezii Ionela Mădălina Grosu Col. Naţ. Petru Rareş – Suceava
http://www.licart.ro/explore_finaliste_poezie.php

20130814-233727.jpg

Sonetele barbie. Atelier licart -exerciţiu

o poveste
paginile astea de jurnal iau drumul
Unei căi ferate vechi. acolo e femeia perfectă
te aşteaptă cu rochia înfiptă în frig
şi buzele căzute în ruj rece.

vântul îi netezeşte umerii cu ploaie
sărată/ pentru ca la douăzeci şi ceva
de ani să ştie că trenurile nu opresc
în mare ar confunda vinul cu
apa iar aceeaşi femeie s-ar vinde
pe sticlă spartă şi bucăţi de cer fierbinte

acum priveşti un trup inert cum cade în august la
două treimi de libertate sub coapse şi atingeri
blonda asta sfâşie zilele din rană
din rană iau viaţă strigăte înainte de apus
(Lavinia Nechifor)

durere
maşini ce trec peste semaforul dimineţii
pietoni opriţi până în gât de zebre
oglinzi retrovizoare aruncate în spate
în ce ne mai machiem cu viaţă?

gât încolăcit când gura caută aer
blond deschis în cerul aruncat în trafic
cu ochii albaştrii se parchează trupul
cu plată de la opt dimineaţa la opt seara

buze atrofiate, cenuşii în canale de scurgere
opresc torente de accidente
gaura neagră de 90-60-90
înghite aerul şi sufocă spaţiul

golul dinăuntru absoarbe tot
se absoarbe pe sine şi devine blond
(Andreea Udrea)

muzicamalia
in a Barbie wo-o-orld
se găseşte ba-na-na
lui Beethoven între picioare
o fâşie de plastic ca un himen

N-N-Nitrogen lichid
Kid Cid U-cid Uracil
Chillin’ pe vârful degetului
care ciuruieşte etmoidul

coloidul monoidul spermatozoidul
sper să car măcar
un urlet al genelor
de sub pleoapă

Chestia asta cu lumea perfectă
Este doar o chitanţă incompletă
(Amalia Cernat)

forţă
tot ce atinge poartă urme de firmă şi
tot ce nu poate fi ea e absenţa ei
atunci când deschide uşa cu ţeasta şi sare
parfumul/ lovitura sub centură

femeia asta pune cianură în orbite are sâni
neîndemânatici dar violenţi de spălătoreasă
ţine nopţile în frâu sunt substanţa halucinogenă
cu care îşi dresează bărbaţii

într-un oraş în care frumuseţea canceroaselor e neatinsă
soldaţi americani zac epuizaţi în căminele lor
frigul ne mângâie. cu bormaşina scoaă din sutien
ne ciuruieşte soarele rahitic

creşte în burtă o movilă de chiştoace
ca pe cel mai drag fetus
(Anastasia Gavrilovici)

fantastic
Soldatul meu nu e un personaj din filme
M-a salvat întotdeauna, deci nu e nici din basm
Chiar şi acum, după ce m-am maturizat, nu l-am văzut niciodată
Dar ştiu, e un erou adevărat

Se hrăneşte doar cu veneraţie şi admiraţie
E un soldat frumos chiar şi când e tăiat
Chiar şi când îi sunr sfâşiate hainele şi îi e smuls părul
Sângele îi este roz şi curgerea lui e cu sclipici

Culoarea sângelui soldatului meu
Nu se distinge niciodată de costumul de erou
Şi e un erou, un super-erou, un erou fără maţe
Nu cunoaşte dezamăgirea şi nu simte deranjul

Dar eu îl numesc soldat pentru că trăieşte printre oameni
Şi apoi soldatul barbie nu e doar erou, e un veteran
(David Ardelean)

stări
cu braţele înodate în aţe lungi de sticlă
cu palma răstignită în şoldurile albe
cu viaţa întinsă din băi pe trotuare
treci tu, barbie, păşeşti pe morminte

la fel cum alergai după cornuri cu vişine
ce gingaş îţi mănânci suferinţa acum
eşti o maşinărie ce fabrică moarte, barbie,
nu te doare aerul atunci când îl împingi în vene

se leagă paşii cerului decadenţa liftului
atunci când te duci spre camere pline
cu indiferenţa dozată în antibiotice expirate
zâmbeşti şi treci mai departe la următorul

barbie, ţi-ai notat anii în palmă
ca să nu uiţi că ai trăit
(Florina Huzoaica)

concizie
şi începe cu liste, clar, ca pregătirile de război,
ca pregătirile de înmormântare.
la piscina union, cursul de înot – două milioane jumate
la rând la auchan, în coş, caloriile pe a doua zi- două mii cinci sute

clădesc un animal frumos pentru simţullor tactil
un animal frumos cu porii închişi
în locul gândurilor, ritualic, exerciţiile
în locul tău, cina cu radioul deschis şi soporifere

ca forţă motoare- convingerea, mai degrabă speranţa că
trupul perfect al unei barbie va fi substitutul ce
mă va ţine printre cei-ce-respiră, acum că ai plecat
în lipsa sensului, doar desfătarea trupurilor, perfecte, înlocuibile

în drum spre casă, prezenţa ieşencelor mă linişteşte; aici frumuseţea e un bun răspândit
deschid frigiderul, iau la întâmplare o doză; sunt cu toatele egale şi reci şi îndestulătoare
(Matei Hutopilă)

senzaţii
monalisa, te-ai vopsit în blond
ţi-ai tunat zâmbetul roşu iar asta
îmi creşte serotonina la fiecare privire
perversă, albastră şi complet bovină

leonardo a ştiut ce-o să ajungi
o barbie girl in a barbie world
cu parfum de plastic în păr
tu trezeşti invidia atâtor schelete albe

invită-mă la ceai în cutia ta de ţiplă
şi-o să-mi vând sufletul pentru o lume roz
să te muşc de mână ca în copilărie
cu gust excelent de cauciuc nemţesc

eşti cea mai sadică rană a frumuseţii
barbie, vedea-te-aş cu celuluită
(Maria Gavrilovici)

tot imagini
picioarele de femeie nordică
îi cresc de azi pe mâine. le agaţă de copaci
de stânci de munţi de nori
nimic nu-i mai rămânede făcut.

buzele aproape perfecte lasă urme apăsate
sub genunchii lăutarului. se lungesc
formează corăbii întregi de marinari infideli
gata oricând să-şi găsească ancorele

după perdea trupul se zbate. un peşte fără solzi
aşteaptă să fie modelat în pisică fără coadă
se cerne prin spaţiul gol dintre ochii anemici
se vrea cârtiţă/ măcar moluscă

din păr îi curg larve de fluturi obsceni
pe buze pe sfârcuri pe coapse
(Mara Alexoaea)

20130813-185118.jpg

Atelier licart 2013 – exerciţiu Maria Gavrilovici – poeme care folosesc piese muzicale

Maria Gavrilovici a coordonat a doua întâlnire a atelierului „metode relaţionale” de la Poiana Braşov. Finaliştii secţiunii de poezie din cadrul festivalului Licart 2013 au scris poeme pornind sau ajungând la piese muzicale.

Tema Poem cu titluri de piese muzicale
Anastasia
în valea plângerii basul şi cu toba mare
femeia nordică a luat supradoza de vise
în închisoarea albă Mara a început vânătoarea regală
e roşu aprins şi marele zgomot acoperă rana
azi vreau să-mi dai pietre în alb
pentru că cine iubeşte şi lasă
a fost ucis
ce noapte, ce zi

Lavinia
azi e bine. Ţi-e sete şi nu mai confunzi
dimineţile între ele
guess who vorbeşte de dreptate iar de
ceva vreme vocea lui loreen alunecă
prin vene când noaptea vine

& e marfă tare să nu dormi vara
şi să cauţi pe cer o stea alături
de deep central dincolo de aceste valuri
foşnitoare de vorbe

e senzaţia de care vorbeşti când te
trezeşti/ inevitabil va fi bine doar
dacă ţii capu’ sus şi eşti sigur că
love is the way

Mara
de când mama m-o făcut
noroc doamne am avut

ma cherie
întrebă muntele. Am fost urâtă
când a fost la ’89/
n-am iubit pe nimeni aşa cum am iubit
lăutarul de bucureşti

păi nu e doamne vina mea
că acasă toată lumea
fumează marijuana

cine are noroc are/ nu e nimeni vinovat
că nu mai am mână/
nici tată

mă cheamă mara dub/ scumpă
m-o ţinut maica
dar nu am chef azi
să salvez
lumea

Maria Gavrilovici
fată verde, dacă ai şti că vreau
să-mi dai flori de mai
stelele care cad ar spune nu
mă opri cu toate că ploile nu vin
fată în boxeri şi tricou alb, unde cauţi tu
iubirea în pijamale reci prin oraşul umbre
fată din vis, cât de departe sunt
vinovaţii fără vină şi dragostea mea
fată dragă, fată dragă, ţi-am
dat un inel zece cocori şi o lună pătrată

Florina Huzoaica
[The cure – „bare”]
sunt nopţi lungi în care îmi beau setea
şi ferestrele închise pe dinafară mă dor
creşti în mine tristeţe ca un cancer
o să mă îngropi în lumina artificială
de la medicamente amare şi albe
dacă nu mai ai nimic de spus
întoarce-ţi faţa de la tricoul meu negru şi pleacă
pleacă în lumea prefăcută şi moartă şi nu voi uita
ceea ce nu a existat niciodată
plouă adânc în ochii mei
nu contează
atunci când norii se deschid pentru mine
sunt fericită
că se varsă cerul pe pantalonii şi ochii tăi
încă o dată scapă cenuşa şi pleacă
amintirile sunt şerpi care mă strâng de picioare

20130812-203001.jpg

BVrenga, un exerciţiu din atelierul metode relaţionale

BVenga

Indiferenţa cu care treci prin
ziua asta ca o ghilotină mereu mă
face să-mi izbesc capul şi
(Anastasia Gavrilovici)

îmi plasez viaţa între umbră şi suflet
lăsând în urmă bucăţi din mine/ decăzut
(Florin Negru)

simt cum te îndepărtezi tot
mai departe şi alunec în noapte iar
aceste mâini reci se risipesc
(Lavinia Loredana Nechifor)

pentru ca tu să crezi că iubirea
e un lux chiar şi pentru mine
(Maria Gavrilovici)

cea care îşi împarte ziua
momentul unu momentul doi momentul trei, stop
mâinile tale rup din crucificare
(Mădălina Grosu)

rup din carnea putredă ca atunci când
viermii înghit cu poftă din scheletele morţilor
(Mara Diana Alexoaea)

culeg păsări moarte de pe parbrizele maşinilor
întoarce privirea din teneşii mei
lasă-mă să cad în liniştea gropilor comune
(Florina Huzoaica)

care s-au sinucis şi ele astă iarnă
ca să lase loc lucrurilor de piatră.
(Crina Cristache)

20130812-204006.jpg