Familia P. (Max Blecher, Tracus Arte, 2011)

Traducerile de poezie sunt văzute aproape întotdeauna ca rudele sărace ale creaţiei propriu-zise. Unul dintre clişeele cele mai întâlnite afirmă că poezia este intraductibilă. Ca orice idee primită de-a gata ea este adevărată numai în parte iar Familia P. de Dariusz Sosnicki este unul dintre cele mai solide argumente în acest sens.

Sigur că este greu să transpui într-o limbă străină ghemul de referinţe şi nuanţe valabile într-o cultură proprie poeziei pe care o publici. Însă nu poate să fie o întâmplare faptul că orice perioadă de înflorire a artei poetice într-o cultură (de la poezia clasică chineză, la epoca elizabetană, ori în romantismul german şi până la modernismul american de la începutul secolului XX) a fost dublată de o revigorare a traducerilor poetice din culturi diferite. Traducătorul volumului publicat de Tracus Arte şi Casa de Editură Max Blecher, Vasile Moga, răspunde la multe dintre reţinerile pe care poezia tradusă le poate trezi. O prefaţă cum rar s-a văzut în cazul poeziei publicate în România în ultimele decenii deschide orizonul oricărui cititor neiniţiat cu poezia poloneză de azi şi chiar de altă dată.

Astfel nu doar parcursul poetic al lui Sosninicki este redat cu pasiunea detaliilor relevante, dar este surprinsă şi relaţia poeziei acestuia cu diferite tendinţe intelectuale ale epocii: raportarea la Nietzsche şi “spiritul demascator” al scrierilor acestui filozof ca şi nuanţele adăugate de pasiunea pentru ornitologie infiltrată o dată cu admiraţia pentru albumele lui Wlodzimierz Puchalski.

Surpriza pe care o ai răsfoind volumul bilingv este provocată de impactul pe care poemele îl au după toate detaliile pe care prefaţa le oferă. Brusc referinţele româneşti pe care un cititor ar putea să le aibă din Mazilescu ori din Nichita Danilov se lasă invocate şi universul familiei P capătă o consistenţă pe care foarte rar un volum de poezii reuşeşte să o atingă.

Discursul poetic al lui Sosnicki include repere din viaţa cotidiană contemporană dar acestea sunt întotdeauna conduse spre o formulare ritmică fără a pierde nimic din materialitatea imaginilor: “De unsprezece ani împreună./ Alfa şi omega vieţii noastre muzicale./ Radio, CD, casetofon.// Cu el, fără a pierde semnalul,/ am navigat pe marea învolburată/ a revoluţiei numerice: fulgere şi trăznete,/ fragmente de bandă se-nvârtejeau prin aer.//“. În această zonă apare şi reuşita definitorie a poeziei lui Sosnicki. Distanţa dintre cotidian şi mitologic este parcursă cu naturaleţe, fără altă miză decât tensionarea autentică a parcursului biografist.
de pe boomlit

2 comentarii la „Familia P. (Max Blecher, Tracus Arte, 2011)”

  1. Poate ca poezia, in general, nu este intraductibilă, dar sonetul in mod sigur. Ca sa reusesti, trebuie sa fii traducator stralucit, poet de calibru, inzestrat cu auz muzical absolut, cu simt ritmic, cu stiinta vibratiilor din adanc…..prea multe cerinte, prea putine izbanzi.

  2. Traducerea de poezie este un rău necesar, cu puţine reuşite exemplare; nu sfătuiesc pe nimeni să-l citească pe Rilke în altă limbă decât germana, nici pe Eminescu în traduceri…
    dar vor fi întotdeauna cititori pasionaţi care cunosc o singură limbă, pe ei îi slujesc traducătorii din toate timpurile…

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.