Rezidența Artă și Antropologie II vine în Sala Acvariu de la MNȚR (Muzeul Național al Țăranului Român) cu un vernisaj pe 4 octombrie 2024, de la ora18.00, arată un comunicat.

A doua ediție a rezidenței Artă și Antropologie, organizată în comuna Luncavița din arealul Dobrogei de nord, a stat sub semnul schimbărilor, adaptărilor și transformărilor amorfe dintre natural și antropic. Desfășurate în două serii, la sfârșitul primăverii, și respectiv, la începutul toamnei, cercetările realizate surprind mediul natural și infrastructura locală într-o ipostază a timpului și spațiului care nu se mai ghidează profund după dinamici ancestrale. Fosta zonă inundabilă a Dunării, s-a preschimbat într-un loc care aclimatizează deopotrivă animale non-umane și mașinării, instrumente de conviețuire între analog și digital și strategii de eficientizare spontane și creative. Interesante sunt adaptările, hibridizările și formulele proprii de a negocia modernul și tradiționalul.

              Dacă expoziția aici a fost cândva o apă (Muzeul Național al Țăranului Român, septembrie 2023) s-a coagulat în jurul hărții mentale a bălții, cea de-a doua expunere a cercetărilor artistice și antropologice stă sub semnul glosarului. Participanții familiarizați cu eco-nostalgia colectivă a localnicilor, au pătruns acum în micro-universurile personale și au căutat să se apropie de ritmul care-i mișcă pe oameni zi de zi. Fragmentele asamblate în discursul expozițional recuperează realități pierdute, stări ale locului și ipostaze actuale ale conviețuirii dintre localnici și împrejurimile cotidiene. 

Obiectele artistice și documentare preiau materialitățile domestice și suprafețele sensibile descrise de vocabularul local pe care participanții și l-au însușit, iar formula glosarului organizează conceptual pasajele disparate și punctele comune ale descoperirilor din teren. Fiecare cuvânt din vocabularul local, explicat și plasat în contextul regional, reprezintă un hipernim pentru o serie de teme care se regăsesc în cercetările antropologice și artistice. Cuvintele regionale cu etimologii din limba turcă, bulgară, ucraineană – cerdac, zăton, prival – sau neologismele – panou fotovoltaic, tricicletă electrică – trimit la subiecte precum relația cu natura, rolurile de gen, negocierea tradiționalului cu modernitatea, ritualurile magice și „acareturile” din proximitatea existenței umane.

Măsura în care condiția traiului cu pământul este îndeplinită este un subiect aprig de discuție în comunitate, a cărei etică a muncii se vede interogată de noile facilități ale modernității. Nimeni nu mai vrea să facă munca grea a câmpului, ni se spune frecvent, aceasta fiind înlocuită de utilaje mecanizate: „acum sunt cositori, nu mai este omul”. […] Într-o cascadă a modernizării, lipsa muncii manuale a câmpului duce, potrivit localnicilor, la dispariția animalelor de povară și înlocuirea lor cu triciclete electrice. (Alexandru Vârtej, antropolog)

Casele din Luncavița, odinioară simple adăposturi ale familiilor numeroase, își regăsesc acum un nou rol, acela de „case de oaspeți”. […]. În pragul porții caselor, bătrânii satului își petrec zilele cu privirile ațintite spre zare, așteptând cu nerăbdare reîntoarcerea celor dragi, sperând ca nepoții și copiii să le calce pragul și să le readucă la viață locuințele odinioară vibrante. Această tranziție dezvăluie o problemă mai adâncă, mai exact exodul rural și ruptura dintre generații. Tinerii pleacă în căutarea unor oportunități mai bune, așa cum ne-au mărturisit mai mulți localnici, lăsând în urmă satul care le-a format identitatea. Casele, deși îngrijite cu dragoste, își pierd din funcția primară de locuință familială, devenind simboluri ale așteptării și speranței neîmplinite. (Andreia Pîrvu, masterand antropologie)

La început de septembrie am continuat cartografierea narativă și vizuală începută anul trecut urmând subiecte din vara lui 2023 și inițiind altele noi. În primele zile am ajuns, pe urma peștelui și a papurei, în Parcheș la vreo 40 km de Luncavița. Mi-am amintit descrierea lui tanti Florica – „aurul după pământ” – când ne-a povestit vara trecută despre papura de pe canalele din Parcheș amintindu-i de abundența de odinioară din Luncavița, înainte de îndiguirea Dunării. În Parcheș încă coexistă păsări, pești, insecte, oameni și bărci, cu vâsle, cu motor și mai nou venitele bărci „hibride”, adică cu panouri fotovoltaice. La vederea unei astfel de bărci narațiunea a făcut un salt la altă resursă a Dobrogei, soarele, și modul în care el ajunge de curând în viețile oamenilor, transformat în electricitate. În Luncavița panourile fotovoltaice se întind pe multe acoperișuri. Peste 70 de gospodării au panouri instalate prin programul Casa Verde. Iar numărul se va dubla în urma sesiunii de toamnă de accesare de fonduri. Pregătirile pentru depunerea dosarelor erau în toi când am discutat cu Marian Ene, unul dintre consultanții în accesare de fonduri din comună. În timpul explicațiilor tehnice despre programe de finanțare, instituții implicate, etc, povestea a revenit câteodată la senzorialul bălții: „Când mergeam în deltă cu stupii mirosul era o nebunie. Și acum îl știu, mirosul de izmă dimineața când trecea herghelia de cai din Pardina. Mirosul de mentă călcată în picioare de cai de dimineață când ne trezeam.” (Andreea Pielescu, antropoloagă)

Farmecele și magia în relații. Farmecele sunt o altă componentă centrală în universul mistic relatat de una dintre interlocutoarele noastre. Practicile legate de farmece – în special cele care „leagă cununia” unei fete – sunt expresii ale fricilor și conflictelor interpersonale. Într-o societate în care mariajul este adesea o garanție a stabilității sociale și economice, capacitatea de a interveni în destinul romantic al cuiva prin farmece devine o armă puternică. Firul de lână cu noduri, ascuns sub o piatră pentru a lega cununia unei fete, este un simbol arhaic al manipulării și controlului. Descifrarea acestui fir și „desfacerea nodurilor” pentru a elibera destinul fetei sugerează o analogie între firele fizice și firele invizibile care leagă sufletele și viețile oamenilor. Aceste farmece nu doar că reflectă rivalități și invidii între femei, ci și tensiunile sociale legate de statutul marital într-o lume în care căsătoria poate să fie unul dintre puținele moduri de a asigura securitatea economică și socială. (Camelia Aramă Sungubaz, masterand antropologie)

Alexandru Vârtej este absolvent al programului masteral de Antropologie al SNSPA. Interesele sale principale de cercetare vizează infrastructura și mediul, punând accentul pe studiul interacțiunii oamenilor cu materia non-umană, vie și ne-vie. În acest sens, a realizat o cercetare în zona Dobrogei de nord, în satul Jurilovca, cu privire la transformările și adaptările saunelor lipovenești, în contextul socio-ecologic marcat de migrație și schimbări climatice, ale cărei rezultate preliminare au fost prezentate în cadrul conferinței „The Future is Heritage”, Arnhem, Țările de Jos, (2021). 

Andreea Pielescu are o experiență profesională de peste 15 ani în human centered design, marketing strategic și customer experience, studiile exploratorii, cantitative și experimentele fiind o constantă în proiectele sale. A absolvit masterul de Antropologie al SNSPA cu o lucrare la intersecția dintre antropologie patrimonială, cultură materială și antropologie politică. Interesele principale de cercetare ale Andreei sunt patrimoniu material și imaterial, cultura materială și spațiul urban. 

Andreia Pîrvu este studentă la Masteratul de Antropologie din cadrul SNSPA. Ea consideră că această disciplină îi oferă ocazia de a explora și înțelege diversitatea umană. Este fascinată de oameni și de schimbările subtile care modelează natura și societatea. În prezent, parcursul ei de cercetare se coagulează în jurul interacțiunilor uman-natural și a modurilor în care tradițiile și obiceiurile adaptează și transformă oamenii. În cadrul  Rezidenței Artă și Antropologie din luna mai, Andreia s-a integrat în atmosfera satului culegând tortițe de tei, smocuri de mușețel și salbe de povești. Personalitatea ei de culegătoare s-a topit în ritmul locului și în realitățile pe care le-a investigat.

Camelia Sungubaz Aramă este absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice (SNSPA), iar în prezent este studentă la Masterul de Studii Vizuale si Societate (SNSPA). Interesată de fotografie și artă, Camelia încearcă să se apropie de oameni și de poveștile lor prin cercetare antropologică. 

Lena Ciobanu folosește arta ca pe un proces, o descoperire intuitivă a lumii unde mediile de exprimare se descompun unele în altele. Este atrasă de descoperirea intuitivă a simţirii umane şi a conexiunii profunde pe care fiinţele le au cu ele însele şi cu lumea din jurul lor. Se găsește pe sine prin tot ceea ce face, plutind într-o estetică a realismului magic. Are două tipuri de aborđări: cea de jurnal, autoetnografie, unde face conexiuni între întâmplările din viața ei, ceea ce percepe şi simte într-un anumit context şi cea a unei abordări teoretice, detașate, gândite și analizate în amănunt. 

Matei Emanuel este un artist vizual emergent care studiază și lucrează în București. Practica lui artistică presupune formularea unor ironii sociale prin intermediul unor obiecte realizate din materiale și tehnici variate. Artistul mizează pe introducerea unor lucrări cu estetică de produs în serie într-o lume a artei în care valorile și așteptările sofisticate discreditează aprecierea unei atitudini comice. 

Maria Guțu și-a făcut studiile la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău și online la școala de fotografie Docdocdoc, Sankt Petersburg. Este interesată, în mod special, de noțiunea de tinerețe, spațiile izolate și legătura dintre om și mediul său. Din 2021, Maria Guțu este membră a WomenPhotograph. În 2022, a fost selectată la Sony World Photography Awards, Open Competition: Portraiture. În 2023, a fost selectată cu o fotografie în cadrul proiectului Homeland la Sony World Photography Awards, National & Regional Awards. Grant de mentorat acordat de Fundația pentru fotografie în zona Balcanică-VID (2023).

Matei Rădulescu a studiat Grafică la Universitatea Națională de Arte din București. Interesele sale gravitează în jurul ilustrației, benzii desenate și al imaginii plastice ca mijloc de a spune povești păstrând însă la bază primaritatea desenului ca mod de expresie. Prin intermediul creațiilor sale vizuale, el explorează și transmite diverse întâmplări și experiențe personale, transformându-le în introspecții ale spațiilor pe care le populăm, precum și ale celor pe care doar le traversăm într-o anumită etapă a vieții.

Alexandra Elisabeta Moț este un istoric de artă la început de drum care îmbină practica de conservare a patrimoniului cu cercetarea. A absolvit recent Universitatea Națională de Arte la secția Istoria și Teoria Artei iar actualul ei proiect de cercetare extins se referă la instrumente de domesticire a privirii cailor și reimaginarea relației uman/cavalin în arta contemporană. Deși urmărește să se specializeze în reprezentări ale naturii în artă modernă și contemporană, încearcă să-și extindă metodele de investigare prin cercetare artistică și interacțiune situată cu non-umanii pe care-i studiază. 

Artă și Antropologie este o inițiativă @laborator_artistic.

Asociația Laborator Artistic este un proiect demarat în primăvara anului 2020 care și-a propus să devină un partener viabil pentru artiștii emergenți prin crearea de oportunități nu doar expoziționale ci și de învățate și experimentare prin dialog și susținere reciprocă. Până în prezent asociația a organizat expoziții în cadrul ediției NAG 2020, în spațiul @stirbei47 și în @spațiul Dialog de la etajul 4 al MNAC, expoziția “aici a fost cândva o apă” la Muzeul Național al Țăranului Român și a demarat inițiativa Instituitul Jocului a cărui primă Școală de Vară a avut loc în iulie 2024 la Amzei Creative Corner prin sprijinul The Institute.

„Artă și Antropologie” este un proiect inițiat de Asociația Laborator Artistic și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. Glosar, rezidență

Rezidență Artă și Antropologie

Ediția a II-a, Luncavița, Tulcea

Artiști și antropologi: Alexandru Vârtej, Andreea Pielescu, Andreica Pîrvu, Camelia Aramă, Lena Ciobanu, Matei Emanuel, Maria Guțu, Matei Rădulescu

Curator: Alexandra Elisabeta Moț

Mentori: Maria Mandea, Monica Stroe, Bogdan Iancu, Iris Șerban

Coordonator proiect: Dana Pârvulescu

Muzeul Național al Țăranului Român, Sala Acvariu