Tag: Mircea Andrei Florea

LicArt 2015 guest posts: din perspectiva protagoniștilor- Mircea și Cătălina dau startul atelierelor de poezie

Dincolo de toate temele și exercițiile zilnice din seria interpersonală a atelierelor de poezie de la Festivalul Licart 2015, i-am urmărit cu gura căscată pe cei care au participat trecând foarte repede de la joc la formulări consistente cu o ușurință pe care foarte rar o vezi chiar și la scriitori cu experiență. Fotografiile lui Cristian Munteanu pentru Licart au surprins câteva momente din întâlnirea dedicată “problemelor poeziei de azi”.

“Azi a fost primul atelier propriu-zis, cu exerciții și teme. La început Răzvan a vorbit puțin, a citit Beckett, o chestie pe care a zis-o mi s-a părut mișto: literatura nu trebuie neapărat privită drept un proces evolutiv. licartLuni1Exercițiul a fost simpatic, să inventeze fiecare un nume de trupă, genul pe care îl cântă, un setlist și niște versuri. Când eram a noua și toată lumea asculta rock și toți învățam să cântăm la chitară, ăsta era un joculeț din timpul pauzelor, să ne gândim la nume tâmpite de formație și după ce gen ar compune. La atelier tot așa, Mihnea a venit cu o trupă punk pentru intelectuali, Crina cu un grup black infected satanic metal, eu cu o trupă de ska cu instrumente orientale cu titluri posh, cu concerte în baruri subterane, dar la care se bea vin și se stă pe scaun. S-a râs, Răzvan ne-a și filmat, cred că a ajutat că am început cu ceva simplu, distractiv, toată lumea spunea că e panică, că o să iasă doar chestii proaste la atelierele astea, eu știu că am zis că nu înțeleg cum aș putea scrie de două ori pe zi o săptămână întreagă. Ce am făcut azi ne-a dat puțin curaj.”

Mircea-Andrei Florea de la Colegiul Național “Sfântul Sava”, București

The big white balloon sau frate, ce facem aici 
Prima zi de atelier ne-a prins pe fiecare, cum s-ar zice, în tripul lui. Un pic dezorientați, un pic somnoroși, așa, cam ca țânțăreii după o ploaie de vară, ne-am adunat  în marele balon alb (baza sportivă din curtea hotelului) și ne-am așezat cuminți pe băncuțele suporterilor, așteptând ca Răzvan să demonteze zidul mental dintre noi și realitate (scuze Răzvan că te-am lăsat să faci toată treaba).
Pentru început am fost despuricați de nelămuririle noastre în legătură cu atelierele  (nu foarte puține), urmând ca în continuare să dezgolim, pe rând, dorințele pe care le avem cu privire la activitățile din această săptămână.licartLuni
Astfel,în timp ce Mircea visează la ceva chill, un scris relaxat, care să ne ajute, eventual, să alcătuim scheletul unor poeme post-tabără, Florina simte nevoia unor  lămuriri cu privire la subiectele  “cliche” iar Ana Maia vrea să ia contact cu un alt fel de poezie față de cel pe care îl abordează ea.
După ce a notat așteptările fiecăruia, șamanul micuțului nostru trib- Răzvan- a bifat o parte din răspunsurile la întrebările puse anterior, pentru ca mai apoi să începem  distracția cu un exercițiu de creative writing, constând  în conceperea unei fișe de felul Wikipedia a unei trupe inventate. Numele trupei, titlurile albumelor și ale principalelor piese, precum și versurile acestora, dar și un scurt istoric cu detaliile apetisante despre membrii trupei nu au lipsit.
 Printre cei a căror trupă aș asculta-o fără rețineri se numără Crina cu ai ei Boșimanii, din sfera  “black infected satanic metal”  și Bogdan cu Continuum, un experiment cu influențe sălbatice, venite tocmai din Africa; însă ,nu m-aș da în lături nici de la unul dintre concertele trupelor Nepotrivit (Cosmina), 1000 de cuvinte pentru Diana (Ana Maria), Stricat (Florina), Brian Eno laying în Nepal  Death (Mihnea), Kalles (Claudia) și Abajur – o trupă posh (Mircea).
 În încheiere am primit drept temă construirea unui poem folosind drept materie primă fraze random auzite la masă ( gustul cartofului, culoarea supei- experimentele oculte primând), motiv pentru care aștept nerăbdătoare următorul atelier și creațiile scumpilor mei tovarăși amin.
Cătălina Suditu de la Colegiul Național “Costache Negruzzi”, Iași

Prezentul poeziei. Unde „generaţie” e singurul cuvânt ruşinos

Revista Observator cultural a publicat un supliment dedicat ediţiei 2015 a Zilelor de Poezie “Constantin Virgil Bănescu” de la Târgovişte. Textul de mai jos este varianta personală a poveştii. Varianta profesionistă o găsiţi în revistă.

„Nu mă pricep să aleg flori”

Constantin Virgil Bănescu, „Cântece pentru Estera”

Lansare Mihoc Tamas    Este al şaselea an când jumătatea lunii mai prinde la Târgovişte o mână de poeţi care se pregătesc să debuteze. Selectaţi în urma unui concurs pus la cale de familia poetului Constantin Virgil Bănescu (1982-2009), cei mai tineri autori de poezie din România au fost invitaţi pe 16 şi 17 mai în fosta cetate de scaun să îşi citească poezia şi să ia pulsul unui public pe care îl întâlnesc mai rar. Autori şi personalităţi, ale căror drumuri s-au întâlnit cu poezia lui Virgil Bănescu, deschid în fiecare an Zilele de poezie „Constantin Virgil Bănescu” de la Târgovişte într-un eveniment crescut de la an la an doar prin efortul făcut de o familie de profesori, pentru a găsi sprijin la instituţii şi companii locale dar şi la scriitori şi prieteni ai poetului.

 

În locul unei manifestări locale

„am continuat să vorbesc în timp ce tu erai în cadă

era iarnă şi iarna îţi îngheaţă organele

niciodată nu am înţeles de ce poate trebuia să văd mai mult

fiindcă ceea ce poţi vedea e doar amintirea regretului

şi nici pe aia nu foarte bine

această lumină a soarelui

ne veghează în fiecare zi

tot plânsul ăsta sub pătură

mesajele pe care mi le dai seara deschizi

robinetul uşile avem de scris zece pagini în word

ca să ne liniştim

avem nevoie să rupem pagini din cărţile noastre preferate să

le punem în portofel şi să ne prefacem că sunt poze

cu fostele noastre iubite

avem disperată nevoie de un soundtrack pentru asta şi roţile trenului

se suprapun cu butonul mp3-ului click click asta e pentru zilele

când ţi-ai dat viaţa să simţi ceva

pentru când te-ai trezi cu ochii umflaţi şi bolborosind

două minute înainte de asfinţit”

20150517_115842Aşa arată unul dintre textele scrise de cei care au participat în acest an la atelierul de poezie relaţională de la Târgovişte. Exerciţiul era dintre cele mai banale, dar câteva nuanţe au schimbat accentele scrierii acestui text. Li s-a cerut să pornească un cadavre exquis (poem în care participanţii scriu câte un vers fără să citească ce au scris cei dinaintea lor). De data aceasta, erau ascunse doar versurile ce precedau rândul ultim, astfel că fiecare autor a putut să 20150517_113248citească numai ceea ce a scris cel dinaintea sa, nu şi versurile anterioare. Din vers în vers, fără să se coordoneze, autorii au putut să structureze acest poem între mărcile intimităţii (cada) şi cele ale temporalităţii subiective (mesajele pe care mi le dai seara) şi, în final, obiective (două minute înainte de asfinţit). Alexandra Negru (Suceava), Bianca Gheorghiulescu, Ioana Stanciu, Daniel Andrei (Târgovişte), Costel Onofraş (Sibiu), Mircea Andrei Florea, Radu Nitescu, Horia Şerban (Bucureşti), Mihnea Bâlici şi Iris Nuţu (Piatra Neamţ) au împărţit exerciţiile de scris în acest an în sala de la Hotelul Valahia. „Să scriu pentru exerciţiul ăsta a fost puţin self destructive. A trebuit să înfrunt nişte frustrări şi să încerc să le accept înainte să pot să le traduc, să le notez” explica Iris (Premiul Centrului Judeţean de Cultură) după secţiunea de scris terapeutic propusă în debutul atelierului de psihoterapeutul Iulia Stoian.

  Continuare

Sezon de festivaluri de poezie prin România

Deşi este un gen literar despre care se spune de obicei că nu prezintă interes pentru public, întâmplarea a făcut că luna mai adună nu mai puţin de patru festivaluri româneşti dedicate poeziei. O trecere în revistă a programului fiecărei manifestări poate să atragă atenţia asupra felului în care este tratată poezia azi chiar de cei care îşi asumă rolul de promotori ai genului în România. Am păstrat mai jos multe dintre formulările din comunicatele de presă ale organizatorilor pentru a putea remarca cât drum are de parcurs poezia românească până la reflectarea normală a propriilor evenimente pornind de la diferite clişee sforăitoare.

 

Zilele de poezie „Constantin Virgil Bănescu” la Târgovişte

Tu cum recunoşti poezia?

 

Undeva în zona locurilor comune din orice vreme şi-a făcut tabără prejudecata potrivit căreia poezia ar fi într-un singur fel. Anul acesta, dintre cele 52 de grupaje trimise la concursul din cadrul Zilelor de poezie „Constantin Virgil Bănescu” am adunat mai bine de 20 de serii de poeme care ar fi putut să câştige fără probleme orice premiu. Fiecare dintre cei pe care deopotrivă juriul dar şi premiile speciale i-au selectat propun maniere cât se poate de diferite de formulare şi de recunoaştere a poeziei.

Pornită de la un fragment al Marianei Marin, poezia Biancăi Gheorghiulescu exersează versificarea secvenţelor şocante: „seara când mama spală pe jos cu clor/ schimbă micuţul apartament într-un spital/ din care gândacii ies în colonii nu e nimic/ care să mă sperie mirosul ăsta e ca un somnifer bun”. Nota confesivă a discursului este topită într-un flux continuu de verificare a reperelor„tata îmi scrie mesaje obsesiv pe care/ le citesc în micile pauze când mă prefac puternică”. Astfel, poezia îşi primeşte spaţiul de care are nevoie. Continuare