Arhive etichete: Program

Animest.19: Competiția Românească aduce pe marele ecran 12 scurtmetraje îndrăznețe

Din ce în ce mai inovatoare și complexe stilistic, cele 12 filme scurte incluse în Competiția Românească la cea de-a 19-a ediție Animest pictează un tablou urban de ansamblu al animației autohtone contemporane, arată un comunicat. 

Scurtmetrajele din selecția de anul acesta sunt un mix de producții semnate de studenți aflați la început de drum în acest domeniu și filme create de artiști deja consacrați în animație. Între și 13 octombrie filmele din cadrul Competiției Românești vor concura pentru trofeul secțiunii, în valoare de 5000 de lei, oferit de Institutul Cultural Român.  

Teaser Competiția Românească Animest 2024

Anul acesta s-au înscris în Competiția Românească Animest 32 de filme, un număr foarte mare care demonstrează dezvoltarea continuă a acestui domeniu, ca urmare a suportului constant din ultimii 19 ani. Impactul Animest asupra industriei de animație din România se poate observa direct pe marile ecrane în selecția de anul acesta, plină de abordări curajoase și povești originale care se concentrează mai ales pe relații și relaționare – în cuplu, în familie sau în comunitate. 

Alina Gheorghe revine în Competiția Românească Animest cu un nou film de școală, Paradis murdar, o metaforă despre respingerea propriului sine și idealizarea perfecțiunii. Paradis murdar a fost unul dintre proiectele participante anul trecut în cadrul Sisterhood of Young Animation Auteurs (SYAA), programul de studiu intensiv dedicat cineastelor din Europa Centrală și de Est al Animest, unde a primit suport din partea mai multor specialiști din industrie în etapa de dezvoltare. Alina a cucerit și în 2022 publicul Animest cu povestea extrem de intimă și sensibilă din Degete de sticlă, selecționat anul trecut și în competiția studențească Annecy, cel mai important festival internațional de animație. 

Paradis murdar (r. Alina Gheorghe)

O revenire îndrăzneață în Competiția Românească este și Tudor Om, a cărui nouă animație, TIBI, regizată alături de Serghei Chiviriga și dedicată celor mai mici dintre privitori, este o poveste complet diferită de cea cu care anul trecut a fost parte și din competiția internațională, The Boy and the Crow.

Tot cu o metaforă inedită și plină de originalitate vine The Core, scurtmetrajul artistului urban Robert OBERT, despre o conștiință comună în care energia feminină și masculină se împletesc pentru a crea un singur nucleu aflat în simbioză. Robert OBERT este creatorul universului benzilor desenate „The Urban Prophecy”, din care derivă numeroase alte lucrări stradale pe care le semnează.

The Core (r. Robert OBERT)

The Core (r. Robert OBERT)

În cadrul secțiunii se regăsesc și producțiile a două regizoare autohtone care nu mai locuiesc în România, dar continuă să creeze animație independentă. Astfel, publicul va descoperi ce se întâmplă când unul dintre locuitorii unui sat fictiv, aflat în cer, provoacă sfârșitul lumii în delicatul Fracti al Laviniei Petrache, dar și cât mit sau adevăr se ascunde în tehnica de a număra până la zece pentru a te calma, în jucăușul Count to Ten regizat de Andreia Dobrotă.

Fracti (r. Lavinia Petrache)

Pitch, please! – record înscrieri la atelierul de animație

Pe 10 septembrie s-au terminat și înscrierile la Pitch, please!, atelierul de animație care de 5 ani susține activ dezvoltarea proiectelor animate din România și Republica Moldova. Anul acesta 20 de regizori și producători și-au înscris proiectele, fiind un număr record pentru cele 6 ediții ale programului, fapt ce reconfirmă importanța și necesitatea susținerii creatorilor de film de animație.

Toate proiectele selectate în etapa finală vor primi feedback și recomandări din partea juriului, format din trei membri, scenariști, regizori sau producători internaționali cu o vastă experiență în domeniul animației, iar cele mai bune dintre ele sunt eligibile pentru a câștiga unul sau mai multe din premiile puse la bătaie pentru ediția din 2024. Lista finaliștilor va fi publicată săptămâna viitoare pe site-ul Animest

Începe BUCHAREST MUSIC FILM FESTIVAL. 9 zile magice de muzică live, film și evenimente pentru copii

Bucharest Music Film Festival, cel mai popular eveniment de profil din Capitală, se relansează într-un nou concept, după o pauză de opt ani, sâmbătă 14 septembrie, în Piața George Enescu, începând cu ora 20:00 și va continua până duminică 22 septembrie, cu zeci de reprezentații artistice cu acces gratuit dedicate publicului de toate vârstele, arată un comunicat de presă.

Timp de nouă zile, Bucharest Music Film Festival ediția a XII-a aduce pe scena din Piața George Enescu artiști și orchestre de renume, atât naționali, cât și internaționali precum: Valentina Nafornița, Alexandru Tomescu, Orchestra Națională Radio, Camerata Regală, Corul Filarmonicii George Enescu, dirijați de maeștri precum Constantin Adrian Grigore, Cristian Spătaru, Iosif Prunner și Octavian Lup, Mircea Baniciu și Ovidiu Lipan Țăndărică, Big Band Radio, Luiza Zan, Mădălina Pavăl Orchestra, Leyah și mulți alții care vor evolua într-o varietate de stiluri muzicale, de la muzică clasică la jazz, muzică cinematică și pop fusion.

Cea de-a XII-a ediție, organizată de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, se desfășoară sub egida Zilelor Bucureștiului celebrând 565 de ani de la prima atestare documentară a orașului.

În deschiderea festivalului, sâmbătă 14 septembrie, iubitorii de muzică se pot bucura de un spectacol grandios susținut de peste o sută de instrumentiști și soliști de elită. Camerata Regală, sub bagheta dirijorului Constantin Adrian Grigore și Corul Filarmonicii George Enescu, condus de Iosif Prunner vor performa pe scena din Piața George Enescu, începând cu ora 20.00.

Pe 15 septembrie, Bucharest Music Film Festival face tranziția către world music cu ritmuri inovatoare de percuție clasică și electronică, aduse de Dreams and Drums by Mihai Ciprian Rogojan, urmat de sonoritățile inspirate din tradițiile bucovinene, moldovenești și balcanice oferite de Mădălina Pavăl Orchestra.

Viața compozitorului legendar Ennio Morricone va fi reconstituită prin proiecțiafilmului documentar „Ennio”, regizat de Giuseppe Tornatorecare va fi difuzat luni 16 septembrie, de la ora 20:00. Celebru pentru coloanele sonore emblematice ale unor filme precum „The Good, the Bad and the Ugly” și „Cinema Paradiso”, Morricone a compus muzica pentru peste 400 de filme, acoperind o gamă largă de genuri. Tornatore, care a colaborat strâns cu Morricone la numeroase proiecte, inclusiv „Cinema Paradiso”, explorează în profunzime viața și cariera legendarului compozitor italian, aducând un omagiu emoționant, care nu doar celebrează geniul muzical al compozitorului, ci oferă și un portret profund al omului din spatele muzicii. Producția documentară „Ennio” a primit o recunoaștere pe scară largă, câștigând premii prestigioase precum „Premiul David di Donatello” și „Premiul Nastro d’Argento” pentru cel mai bun documentar.

Bucharest Music Film Festival continuă cu Leyah și proiectul său Cinestezia, pe 17 septembrie, oferind o fuziune unică de pop și muzică clasică, iar 18 septembrie propune un spectacol de jazz susținut de Luiza Zan și trupa sa.

Pe 19 septembrie, celebrul violonist Alexandru Tomescu va interpreta lucrări de Niccolò Paganini, într-un concert inedit alături de chitaristul Dragoș Ilie, iar Resonant Quintet va aduce pe scena festivalului rafinamentul muzicii de suflat.

Vineri, 20 septembrie, ansamblul Big Band Radio României, dirijat de Simona Strungaru, va urca pe scenă alături de personalitățile muzicale Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan Țăndărică, Teo Boar și Vlady Cnejevici.

Ziua Mondială a Păcii, sărbătorită pe 21 septembrie, va fi marcată de Bucharest Music Film Festival prin concertul Romania for Peace, finanțat de Ministerul Culturii, unde Orchestra New Hope, condusă de Octavian Lup, alături de violonistul Valentin Șerban și soprana Veronica Anușca, vor transmite un mesaj de armonie și solidaritate prin muzică.

Ediția din acest an se va încheia, duminică 22 septembrie, cu un concert de muzică clasică prezentat de Orchestra Națională Radio, dirijată de Cristian Spătaru cu participarea celebrei soprane Valentina Nafornița ce va interpreta lucrări din repertoriul clasic al compozitorului Giacomo Puccini.

Pe lângă seriile de concerte dedicate publicului larg, programul Bucharest Music Film Festival este completat, în zilele de duminică, cu activități speciale pentru copii. Atelierele muzicale „Caruselul Vesel” și „Remi și Aventura Sunetelor”, coordonate de Cătălin Milea, îi vor introduce pe cei mici în lumea muzicii prin jocuri și experimente sonore interactive desfășurate pe 15 și 22 septembrie, începând cu ora 10:00.

BUCHAREST MUSIC FILM FESTIVAL

14-22 SEPTEMBRIE 2024 | PIAȚA GEORGE ENESCU

Sâmbătă, 14 septembrie

20:00: Camerata Regală | dirijor Constantin Grigore

           Corul Filarmonicii George Enescu | dirijor Iosif Prunner

Duminică, 15 septembrie

10:00: Caruselul Vesel | Atelier muzical

20:00: Dreams and Drums by Mihai Ciprian Rogojan

21:00: Mădălina Pavăl Orchestra

Luni, 16 septembrie

20:00: Proiecție de film | Ennio (2021) | regia Giuseppe Tornatore

Marți, 17 septembrie

19:30: Opereta Stars

20:00: George Miron & Grupul Vocal Acapella

20:30: Cinestezia | Leyah

Miercuri, 18 septembrie

20:00: In My Village | Luiza Zan Sextet

Joi, 19 septembrie

20:00: Resonant Quintet

20:30: Paganini Magic | Alexandru Tomescu (vioară), Dragoș Ilie (chitară clasică)

Vineri, 20 septembrie

20:00: Big Band Radio România | Orchestra de Cameră Radio | dirijor Simona Strungaru | Mircea Baniciu | Ovidiu Lipan Țăndărică | Teo Boar | Vlady Cnejevici

Sâmbătă, 21 septembrie

19:00: Romania for Peace | Orchestra New Hope | dirijor Octavian Lup | Valentin Șerban (vioară) | Veronica Anușca (solistă) – concert finanțat de Ministerul Culturii

Duminică, 22 septembrie

10:00: Remi și Aventura Sunetelor: Tobele și ritmul, instrumente mici de percuție | Atelier muzical

20:00: Orchestra Națională Radio | dirijor Cristian Spătaru | Valentina Nafornița (solistă)

* Programul concertelor poate suferi modificări.

Ciao, Italia! Animest.19 îți propune anul acesta o întâlnire cu maeștrii animației italiene

Ediția cu numărul 19 a Festivalului Animest, care va avea loc în perioada 4 – 13 octombrie, pune în lumina reflectoarelor filmul de animație italian, continuând astfel o îndelungată tradiție de retrospective anuale dedicate țărilor care au stabilit de-a lungul timpului borne importante în cinematografie. Astfel, anul acesta publicul va avea ocazia unică de a explora bogăția și diversitatea animației italiene printr-o selecție impresionantă de filme, invitați și evenimente speciale, care aduc în prim-plan atât clasici ai genului, cât și creații contemporane de renume internațional. Ales tot din Italia, direct de la Napoli, va avea un showcase în programul festivalului și Mad Entertainment, studioul de film invitat la București, arată un comunicat.
 
Programul Ciao, Italia! – țară invitată la Animest 2024 este sprijinit de Institutul Italian de Cultură din București și de Animaphix – Festivalul Internațional de Film de Animație din Sicilia.
Cu o istorie îndelungată, începută imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial, filmul de animație italian a cucerit mereu prin personaje carismatice, auto-ironie, sensibilitate și culoare locală, toate potențate, încă de la momentul de pionierat, de tușe de neorealism. El a căpătat cu adevărat renume internațional în anii ‘60, odată cu producțiile semnate de Bruno Bozzetto, renumit pentru abordarea sa satirică și umoristică a problemelor sociale, a cărui amprentă se regăsește în peste 300 de animații și benzi desenate în cele 6 decenii de carieră. Printre acestea se numără scurtmetrajele Tapum! La storia delle armi / Tapum! The History of Arms (1958) și Cavallette (1990) incluse în programul dedicat clasicilor din cadrul retrospectivei curatoriate de Andrea Martignoni pentru Animest.19. Acestora li se adaugă 6 alte scurtmetraje clasice, printre care și Dedalo / Labyrinth (1976) și Le città invisibili / Invisible Cities (1998) ale regizorului Manfredo Manfredi, unul dintre reprezentanții Epocii de Aur a animației italiene.Cavalette (r. Bruno Bozetto)Tot în programul de scurtmetraje cinefilii vor întâlni o selecție de 10 titluri reprezentative pentru animația italiană contemporană, toate lansate în ultimii 3 ani. Printre acestea se numără L’angoscia e l’estasi / The Angst and the Bliss (r. Mangoosta), premiat la Raindance Film Festival și Un corpo / A Body (r. Milena Tipaldo), una dintre cele mai populare prezențe la festivalurile internaționale din întreaga lume, câștigător al Premiului Juriului pentru cea mai bună animație în cadrul Weimar Poetry Film Awards. The Angst and the Bliss (r. Mangoosta)Teaser retrospectiva Ciao, Italia! – scurtmetrajeÎn Focus Italia se regăsesc și 3 lungmetraje: clasicul Allegro non tropo (r. Bruno Bozzetto, 1976) – o parodie-omagiu a foarte cunoscutei producții Walt Disney, FantasiaL’arte della felicità / The Art of Happiness (r. Alessandro Rak, 2013) – un film emoționant care explorează temele existenței umane și ale fericirii, care va fi proiectat în prezența regizorului; și Invelle / Nowhere (r. Simone Massi) – o saga de familie despre recuperare și regăsire: a istoriei mici și mari, a memoriei lingvistice și a identității locale. Filmul regizat de Massi, premiat în secţiunea Orizzonti a Festivalului de la Veneţia, face parte și din Competiția oficială de lungmetraj Animest.19 și este una dintre cele mai remarcabile producții animate ale ultimilor ani în ceea ce privește unicitatea esteticii și stilul narativ inconfundabil.  Nowhere (r. Simone Massi)Teaser lungmetraje Focus ItaliaDin Italia vor fi prezenți în octombrie la București, în cadrul festivalului Animest, 3 invitați speciali: Andrea Martignoni – artist, sound designer și istoric în domeniul animației, face parte din juriul de lungmetraj și competiție națională; Claudio Cazzato – producător și selecționer al Festivalului Internațional de Film de Animație din Copenhaga, va juriza în cadrul secțiunilor de scurtmetraj și film studențesc și Alessandro Rak – autor de benzi desenate, scriitor și regizor din Napoli, reprezentant al studioului invitat la ediția de anul acesta.Mad Entertainment – studioul invitat la Animest.19
 
Ca în fiecare an, un studio de animație va avea parte de un showcase în programul dedicat industriei la Animest. La cea de-a 19-a ediție, atenția se va îndrepta către Mad Entertainment, un studio fondat în 2010 în Napoli, al cărui sediu se află într-o locație plină de istorie și semnificație pentru cinematografia italiană: apartamentele în care Vittorio de Sica a filmat  celebrele L’Oro di Napoli / Aurul din Napoli și Matrimonio all’italiana / Căsătorie în stil italian. Misiunea studioului este aceea de a produce conținut creativ și original, structurat pe doi piloni principali: cinema independent, destinat unui public larg de toate vârstele și producție de film animat pentru televiziune – seriale și programe speciale.Echipa Mad EntertainmentAvând o abordare unică în realizarea producțiilor care combină tehnici tradiționale și moderne, studioul explorează noi direcții în animație și contribuie la dezvoltarea industriei prin proiecte de calitate și colaborări internaționale. Printre producțiile de animație incluse în portofoliul său se regăsesc și lungmetrajul Gata Cenerentola, selectat în 2017 în secțiunea Orizzonti a Festivalului de la Veneția, precum și documentarul Fellini  Degli Spiriti, prezent în 2020 în selecția oficială de la Cannes.
 
Specialiștii și viitorii specialiști din industrie vor avea ocazia să-l întâlnească pe Alessandro Rak, reprezentantul Mad Entertainment, atât la proiecția lungmetrajului său, cât și  într-un eveniment dedicat studioului și producțiilor sale.
 
Programul complet al ediției Animest.19 va fi disponibil în curând pe site-ul festivalului, iar abonamentele la festival pot fi deja achiziționate de pe platforma Eventbook.

Ce mize ai în Festivalul Internațional de Poezie București 2024 și cine se anunță în programul ediției 14

Lecturi publice, performance-uri, momente de improvizație poetică, dezbateri, concerte, expoziții și filme documentare vin la FIPB 2024, arată un comunicat remis de organizatori. Peste 50 de evenimente se regăsesc în programul ediției din acest an a Festivalului Internațional de Poezie București, cel mai amplu proiect național dedicat poeziei și unul dintre cele mai urmărite din Europa Centrală și de Sud-Est, organizat de Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) în perioada 9 – 15 septembrie 2024.

Nume importante ale poeziei europene de astăzi, în lecturi publice

Un program dens și bogat de lecturi, la care iau parte poeți străini din peste 20 de țări și comunități autonome ale lumii (Brazilia, Canada, Spania, Portugalia, Franța, Israel, Belgia, Grecia, Turcia, Marea Britanie, Germania, Republica Moldova, Elveția, Suedia, Panama, Ungaria, Statele Unite ale Americii, Croația, Italia, Serbia), alături de nume de primă mărime ale poeziei românești contemporane, printre care Nora Iuga, Ion Mureșan, Octavian Soviany, Simona Popescu, Dinu Flămând, Magda Cârneci, Radu Vancu, Robert Șerban sau Moni Stănilă, îi așteaptă pe iubitorii de poezie în săptămâna dedicată ediției din acest an a festivalului. 

Dezbateri pe teme incitante

Dezbaterea cu tema Cum se vede România din afară?, la care iau parte scriitori români care au cunoscut succesul în afara granițelor țării, Matei Vișniec, Călin-Andrei Mihăilescu, Victor Ivanovici, alături de nume ale unor principali actori culturali care au legătură cu România, precum Bruno Mazzoni, este, cu siguranță, unul dintre evenimentele mult așteptate din cadrul FIPB 2024 (11 septembrie, ora 16.00, Grădina MNLR).

De asemenea, și dialogul dintre scriitorii Cristian Fulaș și Bogdan Crețu, având drept temă „limitele literaturii” (12 septembrie, ora 19.00, Grădina MNLR) se prefigurează a fi de mare interes pentru public.

Despre literatură și război este unul dintre cele mai incitante dialoguri din cadrul FIPB 2024 la care iau parte Yaniv Iczkovitz (Israel), Bruno Mazzoni (Italia) și Dinu Flămând (România), (11 septembrie, ora 11.00, sediul MNLR Crețulescu).

Mari nume ale poeziei contemporane, celebrare postumă

Bucuria întâlnirii cu poezia este celebrată atât în prezența autorilor, printr-o serie de lecturi care au loc în cele mai importante spații culturale din Capitală, cât și prin intermediul unor proiecte-remember care își propun să aducă în atenția publicului aspecte din viața și opera unor poeți importanți precum: Ioan Es. Pop, Traian T. Coșovei, Dan Arsenie, Marin Mincu, Alexandru Mușina sau Emil Brumaru. Seria de evenimente va avea loc la sediul din strada Nicolae Crețulescu 8 al MNLR, în prezența unor nume importante ale criticii și poeziei de astăzi, precum Ion Mureșan, Călin-Andrei Mihăilescu, Paul Cernat, Caius Dobrescu, Magda Cârneci, Ion Bogdan Lefter, Bogdan Crețu sau Bogdan-Alexandru Stănescu.

Evenimente dedicate debutanților

Alături de nume consacrate ale poeziei române, și debutanții pășesc pe scenă la ediția din acest an a Festivalului Internațional de Poezie București. Evenimentul dedicat lor se va desfășura într-un spațiu alternativ cunoscut din Capitală (Londohome), iar coordonatorul proiectului este scriitorul Radu Vancu, unul dintre cele mai apreciați scriitori români de astăzi.

Ateliere de scriere și poetic relațional, în limbile română și engleză

De asemenea, poetul britanic Andy Willoughby va susține timp de patru zile un atelier de performance în limba engleză, la care sunt așteptați să ia parte toți cei care cochetează cu scrisul.

Atelierul de creație „Poezie în viață” susținut de poeta Nina Vasile se află, de asemenea, în lista evenimentelor de la ediția din acest an a Festivalului Internațional de Poezie București.

Seri de poezie, performance și improvizație

La ARCUB, unul dintre spațiile-gazdă ale evenimentelor din cadrul #FIPB 2024, vor avea loc trei lecturi de tip performance.

Chiar în prima seară, 9 septembrie, de la ora 20.00, Chris Tănăsescu (Margento), poet, traducător și profesor de discipline umaniste digitale (Digital Humanities) la Universitatea din Ottawa, un nume apreciat atât în România, cât și în spațiul poetic anglo-saxon, va susține și în acest an un performance reunit sub tema Margento Is Back. The #Graph-Poem Adventure.

Vineri, 13 septembrie, de la ora 18.00, se vor reuni câteva dintre cele mai cunoscute voci ale performance-ului românesc și din străinătate.

Participanții la atelierele susținute de poeții Răzvan Țupa și Andy Willoughby își vor prezenta creațiile la ARCUB.

Călin-Andrei Mihăilescu, scriitor, profesor de literatură comparată și filosofie în Canada și, cu siguranță, unul dintre cei mai versatili autori contemporani de origine română, va susține un moment de improvizație în cadrul festivalului sâmbătă, 14 septembrie, ora 19.30, sediul MNLR Crețulescu 8.

Seri de poezie și muzică | Chinese Moon Festival

Viața e un poem, un spectacol complex, plin de emoție o întâlnire armonioasă între poezie românească, grecească și muzică de calitate este programat în aula BCU pentru data de 10 septembrie, ora 18.00.

De asemenea, un alt spectacol ce reunește muzica și poezia, Nevoia de îngeri, se va desfășura în 12 septembrie, de la ora 20.30, în același loc.

De vorbă cu poeții… –  seară de muzică și poezie cu Ovidiu Mihăilescu și Alexandru Turcu își așteaptă spectatorii la sediul MNLR din Crețulescu vineri, 13 septembrie, de la ora 19.30.

Și, cu siguranță, unul dintre cele mai interesante evenimente va avea loc în 12 septembrie 2024, începând cu ora 20.30, la sediul Centrului Cultural Chinez din București. Evenimentul, dedicat celebrării Festivalului Chinezesc al Lunii, include lecturi de poezie chineză și românească – având ca temă luna, muzică tradițională chineză live și replicarea unor experiențe din festival, inclusiv prepararea și degustarea moon cake – un tip de prăjitură care se servește în mod tradițional în timpul festivalului.

Expoziții documentare dedicate lui Anton Pann și Dosoftei

O importantă expoziție dedicată cărturarului, poetului și traducătorului Dosoftei, mitropolit al Moldovei va fi vernisată marți, 10 septembrie, ora 14.00, la sediul MNLR Griviței 64-66. În aceeași zi, de la ora 16.00, la sediul MNLR din Crețulescu 8 va avea loc un tur ghidat și vizionarea expoziției documentare „Anton Pann – 170 de ani”.

Vernisajul expoziției de fotografie a artistului Dorin Rachmuth (12 septembrie, ora 20.00, sediul MNLR Crețulescu) și turul ghidat al expoziției de instalații a artistului Vlad Țenu (13 septembrie, ora 17.00) completează seria de evenimente din sfera artelor vizuale.

Conferințe susținute de nume importante ale scenei culturale europene

Anca Vasiliu, filosof remarcabil cu o bogată carieră academică și de cercetare în domeniul filosofiei antice, originară din București, director de cercetare la Centre National de la Recherche Scientifique (Franța), va susține în cadrul FIPB 2024 conferința cu tema Entre l’émoi et l’évidence: la dialectique du langage poétique. Homère, Platon et l’anonyme « Du sublime », marți, 10 septembrie, de la ora 18.30, la BCU (Biblioteca Centrală Universitară).

Scriitorul și traducătorul Jean Poncet, profesor al Universității din Grenoble, va vorbi despre Cum traducem poezia?, iar alături de el vor fi prezenți Dinu Flămând și Victor Ivanovici (13 septembrie, ora 17.00, sediul MNLR Crețulescu 8).

Cato Lein (Suedia), unul dintre cei mai apreciați fotografi din lume, cu expoziții importante reunind portrete ale scriitorilor români de astăzi, va susține în cadrul festivalului conferința cu tema The Gaze of Literature, urmată de proiecția filmului Eclectic in Bucharest, despre proiectul său la București; evenimentul va avea loc în prezența producătoarei Karin Starre joi, 12 septembrie, de la ora 17.30, la BCU.

Evenimente dedicate copiilor la FIPB 2024: întâlniri cu autori cunoscuți și lecturi din Nina Cassian

Cei mai mici dintre cititorii de poezie sunt așteptați și ei la ediția din acest an a Festivalului Internațional de Poezie București. Mai multe evenimente dedicate lor vor avea loc la Modul Cărturești în prezența unora dintre cele mai cunoscute autoare de literatură pentru copii și tineret: Carmen Tiderle, Lavinia Braniște și Simona Epure, sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 13.00. O oră mai târziu, în același spațiu va avea loc o lectură din volumele Povestea a doi pui de tigru, numiți Ninigra și Aligru, Prințul Miorlau și Roșcată-ca-Arama și cei șapte șoricari de Nina Cassian.

Concerte de muzică veche, jazz și fado

Iubitorii de poezie și muzică sunt așteptați la nu mai puțin de șapte concerte în cadrul ediției din acest an a Festivalului Internațional de Poezie București.

Ansamblul cameral de muzică veche Anton Pann va susține două concerte, ambele la sediul BCU, un proiect extrem de interesant – Porta Art Nova Nobilis – P.A.N.N. – în prima seară a festivalului, și Beatles reinterpretat, în ultima.

Acordurile muzicii de jazz se vor auzi la FIPP 2024 datorită pianistului și compozitorului Mircea Tiberian alături de talentata muziciană Nadia Trohin.

Viziunea arhitecturală suspendată, cosmică a pianistului Albert Tajti îmbinată cu interpretarea expresivă a Cătălinei Beţa se regăsesc, de asemenea, în programul FIPB 2024.

Fado, în interpretarea Cristinei Dăscălescu, a lui Ricardo Caria și Paul Edeleni, dar și muzica argentinienilor Analia Selis și Mariano Castro completează lista concertelor din cadrul ediției din acest an a festivalului.

Și, cu siguranță, concertul susținut de Nicu Alifantis este unul dintre cele mai așteptate evenimente din cadrul FIPB 2024 (10 septembrie, ora 20.30, sediul MNLR Crețulescu 8).

Filme documentare despre Avangardiști, Mișcarea Dada și Paul Celan realizate de  Alexandru Solomon

Iubitorii de poezie și film sunt invitați în ultima zi a Festivalului Internațional de Poezie București la proiecția a trei dintre filmele documentare realizate de Alexandru Solomon: Strigăt în timpan (1993, o cronică neconvențională a avangardei literare și artistice românești, ce reconstituie atmosfera perioadei 1916–1947, un colaj amețitor de texte și imagini fundamentale; realizat împreună cu Radu Igazsag), Duo pentru Paoloncel și Petronom (1994, documentar artistic construit ca un dialog poetic între Celan și prietenul său, scriitorul Petre Solomon, pe fundalul istoriei zbuciumate a anilor 1940–1947) și Cronica de la Zürich (1996, film documentar experimental dedicat mișcării Dada, realizat împreună cu Radu Igazsag). Proiecțiile vor avea loc la BCU, în ultima zi a festivalului, începând cu ora 19.30.

Publicul are acces gratuit la evenimentele din cadrul Festivalului Internațional de Poezie București. Programul complet al proiectului se va regăsi în curând pe site-ul oficial: www.fipb.ro.

Muzeul Literaturii din București a publicat și programul Festivalului Internațional de Poezie 2024, ediția a 14-a.

Motto:
Am literaturizat bătăile inimii (Eugen Lovinescu)

Program FIPB 2024 detaliat:

Luni, 9 septembrie 2024, ora 11.00 – 12.00
Biblioteca Academiei Române, Calea Victoriei 125
Conferința „Elogiu limbii române”, susținută de Marco Lucchesi, scriitor, traducător, membru al Academiei Braziliene de Litere și președinte al Bibliotecii Naționale a Braziliei. Conferința va fi urmată de lansarea volumului său, „Dor și Saudade”, care pune în valoare „această consangvinitate magică între română și portugheză – patrias și matrias, aceeași limbă saudade – dor, inepuizabil rezervor metafizic”, cum menționa traducătorul cărții, Dinu Flămând, în prefața acesteia.

Luni, 9 septembrie 2024, ora 18.00 – 21.00
Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Calea Victoriei 88
Deschiderea oficială a festivalului

Lecturi publice: Antonella Anedda (Italia, video), Nora Iuga (România), Ion Mureșan (România), Denisa Comănescu (România), Marco Lucchesi (Brazilia), Caius Dobrescu (România), Kata Győrfi (România), Dumitru Crudu (România), Octavian Soviany (România), Radu Vancu (România), Nicolae Prelipceanu (România).
Moderator: Dinu Flămând, scriitor și traducător

Concert Porta Art Nova Nobilis – P.A.N.N.

Artiștii Ansamblului Cameral de Muzică Veche Anton Pann vor interpreta compoziții semnate de marele cărturar, utilizând instrumente specifice timpului în care ele au fost compuse – oud, kanun, ney, bendir, riq. În concert, alături de aceste instrumente specifice, muzicienii vor performa și la instrumentele clasice, clarinet și violoncel, dar și la vioara marca Niccolò Gagliano 1760, proprietate a statului german, landul Baden-Württemberg.
Dr. Constantin Răileanu – coordonatorul ansamblului, voce și kanun (România), Dr. Alexandru Stoica – oud (România), Drd. Sabin Penea – vioară (România), Drd. Andrei Nițescu – cello, anatolian kemane (România), Ghassan Bouz – percuție (Liban), Jovan Sofronievski – clarinet, ney (Macedonia)

Luni, 9 septembrie 2024, ora 20.00 – 21.00
ARCUB, Sala Mare, Strada Lipscani 84 – 90
Performance poetic: Chris Tănăsescu aka Margento (Citizen of the Universe)
Margento Is Back. The #Graph-Poem Adventure
Prezintă: Peter Sragher

_________________

Marți, 10 septembrie 2024, ora 11.00 – 12.00
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Viorel Marineasa – 80
Invitați: Viorel Marineasa, Ion Bogdan Lefter, Tudorel Urian, Bedros Horasangian, Livius Ciocârlie.
Moderator: Vasile Gribincea

Marți, 10 septembrie 2024, ora 13.00
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Remember Ioan Es. Pop
Invitați: Ion Mureșan, Călin-Andrei Mihăilescu, Teodor Dună, Bogdan-Alexandru Stănescu, Merlich Saia.
Moderator: Ioan Cristescu

Marți, 10 septembrie 2024, ora 14.00 – 15.00
Sediul MNLR, Calea Griviței 64-66
Vernisajul expoziției Dosoftei – 400
Cărturar, mitropolit al Moldovei, poet și traducător, Dosoftei s-a născut la 26 octombrie 1624, în Suceava. Expoziția Dosoftei – 400 cuprinde pagini din Psaltirea slavo-română a lui Dosoftei, cunoscută și cu numele Psaltirea de-nțăles (1680), Psaltirea în versuri (1673), psalmi din Biblie, Viața și petrecerea sfinților (1682) și va fi îmbogățită cu Parimiile și Păscălia, piese importante din Biblioteca Sfântului Sinod. De asemenea, va fi expusă și carte veche religioasă din arhiva Muzeului Național al Literaturii Române.
Participă: Ioan-Aurel Pop, Gheorghe Chivu, Arhimandritul Policarp Gabriel Chițulescu, Nicolae Brânzea, Ioan Cristescu. Moderator: Eugenia Oprescu.

Marți, 10 septembrie 2024, ora 15.00 – 16.00
Biblioteca Metropolitană București, strada Tache Ionescu 4
Remember Dan Arsenie
Invitați: Magda Cârneci (România), Caius Dobrescu (România), Carmen Guerrero (Spania), Alba Guerrero (Spania), Călin-Andrei Mihăilescu (România/Canada), Ion Bogdan Lefter (România).
Moderator: Victor Ivanovici (România/Grecia)

Marți, 10 septembrie 2024, ora 16.00 – 17.00
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Tur ghidat în cadrul expoziției documentare Anton Pann – 170
Prezintă: Mădălina Șchiopu
Expoziția documentară este realizată cu ocazia împlinirii a 170 de ani de la moartea scriitorului și reflectă imagini din viața și opera sa. MNLR deține Casa memorială „Anton Pann” (strada Anton Pann 20), care poate fi vizitată de publicul larg, de marți până duminică, între orele 10:00 și 18:00.

Marți, 10 septembrie 2024, ora 17.30 – 18.30
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Recital António Fonseca (Portugalia) din vol. „Lusiade”, de Luís Vaz de Camões
În 2024 se împlinesc 500 de ani de la nașterea scriitorului Luís Vaz de Camões, poet proeminent și personalitate literară complexă a Portugaliei, autor al epopeei „Lusiade”, cea mai importantă operă literară portugheză.
Eveniment organizat în parteneriat cu Institutul Camões

Marți, 10 septembrie 2024, ora 18.00 – 19.30
Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Calea Victoriei 88
„Viața e un poem”
Un spectacol complex, plin de emoție, o întâlnire armonioasă între versuri scrise de Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Mihail Eminescu, Ion Barbu, Miron Radu Parachivescu, George Seferis (Georgios Seferiadis – poet și diplomat de origine greacă) și muzică de calitate.
Participă: Jezebel, Toma Enache, Sorin Slat și Alexandru Burcă – pian, Lucian Maxim – percuție. Grafică: Iulia Cutova; Videoproiecții: Roxana Zidaru; Costume: Adina Buzatu.
Un spectacol de Toma Enache, realizat cu sprijinul BES România, manager Martha Maria Mocanu.

Marți, 10 septembrie 2024, ora 18.00 – 19.30
Biblioteca Goethe-Institut, Calea Dorobanți 32
Lectură Alexandru Bulucz în limba germană

Marți, 10 septembrie 2024, ora 18.30 – 19.30
Salonul Carol, Biblioteca Centrală Universitară, Calea Victoriei 88
Conferință susținută de Anca Vasiliu (România/Franța): Entre l’émoi et l’évidence : la dialectique du langage poétique. Homère, Platon et l’anonyme « Du sublime »
Moderator: Dinu Flămând
Conferința va fi susținută și audiată în limba franceză.

Marți, 10 septembrie 2024, ora 18.30 – 19.30
Londohome, David Praporgescu 31
Seara debutanților
Lecturi publice: Cristina Alexandrescu, Ramona Boldizsar, Gabriel Cărtărescu, Daniel Coman, Vasile Gribincea, Daniil Iftime, Șerban Mihalache, Bogdan-Alexandru Petcu.
Coordonator și moderator eveniment: Radu Vancu

Marți, 10 septembrie 2024, ora 19.00 – 20.30
Librăria Humanitas de la Cişmigiu, Bulevardul Elisabeta nr. 38
Lansare de carte Yaniv Iczkovits (Israel)
Yaniv Iczkovits în dialog cu Simona Kessler, Ioana Petridean, Cătălin Striblea, moderator Denisa
Comănescu, despre romanul său Nimeni nu părăsește Palo Alto. Traducerea din ebraică aparține Ioanei Petridean. Volumul face parte din colecția Raftul Denisei a Editurii Humanitas Fiction.

Marți, 10 septembrie 2024, ora 18.30 – 19.30
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Tur ghidat în cadrul expoziției de bază, în limba engleză

Marți, 10 septembrie 2024, ora 19.30 – 20.30
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Lecturi publice: Gabriel Chifu (România), Mihai Firică (România), Maud Joiret (Belgia), Dimitris Kanellopoulos (Grecia), Fulgencio Martinez (Spania), Bogdan O. Popescu (România), Osman Öztürk (Turcia), Mihók Tamás (România), Grete Tartler (România), Liliana Ursu (România), Varujan Vosganian (România).
Moderator: Loreta Popa

Marți, 10 septembrie 2024, ora 20.00 – 21.00
Spațiul destinat expozițiilor temporare MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Vernisajul expoziției de fotografie a artistului Dorin Rachmuth
„M-a adus la fotografie filmul lui Michelangelo Antonioni Blow-up, dar mai ales un aparat de fotografiat primit la 16 ani de la tatăl meu. Nuvela Funigei a lui Julio Cortazar, care a inspirat filmul, am descoperit-o mai târziu. A fost, pare-se, rebotezată Blow-up. M-am identificat cu fotograful din film, în speranța – teamă de a descoperi că lucrurile nu sunt ceea ce par, apoi că nu sunt ceea ce sunt, apoi că nu sunt. Ca Pinocchio, îi urmez cu credință pe Motan și pe Vulpoi, în căutarea de noi și noi minciuni, altfel, Zâna ar uita de mine. Îmi pare că un om adormit în parc, o adolescentă care fumează pe furiș, o perdea tristă deasupra trotuarului și toți ceilalți sunt acolo dintotdeauna, sfincși încremeniți în așteptarea mea. Fiecare cu o întrebare la care nu știu să răspund decât cu o altă întrebare. Le-am furat imaginile și nu mă pot despărți de niciuna din șirag: e jurnalul meu de călătorie, iar expoziția – o invitație la drum. Unele imagini s-au șters, celelalte se mai învălmășesc, se ciondănesc, se împacă, stau de vorbă. Fotograf narator, cum îmi place să mă numesc, încerc întotdeauna să conduc privitorul dincolo de privire. Cred că atunci când acest pariu reușește, gestul fotografului se întâlnește cu poezia.”

Marți, 10 septembrie 2024, ora 20.30 – 21.30
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Concert Nicu Alifantis

_________________

Miercuri, 11 septembrie 2024, ora 11.00 – 13.00
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Dialog Despre literatură și război cu Yaniv Iczkovits (Israel), Bruno Mazzoni (Italia) și Dinu Flămând (România)

Miercuri, 11 septembrie 2024, ora 13.00 – 15.00
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Remember Traian T. Coșovei
Invitați: Ioan Cărmăzan, Dan Mircea Cipariu, Ștefania Coșovei, Florin Iaru, Ion Bogdan Lefter, Bogdan O. Popescu, Cecilia Ștefănescu, Adrian Suciu.
Moderator: Ioan Cristescu

Miercuri, 11 septembrie 2024 – Vineri, 13 septembrie 2024, orele 15.00 – 18.00
ARCUB, Sala Atelier, Strada Lipscani 84 – 90
Workshop in poetry & performance: From Page to Stage with Andy Willoughby (Marea Britanie)
Participanții își vor dezvolta abilități de scris solo și recital, tehnica de performanță și metode de grup slam pentru echipe colaborative. Participarea la atelier este gratuită, iar accesul se face în baza confirmării primite în urma înscrierii. Atelierul va fi susținut în limba engleză.

Miercuri, 11 septembrie 2024, ora 15.30 – 17.30
Biblioteca Metropolitană București, strada Tache Ionescu 4
Lecturi publice: Costinel Petrache, Liviu Capșa, Gabriel Burlacu, Mihaela Stanciu, Carmen Secere, Miruna Drăghici, Raluca Faraon, Florentina Chifu, Mihaela Oancea, Victoria Milescu, Valentin Busuioc, Dumitru Ioan Dincă.
Moderatori: Evelyne Croitoru, Horia Gârbea.

Miercuri, 11 septembrie 2024, ora 16.00 – 17.00
Grădina MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Dezbatere: Cum se vede România de afară
Invitați: Carmen-Francesca Banciu, Bruno Mazzoni, Victor Ivanovici, Matei Vișniec
Moderator: Călin-Andrei Mihăilescu

Miercuri, 11 septembrie 2024, ora 17.00 – 18.30
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
The debate between tradition and modernity: its place in shaping a Romanian identity
Conferință susținută de dr. Dennis Deletant
Prezintă: Călin-Andrei Mihăilescu

Miercuri, 11 septembrie 2024, ora 18.30 – 19.30
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Prezentarea antologiei poeziei românești îngrijite de Dimitris Kanellopoulos (Grecia)
Moderatori: Dinu Flămând, Victor Ivanovici

Miercuri, 11 septembrie 2024, ora 18.00 – 19.00
Salonul Carol, Biblioteca Centrală Universitară, Calea Victoriei 88
Dialog Loreta Popa cu Fulgencio Martinez și lansare de carte „Simplu”, de Loreta Popa
Invitați: Cătălina Beța și Adrian Naidin

Miercuri, 11 septembrie 2024, ora 19.30 – 21.30
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Lecturi publice: Carmen-Francesca Banciu (România/Germania), Alexandru Bulucz (România/Germania), Martina Caluori (Elveția, video), Gelu Diaconu (România), Călin-Andrei Mihăilescu (România/Canada), Dumitru Păcuraru (România), Adrian Popescu (România), Radu Sergiu Ruba (România), Arcadie Suceveanu (Moldova), Eugen Suciu (România), János Szántai (România), Ioan T. Morar (România), Gelu Vlașin (România), George Vulturescu (România)
Moderator: Vasile Gribincea
Concert Mircea Tiberian – Nadia Trohin

_________________

Joi, 12 septembrie 2024, orele 13.00 – 14.30
Grădina MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Remember Alexandru Mușina 70
Invitați: Tania Mușina, Caius Dobrescu, Rodica Ilie, Adrian Lăcătuș, Călin-Andrei Mihăilescu, Ioan Șerbu.
Moderator: Ioan Cristescu

Joi, 12 septembrie 2024, orele 16.00 – 17.00
Grădina MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Remember Emil Brumaru
Invitați: Paul Cernat, Cosmin Ciotloș, Ion Mureșan.
Moderator: Bogdan Crețu

Joi, 12 septembrie 2024, ora 17.00 – 19.00
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Aniversare Adriana Babeți – 75
Invitați: Mircea Mihăieș, Călin-Andrei Mihăilescu, Livius Ciocârlie, Mircea Martin, Ioan Cristescu.
Proiecția filmului „Amicii publici”, ce reconstituie documentarea şi elaborarea romanului „Femeia în roșu”, scris de trei autori: Adriana Babeți, Mircea Mihăieș și Mircea Nedelciu, a cărui acţiune se desfăşoară la Comloşul Mare, Timişoara, Chicago şi Viena.

Adriana Babeți este scriitoare, profesor universitar și Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor Republicii Franceze.

Joi, 12 septembrie 2024, ora 17.30 – 19.30
Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Calea Victoriei 88
Conferința The Gaze of Literature, susținută de Cato Lein (Suedia)
Cu participarea producătoarei Karin Starre
„În 2002 am avut o expoziție la librăria Hedengren din Stockholm cu portrete de autor. La expoziție a participat fondatorul și fostul director al Institutului Cultural Român din Stockholm (ICR Stockholm), Dan Shafran. Am fost întrebat dacă doresc o colaborare. Misiunea era să fotografiem atât scriitori și poeți din România, cât și pe cei care au venit să viziteze Stockholmul. Am primit o bursă de la Institutul de Cultură și o listă a scriitorilor și a poeților, precum și datele lor de contact. În total au fost trei excursii la București și numeroase întâlniri cu scriitori și poeți la Stockholm. Pe mulți dintre ei i-am fotografiat de mai multe ori și am rămas prieteni.” (Cato Lein)
Proiecția filmului Eclectic in Bucharest, despre proiectul lui Cato Lein la București.
Prezintă: Loreta Popa

Joi, 12 septembrie 2024, orele 18.00 – 19.00
Deutsche Schule Bukarest, Strada Coralilor 20G
Lectură în limba germană a poetei Carmen-Francesca Banciu

Joi, 12 septembrie 2024, ora 18.00 – 20.00
Centrul Cultural Chinez din București, strada Batiștei 34
Chinese Moon Festival
Evenimentul, dedicat celebrării Festivalului Chinezesc al Lunii, include lecturi de poezie chineză și românească – având ca temă luna, muzică tradițională chineză live și replicarea unor experiențe din festival, inclusiv prepararea și degustarea moon cake – un tip de prăjitură care se servește în mod tradițional în timpul festivalului. Lecturile poeziilor în limba chineză vor fi subtitrate în limba română.
Participă: Adrian Alui Gheorghe, Ioan Pintea

Joi, 12 septembrie 2024 – Sâmbătă, 14 septembrie, orele 18.30 – 21.30
Muzeul Național al Țăranului Român (12.09), Muzeul Național al Literaturii Române (13, 14.09)
Atelier poetic relațional cu Răzvan Țupa
Participarea la atelier este gratuită, iar accesul se face în baza confirmării primite în urma înscrierii la adresa programe@mnlr.ro

Joi, 12 septembrie 2024, ora 18.30 – 19.30
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Prezentarea expoziției de bază în limba engleză

Joi, 12 septembrie 2024, ora 18.30 – 20.30
Institutul Cervantes, Bulevardul Regina Elisabeta 38
Lecturi publice: Evelio Miñano Martínez (Spania) și Matei Vișniec (România/Franța).
Evenimentul va fi urmat de un dialog al celor doi invitați.

Joi, 12 septembrie 2024, ora 19.00 – 20.00
Grădina MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Dezbatere: Despre limitele literaturii
Invitați: Cristian Fulaș, Bogdan Crețu

Joi, 12 septembrie 2024, ora 19.30 – 20.30
Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Calea Victoriei 88
Lecturi publice: Bengt Berg (Suedia), Mehmet Can Doğan (Turcia), Gellu Dorian (România), Tatiana Faia (Portugalia), Pedro Larrea (Spania/SUA), Cassian Maria Spiridon (România), Mircea Măluț (România), Iuliana Miu (România), Cosmin Perța (România), Ioan Pintea (România), Jean Poncet (Franța), Eduard Sanahuja Yll (Panama), Maria Șleahtițchi (Republica Moldova), Rhys Trimble (Marea Britanie)
Moderator: Cosmin Perța

Joi, 12 septembrie 2024, ora 20.30 – 21.30
Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Calea Victoriei 88
Spectacol de muzică și poezie „Nevoia de îngeri”
Participă actorii Flaviu Crișan, Radu Bânzaru, Ioana Chelmuș. Muzică: Emil Viciu, voce, chitară. Invitați: Cătălin Chivu, percuție, și Ciprian Tănăsescu, editor. Versuri de Radu Cristian Constantin.

__________________

Vineri, 13 septembrie 2024, ora 17.00 – 18.00
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Cum traducem poezia?
Jean Poncet (Franța) în dialog cu Dinu Flămând (România) și Victor Ivanovici (România/Grecia)
Evenimentul se va desfășura în limba franceză

Vineri, 13 septembrie 2024, ora 17.00 – 18.00
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Vernisajul expoziției de instalații a artistului Vlad Țenu
Expoziția reunește lucrări și prototipuri din seriile „Miniplex” și „Synthetic Nature”, dar și o creație nouă, și face parte din retrospectiva Vlad Țenu ce marchează 10 ani de la prima expoziție personală a artistului în țara sa natală, România, organizată în acest an la Galeria Galateca.
Instalațiile sale artistice reprezintă structuri modulare, forme organice cu aspect neregulat care amintesc de creaturi marine sau de forme organice din natură, dar cu o rigoare simetrică de bază. Vlad Țenu este arhitect româno-britanic stabilit la Londra. De la proiectarea arhitecturală la activitatea sa din domeniul academic și de la instalații artistice sau sisteme de asamblare modulară la piese de artă purtabile, lucrările de design experimental ale lui Vlad Țenu constituie o cercetare continuă și o explorare a spațialității și materialității.
Coordonator proiect: Monica Morariu
Prezentarea se va desfășura în limba engleză
Partener: Galeria Galateca

Vineri, 13 septembrie 2024, ora 18.00 – 21.00
ARCUB, Sala Mare, Strada Lipscani 84 – 90
Seara performance-urilor: Higyed Alexandru (România) & Andreea Ioniță (România), Florin Dan Prodan (România), Sorin Despot (România), Lorena Enache (România), Mugur Grosu (România), Angyal Gyula (Ungaria), Radu Nițescu (România), Peter Sragher (România).
Moderator: Peter Sragher

Vineri, 13 septembrie 2024, ora 18.00 – 19.30
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Lecturi publice: Adrian Alui Gheorghe (România), Ana Andrei (România), Angela Baciu (România), Leo Butnaru (Moldova), Ruxandra Cesereanu (România), Rita Chirian (România), Maria Ciurea (România), Nicolae Coande (România), João Luís Barreto Guimarães (Portugalia), Joyelle McSweeney (SUA), Marko Pogačar (Croația), Simona Popescu (România), Horst Samson (Germania), Anca Vasiliu (România/Franța).
Moderator: Cosmin Perța
Concert Cătălina Beța și Albert Tajti

Vineri, 13 septembrie 2024, ora 19.30 – 20.30
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
„De vorbă cu poeții…”
Seară de muzică și poezie cu Ovidiu Mihăilescu și Alexandru Turcu

Vineri, 13 septembrie 2024, ora 20.00 – 21.00
Modul Cărturești, Str. Academiei 18-20
Poeți români în seria „Biografii romanțate” de la Polirom
Invitați: Cosmin Ciotloș, Bogdan Crețu, Cristian Fulaș, Cosmin Perța

_________________

Sâmbătă, 14 septembrie 2024, ora 13.00 – 14.00
Biblioteca Metropolitană București, strada Tache Ionescu 4
Remember Marin Mincu
Invitați: Mihail Gălățanu, Mugur Grosu, Florin Iaru, Bruno Mazzoni, Cosmin Perța, Grigore Șoitu, Nicolae Tzone, Nina Vasile, Miruna Vlada.
Moderator: Octavian Soviany

Sâmbătă, 14 septembrie 2024, ora 13.00 – 14.00
Modul Cărturești, Str. Academiei 18-20
Lectură de poezie pentru copii
Invitate: Carmen Tiderle, Lavinia Braniște, Simona Epure

Sâmbătă, 14 septembrie 2024, ora 14.00 – 15.00
Modul Cărturești, Str. Academiei 18-20
Lectură din volumele „Povestea a doi pui de tigru, numiți Ninigra și Aligru”, „Prințul Miorlau” și „Roșcată-ca-Arama și cei șapte șoricari”, de Nina Cassian
Participă: Anca-Maria Pănoiu (Editura Frontiera) în dialog cu Loreta Popa și Marcela Motoc

Sâmbătă, 14 septembrie 2024, ora 15.00 – 17.00
Mansarda MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Atelierul de creație „Poezie în viață”
Istoria Atelierului de creație Poezie în viață începe în 1998 – cu o pauză între 2002 și 2004 – și durează până în 2007. Au urmat câteva sesiuni în Spania, între 2009 și 2016, iar în România a fost reluat din 2023 cu o viziune neschimbată de la început până azi. În anii ’90 era în București cam singurul Atelier de poezie care prindea, fără să fie doar atât, ceea ce se numește la noi „atelier de creative writing”. Are o formulă interdisciplinară și singulară încă, prin conceptul ce depășește ideea de „a învăța să scrii”; pentru că redefinește constant condiția poeziei, a poetului ca artist complex, dar și receptarea ei. Sensul atelierului de creație – poezie în viață – îl situează fără îndoială, cu toată discreția în care s-a desfășurat în toți anii, în avangarda unui fenomen literar care de-abia acum a devenit vizibil.
Coordonator: Nina Vasile

Sâmbătă, 14 septembrie 2024, ora 17.00 – 19.00
Modul Cărturești, Str. Academiei, 18-20
Mornin’ Poets. De la idee la brand cultural. Primele 100 de ateliere
Despre poeți se spune că sunt leneși, că se trezesc târziu și că nu poți conta pe ei că ajung la timp pentru întâlnire. Încercăm să demontăm toate aceste neadevăruri cu o serie de poeți matinali, cu texte proaspete și, mai ales, cu multă cafea. Duminica de la 11.00 la 14.00, cu o frecvență bilunară, Mornin’ Poets se lansează pe orbită. Mornin’ Poets este o serie de cinci ateliere de poezie, în care scriem, citim și dezbatem poeme sau idei despre scris, despre arta noastră și mersul ei prin țară. Fiecare lector va propune o temă de scris, astfel că, la atelier, cursanții vor primi feedback la poemele trimise. Proiectul a demarat în toamna lui 2018, cu un prim sezon care a inclus următorii antrenori și antrenoare: Miruna Vlada, Elena Vlădăreanu, Svetlana Cârstean, Sorin Despot și Claudiu Komartin. 2020 a însemnat mutarea în online, din motive de pandemie, iar la finalul lui 2021 am adaptat atelierele la nevoile cursanților cu un format hibrid, pe care îl folosim și acum. Până în septembrie 2024, cifrele Mornin’ Poets vorbesc pentru noi: 94 de ateliere, 91 de antrenori diferiți, 19 sezoane și multe poeme publicate în reviste și chiar în volume proprii de la edituri prestigioase.

Invitați:
Andrei Zbîrnea (project manager Mornin’ Poets și poet)
Constantin Buduleci (cursant Mornin’ Poets & poet), Anca-Ioana Câdă (cursantă Mornin’ Poets & poetă), Romina Hamzeu (cursantă Mornin’ Poets & poetă), Cosmin Perța (scriitor și antrenor Mornin’ Poets), Miruna Romanciuc (cursantă Mornin’ Poets & poetă), Miruna Vlada (scriitoare și antrenoare Mornin’ Poets), Andrada Yunusoglu (cursantă Mornin’ Poets & poetă)

Sâmbătă, 14 septembrie 2024, ora 16.00 – 17.00
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Prezentarea expoziției de bază în limba franceză

Sâmbătă, 14 septembrie 2024, ora 17.00 – 19.30
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Lecturi publice: Romulus Bucur (România), Mina Decu (România), Mariangela Gualtieri (Italia), Bruno Mabille (Franța), Ștefan Manasia (România), Ioan Matiuț (România), Marin Mălaicu-Hondrari (România), Sébastien Minaux (Franța), Andrei Mocuța (România), Étienne Paulin (Franța), Đorđe Sibinović (Serbia), Moni Stănilă (România), Robert Șerban (România), Alexandru Vakulovski (România), Miruna Vlada (România), Florina Zaharia (România)
Moderator: Dan Burcea (România/Franța)

Sâmbătă, 14 septembrie 2024, ora 18.00 – 21.00
ARCUB, Sala Atelier, Strada Lipscani 84 – 90
Seara performance-urilor poetice ale participanților la atelierul susținut de Andy Willloughby (Marea Britanie)

Sâmbătă, 14 septembrie 2024, ora 19.30 – 21.00
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Improv literar cu scriitorul Călin-Andrei Mihăilescu

Sâmbătă, 14 septembrie 2024, ora 19.00 – 20.00
Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Calea Victoriei 88
Concert de fado: Cristina Dăscălescu, Ricardo Caria, Paul Edeleni.

_________________

Duminică, 15 septembrie 2024, ora 11.00 – 13.00
Grădina MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Lansarea romanului fantasy Posh, de Gabriela Toma (Editura Ars Libri, 2024)
O carte pentru copii, pe care e musai s-o citească și părinții într-o duminică, ziua cea mai potrivită pentru a crea o casă a poveștilor și o vânătoare de comori și indicii. Vor participa invitați de marcă ai Atelierelor Thomasinei, povestași, călători în lumea poveștilor și ilustratori. Vor fi alături de noi: Călin-Andrei Mihăilescu, Dan Mircea Cipariu, Laura Greaca, Livia Greaca, Albert Toma și descoperitorii lumii lui Posh înainte ca aceasta să fi apărut în târg: Matei Nițulescu, Loreta Popa, Radu Băieșu, Daniel-Paul Ciobanu.

Duminică, 15 septembrie 2024, ora 17.00 – 19.00
Mansarda MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Lectură #2: Radu Stanca & Doti Stanca
Festivalul Scrisorilor organizat de Asociația Hearth

Duminică, 15 septembrie 2024, ora 18.00 – 21.00
ARCUB, Sala Mare, Strada Lipscani 84 – 90
Prezentările participanților la Atelierul poetic relațional susținut de Răzvan Țupa

Duminică, 15 septembrie 2024, ora 19.30 – 20.30
Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Calea Victoriei 88
Lecturi publice: Dan Mircea Cipariu (România), Teodora Coman (România), Ioana Crăciunescu (România), Andrew Davidson-Novosivschei (România), Ioana Diaconescu (România), Cristina Drăghici (România), Constantin Iftime (România), Emanuela Ignățoiu-Sora (România), Iustin Moraru (România), Andrei Novac (România), Alina Purcaru (România), Viorica Răduță (România), Livia Roșca (România), Arthur Suciu (România), Pavel Șușară (România)
Moderator: Cosmin Perța

Duminică, 15 septembrie 2024, ora 19.30 – 20.30
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Seara filmului contemporan cu regizorul Alexandru Solomon

„Strigăt în timpan”

O cronică neconvențională a avangardei literare și artistice românești ce reconstituie atmosfera acelor ani de nebunie (1916-1947) cu ajutorul mijloacelor specifice (colaj, asociații absurde) – 1993. 27 min., Beta SP. Versiune română, engleză. Producător: FAV. Un film de Radu Igazsag și Alexandru Solomon.

„Duo pentru Paoloncel și Petronom”
Paul Celan, unul dintre cei mai mari poeți de limbă germană ai veacului, și-a petrecut tinerețea în Bucovina și la București. Acest documentar artistic este construit ca un dialog poetic între Celan și prietenul său, scriitorul Petre Solomon, pe fundalul istoriei zbuciumate a anilor 1940-1947 – 1994. 27 min., Beta SP. Versiune română, engleză, germană. Producător: FAV. Un film de Alexandru Solomon.

„Cronica de la Zürich”
Zürich, la 100 de ani de la nașterea lui Tristan Tzara și la 80 de ani de la nașterea dadaismului… Cronica de la Zürich este un documentar despre ceea ce a mai rămas viu din această mișcare la care au contribuit Marcel Iancu, Arthur Segal și, mai ales, Tristan Tzara, toți trei originari din România – 1996. 40 minute, Beta SP. Versiune română, franceză. Versiune engleză (28 min.) Producător: FAV. Realizat cu sprijinul Fundației PRO HELVETIA

Duminică, 15 septembrie 2024, ora 21.00 – 22.00
Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Calea Victoriei 88
LETOPISEȚ RELOADED – Concert „The Beatles reinterpretat” susținut de Ansamblul Cameral de Muzică Veche Anton Pann

Duminică, 15 septembrie 2024, ora 20.30 – 21.30
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Concert Analia Selis și Mariano Castro

Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii. Manifestarea este organizată de Primăria Municipiului București prin Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti

Partenerii programului sunt Ministerul Culturii, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, ARCUB, Camões Institute, Institutul Italian de Cultură din București, Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București, Institutul Cervantes din București, Institutul Goethe, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala București-Traduceri Literare și Filiala București-Poezie, Cărturești Modul, Muzeul Național al Țăranului Român, Librăria Humanitas de la Cișmigiu, Londohome, Biblioteca Metropolitană București, BucureștiFest.ro

Ca parteneri media pentru manifestări se numără Cocor Media Channel, TVR Cultural, Radio România Cultural, București FM, Radio România Internațional, Agerpres, Observator Cultural, IQads, BookHub, Urban, La Punkt, AgentiadeCarte.ro, IQool, Radio Trinitas, Modernism, Lettres Capitales, Matca, Ziarul Metropolis, Happ.ro, Buletin de București, Filme cărți, Citeștemă, O mie de semne

Sponsorii evenimentului sunt JTI, Computerland, BES România, Sâmburești, Lechburg Winery, Jidvei, Aqua Carpatica