Arhive etichete: poezie

Poetic în 2016 începe aşa

Vineri, 8 ianuarie îmi începe anul de poezie. Cel puţin partea lui publică. Emilia Zăinel şi Mircea Dan Duţă au iniţiat anul trecut o serie de evenimente dedicate prezentării publice a poeziei. Spre sfârşitul lui decembrie ne-au adunat pe toţi cei trei invitaţi ai ediţiei de mâine seară într-un pub şi în jurul mesei au aruncat ideile pe care le aveau pentru evenimentul din Cărtureşti Verona. Mâine, la o lună de la Festivalul Internaţional de Performance de la Craiova, Iulia Militaru şi Felix Nicolau, oameni de bază ai manifestării, îşi pun poezia în scenă de la ora 19.00, cu nişte concepte discutate şi întoarse pe toate feţele. O să mă bag şi eu cu scris-citit între ei, cu toate că promisiunea mea cu preview din ce o să facem cu Delia Andrieş în Berlin luna viitoare nu a ţinut.

Emilia explică într-un interviu pe rockzone încotro se îndreaptă povestea:

„Cand am inceput, impreuna cu traducatorul Mircea Dan Duta, sa gandim conceptul evenimentelor, ne-am spus ca nu are sens sa oferim ceea ce exista deja – citirea clasica. El, fiind mai experimentat in perfomance-ul poetic, a propus sa ne gandim la ceva in acest sens. Asa ca am stabilit doua mari lucruri, baza pe care stau evenimentele: autorii sa aduca ceva nou in afara de citirea clasica (cum ar fi: videopoem, audiopoem, perfomance poetic, spoken word, lucrul cu publicul etc.), iar noi să interacţionăm cu publicul cât mai mult, fiindcă este extrem de important în această ecuaţie. Ne-a surprins placut atitudinea deschisa a invitatilor (acestia fiind de acord ca trebuie facut ceva mai mult decat citirea clasica), dar si a publicului, care a fost foarte receptiv, s-a implicat si a dovedit entuziasm”.

vineri, 8 ianuarie, IMG-20160101-WA0001

ora 19.00 la Librăria Cartureşti Verona.

Citesc poezie

Editia aIIa

Caut poezie?

cu Iulia Militaru, Răzvan Ţupa, Felix Nicolau

Prezinta: Mircea Ioan Duţă.

intrarea este liberă

LicArt 2015 guest posts: din perspectiva protagoniștilor- Mircea și Cătălina dau startul atelierelor de poezie

Dincolo de toate temele și exercițiile zilnice din seria interpersonală a atelierelor de poezie de la Festivalul Licart 2015, i-am urmărit cu gura căscată pe cei care au participat trecând foarte repede de la joc la formulări consistente cu o ușurință pe care foarte rar o vezi chiar și la scriitori cu experiență. Fotografiile lui Cristian Munteanu pentru Licart au surprins câteva momente din întâlnirea dedicată „problemelor poeziei de azi”.

„Azi a fost primul atelier propriu-zis, cu exerciții și teme. La început Răzvan a vorbit puțin, a citit Beckett, o chestie pe care a zis-o mi s-a părut mișto: literatura nu trebuie neapărat privită drept un proces evolutiv. licartLuni1Exercițiul a fost simpatic, să inventeze fiecare un nume de trupă, genul pe care îl cântă, un setlist și niște versuri. Când eram a noua și toată lumea asculta rock și toți învățam să cântăm la chitară, ăsta era un joculeț din timpul pauzelor, să ne gândim la nume tâmpite de formație și după ce gen ar compune. La atelier tot așa, Mihnea a venit cu o trupă punk pentru intelectuali, Crina cu un grup black infected satanic metal, eu cu o trupă de ska cu instrumente orientale cu titluri posh, cu concerte în baruri subterane, dar la care se bea vin și se stă pe scaun. S-a râs, Răzvan ne-a și filmat, cred că a ajutat că am început cu ceva simplu, distractiv, toată lumea spunea că e panică, că o să iasă doar chestii proaste la atelierele astea, eu știu că am zis că nu înțeleg cum aș putea scrie de două ori pe zi o săptămână întreagă. Ce am făcut azi ne-a dat puțin curaj.”

Mircea-Andrei Florea de la Colegiul Național „Sfântul Sava”, București

The big white balloon sau frate, ce facem aici 
Prima zi de atelier ne-a prins pe fiecare, cum s-ar zice, în tripul lui. Un pic dezorientați, un pic somnoroși, așa, cam ca țânțăreii după o ploaie de vară, ne-am adunat  în marele balon alb (baza sportivă din curtea hotelului) și ne-am așezat cuminți pe băncuțele suporterilor, așteptând ca Răzvan să demonteze zidul mental dintre noi și realitate (scuze Răzvan că te-am lăsat să faci toată treaba).
Pentru început am fost despuricați de nelămuririle noastre în legătură cu atelierele  (nu foarte puține), urmând ca în continuare să dezgolim, pe rând, dorințele pe care le avem cu privire la activitățile din această săptămână.licartLuni
Astfel,în timp ce Mircea visează la ceva chill, un scris relaxat, care să ne ajute, eventual, să alcătuim scheletul unor poeme post-tabără, Florina simte nevoia unor  lămuriri cu privire la subiectele  „cliche” iar Ana Maia vrea să ia contact cu un alt fel de poezie față de cel pe care îl abordează ea.
După ce a notat așteptările fiecăruia, șamanul micuțului nostru trib- Răzvan- a bifat o parte din răspunsurile la întrebările puse anterior, pentru ca mai apoi să începem  distracția cu un exercițiu de creative writing, constând  în conceperea unei fișe de felul Wikipedia a unei trupe inventate. Numele trupei, titlurile albumelor și ale principalelor piese, precum și versurile acestora, dar și un scurt istoric cu detaliile apetisante despre membrii trupei nu au lipsit.
 Printre cei a căror trupă aș asculta-o fără rețineri se numără Crina cu ai ei Boșimanii, din sfera  „black infected satanic metal”  și Bogdan cu Continuum, un experiment cu influențe sălbatice, venite tocmai din Africa; însă ,nu m-aș da în lături nici de la unul dintre concertele trupelor Nepotrivit (Cosmina), 1000 de cuvinte pentru Diana (Ana Maria), Stricat (Florina), Brian Eno laying în Nepal  Death (Mihnea), Kalles (Claudia) și Abajur – o trupă posh (Mircea).
 În încheiere am primit drept temă construirea unui poem folosind drept materie primă fraze random auzite la masă ( gustul cartofului, culoarea supei- experimentele oculte primând), motiv pentru care aștept nerăbdătoare următorul atelier și creațiile scumpilor mei tovarăși amin.
Cătălina Suditu de la Colegiul Național „Costache Negruzzi”, Iași

Licart 2015 atelierul de poezie Introducere

A 14 ediție a concursului național LicArt adresat liceenilor i-a strâns pe finaliști în Poiana Brașov. In urma jurizării la care am participat în acest an alături de Paul Cernat și Radu Vancu au fost selectate textele a 12 autori tineri care participă la atelierul de poezie.
Exercițiile de interacțiune din seara premegătoare atelierului au pornit de la reținerea arătată de Mihnea Bâlici din Piatra Neamț față de lectura propriilor poeme. Așa s-a ales fiecare participant cu sarcina de a alege un cititor pentru propriul poem. Mihnea a ales primul. Poemul său „Săvinești” a găsit că ar suna mai bine citit de Mircea-Andrei Florea din București. Acesta a atribuit poemul său „30.11.2014 (despre cum mă descurc eu cu schimbările)” vocii Cătălinei Suditu din Iași. Versurile „am mâzgălit imaginea de pe marlboroul roșu așa/ pot șterge cu pastă tot. Cancerul și/ toată nefericirea din lume copiii nu mor/ de SIDA femeile nu avortează ba chiar o parte/ rămân virgine un timp cel puțin până apare/ (…)” din poemul Cătălinei „2 AM: silver lining” au fost citite de Ana-Maria Sîrbu din Buzău.

Diferențele de abordare a lecturii au inclus și ezitările inerente unei lecturi la prima vedere a poemelor. „țipăt anatomic când” al Anei a pus-o la încercare pe Claudia Văduvescu din București care și-a cerut scuze că „ți-am distrus poemul”. Dar ezitările ei nu au făcut decât să fragmenteze diferit versurile și propozițiile originale. Același lucru l-au suferit și versurile Claudiei din „acid”, imediat ce au fost redate în lectura lui Costel Onofraș din Sibiu. Poemul acestuia, „exact. warm & unholy” a prins nuanțele dicției calde pe care o preferă Lavinia Loredana Nechifor din Suceava. Surpriza primelor întâlniri din atelier au fost lecturile Crinei Cristache din Călărași. Influențată de exercițiul continuu cu versul cu ritm și rimă, Crina a găsit fluxul regulat pentru discursul din poemul Laviniei „Căderile”. Parcursul invers l-a făcut Raluca Ioana Râmbu din Suceava atunci când a ales să citească poemul Crinei „Pe după mâinile lui Dumnezeu” căutând ritmul propozițiilor (diferit celui al versurilor stabilit de autoare). Florina Huzoaica din Făget a revenit la atelier după anul în care nu a putut să participe în urma interdicției de intrare în concurs pentru poeții câștigători ai ediției anterioare. În lectura ei, poemul „noaptea gurilor deschise” al Ralucăi a prins detalii muzicale fragile. „de ce rugăciunile oamenilor nu l-au oprit pe hitler”, versurile Florinei, s-au întors la Mihnea pentru a fi redate într-o lectură care a separat clar imaginile din text.

Bogdan-Constantin Enache din Pașcani și Cosmina Ștefania Oniciuc din Suceava au schimbat între ei textele propuse în concurs. „hör nicht das Gezwitscher der Vögel jeden Tag” al Cosminei l-a făcut pe Bogdan să ceară ajutorul autoarei pentru lectura titlului în germană. Cosmina a primit să citească poemul lui Bogdan, „mai sus de ființele ciudate” și a folosit indicațiile din transcrierea originală a poemului (desparțiri în silabe, cadențe regulate). Ultima parte a serii a trecut în serii de poeme preferate (din concurs și din afara manifestării) de la poemul Ioanei Stanciu din Târgoviște (ales de Cătălina) la serii de versuri din Ștefan Baghiu (citit de Mihnea), Leonard Ancuța (propus de Ana-Maria) dar și din Virgil Mazilescu și Angela Marinescu propuse și citite de Costel și Florina.

Primul atelier de poezie din 2015 ne-a dus în balonul de lângă hotel. Finaliștii Licart din concursul de poezie au parte pentru prima dată de un atelier împărțit în secțiunea interpersonală de poezie și cea personală de dezvoltare personală cu psihoterapeutul Iulia Stoian.

Acest prim atelier din 2015 avea anunțată tema Probleme ale poeziei azi trecând de la genurile clasice (liric, epic, dramatic) la
poezia persana/ poezia occidentala

Poemele lui Samuel Beckett (engleză-franceză) față de modul clasic al poemelor persane pierdut in traducere și remarcat de R.W. Emerson (despre poezia persana) la începutul secolului XIX ca stil al poemelor lungi în care versurile nu par legate logic.
Exerciții:
1. Ce astepti de la atelier
Bogdan imi place combinația de terapie si poezie. Eu asa si scriu. Sa implicam spatiul in poezie. Cum ascult poezia celorlalti.
Mircea spune că în seria de întâlniri care urmează îl liniștește faptul că „nu trebuie sa scot cine stie ce capodopere dar exersez si ma relaxez”.
Mihnea își dorește „sa aud poezie de la restul participanților”
Ana recunoaște că „nu am mai facut ateliere de genul asta. Temele impuse o interesează.”
Florina vrea să afle „cum sa evit cliseele”.
Cosmina caută „sa cunosc mai multi autori si mai multe feluri de poezie”.
Lavina e interesată „sa cunosc stilul celorlalti”.
Crina se simte provocată în plus de faptul că scrie cu rimă și „mi-ar placea sa cunosc autori diferiți si să mă familiarizez cu stilul lor”.
Costel este modest: „as vrea sa stau la o masa”.
Raluca este mai exactă „sa reusesc sa scriu mai relaxat”.
Catalina știe că „interactiunea cu ceilalti mă ajută”
Claudia are un plan: „eu caut material pentru o carte”.
Iulia intră în joc pentru că „vreau sa-mi amintesc felul in care gaseam utile exercitiile de scris creativ”.

2. Inventeaza numele trupei tale muzicale si repertoriul pentru un recital
(Tehnici de scris pentru textele muzicale)
Video

https://youtu.be/5SvNnCO3xBI

Cum a aparut ideea dezvoltării și evoluției artei. GIorgio Vasari- Renastere vs ev mediu: cliseele
Romanticii: lyrical ballads v. Prefața Wordsworth & Coleridge

TEMA1: poemul mesei notezi ce auzi la masa 14 versuri
2 cronici ale atelierului fara partea secreta (Cătălina și Mircea)

Bani şi poezie. Estetici contemporane

Când scrii poezii şi eşti plătit pentru ele, sau eşti plătit pentru orice este legat de asta s-ar putea să-ţi doreşti să afli cum faci să completezi declaraţia fiscală. Întrebi la ANAF şi afli asta:

 

Cred că aş putea să includ textul în nişte lecturi de poezie cu efecte sonore şi cu menţiunea „din viitorul volum”. Până la urmă, dacă nu e util nici pentru mine, nici pentru stat un text, zic să-l fac poezie…

Dar, până atunci, cred că îndrumarea are nevoie de un pic de interpretare. Cum am văzut pe vitrina unei tutungerii cândva: „Sunt la Vasile. Revin după aia”