n plină expansiune a modelelor poetice mai mult sau mai puţin împrumutate o carte precum Casa scărilor de Corina Bernic poate să fie resimţită ca o gură de aer proaspăt. Sigur că atunci când citeşti diferiţi cronicari literari puşi să comenteze poezie s-ar putea să ai impresia că domeniul tinde să devină ţara minunilor închipuite. Mai că ai impresia că se poate spune aproape orice despre absolut orice gen de poezie îţi ajunge în mână. Dar nu e deloc aşa pentru că nimeni nu stă să te creadă.
Cele patru secţiuni (”parter”, “mezanin”, “printre etaje. pistruiatu blues”, “uscător”) ale volumului publicat de casa de pariuri literare (2011) sunt introduse de un poem care dă titlul volumului. Încă de la acest text, Corina Bernic reuşeşte să contureze una dintre cele mai coerente întreprinderi poetice din ultimii ani. Printre succesiuni de bine-rău, definite în amănunte cât se poate de concrete poemul infiltrează mărci ale alterităţii şi ale reacţiilor afective. Şi astfel se ridică edificiul poetic propus aici.
Personaje de desene animate (bălănel, miaunel), evenimente traumatice ale anilor 80 (cernobâl), mărci ale culturii pop pentru pionieri (racheta albă, maria-mirabela) sunt invocate pe rând în prima secţiune a volumului ca instrumente de calibrare a mecanismului poetic. Rezultatul este una dintre cele mai fertile utilizări ale acestor elemente, nu întâmplător apropiată de ceea ce tot CDPL a propus anul trecut în fuck tense de Bogdan Lipcanu (probabil cel mai nedreptăţit debut în poezie din 2010).
Dacă în “mezanin” referinţele folosite de Bernic se schimbă sensibil spre o valorizare a reperelor muzicale (Tom Waits, Iggy Pop) şi geografice, cea de-a treia parte a volumului (de altfel singurul loc din volum unde poemele sunt precedate de un motto imprumutat de la Kerouac) este o minuţioasă construcţie în jurul personajului cheie din propaganda adresată tinerilor în ultimul deceniu al comunismului românesc. Aici, personajul este surprins făcând ceea ce nu a făcut niciodată în filmele sale: se îndrăgosteşte aproape ca Nicolae Labiş cu referinţele de acţiune adunate de prin serialul care l-a făcut celebru pe micul sabotor erou.
“Uscător” este secţiunea în care tot ce a fost propus până aici se developează. Poezia Corinei Bernic rămâne suspendată undeva între invocaţia biografistă şi detenta estetică păstrând ceea ce pare să fie unul dintre cele mai fertile terenuri ale artei poetice azi: vitalitatea asumării.
de pe boomlit