Umbra SRI peste România Literară s-ar putea numi această postare. Dar nu ar fi chiar corect, pentru că vorbim doar despre umbra directorului numit politic peste instituția, teoretic, apolitică. Peste toate minunile literaturii de azi, cultivarea imaginii sefilor de sevicii secrete pare să fi devenit, între timp, o treabă scriitoricească. România literară găzduiește micul eseu encomiastic semnat de consilierul SRI responsabil cu imaginea institutiei (s-ar spune, dar , practic, cu perierea sefului), Flaviu Predescu despre… Ați ghicit… cartea directorului SRI al cărui consiler și este.

Să pupi „spiritul vizionar și discreția” șefului, să amintești că „este unul dintre numele importante”,  să compari cu un poem de Rilke viziunea eseistică a celui căruia ești plătit să îi faci imagine pare să țină de un „mod de acţiune, care pentru cei neiniţiaţi poate suna dur, dar care pentru un bine comun, împinge spre lucruri care trebuie făcute, chiar dacă uneori sunt în contradicţie cu moralitatea” cum grațios notează Flaviu Predescu în textul din România Literară.

Partea proastă, atunci când te ocupi și cu scrisul ca pr al unui serviciu secret, pare să fie că situația „șefu’, v-au lăudat în România Literară reeditarea cărții”, „Cine?”, „Eu” trădează un standard profesional vecin cu autosuficiența. Sunt convins că s-ar fi găsit prieteni și colaboratori care să semneze textul consilierului autorului cărții recenzate (ca să zicem așa)… dar, în linia întrebărilor retorice atât de mult pe placul autorului cronicii, de ce să inducem șeful în eroare în privința cititorului său ideal?