*Romanul va apărea în România în luna mai, concomitent cu lansarea internațională
București, 15 aprilie 2026. Matt Haig, unul dintre cei mai iubiți scriitori contemporani și un reper al literaturii care vindecă și inspiră, revine în atenția cititorilor cu un nou titlu, „Trenul de la miezul nopții”, un roman desprins din universul bestsellerului „Biblioteca de la miezul nopții”.
București, 9 decembrie 2025. După o așteptare care a durat mai bine de 16 ani, săptămâna trecută, Ministerul Educației și Cercetării a venit în sfârșit cu o propunere de programă pentru elevii claselor a IX-a, care nu include autoare, literatură contemporană și nici texte de actualitate sau relevante pentru viețile tinerilor de astăzi și care se oprește la secolul al XIX-lea. Mai multe detalii într-un comunicat de presă.
Editura Nemira vă invită miercuri, 12 noiembrie 2025, ora 19.00, la Cărturești Verona, la o seară cu și despre poezie prilejuită de lansarea a două noi titluri din colecția Vorpal dedicată poeziei contemporane: „La limită”, de Teona Farmatu, și „Așteptăm cuminți teroarea”, de Ion Agaci.
Volumul Ofsaid, al poetei Moni Stănilă, este inclus în lista Lyrik-Empfehlungen 2025, arată un comunicat de presă.
București, 31 martie 2025. Ziua Mondială a Poeziei ne-a adus vești bune: traducerea în limba germană a volumului Ofsaid (în germ. Metallische Igel) a fost inclusă în lista recomandărilor „Lyrik-Empfehlungen” 2025. Este pentru prima dată când traducerea în germană a unui volum de poezie al unui poet român se numără printre recomandările „Lyrik-Empfehlungen”.
To provide the best experiences, we use technologies like cookies to store and/or access device information. Consenting to these technologies will allow us to process data such as browsing behavior or unique IDs on this site. Not consenting or withdrawing consent, may adversely affect certain features and functions.
Functional
Mereu activ
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.