Arhive etichete: relational

1/ SITUAȚII MESIANICE SUPLIMENTARE) sms descuiat (în ultimă instanță

în siguranță cât de cât aproape decolează sensurile opuse dintr-o scrijelire a alunecării pe atâtea forme de pavaj câte nevoi are limbajul ca să echilibreze privirea între înăuntru și afară crengile care ne întâmpină în nopți lungi au dicții diferite la lumina zilei înconjurate de presiunea din placaje și din alte decupaje ce țin de uzanță SITUAȚII MESIANICE SUPLIMENTARE) sms descuiat (în ultimă instanță păi de-asta plec și eu a pronunțat supărat când totul părea aranjat tortul era decorat setea se astâmpărase poftele puse în cui cum se zice thailanda cu colecțiile ei de manuscrise ar fi cum sunt mereu alte momente neașteptate și exersate fără să știi altă inimă

8 august PROSPECT SANGUIN

Un text foarte util despre relaţia poeziei

scris de mine, fără falsă modestie… cred că era joi, ca eu nu scriu aşa bine de obicei, dar joia sunt născut şi de-asta. A apărut pe Semne Bune acum aproape un an

A cui poezie? Virtuţile platitudinilor

…sau deschid o pagină cu versuri şi citesc. Dacă e vorba despre o pagină tipărită, deschid o carte. Dar o pagină de internet este acum de ajuns şi aştept să se încarce. Prima dată când mi-am pus o problemă expresivă, cred că aveam 6 ani. Vecinii mei din Brăila, Luminiţa şi Adrian foloseau o expresie de care atunci auzeam pentru prima dată: „de aceea”.

Cred că a fost prima expresie pe care am folosit-o care nu avea legătură directă cu un obiect sau altul. Teleenciclopedia avea legătură cu geamul uşii de la bucătărie, box era de nedespărţit de mirosul de peşte prăjit care se simţea seara când ne întorceam din oraş după ce intrasem la un meci şi mama insistase să ieşim, dar „de aceea” era ca o jucărie inspirată de un film pe care nu îl văzusem încă. Sigur, la început a fost o senzaţie de învârtire în cerc.

Ne place să considerăm poezia pe care o scriem un instrument şi o lume la care au acces anumite persoane. Nici nu e nevoie să ne dăm seama, dar, din momentul în care lucrurile pe care le scrii sunt date mai departe, e destul de clar că te gândeşti să aibă o treabă şi pentru un cititor. Primele poeme le-am trimis unei reviste pentru adolescenţi prin 1996 după ce citisem acolo câteva texte de Sorin Gherguţ. De atunci, cred că nu am părăsit niciun moment ideea că trimit poeme undeva pentru senzaţia primită de la ceva citit în acea publicaţie. Senzaţia că ne interesează lucruri asemănătoare. Aceleaşi probleme legate de scris, chiar dacă nu neapărat şi acelaşi fel de .

Atunci am învăţat tot ce era mai important din lumea editorială. Faptul că poţi să primeşti aprecieri şi să te trezeşti că poemele tale proaste sunt lăsate pe afară fără să ţi se spună de ce. Toată educaţia de care am avut nevoie asta a fost: De ce-ar cineva să publice textul meu şi nu ar publica poemele altcuiva?

Apărarea textelor proaste

Apărarea vine cu faptul că fiecare poem pe care îl scriem (fiecare dintre noi) îşi formulează cititorul (şi, deopotrivă, editorul). Aşa am ieşit din mecanismul redactării de etichete pentru diferite borcane. Mare parte dintre poemele proaste asta par să facă: schiţează descrierea de pe câte un borcan de lirism. Poezia aceea este destul de curată pentru că nu e în cuvintele pe care le citeşti, ci în recipientul separat care ţi-a fost servit cândva. Conservele au farmecul lor în momentele de creştere. Toţi avem amintiri destul de vii legate de câte un borcan de dulceaţă deschis în copilărie. Zahăr, arome, fructe păstrate într-un fel tradiţional. E chiar momentul în care poezia e o lume formulată de la un capăt la celălalt, în care ai acces din când în când. Dar numai faptul că asta nu e tot ne desfăşoară în faţa ochilor un întreg peisaj de formulări.

O acuzare la adresa ideilor bune

O idee bună s-ar putea să ne jignească pe destul de mulţi dintre noi. La un atelier de la sfârşitul anilor 90, Nina Vasile, care ne strângea pe atunci în bibliotecă, a avut ideea să îi dea unui tânăr poet câteva texte de-ale mele. Urmanov, care pe atunci îşi spunea Leo şi tocmai începea să scrie, a venit la mine entuziasmat de faptul că “nu ştiam că se poate scrie cu lucruri pe care să le recunosc imediat ca venind din viaţa de zi cu zi”. Mult mai târziu aveam să cunosc ficusul cu care vorbea Leo acasă, planta pe care o scotea din cameră dacă fumai, ghiveciul pe care îl lua cu el în baie atunci când făcea duş. În acel moment, Leo era cititorul meu ideal. Iar poezia face lucrul ăsta. Tinde să îţi schimbe viaţa, chiar dacă te opreşti din scrisul meu. Tot ce a făcut mai târziu, Leo, când a devenit Urmanov şi când a publicat , când a scris manifeste, când lucra economist în costum la Petrom şi a plecat să înveţe scrierea creativă, când s-a întors şi s-a schimbat iar în părintele Serafim, lăsând încet încet în urmă tot ce ţinea de . Toate acestea au fost idei bune… mai ales pentru mine, cu toate că erau ideile celui care îmi citise textele. Mai devreme sau mai târziu fiecare dintre aceste idei care ne-au făcut să ne întâlnim şi care mie mi-au dat curaj, aceste idei ne-au plasat pe drumuri foarte diferite. Desigur, drumuri pe care ţine de noi să le apropiem de câte ori vrem.

Cine te citeşte Citește în continuare Un text foarte util despre relaţia poeziei

Atelier licart 2013 – exerciţiu Maria Gavrilovici – poeme care folosesc piese muzicale

Maria Gavrilovici a coordonat a doua întâlnire a atelierului „metode relaţionale” de la Poiana Braşov. Finaliştii secţiunii de poezie din cadrul festivalului Licart 2013 au scris poeme pornind sau ajungând la piese muzicale.

Tema Poem cu titluri de piese muzicale
Anastasia
în valea plângerii basul şi cu toba mare
femeia nordică a luat supradoza de vise
în închisoarea albă Mara a început vânătoarea regală
e roşu aprins şi marele zgomot acoperă rana
azi vreau să-mi dai pietre în alb
pentru că cine iubeşte şi lasă
a fost ucis
ce noapte, ce zi

Lavinia
azi e bine. Ţi-e sete şi nu mai confunzi
dimineţile între ele
guess who vorbeşte de dreptate iar de
ceva vreme vocea lui loreen alunecă
prin vene când noaptea vine

& e marfă tare să nu dormi vara
şi să cauţi pe cer o stea alături
de deep central dincolo de aceste valuri
foşnitoare de vorbe

e senzaţia de care vorbeşti când te
trezeşti/ inevitabil va fi bine doar
dacă ţii capu’ sus şi eşti sigur că
love is the way

Mara
de când mama m-o făcut
noroc doamne am avut

ma cherie
întrebă muntele. Am fost urâtă
când a fost la ’89/
n-am iubit pe nimeni aşa cum am iubit
lăutarul de bucureşti

păi nu e doamne vina mea
că acasă toată lumea
fumează marijuana

cine are noroc are/ nu e nimeni vinovat
că nu mai am mână/
nici tată

mă cheamă mara dub/ scumpă
m-o ţinut maica
dar nu am chef azi
să salvez
lumea

Maria Gavrilovici
fată verde, dacă ai şti că vreau
să-mi dai flori de mai
stelele care cad ar spune nu
mă opri cu toate că ploile nu vin
fată în boxeri şi tricou alb, unde cauţi tu
iubirea în pijamale reci prin oraşul umbre
fată din vis, cât de departe sunt
vinovaţii fără vină şi dragostea mea
fată dragă, fată dragă, ţi-am
dat un inel zece cocori şi o lună pătrată

Florina Huzoaica
[The cure – „bare”]
sunt nopţi lungi în care îmi beau setea
şi ferestrele închise pe dinafară mă dor
creşti în mine tristeţe ca un cancer
o să mă îngropi în lumina artificială
de la medicamente amare şi albe
dacă nu mai ai nimic de spus
întoarce-ţi faţa de la tricoul meu negru şi pleacă
pleacă în lumea prefăcută şi moartă şi nu voi uita
ceea ce nu a existat niciodată
plouă adânc în ochii mei
nu contează
atunci când norii se deschid pentru mine
sunt fericită
că se varsă cerul pe pantalonii şi ochii tăi
încă o dată scapă cenuşa şi pleacă
amintirile sunt şerpi care mă strâng de picioare

20130812-203001.jpg

Licart – cele mai noi forme ale poeziei – elemente de poetică relaţională – Poiana Braşov 10 – 14 august 2013

Licart – cele mai noi forme ale poeziei, un atelier de elemente de poetică relaţională are loc la Poiana Braşov între 10 și 14 august 2013.

Între 10 şi 14 august se desfăşoară în Poiana Braşov atelierul „Cele mai noi forme ale poeziei – elemente de poetică relaţională”. Timp de cinci zile, finaliştii secţiunii de poezie ai concursului naţional Licart, rezervat liceenilor lucrează împreună cu poetul Răzvan Țupa. De două ori pe zi, cei mai tineri autori vor avea ocazia să parcurgă exerciţii de scriere şi de lectură care pun tradiţia şi istoriile poeziei faţă în faţă cu posibilităţile de expresie ale poeziei recente.

De obicei se vorbeşte despre o opoziţie între poezia contemporană şi formele clasice ale genului. Totuşi fiecare formă clasică a versurilor a avut propriul moment în care a fost numită „contemporană”. Dacă, în cazul istoriei, poate fi identificat momentul în care a început să fie folosit conceptul „contemporan”, interpretând evenimentele unui trecut recent, poezia este legată de prezent. Chiar şi atunci când romanticii insistau asupra poetizării trecutului, perspectiva lor era determinată de evenimentele prezentului şi de intenţia legitimării unei viziuni asupra societăţii în care trăiau. Într-un volum din 1923, Ion Pillat scria aceste versuri dedicate bunicului său: „Văd rochia bunicii cu şal şi malacov, Văd uniforma veche de ofiţer la modă Pe când era el Junker – demult – sub Ghica-vodă Când mai mergeau boierii în butcă la Braşov”.

În paralel, vă propunem un fragment din poemul „Dormi sau te prefaci?” de Florina Huzoaica din Făget, text finalist al ediţiei 2013 a concursului de poezie din cadrul Festivalului Licart, construit, la 90 de ani distanţă, în jurul figurii bunicului: „e un fel de Dumnezeu inexistent şi rece/ să cred în el e la fel cu a crede-n Moş Crăciun;/ tot ce pot simţi este vidul din mine şi nu am ştiut niciodată/ să-i spun c-a murit prea repede, că m-am născut prea târziu”.

Poeziei scrise azi i se reproşează multe. Dar în aceeaşi situaţie au fost toate tipurile de poezie la vremea lor. Şi, totuşi, până şi expresiile insuportabile ne oferă o imagine a ciocnirilor dintre cele mai vechi obsesii şi puterile expresive ale unui prezent pe care poezia nu are cum să îl evite. Aşa cum se vede din alăturarea din această primă propunere a atelierului de poezie Licart. Oricât de tentantă ar fi legitimarea pe care o oferă formele consacrate ale poeziei, expresivitatea versurilor a avut întotdeauna de cucerit un prezent pe care l-a resimţit violent sau străin.

Exerciţiile pe care organizatorii atelierului din Poiana Braşov le propun în acest an vor aduce în prim plan tensiunile creative care oferă, deopotrivă celor care scriu, dar şi celor care citesc poezie, ocazia de redescoperi ceea ce ne leagă de toate timpurile expresiei poetice, trecute sau viitoare prin ochii şi cuvintele prezentului.