o poveste
paginile astea de jurnal iau drumul
Unei căi ferate vechi. acolo e femeia perfectă
te aşteaptă cu rochia înfiptă în frig
şi buzele căzute în ruj rece.

vântul îi netezeşte umerii cu ploaie
sărată/ pentru ca la douăzeci şi ceva
de ani să ştie că trenurile nu opresc
în mare ar confunda vinul cu
apa iar aceeaşi femeie s-ar vinde
pe sticlă spartă şi bucăţi de cer fierbinte

acum priveşti un trup inert cum cade în august la
două treimi de libertate sub coapse şi atingeri
blonda asta sfâşie zilele din rană
din rană iau viaţă strigăte înainte de apus
(Lavinia Nechifor)

durere
maşini ce trec peste semaforul dimineţii
pietoni opriţi până în gât de zebre
oglinzi retrovizoare aruncate în spate
în ce ne mai machiem cu viaţă?

gât încolăcit când gura caută aer
blond deschis în cerul aruncat în trafic
cu ochii albaştrii se parchează trupul
cu plată de la opt dimineaţa la opt seara

buze atrofiate, cenuşii în canale de scurgere
opresc torente de accidente
gaura neagră de 90-60-90
înghite aerul şi sufocă spaţiul

golul dinăuntru absoarbe tot
se absoarbe pe sine şi devine blond
(Andreea Udrea)

muzicamalia
in a Barbie wo-o-orld
se găseşte ba-na-na
lui Beethoven între picioare
o fâşie de plastic ca un himen

N-N-Nitrogen lichid
Kid Cid U-cid Uracil
Chillin’ pe vârful degetului
care ciuruieşte etmoidul

coloidul monoidul spermatozoidul
sper să car măcar
un urlet al genelor
de sub pleoapă

Chestia asta cu lumea perfectă
Este doar o chitanţă incompletă
(Amalia Cernat)

forţă
tot ce atinge poartă urme de firmă şi
tot ce nu poate fi ea e absenţa ei
atunci când deschide uşa cu ţeasta şi sare
parfumul/ lovitura sub centură

femeia asta pune cianură în orbite are sâni
neîndemânatici dar violenţi de spălătoreasă
ţine nopţile în frâu sunt substanţa halucinogenă
cu care îşi dresează bărbaţii

într-un oraş în care frumuseţea canceroaselor e neatinsă
soldaţi americani zac epuizaţi în căminele lor
frigul ne mângâie. cu bormaşina scoaă din sutien
ne ciuruieşte soarele rahitic

creşte în burtă o movilă de chiştoace
ca pe cel mai drag fetus
(Anastasia Gavrilovici)

fantastic
Soldatul meu nu e un personaj din filme
M-a salvat întotdeauna, deci nu e nici din basm
Chiar şi acum, după ce m-am maturizat, nu l-am văzut niciodată
Dar ştiu, e un erou adevărat

Se hrăneşte doar cu veneraţie şi admiraţie
E un soldat frumos chiar şi când e tăiat
Chiar şi când îi sunr sfâşiate hainele şi îi e smuls părul
Sângele îi este roz şi curgerea lui e cu sclipici

Culoarea sângelui soldatului meu
Nu se distinge niciodată de costumul de erou
Şi e un erou, un super-erou, un erou fără maţe
Nu cunoaşte dezamăgirea şi nu simte deranjul

Dar eu îl numesc soldat pentru că trăieşte printre oameni
Şi apoi soldatul barbie nu e doar erou, e un veteran
(David Ardelean)

stări
cu braţele înodate în aţe lungi de sticlă
cu palma răstignită în şoldurile albe
cu viaţa întinsă din băi pe trotuare
treci tu, barbie, păşeşti pe morminte

la fel cum alergai după cornuri cu vişine
ce gingaş îţi mănânci suferinţa acum
eşti o maşinărie ce fabrică moarte, barbie,
nu te doare aerul atunci când îl împingi în vene

se leagă paşii cerului decadenţa liftului
atunci când te duci spre camere pline
cu indiferenţa dozată în antibiotice expirate
zâmbeşti şi treci mai departe la următorul

barbie, ţi-ai notat anii în palmă
ca să nu uiţi că ai trăit
(Florina Huzoaica)

concizie
şi începe cu liste, clar, ca pregătirile de război,
ca pregătirile de înmormântare.
la piscina union, cursul de înot – două milioane jumate
la rând la auchan, în coş, caloriile pe a doua zi- două mii cinci sute

clădesc un animal frumos pentru simţullor tactil
un animal frumos cu porii închişi
în locul gândurilor, ritualic, exerciţiile
în locul tău, cina cu radioul deschis şi soporifere

ca forţă motoare- convingerea, mai degrabă speranţa că
trupul perfect al unei barbie va fi substitutul ce
mă va ţine printre cei-ce-respiră, acum că ai plecat
în lipsa sensului, doar desfătarea trupurilor, perfecte, înlocuibile

în drum spre casă, prezenţa ieşencelor mă linişteşte; aici frumuseţea e un bun răspândit
deschid frigiderul, iau la întâmplare o doză; sunt cu toatele egale şi reci şi îndestulătoare
(Matei Hutopilă)

senzaţii
monalisa, te-ai vopsit în blond
ţi-ai tunat zâmbetul roşu iar asta
îmi creşte serotonina la fiecare privire
perversă, albastră şi complet bovină

leonardo a ştiut ce-o să ajungi
o barbie girl in a barbie world
cu parfum de plastic în păr
tu trezeşti invidia atâtor schelete albe

invită-mă la ceai în cutia ta de ţiplă
şi-o să-mi vând sufletul pentru o lume roz
să te muşc de mână ca în copilărie
cu gust excelent de cauciuc nemţesc

eşti cea mai sadică rană a frumuseţii
barbie, vedea-te-aş cu celuluită
(Maria Gavrilovici)

tot imagini
picioarele de femeie nordică
îi cresc de azi pe mâine. le agaţă de copaci
de stânci de munţi de nori
nimic nu-i mai rămânede făcut.

buzele aproape perfecte lasă urme apăsate
sub genunchii lăutarului. se lungesc
formează corăbii întregi de marinari infideli
gata oricând să-şi găsească ancorele

după perdea trupul se zbate. un peşte fără solzi
aşteaptă să fie modelat în pisică fără coadă
se cerne prin spaţiul gol dintre ochii anemici
se vrea cârtiţă/ măcar moluscă

din păr îi curg larve de fluturi obsceni
pe buze pe sfârcuri pe coapse
(Mara Alexoaea)