Abia a inceput anul si speram sa putem sa tragem o linie in spatele lipsei de profesionalism care a marcat judecata unora dintre cele mai importante premii pentru literatura din Romania. Din pacate, spectacolul continua.
Inaugurate anul trecut, premiile Agentiei de Carte pentru tineri scriitori includ o initiativa care ar fi trebuit sa fie salutara. Acordarea unui premiu pentru Cartea de poezie a anului. Faptul ca la prima editie acest premiu a fost acordat fara niciun fel de nominalizari nu a parut chiar asa exagerat pentru ca era vorba despre unul dintre cele mai bune volume de poezie ale anului 2010, „CarteaAlcool” de Ion Mureşan. Mai mult, premiul pentru Tânărul scriitor al anului a fost atunci atribuit Iuliei Militaru, unul dintre autorii meritorii lansaţi în ultimul timp. Despre alte nereguli la acele premii am mai vorbit.
Trecând un an de la acea ceremonie ne-am aştepta ca lucrurile să se fi liniştit, mai ales că premiile pentru tineri scriitori sunt girate în acest an de instituţii oficiale AFCN sau Ministerul Culturii. Agenţia de Carte a anunţat cu emfază o avanpremieră a premiilor. Din păcate pentru toţi cei implicaţi demersul de publicitate a rămas îndoielnic, autori care au depăşit vârsta limită (35 de ani) de înscriere la premii fiind listaţi la debut alături de autori care nici măcar nu sunt la prima carte (George Chiriac, Medeea Iancu, Andrei Zbîrnea).
În acelaşi fel, scriitori debutanţi sunt listaţi la secţiunea greşită (Latter edit Aleksander Stoicovici Bianca Burţa-Cernat, Adina Diniţoiu cu cate un prim volum de istorie si critica literara care lasa sa se intrevada ca noua viziune asupra literaturii tine de seriozitatea cu care sunt abordate textele si contextele departe de orice hiperbolizari) iar o carte pe care editura nu a apucat să o tipărească în 2011 a strâns chiar şi voturi de la cititori. Din pacate, principiul aplicat aici este acela ca o cascadorie de publicitate justifica orice, chiar si functionarea eronata a softului care centralizeaza voturile online, dupa cum se poate vedea in captura de mai jos, in care unul dintre volume are un punctaj cu minus.
Toate aceste inexactităţi nu afectează în niciun fel însă Gala Tinerilor Scriitori şi nici premiile, pentru că nu acestea sunt nominalizările. Potrivit regulamentului anunţat de organizatori, nominalizările vor fi stabilite de juriu şi vor consta în câte 3 titluri la fiecare sectiune dedicata tinerilor.
Problema principala a tuturor premiilor literare acordate in Romana este cu totul alta. Niciodata nu sunt justificate de membrii juriului decat cel mult in treacat.
Astfel a fost posibil ca Academia Romana sa acorde anul trecut un premiu pentru poezia din 2009 unui volum publicat in 2007. Ceea ce face cu atat mai grava situatia in care se afla premiile literare romanesti este faptul ca aceasta atitudine depreciaza chiar si premierea cartilor bune. Asa cum spuneam, anul trecut Gala pentru Tineri Scriitori a distins cu cele mai importante trofee (Cartea de poezie a anului si Scriitorul tanar al anului) doi autori intru totul merituosi. Dar cum au fost tratate cartile lor chiar de membrii juriului care le-a premiat?
Pretenţiile lecturii urechiste a poeziei
Doi dintre cei trei membri ai juriului Galei tinerilor scriitori nu au scris (intr-un an) nicio cronica in vreo publicatie vizibila despre cartea pe care au considerat-o cea mai convingatoare aparitie a unui tanar autor in 2010.
Dar iata ce a scris totusi unul dintre criticii pe care ii regasim si in acest an in juriul premiilor despre volumul pe care l-a considerat Cartea de poezie a anului trecut.
“Deşi în cartea Alcool apare şi o poezie (foarte frumoasă) de numai patru versuri, Facerea lumii, preferinţa lui Ion Mureşan pentru poemul lung este imediat sesizabilă. Cele mai puternice texte din volum sînt, în majoritatea lor, de dimensiuni generoase.” Deci, in ciuda lucrurilor care se spun despre poezie, dimensiunea impresioneaza criticii.
Dar, poate aceasta este numai o introducere. Iata si concluzia:
“Formula lui, singulară, în această a treia carte: ceremonial de dedicaţie şi invocare; decantare de poetici şi demarcare a propriului teritoriu; eliminarea oricărei tensiuni conflictuale, la fundamentul vizionarismului poetic; evitarea cu graţie a parodicului, ca şi a autopastişei; narativitate mai accentuată, în raport cu volumele dinainte; păstrarea histrionismului tragic; tehnica rezonanţei şi a reverberaţiei, învăţată de la Blaga şi zăpăcind critica de poezie: acolo unde sînt, şi încă de la primul vers, cel puţin două planuri implicate unul în altul, cîţiva comentatori au văzut numai unul, de la care poezia s-ar înălţa treptat, pînă la… ingenuităţi; suprarealism invadînd, în Întoarcerea fiului risipitor, scenariul biblic, aşa cum în proza de tinereţe a lui D. Ţepeneag asistam la o contaminaţie onirică; largi desfăşurări imagistice şi cîte-un”pleoasc!” formidabil; o „cîrciumă cu vad bun”, în care oricine poate intra, pentru a vedea – ce?”
Sa reluam cate ceva din avalansa de calificative si obscuritati, la care evident oricine are dreptul:
Criticul gaseste ca ar fi singular “ceremonialul de dedicaţie şi invocare”. Sa spunem ca nu e nimeni vinovat daca un critic nu a mai citit in alta parte asa ceva.
La fel de exact insa descopera comentatorul “eliminarea oricărei tensiuni conflictuale, la fundamentul vizionarismului poetic” in volumul lui Ion Muresan. Sa scrii asta despre un volum care ofera printre cele mai cunoscute (si cutremuratoare) versuri formularea “Brusc am inceput sa visez cu senzatia ca cineva ma scuipa” este totusi o observatie cel putin hazardata.
Si la fel de exagerat ar putea sa para sa remarci “evitarea cu graţie a parodicului,” in volumul in care unul dintre ultimele poeme include “predica de la Broasca Verde”: “ca sa nu va intristati/ ca ceilalti, cari n-au nadejde si se tem de paianjeni./ Sa nu va fie frica de paianjeni!”. Fiind vorba chiar despre poemul in care criticul crede ca are de-a face cu suprarealism nu poti nici sa crezi ca ar fi o scapare la lectura. Ci doar de cultura poetica.
Al doilea critic din juriu (si presedinte cred) nu a scris despre CarteaAlcool insa acest lucru nu l-a impiedicat sa afirme ca este o carte „absolut superba” in cuvantul de intampinare rostit la premierea de anul trecut. Pentru ca este criticul care a girat si premiile academiei de anul trecut trebuie sa ii recunoastem consecventa in remarcarea evidentei dar si tocirea instrumentului critic pentru care candva era celebru.
Criticul serios, out din juriu
Al treilea critic din juriul care i-a acordat lui Ion Muresan premiul pentru cartea anului a fost mult mai exact, insa in directia unei admiratii moderate care, evident, cu greu justifica distinctia girata:”lectura cărţii Alcool lasă pe ansamblu o senzaţie de alcool îndoit cu apă, în pofida dicţiunii impecabile, a câtorva piese de excelenţă şi a tentativelor de reinventare“. In mod ironic poate, este vorba chiar despre singurul critic din juriu care a scris si despre volumul caruia i-a acordat premiul Scriitorul tanar al anului. Cum seriozitatea nu iti aduce niciun merit in Romania, exact acest critic nu se mai regaseste in juriul premiului din acest an. Motivul absentei singurului critic care a scris despre amandoua premiile cele mai importante ale Galei Tinerilor Scriitori din juriul acestui an este, insa, unul personal.
O întrebare însă persistă şi se adresează tuturor celor care au legătură cu lumea literară. De ce girati prin acceptarea nominalizărilor sau a jucăriilor de imagine asemenea aproximări profesionale? Într-o discuţie cât se poate de interesantă purtată astăzi, un scriitor mi-a raspuns „Ca să ne distrăm”. O să întreb tot anul: vă mai distraţi?
P.S. Desigur, este foarte posibil sa imi fi scapat mie cronicile publicate, asa ca as accepta orice indreptare sau completare adauga cei care citesc mai bine decat mine.
eu am pus un comentariu mai serios si nu mi-o fost acceptat acolo, sau o fi inca in moderare, de citeva zile… in schimb li se permite sa vorbeasca tuturor sub anonimat
Razvan, vorbesti despre profesionalism dar vehiculezi drept date certe informatii pe care nu le-ai confirmat si care sint false. Stoicovici nu e la debut, e la a doua lui carte, deci e bine incadrat in propunerile despre care vorbesti. Chiar daca prima lui carte a aparut la o editura obscura, e o carte in regula, cu ISBN. 🙂
pornesti de la niste argumente cat se poate de rezonabile 🙂
apropo, i see what you did there. nu i-ai numit in text pe criticii cu pricina, dar i-ai trecut la tags :))
Adrian, informatiile pe care le are toata lumea arata ca e debut http://egophobia.ro/?p=8007 in toata regula.
da-mi te rog titlul sau macar un link la cartea lui mai veche.
Din ce am vazut mai toti autorii (cu exceptia cuiva care credea ca debut in poezie, dupa o prima carte de proze inseamna un nou debut) si chiar editura care s-a trezit cu cartea nominalizata inainte sa o publice au anuntat erorile… chiar pe site acolo dar pe nimeni nu a interesat.
Latter edit> am gasit ce spui „Înger modern”, versuri 2006 CD press. bun, multam. atunci sa il tai din poveste. Ciudat totusi cum chiar si pe site-ul de la Herg Benet, care este o editura serioasa, lucru pe care si tu poti sa il confirmi daca ne uitam la cum a iesit antologia ta, apare drept debut in poezie http://www.hergbenet.ro/lansare-de-carte-in-timisoara-%E2%80%93-%E2%80%9Cvineri%E2%80%9D-de-aleksandar-stoicovici.html
Am marcat eroarea in text si l-am inlocuit cu Bianca Burta-Cernat si Adina Dinitoiu care sunt fiecare la prima carte.
Bogdan, da, nu stiu daca sa-i las nici acolo. Dar ma gandesc ca se mai cauta si ei singuri pe google se ce or sa creada cand nu se gasesc?!
De fapt i-am si promis unuia dintre ei ca nu ii mai scriu numele (pentru ca se plangea ca il atac la persoana) asa ca a trebuit sa il iau cu copy paste de la in link 🙂
hutzulu din beskizi, asta e… fiecare cu cenzura lui. sper ca nu ai pierdut un comentariu important.
dar dupa cum arat in imaginea de la articol nici nu e neaparat sa fie un cenzor om… pentru ca doar nu ii punea un om -1 vot bietului debutant.
Eu nu inteleg de ce poetul roman se ingrijoreaza pt debutul altui poet roman, ce a facut si ce nu a facut el pana la acel debut, se pare ca viata romaneasca este cam plicticoasa din moment ce unii recurg la asa ceva. Divertismentul online. Corectitudinea si dreptatea sunt cuvintele pe care le folosesc foarte des cei din politica, acum, in numele aceleasi dreptati, ocupandu-va ziua, meschin si teatral,le preluati si voi.
Razvan, daca ai ceva de spus, pronunta-mi numele, dragule, nu-ti fie teama.Cat despre problema debutului meu, ea ramane contestata de voi, observ ca unii dintre noi nu au alta activitate decat sa monotorizeze premii, discutii, comentarii,cronici,debuturi si rescrieri de texte, dar,revenind, acest debut este cu siguranta un debut, din punctele de vedere ale unui debut,nu stau sa-ti spun diferentele,ar trebui sa le stii/stiti,daca nu, sanatate,sa tot auzim de bine!
Medeea nu inteleg deloc ce intrebi. ti se pare ca nu am spus ceva?
daca tu crezi ca Radu Beligan, care a debutat cu poezie in anii 30, poate sa concureze la sectiunea debut in 2012 daca ar publica o carte de proza este optiunea ta. Dar si eu pot sa ma amuz. numai ca amuzamentul meu nu are nicio legatura cu textul asta.
Altfel tie nu ti se pare nimic in neregula in ce zic mai sus? super. tine-o tot asa. LMA
Sunt scarbita de can-can-ul pe care il faceti de ceva vreme incoace, vesnic nemultumiti,asta e in neregula, Razvan, ca sunt unii dintre noi care stau sa caute pe google cronicile lui x si y si le rascomenteaza in spate,unii dintre noi care stiu mai bine ca autorul ce a facut acesta, unii dintre noi care nu au curajul sa se semneze, cu care, daca te vezi fata in fata nu-ti spun nimic. O cloaca care abia asteapta sa toarne namol.
Ma intreb de unde stiai de George Chiriac? Ce preocupare e asta, iarta-ma, sa irosesti zile din viata cautand pe x si y, sa confirmi debutul lui sau nu? E meschin.
Cat despre mine,lasa-ma pe mine, ai subiecte mai interesante, lumea nu incepe si nici nu se sfarseste cu premii si voturi, nominalizari si cuvinte de lauda.Prea mare-i vanitatea uneori!
Dragă Răzvan Ţupa,
Ai tot dreptul să critici prestaţia mea de cronicar literar. Eşti liber s-o faci. Îmi plac criticile şi chiar le încurajez 🙂
Înţeleg, din ce scrii tu aici, că am o lectură „urechistă” a poeziei. Posibil. Aş vrea să văd însă şi lectura neurechistă pe care ai făcut-o tu volumului „cartea Alcool” de Ion Mureşan. Eu am scris despre volumul respectiv o cronică în două părţi, în „Observator cultural”. Sînt curios să văd comentariul tău aplicat: poate faci un link.
În altă ordine de idei, volumul Medeei Iancu este eligibil fiindcă, la această Gală, nu există o secţiune „Debut”. Singura condiţionare este ca vîrsta tînărului autor (poet, prozator, critic) să nu depăşească 35 de ani. Dacă ai fi citit regulamentul făcut public, nu mă îndoiesc că ai fi sesizat asta.
În fine, cînd te adresezi direct cuiva (Medeei Iancu, să zicem), e prudent să pui o virgulă după numele respectiv, fiind vorba de Vocativ. Altfel, rişti să pari agramat.
Toate bune, dragă Răzvan Ţupa.
Draga Daniel Cristea-Enache,
Ma impresioneaza generozitatea cu care imi acorzi drepturi.
Din pacate nu pot sa te ajut in ceea ce priveste lectura poeziei, pentru ca nu am avut niciodata pretentia ca as fi un critic literar. Pot in schimb sa remarc atunci cand cineva invoca suprarealismul complet impotriva aplicatiei suprarealismului in poezie. La fel atunci cand vorbim despre lipsa conflictului ori despre parodie. Sper ca o sa fii de acord cu mine ca nu prinde nimanui bine sa folosim termeni pe care nu ii stapanim, mai ales in legatura cu poezia.
In ce o priveste pe Medeea, iti multumesc pentru virgula, am sa i-o transmit Medeei. Cu toate ca nu m-a interesat niciodata sa par intr-un fel sau altul. In schimb, ar fi bine poate sa aiba grija cei care dau lectii, atunci cand se refera la un caz al declinarii sa nu il scrie cu litera mare(vocativ, de exemplu). Altfel s-ar putea sa para inchipuiti. Si pentru unii imaginea s-ar putea chiar sa conteze.
Probabil ca virgula aceea te-a impiedicat sa vezi ca nu este nicaieri vorba in textul de mai sus despre nominalizarile la Gala la care te referi tu, ci numai despre topul unde cartea Medeei a fost incadrata eronat.
Ma mira putin faptul ca ai putut sa crezi ca eu vorbesc despre niste nominalizari pe care, potrivit regulamentului pe care il invoci, tu le vei face impreuna cu ceilalti membri ai juriului abia peste cateva zile.
Evident, asta nu rezolva cu nimic fondul problemei. Cum ramane cu scriitorul tanar al anului pe care 2/3 din juriul care l-a premiat nici macar nu il recenzeaza. Evident, fiecare recenzeaza ce vrea, dar nu ti se pare un pic ironica situatia?!
Nu sunt chiar toate bune, draga Daniel Cristea-Enache. Dar sper ca vei avea generozitatea sa imi permiti sa iti urez sa fie bune.
P.S. ii rog pe cititorii care parcurg aceste comentarii sa nu citeasca „Medeea nu inteleg” ci, asa cum ni se indica un pic mai sus, „Medeea, nu inteleg”. Sperand ca am clarificat orice greseala de intelegere, raman deschis in continuare sugestiilor ortografice dar, mai ales, celor literare.
Medeea, ca esti scarbita este incredibil de gratios, insa nu cred ca are legatura cu faptul ca nu eu iti zic tie ce sa spui si ce sa nu spui ci, culmea, tu vii aici sa imi spui toate astea.
nu stiu ce pareri ai tu despre poezie dar, in principiu, pentru mine asta are legatura cu scrisul si cititul poeziei si al lucrurilor care au legatura cu poezia (cronici de exemplu). Desigur asta nu ar avea cum sa fie tot…
dar fara asta n-ar fi decat bosumflare inchipuita.
Oricum, sa stii ca faptul ca un autor nu mai e debutant nu este un lucru rau…. la fel cum nu este rau nici ca lui ii place sa se creada asa… Acum, de unde stiu… cum foarte interesant spune comentatorul de mai sus, sunt doar un agramat, dar asta nu ma impiedica sa citesc una-alta. Ce sa fac? sa dau in cap oamenilor pe strada?! citesc si imi mai dau seama ce am citit.
Suspecta mi se pare in schimb pretentia ta ca normal ar fi sa nu se stie, sa nu se citeasca, sa nu se spuna.
Daca, intr-adevar, ar fi cum spui si nu ar avea importanta, atunci nu ar avea nimeni nimic impotriva sa se stie ce carti s-au publicat si cand.
Dragă Răzvan Ţupa,
Dacă nu ai pretenţia să fii critic literar, atunci e dezirabil să laşi comentariile critice pe seama criticilor.
Încă o dată îţi spun, cu toată seriozitatea, poţi critica orice text al meu. No offence.
Pe de altă parte, mi se pare OK ce spui tu: ar fi ideal ca toţi criticii dintr-un juriu să se aplice printr-un comentariu asupra volumelor premiate. Numai că, dragă Răzvan Ţupa, majoritatea celor din juriile noastre nu fac asta. Mulţi dintre ei nu sînt cronicari.
Iar cei trei-patru-cinci cronicari constanţi care scriu astăzi nu pot face, ei, Totul. Şi e aiurea să le reproşezi tocmai lor că n-au scris, într-un an calendaristic, despre un volum sau altul.
Pînă la urmă, din modul în care critici situaţia, înţeleg că e ideal ca un cronicar literar să fie într-un juriu: şi să opteze pentru o anumită carte în cunoştinţă de cauză (în urma lecturii); şi să-i facă apoi o analiză aplicată. Cred că ai dreptate: asta e situaţia ideală.
În ce mă priveşte, o să fac tot posibilul să-ţi împlinesc acest ideal; iar dacă lectura mea critică ţi se va părea „urechistă”, te rog în avans să mă ierţi. Atîta voi fi putut.
La mulţi ani! Şi toate bune.
Draga Daniel Cristea-Enache,
Nici nu îţi închipui cât mă bucură deschiderea ta.
Eu nu am decât comentarii de cititor aici. Ce să facem dacă unele concepte precum „suprarealism” sau „parodic” au sensuri destul de clare indiferent de specialist ori simplu cititor.
Evident, bucuria ar fi fost si mai mare daca m-as fi inselat aici. Dar, cum nu prea folosesc diacritice, chiar si faptul ca nu m-am inselat putem sa il punem pe seama unui agramatism al meu.
Niciodata nu as putea sa iau in serios pe cineva care ar avea pretentia sa ii ceara unui cronicar sau critic literar sa scrie despre o carte sau alta. Dar, oricata criza de timp ar marca existenta unui critic literar, vrei sa imi spui ca el crede sincer ca si-a facut treaba atunci cand nu a scris tocmai depre o carte pe care el insusi o declara cea mai importanta dintr-un an?!
Dupa cum vezi nu ti-am reprosat in niciun fel faptul ca inca mai astept cronica ta despre celalalt volum pe care te-ai laudat ca l-ai considerat cartea de debut in poezie a anului trecut la premiile Eminescu (chiar si fara ghilimele sunt sigur ca intelegi despre ce premiu este vorba).
Si, te rog, nu lua personal lucrurile astea. Nu este vorba aici despre tine, ci despre un fel de a comenta poezia pe care îl reprezinţi.
În plus, eu nu comentez aici ca să-ţi dau lecţii, ci tocmai pentru a mi se arăta unde mă înşel în percepţia mea de cititor si practicant al lucrurilor legate de poezie. Nimic nu mi-ar face mai multa placere decat daca lectura „urechista” pe care ti-o asumi mai sus ar reusi mai bine decat mine sa limpezeasca discursul public asupra poeziei. In fond, tocmai cei care gresesc in opiniile pe care le exprima garanteaza libertatea unui act de comunicare.
Razvan, sa fim onesti si demni, parerile offtopic, raman offtopic, sa nu ne dam ceea nu suntem. Eu am intervenit aici uimita fiind de inversunarea unora si a ta vis-a-vis de debuturile lui 2011, a altora vis-a-vis de cronicile volumelor, de sapaturile facute, e admirabil efortul tau, dar intamplator sau nu, apar si eu in randurile tale si nu numai. Apreciez bunul simt si curajul de a spune in fata ceea ce e de spus. Sunt vie, pot raspunde, slava Domnului!La multi ani si ganduri bune!
( si cuvnatul de siguranta din casuta este Meci.:))
Dragă Răzvan Ţupa,
Nici tu nu lua personal mica mea observaţie gramaticală. În urma ei, ai început să pui virgulă după „Evident”, ceea ce e un început rezonabil pentru un mînuitor al limbii române.
Mai am şi alte observaţii de ordin gramatical; dar rugămintea mea ar fi să nu mai intervii în propriile comentarii, o dată ce le-ai postat. Vreau să cred că eşti corect: am şi eu acest ideal în legătură cu tine 🙂
Dacă eu reprezint, în opinia ta, un anumit fel de a comenta poezia, asta nu poate decît să mă bucure. E un compliment indirect, dragă Răzvan Ţupa; şi-ţi mulţumesc pentru el.
Dar aici, cum bine spuneai, nu e vorba nici despre mine, nici despre tine. E vorba despre juriile literare care dau premii în România. Majoritatea componenţilor lor n-au scris, în anul trecut, despre cărţile pe care le-au premiat.
Îţi dau exemplul unui critic pe care ştiu că-l apreciezi, un critic foarte bun, Andrei Terian. A fost coleg cu mine în juriul de la Botoşani şi a fost, mai apoi, în juriul USR. Pe cinstite, ştii tu ca Andrei Terian să fi scris pe undeva vreo cronică despre vreuna dintre cărţile pe care le-a premiat? Eu, cum-necum, am scris despre „cartea Alcool” a lui Mureşan.
Dacă eşti dezamăgit de mine, logic ar fi să fii dezamăgit şi de el. Pentru că – încă o dată – aici nu e vorba de chestii personale şi de amiciţii/ inamiciţii, ci de situaţia ideală pe care ai expus-o.
Îmi place să discutăm despre criterii, despre principii şi despre tot ceea ce face viaţa noastră literară respirabilă, dacă nu frumoasă.
Toate bune. Daniel
P.S. Atenţie: n-am spus că eşti agramat. Am spus că rişti să pari astfel.
Medeea, nu inteleg la ce inversunare te referi. Debuturile, ca si cartile care nu sunt debuturi din 2012 am aratat deja ca le consider printre cele mai interesante din ultimele decenii.
La fel nu vad ce te face sa crezi ca e nevoie sa ma asiguri ca poti sa raspunzi din moment ce tocmai asta faci aici.
In plus, daca esti aici si citesti asta ai impresia ca spun ceva „prin spate”?!
O lamurire de care am nevoie din partea ta insa ramane: ce crezi ca schimba comentariul tau (aratand ca este fals ori exagerat ori usor eronat sau macar incomplet) din textul la care spui ca nu esti offtopic?
Dragă Daniel Cristea-Enache,
Cum aş putea să iau în vreun fel ceva ce nu schimbă deloc datele discuţiei noastre?
Aş vorbi cu plăcere despre juriile care dau premii în România, dar, la câte nuanţe există am putea să ne petrecem tot restul vieţilor noastre făcând asta. Tocmai de aceea am ales un caz, cred eu, reprezentativ. Dacă vrei, nu am nimic împotrivă să adaugi şi asta la complimente, dar, ca şi mai devreme, mă gândesc, totuşi, ca ar fi bine să precizezi şi un înţeles măgulitor. Şi nu ştiu dacă este cazul, măcar pentru că descrie o situaţie nefericită. Totuşi, vorbim despre incompetenţă şi chiar tu ai adus în discuţie termenul „urechist” în abordarea a poeziei.
În ce îl priveşte pe Andrei Terian, aprecierea mea cred că ar fi prea puţin importantă, şi un pic jenantă dacă aş afirma-o aşa… în general şi într-o discuţie care nu avea legătură cu el până acum. Este adevărat că, spre deosebire de tine, este foarte greu să verific unde şi ce publică Andrei Terian, dar nu am identificat în abordările lui scăpări conceptuale precum cele pe care le-am cules din textul tău despre CarteaAlcool. Şi asta cred că este ceva de apreciat.
De fapt, fiind critic literar tu însuţi, sunt sigur că vei ştii mai bine decât mine să faci o distincţie între un critic pentru care cronica este o ocupaţie ocazională şi unul care are printre preocupările sale principale acest gen de abordare. Să facem altfel ar fi ca şi cum ţi-ar reproşa cineva că nu ai adăugat nimic viziunii despre poezia lui Nichita Stănescu de până la cartea ta despre poetul „Epicii Magna” în felul în care a făcut-o cartea lui Andrei Terian în legătură cu G.Călinescu. Tu eşti specializat într-o direcţie, Andrei Terian în cu totul alta. Din păcate, direcţia ta include abordarea critică a noilor cărţi de poezie. A lui Andrei Terian doar incidental.
Sunt mai mult decât sigur (ca să folosesc o formulare „adecvată”) că se pot găsi zeci de premii pentru literatură care sunt gestionate mai prost decât Gala Tinerilor Scriitori. Dar eu nu pot să vorbesc decât despre ceea ce ştiu. În plus, nu cred că un eveniment este profesionist numai pentru că altele sunt şi mai proaste.
Ca şi în momentul în care am publicat textul problemele, în ciuda digresiunilor noastre de până acum, rămân:
1. Neasumarea premiilor prin care se judecă actualitatea poeziei nici măcar de către juriul care le acordă.
2. Deprecierea instrumentelor critice folosite în abordarea poeziei.
3. În multe cazuri, cât se poate de vizibile, lipsa oricărui interes pentru o abordare adecvată poeziei.
Ştiu că oamenii sunt obişnuiţi să ceară soluţii. Dar uite, dragă Daniel Cristea-Enache, discuţiile de felul acesta sunt o soluţie. Şi o să arăt asta puţin mai jos.
O să te mulţumească, sper, să ştii că mă interesează din ce în ce mai puţin să ţin tabele cu bife pentru alţii, dar din ce în ce mai mult îmi doresc să existe precizări publice (publicate oriunde, chiar şi pe internet) pentru premiile care se acordă. Şi nu spun asta ca să dau impresia vreunei obsesii administrative, ci pentru simplul motiv că premiile acordate ca până acum în România îşi pierd relevanţa de la un an la altul. Şi este păcat, mai ales pentru că în ultima vreme, au fost alese cărţi importante şi, inevitabil, ignorate altele poate la fel de importante. Precizările nu ar face decât să ofere posibilitatea unor discuţii aplicate privind încurajarea unei tendinţe sau a alteia în poezia de azi.
Te invit să îţi aminteşti că am apreciat criticile pe care le-ai avut la primul meu de poezie, dezamăgirea mea în legătură cu abordările tale făcându-şi apariţia abia atunci când ai început să îndeşi în cronicile tale retorisme şi povestiri ale poemelor despre care scriai. Dar, nu îţi face niciun fel de problemă, ştii îndeajuns de bine care sunt calităţile tale de critic literar în ce priveşte proza, aşa că pot să sper că nu te deranjează că amintesc toate astea.
Dacă până acum, nu te-a mulţumit răspunsul meu, care iată cât s-a lungit (de fapt acesta este şi motivul pentru care se mai întâmplă să revin asupra comentariilor mele, o să te satisfacă, sper, să afli că nu am intervenit decât până când mi s-a răspuns şi niciodată după) sunt sigur că o să te liniştească şi faptul că am încredere că o să încerci să convingi un juriu din care faci parte să facă publice motivele pentru care aleg un volum sau altul drept câştigător. Desigur, mă interesează numai ce e legat de poezie.
Asta nu înseamnă că dacă un juriu din care tu faci parte nu îşi justifică opţiunile o să vin să îţi reproşez ceva. Faptul că tu ai promis că o să încerci este un început promiţător. Aşa cum bine spui, nu se aşteaptă nimeni să facem mai mult decât putem. Abia apoi vom putea trece şi la punctele 2 şi 3, care ar trebui să fie şi mai interesante.
Abia acum pot să îţi urez din toată inima
Un an nou plin de împliniri
P.S. Cum îmi dau seama că, în termenii Medeei, eşti aproape debutant între comentatorii de pe blogul meu, să ştii că poetic.ro oferă oricui posibilitatea să îşi modifice comentariile, adăugând sau corectând lucruri (înainte sa li se fi răspuns) cu condiţia să nu schimbe sensul celor afirmate iniţial (e suficient un mail cu modificarile trimis pe adresa razvan_tupa@yahoo.com ). E un obicei mai ciudat, ştiu, dar cei care găsesc măcar amuzantă raportarea lui Picasso la propriile lui picturi înţeleg asta.
Dragă Răzvan,
E deja tîrziu; dă-mi voie să-ţi răspund mai pe larg mîine. Fiindcă discuţia asta este, cred, importantă şi ar trebui s-o prindem în toate articulaţiile ei.
Spui că nu mai umbli în propriile comentarii după ce ţi se răspunde. M-aş bucura să fie aşa. Acum ţi-am răspuns; iar tu, în comentariul tău ultim, ai avut o nouă scăpare gramaticală:
„De fapt, fiind critic literar tu însuţi, sunt sigur că vei ştii (sic!) mai bine decât mine”
Te rog s-o laşi aşa, în comentariul tău; şi dacă vrei să faci o erată, s-o faci.
Dar nu-mi place să discut cu oameni care umblă în propriile texte după cum curge discuţia.
Cum spuneam, vreau să mă conving(i) că eşti un partener de discuţie onest.
Mulţumesc, dragă Răzvan. Noapte bună!
Dragă Daniel Cristea-Enache,
Pentru mine noaptea abia începe.
Înţeleg nevoia de răgaz, dar îmi permit să te corectez. Nu e o greşeală gramaticală, e un typo nesimţit, rămas de la o încurcatură logică.
Este o frază la prezent, nu are ce să caute viitorul acolo. Cum să ştie cineva în viitor, dacă tu eşti invocat în propoziţie drept critic în prezent… cine ştie în ce viitor îmi plecase mie formularea iniţială, încântat de promisiunea ta.
Astfel că erata ţi se adresează numai ţie: te rog să citeşti în loc de „sunt sigur că vei ştii mai bine decât mine” varianta, sper, mult mai clară „sunt sigur că ştii mai bine decât mine”
Nu ştiu ce experienţe nefericite te-au făcut să simţi nevoia să te asiguri ca oamenii nu îşi schimbă poziţia în timpul discuţiei, dar, nu îţi face probleme, ai spus despre mine şi că aş fi liderul ordurilor turnate în capul tău şi tot nu am luat-o personal. Dar de schimbat direcţia lucrurilor pe care le spun în funcţie de discuţie nu îmi amintesc să mă fi acuzat vreodată nici măcar atât de discret ca acum.
Nu o să iau nici asta aşa, cu toate că sună puţin ciudat într-o serie de discuţii în care aveai doar un pic mai sus dovada că nu am corectat virgula asupra căreia îmi atrăgeai atenţia. Să spunem că este vina nopţii sau, poate, numai a diferenţei dintre raportările noastre la ea.
Dar, în momente din astea, ar fi bine să fim sinceri măcar cu noi înşine: cui i-ar folosi să ne convingem că am fi parteneri de discuţie oneşti?! Doar nu avem schimbul ăsta de opinii ca să ne convingem reciproc de chestiuni din afara literaturii. Pentru asta sunt ani întregi de educaţie şi chiar instituţii speciale, exact ca şi în cazul toleranţei.
Mai mult decât atât, numai gânduri bune,
răzvan
Dragă Răzvan Ţupa,
Bună dimineaţa!
Mi-a plăcut formularea ta: „să spunem că este vina nopţii”…
Hai să dăm pe noapte vina pentru scăpările gramaticale şi pentru cîte-un „typo nesimţit”.
Subiectul pe care l-ai deschis, cel cu juriile literare şi cu legitimitatea profesională a celor care jurizează, mi se pare mai important decît vechea noastră polemică (prefer să nu-mi amintesc ce ai putut să spui despre mine atunci; leave it!).
În plus, eşti indiscutabil un om pasionat de poezie şi de buna ei receptare.
Hai deci să discutăm despre jurii.
Ţi-am dat exemplul unui critic despre care tu însuţi spui că face cronică numai „ocazional” şi că e specializat într-o direcţie care nu include „abordarea critică a noilor cărţi de poezie”. Nu contează numele acestui critic: poate să-l cheme Terian, sau Perian, sau Perrier, cu arta schimbărilor din tablourile lui Picasso, care e de fapt Sabin Bălaşa, fiindcă şi Bălaşa îi trăgea cu albastru…
Contează criteriul profesional pe care vrei să-l aperi, dragă Răzvan. Ce caută un critic care, în 2011, n-a avut nici o treabă cu receptarea poeziei în juriul din 2012 de la Botoşani, alături de un Cistelecan?
Tu vrei un juriu cît mai profesionist, cît mai bun cunoscător de poezie şi cît mai dedicat acestui gen. Ar fi interesant să vedem cele cinci nume de critici de azi pe care le avansezi.
Pe de altă parte, dragă Răzvan, dă-mi voie să-ţi atrag atenţia că există adesea situaţia în care cronicarul şi „juror”-ul fac lucruri diferite. Fiind într-un juriu, îmi asum verdictul majorităţii. Eu am susţinut cartea unui poet, majoritatea din juriu optează pentru cartea altui poet. Eu nu mă dezic de colegii mei: e o regulă elementară pe care trebuie s-o respectăm. Eu nu vin şi zic: ştiţi, eu am votat altfel…
Dar, în calitate de cronicar, eu am tot dreptul din lume să scriu exact ceea ce cred despre o carte sau alta, indiferent că a luat premiu din partea unui juriu în care am fost.
Paul Cernat, de pildă, a premiat romanul lui Radu Mareş la USR, dar l-a criticat într-o cronică ulterioară. Asta îţi semnalează exact ceea ce-ţi spuneam mai sus. „Asumarea” premiului, despre care vorbeşti, are nişte limite date de chiar regulile celor două sfere (sfera juriului literar şi, respectiv, sfera cronicii literare).
Vei înţelege acum, sper, de ce eu n-am scris o cronică despre volumul Iuliei Militaru. Dar ai perfectă dreptate să mă întrebi de ce n-am scris despre volumul lui val chimic. O să scriu, dragă Răzvan; abia aştept să-mi spui din nou că nu mă pricep la poezie 🙂
La final, să remarc că tu treci foarte uşor de la o judecată de activitate la una de valoare. Le reproşezi unor critici din jurii că nu scriu despre cărţile pe care le premiază. Dar cînd unii dintre aceştia scriu (cum am scris eu despre cartea lui Mureşan), tot tu vii şi spui că textele lor critice sînt „urechiste”.
Ai dreptul să spui despre scrisul meu ce vrei, dragă Răzvan. Dar vei fi obligat să admiţi că acest critic pe care îl dispreţuieşti face mai mult(e) decît alţii, pe care-i admiri – şi care n-au făcut nimic în sensul aspiraţiilor tale de juriu ideal.
Sînt chiar curios să aflu. A mai stat vreodată un critic dintr-un juriu cu tine de vorbă pe blogul tău, sub o postare în care abordai problema juriilor literare?
Toate bune. Daniel
Un articol bun, ai reusit sa starnesti indignarea criticilor,sunt de acord cu tine,mai vrem articole de genul acesa!
răzvan, n-ai ce face, tati.
na, ți-a trebuit conversație cu ăsta, acuma n-o să mai scapi de el și de varanii lui cu săptămânile 🙂
Dragă Daniel Cristea-Enache,
Îmi pare rău că, din nou, o să am un răspuns foarte lung, dar introduci în discuţie tot timpul alţi termeni pe care trebuie să îi clarific.
Dă-mi voie, mai întâi, să mă îndoiesc de faptul că, pentru tine, ” arta schimbărilor din tablourile lui Picasso, care e de fapt Sabin Bălaşa” pentru că, aşa cum spui, „îi tragea cu albastru”. Dacă ar fi aşa, nu ar putea decât să îmi pară rău. Dar s-ar putea să fie vorba numai despre o scăpare de logică pe care o ai în construcţia frazei respective. Un critic are arta unui pictor care e alt pictor pentru că foloseşte una dintre culorile primului pictor?! O ironie credeam că ar trebui să se bazeze pe altceva decât nume alăturate altfel, cel care o face riscă să fie perceput drept un ranchiunos banal.
Despre Bălaşa nu aş putea să îţi spun foarte multe, dar, cu siguranţă, colegul tău de juriu, domnul Eugen Simion te poate lămuri cu privire la diferenţa dintre perioada albastră a lui Picasso şi revendicările albastrului Bălaşa. În mod ciudat asta are legătură cu nevoia de admiraţie pe care o exprimi în finalul intervenţiei tale: ai dreptate că ai făcut multe. Dar, într-un fel, tot atât de multe făcea pe vremea lui şi Mircea Micu care ne-a lăsat moştenire memorabila ironie „Ma simt bine alaturi de expirati precum Eugen Simion, Fanus Neagu, Romulus Vulpescu sau Sabin Balasa”. Ai mai auzit să îl admire cineva?!
Nici nu văd de ce ar avea admiraţia vreo treabă în discuţia noastră. Chiar şi eu admir necondiţionat una dintre persoanele la care se închină mai sus scriitorul conştiincios, iar celorlalţi pot să le recunosc merite. Sper că suntem conştienţi amândoi de faptul că, până şi atunci când ţi-am reproşat lucrurile pe care preferi să nu ţi le aminteşti, ţi-am recunoscut conştiinciozitatea.
Nu ştiu ce te face să crezi că eu aş putea să am fantezia să judec legitimitatea profesională a cuiva. Eu pot doar să spun că:
– Eugen Simion a premiat la Academie pentru poezia din 2009 un volum care a apărut în 2007,
– Daniel Cristea-Enache invocă suprarealismul în contexte străine de tot ce face suprarealismul în poezie şi foloseşte tot felul de alte instrumente neadecvate.
Crezi că, atunci când spun asta, pun sub semnul întrebării legitimitatea profesională? Înseamnă asta că nu are Eugen Simion meritele lui profesionale, printre altele, în afirmarea poeziei din anii ‘60? Sau că îţi neagă ţie cineva pasiunea salutară pentru un scriitor ca I.D. Sârbu ori justeţea cu care îl descoperi acum pe Răzvan Petrescu şi respectul lăudabil pe care îl declari pentru un scriitor esenţial pentru literatura română de azi ca Paul Goma? Eu sper că nu.
Nu cred că este nimeni descalificat dacă îşi recunoaşte greşelile şi încearcă să le îndrepte, iar poezia este un bun punct de pornire într-o ţară în care erorile sunt băgate sub covorul discursurilor omagiale.
Este, totuşi, interesant că nu contrazici faptele pe care le reproşează un analfabet ca mine, căruia nimic nu i-ar face mai mare plăcere decât să nu aibă dreptate în cazul de faţă.
Nu ştiu niciun juriu important pentru poezie în care să fie vreo persoană fără merite profesionale. Şi sper că nu te superi dacă îţi spun că ţi-am răspuns mai sus ce caută, după mine, în juriul Premiului Eminescu Andrei Terian, un critic ale cărui abordări sunt adecvate textului pe care îl analizează.
Dar, faptul că tu ai înţeles că eu aş pretinde criticilor să laude ulterior cărţile premiate de juriile din care au făcut parte (şi îmi răspunzi la o asemenea enormitate) mă face să am îndoieli că ai avea timp să citeşti textul pe care îl comentezi aici. Chiar acolo spun că Paul Cernat a criticat „CarteAlcool” şi nu cred că îl „acuz” de altceva decât de seriozitate. Ai reţinut, sper, faptul că eu consider acea carte una dintre cele mai importante din ultimii ani. Dar, întâmplător, a fost publicată în anul în care au apărut şi „Moarte de om”, „Ce bine e să fii Daniel Bănulescu”, „Mainimicul” , „Nimic”, „Paznicul ploii”, „Sebastian in vis” ,” “Amintiri pentru tatăl meu”, “Momfa”, „Pe prag (Vale-Deal)”, „Numele meu e Dmitri”, „Aerostate plangand”, „Ritmuri de imblanzit aricioaica”sau „Toti sunt ingrijorati” şi multe care, sigur, îmi scapă. Orice aţi fi ales, nu aveaţi cum să vă înşelaţi.
Ceea ce spun destul de clar este că, independent de părerile separate ale criticilor care compun un juriu, ei ajung la o hotărâre care este normal să fie justificată public. Mai mult decât “normal” este necesar. Măcar pentru că în tot restul timpului avem părerile noastre despre virgule, păreri pe care sper că nu ne acuză nimeni că ni le schimbăm atunci când Academia se hotărăşte să ceară altceva. Sunt sigur că ştii că virgula are o legătură directă cu istoria transcrierii poeziei. Dar, şi dacă nu ai şti, tot nu ar avea legătură cu competenţa profesională.
Este nevoie, înţeleg, să îţi repet, încă şi mai clar, că textul de mai sus nu are niciun fel de judecată cu privire la nu ştiu ce situaţie generală a criticii literare. Chiar pe acest blog am dat câteva exemple de cronici la poezie semnate de critici de azi. În realitate numărul celor care reuşesc să spună lucruri relevante despre poezia pe care o analizează, chiar şi într-o cronică, este destul de mare (nu o să mă apuc acum să fac o enumerare tocmai pentru că este foarte posibil să îmi scape nume).
Uite, te invit la un exerciţiu. Juriul din care faci parte tocmai a ales cartea de poezie a anului 2011: „Unelte de dormit” de Ioan Es. Pop. Nu ţi s-ar părea util să fie justificată opţiunea, mai ales că un volum care are o asemenea valoare a fost publicat într-un an în care au apărut şi alte cărţi de valoare apropiată? („La masă cu Marx”, „La două zile distanţă”, „Motocicleta de lemn”, „Ţara transformată-n vânt”, „Imagini de pe strada Kanta”, „Însemnări din ţinutul misterios”, „Ţinutul celălalt”, „Orice (uverturi şi reziduuri)” şi chiar „Raport de etapă” pentru a invoca numai ceea e se impune din prima discuţiei). Cu atâtea cărţi care mişcă ceva esenţial în discursul poetic românesc de azi (inclusiv „Unelte de dormit”), oricare ar fi fost opţiunea juriului, ea ar fi fost, din nou, la fel de legitimă. Tocmai de aceea, premierea unui volum valoros reprezintă aşezarea unei mize pe care juriul este normal să o precizeze. Altfel, poezia contemporană este redusă la o listă de nume „împuşcate” cu premii.
Şi pentru că am pomenit de liste, exact aceasta este direcţia în care se îndreaptă premiile acordate fără niciun fel de justificare (din partea juriului nu a fiecărui critic din componenţa acestuia): simple liste de nume. Ca şi cum persoane conştiincioase ar da cu sapa.
Dar, oricât admirăm conştiinciozitatea unui om care dă cu sapa, nu putem să nu remarcăm faptul că un bou care trage la plug face aceeaşi treabă mult mai bine. Şi atunci când bietul pălmaş îţi vorbeşte despre tractor şi continuă să dea cu sapa…. este, dincolo de admiraţie, destul de trist. Desigur, nu este treaba noastră că sapa lui este foarte potrivită în spatele casei.
Pentru că pomeneşti foarte des onestitatea, te rog să îmi acorzi permisiunea unui moment de impertinenţă, provocat de afirmaţia ta că te-ai solidariza cu juriile din care faci parte şi că nu ai venit niciodată să spui că ai votat altfel. Numele lui Val Chimic este în discuţia noastră tocmai pentru că tu ai scris ulterior că ai votat volumul ei la Premiile de debut unde câştigător a fost „Şi bucuria acelor ani trişti”. Să nu considerăm asta o minciună, să spunem că un moment de scăpare îi este permis oricui (deci chiar şi ţie) şi alte clişee de genul „excepţia confirmă regula”.
Sunt sigur că ai remarcat deja faptul că în textul meu au rămas destule ghilimele din fonturi diferite, dar sper că această eroare nu îţi va întuneca sensul lucrurilor la care te invit să reflectezi.
Să îţi mulţumesc, cum soliciţi, pentru faptul că tu, ca membru al unui juriu, vorbeşti cu mine ar fi, oricât de elegant, un pic exagerat. Pentru că, sper, nu pentru eleganţă vorbim noi aici, dar, mai ales, pentru că aş prefera să citeşti textul de mai sus şi să nu mai inventezi lucruri pe care nu le spun în subsolul lui. O să mă limitez, deocamdată, să îţi urez
Toate cele bune
razvan
P.S. Să nu crezi, te rog, că, atunci când te consider reprezentantul unei direcţii de comentare superficială a poeziei, care reduce judecarea demersului poetic la liste de nume, n-aş avea în minte listele pe care eu însumi le-am făcut la greu în timpul nefericitei insurecţii douămiiste. Dar nu avem ce pierde maturizându-ne. Lucru pe care ţi-l tot doresc şi ţie de pe când nici eu nu făceam asta.
@ akarul păun. nu este chiar asa, pe cat de libera este aici posibilitatea oamenilor de a-si corecta comentariile, pe atat de stricta este politica privind cenzura injuriilor gratuite care nu ma privesc.
Desigur, mai am si scapari, dar neintentionate.
of, am pus virgula in loc de punct dupa dupa „asa”. tu citesti poezie, o sa percepi pauza in mod corect, sunt sigur.
treaba ta, dar cu asemenea oameni nu ajungi nicăieri. o să vezi, n-o să răspundă nimic clar și concret la problemele pe care le ridici, o să răstălmăcească, o să aducă argumente false, o să indice căi greșite, o să se mai laude puțin, o să-ți spună că nu ai pus o virgulă undeva și o să facă o ironie la care doar el va râde – și toate, firește, cu infatuare și nesimțire
Dragă Răzvan Ţupa,
Pe scurt, acum, fiindcă iar postezi comentarii destul de tîrziu. O să revin mîine cu un comentariu mai amplu.
Încearcă să nu amesteci ceea ce tu îmi ceri/ îmi obiectezi/ îmi reproşezi mie cu ceea ce tot tu ceri/ obiectezi/ reproşezi unui juriu din care fac parte.
Eu nu mă confund cu un juriu din care fac parte; şi nici juriul respectiv nu se reduce la mine.
Anul trecut – îţi reamintesc – tu spuneai despre mine, pe blogul lui Andrei Ruse, că voi vota un volum de la Cartea Românească. Acesta era scenariul tău. În urma unei discuţii cu Gellu Dorian, am primit acceptul lui să fac publică lista opţiunilor mele. Din care se vedea că, pe prima poziţie, era pe lista mea volumul lui Val Chimic de la CDPL.
Prin urmare, scenariul tău era fantezist.
Deci, dragă Răzvan, nu înţeleg care ar fi fost „scăparea” mea, de vreme ce am avut acceptul organizatorului să fac publică opţiunea mea.
Ce lucruri pe care tu nu le-ai spus le-am „inventat” eu în „subsolul” blogului tău?
M-ai făcut curios. Ai putea da un exemplu de invenţie a mea, în dialogul nostru de aici?
Toate bune. Daniel
Dragă Claudiu Komartin („akarul păun”),
Îţi mulţumesc pentru cuvintele spuse despre mine într-o discuţie în care nu exista nici o referire la tine.
Ele arată un anume interes pentru persoana mea, lucru care mă flatează.
E totuşi curios că tu-i spui lui Răzvan „na, ţi-a trebuit conversaţie cu ăsta” şi, în acelaşi timp, trimiţi două comentarii de la Londra exact în interiorul acestei conversaţii. Tu chiar n-ai treabă în rezidenţa aceea londoneză?
Am o nelămurire legată de al doilea tău comentariu trimis, sub nickname, de la Londra.
La ce te gîndeai cînd spuneai că eu o să indic „căi greşite”?
Mai exact: ce înseamnă, pentru tine, „căi greşite”?
Al tău, Daniel
@ Daniel Cristea-Enache. Nu as vrea sa cred ca nu acorzi importanta lucrurilor pe care la spui. Adineauri ai spus ca niciodata nu ai aratat ca ai avut alta optiune decat juriul din care ai facut parte. Acum imi spui ca ai facut asta, dar cu acceptul lui Gellu Dorian. Te-a intrebat cineva ceva de Gellu Dorian? Asta este o inventie, draga Daniel Cristea-Enache.
Alege tu cand ai avut o scapare:
cand ai spus ca nu ti-ai exprimat opinia diferita de a juriului din care faceai parte
sau
cand ai uitat sa spui ca s-a intamplat sa iti exprimi opinia diferita cu numai cu voie de la organizatorul premiilor.
Nu ma priveste catusi de putin ce raspuns iti vei da in aceasta problema. nici macar nu te obosi sa imi comunici.
Citeste raspunsul meu si o sa gasesti acolo si ce iti spun ca ai inventat ca ti-as fi spus.
Pentru ultima data iti repet ceva: spui tu „Dar, în calitate de cronicar, eu am tot dreptul din lume să scriu exact ceea ce cred despre o carte sau alta, indiferent că a luat premiu din partea unui juriu în care am fost.” Am spus eu ca, in prostia mea analfabeta, as crede ca ar trebui sa faci alfel?! Ai dedus tu asta din virgule lipsa, din virgule intre subiect si predicat sau din greseli de ortografie? Asta este o alta inventie, draga Daniel Cristea-Enache. Si atunci de ce ocupam spatiul-timp cu evidentze?
De altfel, daca vrei sa fim exacti, cu toate ca am inceput sa ma indoiesc de asta, eu am spus ca EU CRED ca vei vota cu volumul care a castigat precizand MOTIVUL pentru care cred asta: pentru ca NU INTELEGI ce face val chimic. Daca tu ai impresia ca ar putea sa ma intereseze vreodata cu cine votezi tu la niste premii… TE ILUZIONEZI. Si asta a fost, din partea ta o noua inventie. Ma priveste insa ca volume de poezie care pun in circulatie conceptii coerente sa poata sa fie citite. Nu mi-am dorit nici atunci cum nu imi doresc nici acum altceva decat sa fiu contrazis. Dar nu din varful limbii, ci din text coerent.
@ akarul păun
Nu este ca si cum eu as astepta o cale buna sau rea din discutia asta. Tu ai vazut poetry and dream acolo? Sau stai pe bloguri cu golanii…
Din socoteala mea mai sunt cel mult 2 replici (la cat de lungi sunt obligat sa imi fac raspunsurile, s-ar putea sa imi ajunga una singura… dar nu as garanta, cu toate lucrurile propuse pentru discutie) din partea mea si 3 din partea lui Daniel Cristea-Enache.
Din fericire, nu orice subiect deschis are rost sa fie detaliat aici. Eu unul m-am declarat deja satisfacut de promisiunea pe care am primit-o. Se pare, totusi, ca sunt lucruri pe care tinem sa le mai spunem si eu si Daniel Cristea-Enache (nici nu iti inchipui cat de greu este pentru mine sa fiu obligat sa iau cu copy paste numele intreg ca sa pot sa imi pastrez promisiunea ca nu voi mai scrie numele celui care ma acuza mai an ca m-ar preocupa defaimarea lui).
Intr-o zi o sa-ti spun o poveste foarte jenanta despre mine cu broscute si cioburi de care imi aduce aminte acest schimb de replici.
P.S. Ca tot veni vorba de virgule, tu ce crezi ca spune Academia, se pune virgula sau punct dupa „@ akarul păun” sau se da enter cum cu barbarie am facut eu de doua ori? Doar asa… in caz ca te-a derutat cumva formula mea de adresare.
Dragă Răzvan Ţupa,
Îţi propusesem să trecem peste episodul nostru de anul trecut, fiindcă ai făcut atunci nişte lucruri despre care nu-mi face plăcere să-mi amintesc.
Am venit aici, pe blogul tău, să discutăm despre subiectul juriilor literare; şi te interesa mai ales sfera poeziei ce intră în atenţia juriilor noastre. Te interesa motivarea premiilor de către un juriu sau altul; şi, mergînd pe fir, modul în care criticii din juriu scriu despre cărţile premiate.
Din faptul că eu ţi-am semnalat că, atunci cînd scrii „Medeea nu înţeleg deloc”, faci o greşeală gramaticală – tu te-ai iritat la maximum. N-a fost postare a ta, după aceea, în care să nu revii la virgula cu pricina, vorbind ba de istoria transcrierii poeziei, ba de alte lucruri la fel de interesante.
Dar nu o virgulă sau un „typo nesimţit” stau în calea înţelegerii – sau a discuţiei noastre. Ai făcut şi alte erori gramaticale, în ultimele tale comentarii.
1. Aici, fraza ta nu capătă un sens decît dacă, după „alăturate”, apare ceea ce în mod convenţional numim punct şi virgulă:
O ironie credeam că ar trebui să se bazeze pe altceva decât nume alăturate altfel, cel care o face riscă să fie perceput drept un ranchiunos banal.
2. Aici, îţi lipseşte un predicat, întrucît „faptul că” se cere urmat de o atributivă (altă atributivă decît cea urmînd lui „Picasso”):
Dă-mi voie, mai întâi, să mă îndoiesc de faptul că, pentru tine, ” arta schimbărilor din tablourile lui Picasso, care e de fapt Sabin Bălaşa” pentru că, aşa cum spui, “îi tragea cu albastru”.
3. Aici, corect era să foloseşti „problemă” la plural:
nu îţi face niciun fel de problemă
4. Aici, fraza trebuia încheiată printr-un semn de întrebare (sau prin puncte-puncte). Iar formularea „destul de clare indiferent de specialist ori de simplu cititor” nu e, pe româneşte, corectă. Trebuia să scrii: „indiferent dacă eşti specialist ori simplu cititor”:
Ce să facem dacă unele concepte precum “suprarealism” sau “parodic” au sensuri destul de clare indiferent de specialist ori simplu cititor.
5. Aici, fraza trebuia încheiată printr-un semn de întrebare:
Cum ramane cu scriitorul tanar al anului pe care 2/3 din juriul care l-a premiat nici macar nu il recenzeaza.
6. Aici, formularea ta este pleonastică. Poţi merge fie pe varianta „sînt deschis în continuare”, fie pe „rămîn deschis”.
raman deschis in continuare
7. Aici, iarăşi nu scrii româneşte. Ai vrut să spui, probabil, „nici nu e obligatoriu să fie…” Deci nu mai e vorba de o eroare gramaticală, ci de stăpînirea cuvintelor din vocabular.
nici nu e neaparat sa fie un cenzor om
8. Aici, după „oficiale”, trebuia să pui două puncte sau „ca” („precum”):
girate în acest an de instituţii oficiale AFCN sau Ministerul Culturii.
Dragă Răzvan, dacă tu, pe propriul tău blog, unde poţi reveni şi corecta erorile făcute, n-ai revenit pînă acum asupra lor – înseamnă că nu le-ai sesizat. (Observă că n-am mai spus nimic de vreo virgulă.) De aceea mi-am permis să le listez aici. Fiindcă gramatica poate fi forţată în spaţiul discursului poetic; dar în spaţiul comunicării uzuale e mai prudent s-o respecţi. Ca să respecţi însă ceva, trebuie mai întîi să cunoşti acel „ceva”.
Gata, să închidem acest subiect al erorilor gramaticale.
Şi să trecem la subiectul care ne interesează pe amîndoi.
Daniel
Dragă Răzvan Ţupa,
Îţi propusesem să trecem peste episodul nostru de anul trecut, fiindcă ai făcut atunci nişte lucruri despre care nu-mi face plăcere să-mi amintesc.
Am venit aici, pe blogul tău, să discutăm despre subiectul juriilor literare; şi te interesa mai ales sfera poeziei ce intră în atenţia juriilor noastre. Te interesa motivarea premiilor de către un juriu sau altul; şi, mergînd pe fir, modul în care criticii din juriu scriu despre cărţile premiate.
Din faptul că eu ţi-am semnalat că, atunci cînd scrii „Medeea nu înţeleg deloc”, faci o greşeală gramaticală – tu te-ai iritat la maximum. N-a fost postare a ta, după aceea, în care să nu revii la virgula cu pricina, vorbind ba de istoria transcrierii poeziei, ba de alte lucruri la fel de interesante.
Dar nu o virgulă sau un „typo nesimţit” stau în calea înţelegerii – sau a discuţiei noastre. Ai făcut şi alte erori gramaticale, în ultimele tale comentarii.
1. Aici, fraza ta nu capătă un sens decît dacă, după „alăturate”, apare ceea ce în mod convenţional numim punct şi virgulă:
O ironie credeam că ar trebui să se bazeze pe altceva decât nume alăturate altfel, cel care o face riscă să fie perceput drept un ranchiunos banal.
2. Aici, îţi lipseşte un predicat, întrucît „faptul că” se cere urmat de o atributivă (altă atributivă decît cea urmînd lui „Picasso”):
Dă-mi voie, mai întâi, să mă îndoiesc de faptul că, pentru tine, ” arta schimbărilor din tablourile lui Picasso, care e de fapt Sabin Bălaşa” pentru că, aşa cum spui, “îi tragea cu albastru”.
3. Aici, corect era să foloseşti „problemă” la plural:
nu îţi face niciun fel de problemă
4. Aici, fraza trebuia încheiată printr-un semn de întrebare (sau prin puncte-puncte). Iar formularea „destul de clare indiferent de specialist ori de simplu cititor” nu e, pe româneşte, corectă. Trebuia să scrii: „indiferent dacă eşti specialist ori simplu cititor”:
Ce să facem dacă unele concepte precum “suprarealism” sau “parodic” au sensuri destul de clare indiferent de specialist ori simplu cititor.
5. Aici, fraza trebuia încheiată printr-un semn de întrebare:
Cum ramane cu scriitorul tanar al anului pe care 2/3 din juriul care l-a premiat nici macar nu il recenzeaza.
6. Aici, formularea ta este pleonastică. Poţi merge fie pe varianta „sînt deschis în continuare”, fie pe „rămîn deschis”.
raman deschis in continuare
7. Aici, iarăşi nu scrii româneşte. Ai vrut să spui, probabil, „nici nu e obligatoriu să fie…” Deci nu mai e vorba de o eroare gramaticală, ci de stăpînirea cuvintelor din vocabular.
nici nu e neaparat sa fie un cenzor om
8. Aici, după „oficiale”, trebuia să pui două puncte sau „ca” („precum”):
girate în acest an de instituţii oficiale AFCN sau Ministerul Culturii.
Dragă Răzvan, dacă tu, pe propriul tău blog, unde poţi reveni şi corecta erorile făcute, n-ai revenit pînă acum asupra lor – înseamnă că nu le-ai sesizat. (Observă că n-am mai spus nimic de vreo virgulă.) De aceea mi-am permis să le listez aici. Fiindcă gramatica poate fi forţată în spaţiul discursului poetic; dar în spaţiul comunicării uzuale e mai prudent s-o respecţi. Ca să respecţi însă ceva, trebuie mai întîi să cunoşti acel „ceva”.
Gata, să închidem acest subiect al erorilor gramaticale.
Şi să trecem la subiectul care ne interesează pe amîndoi.
Daniel
Draga Daniel Cristea-Enache,
In discutia asta ti-am facut o invitatie cat se poate de simpla in legatura cu premiul pe care tocmai l-a anuntat juriul din care faci parte.
Foarte aplicata lista imi sugerezi ca ai face. Din pacate, imi scapa sensul cuvantului „aici” in atatea contexte.
Desigur, o asemenea analiza sunt convins ca este binevenita la liceu. Chiar utila. Dar, chiar si acolo, atunci cand ramanem la ea… riscam sa transformam totul intr-o poveste cu pedanti in colanti.
Cum sunt o persoana care a absolvit liceul cu mult timp in urma, cred ca nu ai sa te superi daca ma voi limita sa nu iti contest nivelul de profesor bun de liceu.
Partea proasta, care recunosc ca este numai a mea, este ca eu si inainte si dupa liceu, si in Bucuresti si in Suceava sau Timisoara, la Constanta si la Cluj si chiar in timpul liceului am cunoscut profesori de liceu care sunt nu buni, ci foarte buni si de aici cred ca am tendinta de a ironiza pornirile tale de a judeca virgule. Dar, ce sa fac, din moment ce te pui in aceasta comparatie nefericita pentru tine…
Sper ca, daca pun doua puncte (observi ca imi asum si greseli legate de alte semne de punctuatie) intre 2 si 0 si chiar intre 0 si 7, asta nu o sa te impiedice sa intelegi ca a fost premiata la Academia romana o carte aparuta in alt an decat 2009.
Din momentul in care mi-ai reprosat o greseala gramaticala si eu ti-am aratat cu argumente ca era o eroare de corectura in cu totul alta directie decat erai tu atat de sigur ca este…. Ar fi fost normal sa intelegi ca noi doi gandim cu parti ale corpului destul de diferite (nu o sa ma crezi, dar eu am impresia ca tu gandesti doar cu creierul) ca sa nu fie nevoie sa ne obligam unul pe altul sa ne suportam fanteziile private.
Astfel se adauga o noua tema de gandire pentru tine… la care te rog sa NU imi comunici concluzia ta:
daca eu cred ca tu gandesti doar cu creierul, cu ce ti se pare ca as mai gandi eu, un om care se ocupa de poezie…
Si cu asta o sa-ti raspunzi atat la nemultumirea legata de gramatica mea aproximativa cat si la cele legate de faptul ca eu, in continuare, cred ca tu nu stii sa citesti niciun fel de poezie care ar fi scrisa pornind de la poetici de dupa 1940. M-am inselat. Mi-ai dovedit ca ti-am atribuit merite legate de lectura Suprarealismului pe care nu le ai. Cand o sa te lamuresti ce alta parte a corpului este folosita in scrierea poeziei din 1920 incoace…. Mai discutam (numai sa nu iti treaca prin cap ca ar fi vorba de inima pt ca atunci o sa te alerg prin toata mintea ta pana cand o sa te chircesti intr-un colt si o sa scoti petale de regina noptii de sub unghii- si nu imi doresc genul asta de relatie cu tine).
Pana atunci ai promis ca vei incerca sa indrepti ce vei putea, nu te gandi la mine, eu nici nu contez… incearca sa te concentrezi numai asupra ta si a golurilor de informatie literara in care sunt supte multe dintre judecatile de valoare pe care le fluturi. De multe ori, judecatile de valoare pe care le emitem tind sa ne ia dupa ele… vezi cazul lui Mircea Micu pe care il tot eviti.
Astea fiind spuse raman deschis pe moment interpretarilor pe care le vei gasi unor termeni care imi dau seama ca, pentru tine, au nota lor de ambiguitate: 2007 si Suprarealism.
Cu bine,
razvan
Observ că Daniel vrea să demonstreze că este un foarte bun critic literal, care se ocupă cu literele și mai puțin cu sensul cuvintelor în care intră, mai bine sau mai rău, aceste litere. Sau poate că vrea să se angajeze corector pe undeva și își face reclamă pe blogul lui Răzvan :).
Dragă Răzvan Ţupa,
A fost vreo problemă tehnică, de nu mi-a intrat imediat comentariul anterior?
Dacă a fost vreo problemă tehnică, mă bucur mult că s-a rezolvat…
Îţi propun să nu te mai concentrezi pe virgule; dă-le încolo de virgule! Celelalte erori pe care le-ai făcut sînt mai grave.
Altfel, divagaţiile tale sînt interesante, dar nu ajută limpezirii subiectului pe care l-ai deschis aici.
Îţi propun să facem un efort comun pentru a limpezi, pe cît e omeneşte posibil, subiectul juriilor literare şi al criticilor care fac parte din acestea.
Hai s-o luăm uşurel.
Anul trecut, au fost mai multe jurii literare. Să ne concentrăm pe juriile A şi B, asupra cărora ai formulat tu critici.
În Juriul A (Gala Tînărului Scriitor) au fost: Eugen Simion (E.S.), Paul Cernat (P.C.) şi cu mine (D.C.-E.).
În Juriul B (Premiul „Eminescu” de la Botoşani pentru Opera Prima) au fost: Al. Cistelecan (Al.C.), Mircea A. Diaconu (M.D.), Vasile Spiridon (V.S.), Andrei Terian (A.T.) şi cu mine (D.C.-E.).
Nu ţi-a scăpat, probabil, faptul că D.C.-E. a fost şi în juriul A, şi în juriul B.
Aşa cum şi alţi critici tineri, precum Paul Cernat (P.C.) ori Andrei Terian (A.T.), au fost în mai multe jurii.
P.C. a fost în Juriul A, n-a fost în Juriul B, dar a fost în Juriul C (juriul „ultim” de la USR) şi în Juriul D (juriul „Observatorului Cultural”).
A.T. n-a fost în Juriul A, dar a fost în Juriul B şi în Juriul C.
E.S., de asemenea, a fost în mai multe jurii.
E.S. a fost în Juriul A, n-a fost în Juriul B, n-a fost în Juriul C, nici în D, dar a fost în Juriul E (Juriul de la Academia Română).
Nu vreau să te zăpăcesc, dragă Răzvan, cu atîtea cifre, litere, nume şi iniţiale.
Să scoatem, de aici, o evidenţă: nişte critici literari au fost în nişte jurii literare. Unii critici literari (E.S., P.C., A.T. şi D.C.-E.) au fost în două sau în mai multe jurii literare în acelaşi an.
Pînă aici e clar, da?
Tu ai un reproş legat, să zicem, de activitatea/ prestaţia/ palmaresul/ „motivaţia” comună a Juriului A de anul trecut.
Sau, dimpotrivă, apreciezi activitatea/ prestaţia/ palmaresul/ „motivaţia” comună a Juriului A de anul trecut.
Dacă îţi place ce-a făcut Juriul A anul trecut, vom vorbi despre meritul Juriului A.
Dacă, dimpotrivă, nu-ţi place ce-a făcut Juriul A anul trecut, vom vorbi despre o problemă a Juriului A.
La fel, la Juriile B, C, D şi E.
E limpede pînă aici, dragă Răzvan?
Trecem mai departe.
Dacă tu ai o apreciere pentru activitatea/ prestaţia/ palmaresul/ „motivaţia” comună a Juriului A, aprecierea ta se împarte între E.S., P.C. şi D.C.-E.
Dacă tu ai o apreciere pentru activitatea/ prestaţia/ palmaresul/ „motivaţia” comună a Juriului B, aprecierea ta se împarte între Al.C., M.D., V.S., A.T. şi D.C.-E.
Dacă însă nu-ţi place ce a făcut Juriul A, necazul ăsta se împarte între E.S., P.C. şi D.C.-E.
Iar dacă nu-ţi place ce a făcut Juriul B, această gravă problemă de imagine se împarte între Al.C., M.D., V.S., A.T. şi D.C.-E.
Fiindcă, dragă Răzvan, vorbim aici despre activitatea unor critici în nişte jurii, nu despre cronicile pe care unul sau altul dintre ei le publică într-una sau alta din revistele noastre literare.
Subiectul discuţiei noastre este prestaţia juriilor.
Dacă tu îi reproşezi lui D.C.-E. (care nu a fost în Juriul E, al Academiei) palmaresul şi „motivaţia” Juriului E, înseamnă că eşti neinformat sau de rea-credinţă.
Dacă tu îi reproşezi lui D.C.-E. palmaresul şi „motivaţia” Juriilor în care D.C.-E. a fost (A şi B), atunci va trebui să aduci acelaşi reproş: lui E.S. şi P.C. (componenţi ai Juriului A), respectiv lui Al.C., M.D., V.S. şi A.T. (componenţi ai Juriului B).
Dacă nu faci asta, dragă Răzvan, înseamnă că eşti de rea-credinţă.
Dragă Răzvan, am venit pe blogul tău sperînd că nu eşti de rea-credinţă.
Toate bune!
Daniel
Erată:
În loc de „atîtea cifre, litere, nume şi iniţiale”, se va citi „atîtea litere, nume şi iniţiale”.
Mulţumesc!
Daniel
@Daniel Cristea-Enache. Bun, am ajuns si la perdelele de fum.
Oricat de lipsit de onestitate as fi eu, este mult mai simplu, draga Daniel Cristea-Enache.
Eu nu am de unde sa am dreptul sa reprosez nimic nicunui sir de litere.
1. tie ti-am semnalat ca ai folosit in mod eronat concepte neadecvate.
2. legat de jurii am propus o solutie care ar putea rezolva ambiguitatile ramase dupa ce Academia tocmai a acordat un premiu pentru 2009 unui volum din 2007, iar un juriu din care (sunt sigur ca intamplator) ai facut parte nu pare ca ar avea habar de ce a acordat premiul pentru cea mai buna carte de poezie unui volum anume: justificarea publica a premiilor.
Nu ma priveste catusi de putin cum se face un juriu, cine in ce jurii este. Ce ti se pare tie ca m-ar enerva pe mine, ce crezi tu ca eu as crede despre admiratie si destin sau cu cine mai ai tu probleme personale.
@ Iulian. Ma bucur ca ai comentat in finalul discutiei. Pana la urma tu esti mult mai in masura decat mine sa razbuni Suprarealismul. Acum, daca avem „cadavrul deschis” pe masa (chiar si unul „literal”) nu vrei sa il inchidem prin plierea foii virtuale?
Uite, te invit sa scrii un vers de final fara sa il citesti pe cel (LATTER EDIT) pe care il scriu eu doua randuri mai jos:
Asteptam niste maini care sa iasa dintre semnele de punctuatie ca sa-mi spuna: „Ariciule, uite
Dragă Răzvan Ţupa,
Conform propoziţiilor tale ce se doresc, deopotrivă, descriptive şi evaluative:
„Problema principala a tuturor premiilor literare acordate in Romana este cu totul alta. Niciodata nu sunt justificate de membrii juriului decat cel mult in treacat.”
Întreg comentariul meu anterior este departe de a putea fi echivalat cu „perdelele de fum” (?). El se referă exact la juriile care dau premii literare, deci tocmai la obiectul criticii tale.
LATTER EDIT (R.T.)TE INSELI, draga Daniel Cristea-Enache. ACEST TEXT NU SE REFERA LA JURII CI LA JUSTIFICARILE PE CARE ACESTEA NU LE OFERA.
AM SA ITI ACORD, draga Daniel Cristea-Enache, DREPTUL DE A NU MAI FI OFF-TOPIC IN CONTINUAREA COMENTARIULUI TAU, DIM MOMENT CE TU INSUTI TE ANGAJASEI CA VEI TERMINA CU ACEST FEL DE INTERPRETARE, CU TOTUL NEPOTRIVITA DIN MOMENT CE EU NU AM PRETINS CA AS FI FILOLOG. DAR AS VREA SA ITI VAD BUCURIA PRIVIND CORECTURA PE CARE AI SOLICITAT-O.
ITI MULTUMESC PENTRU TRECERE (R.T.)
Toate bune!
Daniel
P.S. (R.T.) Dintr-o eroare tehnica, la modificarea pe care am operat-o in comentariul tau, am sters finalul pe care il acuzam ca este off-topic, pornind de la ce afirmai chiar tu mai sus. Daca te supara asta, regret, insa ramane optiunea unui ajutor pe care mi-l poti da pentru a reface acea portiune (sper ca nu ti-am schimbat sensul celor pe care le afirmi pentru ultima data pe langa subiect).
și uite de câte cuvinte a fost nevoie ca să mi se dea încă o dată dreptate…
Dragă Răzvan Ţupa,
Te rog să nu intervii în comentariile mele, profitînd de faptul că tu eşti deţinătorul acestui blog.
LATTER EDIT (RT) DIN PACATE NU TE POT AJUTA PENTRU CA NU AI COMENTARII CARE PRIVESC TEXTUL (RT)
Îţi semnalez următoarea secvenţă, recurentă în comentariul meu asupra juriilor A, B, C, D şi E:
activitatea/ prestaţia/ palmaresul/ „motivaţia” comună
Aici intră şi ceea tu numeşti „justificare”, de către un juriu, a premiilor pe care le oferă.
Dacă simţi că nu intră bine, atunci hai să spunem aşa, ca să fii pe deplin mulţumit:
activitatea/ prestaţia/ palmaresul/ „motivaţia”/ justificarea comună
Acum, dacă ai timp şi chef, poţi reciti comentariul meu cu juriile A, B, C, D şi E, insistînd asupra ultimelor trei alineate.
(R.T.) AM RECITIT SI ESTI CHIAR IN EROAREA PE CARE TI-AM SENALAT-O MAI SUS. ACESTA NU ESTE UN TEXT DESPRE ACTIVITATEA JURIILOR CI DESPRE ABSENTA JUSTIFICARII PREMIILOR (R.T.)
Ca să se vadă că nu eşti de rea-credinţă.
(R.T.) PROBABIL, draga Daniel Cristea-Enache, TI-A SCAPAT SI FAPTUL CA TI-AM SPUS DE MAI MULTE ORI CA NU MA INTERESEAZA SA PAR IN NICIUN FEL ANUME. DAR SA INSISTI CA AS VREA SA PAR FILOLOG CAND EU NU AM AFIRMAT NICIODATA CA PROVIN DIN ALTCEVA DECAT DINTR-O GALERIE DE FOTBAL IAR CULTURA MEA POETICA SE POATE REDUCE IN MOD ESENTIAL DOAR LA RUGACIUNEA INIMII,ORICE ALTCEVA VOI MAI FI CITIT EU, ESTE IARASI ABERANT(R.T.)
Mulţumesc!
Daniel
P.S. Trecînd peste erorile de tastare, ai mai făcut o eroare gramaticală, în ultimul tău comentariu: „TE ANGAJASEI”. Corect era şi este: „TE ANGAJASEŞI”.
Dragă Răzvan Ţupa,
Vezi ce chestii tehnice nasoale se întîmplă dacă intervii în comentariile mele?
Norocul amîndurora că le am salvate şi, dacă e ceva important ce-ai şters, putem recupera…
Sper că nu mai rişti să intri în comentariile mele.
Ai mai făcut o greşeală, de data asta în engleză:
„LATTER EDIT”.
Corect este: „LATER EDIT”.
Al tău, Daniel
LATTER EDIT (R.T.)Ai avea dreptate daca ar fi vorba despre editare ulterioara… sau daca m-ar interesa sa folosesc formale consacrate. Doar ca editarile mele sunt ultime (de unde si latter) http://www.merriam-webster.com/dictionary/latter
Din moment ce nu insisti sa recuperam inteleg ca ai remarcat pana si tu ca nu era important.(R.T.)
Dragă Răzvan Ţupa,
Te-am rugat să nu mai intervii în comentariile mele.
Ca deţinător al blogului, ai posibilitatea să intervii în comentariile mele – ceea ce îmi displace.
(R.T) SI EU TE_AM RUGAT SA NU MAI AI INTERVENTII OFF TOPIC SI UITE CA TOT AICI TE GASESC(R.T.)
Ţi-am spus: altfel, poţi să mă critici cît vrei. No offence.
Cum să zicem aici: LATER WARNING sau LATTER WARNING?
Vorba ta, să mergem pe „formale consacrate”.
Ceea ce te-aş ruga ar fi să ne întoarcem la subiectul juriilor literare şi al criticilor din ele. Şi la comentariul meu cu juriile A, B, C, D şi E. Am adăugat şi termenul „justificarea” (care îţi place ţie foarte mult). O să-l pun cu verzale. Chiar vreau să fii mulţumit.
Dacă tu îi reproşezi lui D.C.-E. (care nu a fost în Juriul E, al Academiei) palmaresul şi „motivaţia”/ JUSTIFICAREA Juriului E, înseamnă că eşti neinformat sau de rea-credinţă.
(R.T.)TE INSELI DIN NOU, draga Daniel Cristea-Enache. LUI DC-E nu i-am reprosat, ci doar am remarcat faptul ca D.C.-E. foloseste eronat concepte in cronicile lui, la care am ajuns cautand o justificare pentru premiu.(R.T.)
Dacă tu îi reproşezi lui D.C-E. palmaresul şi „motivaţia”/ JUSTIFICAREA Juriilor în care D.C-E. a fost (A şi B), atunci va trebui să aduci acelaşi reproş: lui E.S. şi P.C. (componenţi ai Juriului A), respectiv lui Al.C., M.D., V.S. şi A.T. (componenţi ai Juriului B).
(R.T.) REMARCA, TE ROG FAPTUL CA NICI MACAR NU TE NUMESC IN TEXT, deci nu ma intereseaza sa reprosez ceva cuiva. DOAR SEMNALEZ. Ai fi avut ceva de comentat despre faptul ca Academia a premiat pentru 2009 un volum de poezie din 2007, sau sa imi arati ca tu ai folosit corect conceptele asupra carora ti-am atras atentia…. ai avut toata atentia mea. DIN PACATE NU MAI POT SA ITI GARANTEZ ASTA CU PRIVIRE LA CEEA CE TII SA IMI POVESTESTI DESPRE MINE SAU DESPRE SUPARARILE TALE FATA DE ALTI COLEGI, ORICE INITIALE AR AVEA EI. (R.T.)
Dacă nu faci asta, dragă Răzvan, înseamnă că eşti de rea-credinţă.
Dragă Răzvan, am venit pe blogul tău sperînd că nu eşti de rea-credinţă.
(R.T.) NU SUNT AICI PENTRU A RASPUNDE SPERANTELOR TALE, draga Daniel Cristea-Enache, MAI ALES CAND ELE SUNT ABSURDE. PENTRU ASTA AVEM FIECARE MIZELE NOASTRE.(R.T.)
Toate bune!
Daniel
(R.T.) CEEA CE ITI DORESC SI TIE (R.T.)
Dragă Răzvan Ţupa,
Te-am rugat, de două ori, să nu mai intervii în comentariile mele de pe blogul tău.
Nu ai dreptul să faci aşa ceva. Ai dreptul să mă critici cît, cum şi unde vrei, dar nu să intri în comentariile mele, profitînd de faptul că e vorba de blogul tău şi îl controlezi tehnic.
La primele mele comentarii, n-ai făcut chestia asta. La comentariile altora, n-ai făcut-o.
Dacă vrei să închidem discuţia, ne putem spune, frumos „la revedere!” – şi gata.
Te rog, pentru a treia oară, să nu mai intervii în comentariile mele.
Dacă am lămurit subiectul juriilor şi al criticilor literari din ele, cu tot cu JUSTIFICAREA lor, hai să trecem la analiza volumului „cartea Alcool” de Ion Mureşan şi la conceptele „eronate” pe care le-aş fi utilizat eu în cuprinsul cronicii mele.
Mi-ai tot spus că nu ştiu ce este suprarealismul, nu ştiu ce înseamnă parodic, că am instrumente critice de nu ştiu care, că nu am cultură poetică…
Ai vrea să mă lămureşti tu, dragă Răzvan Ţupa, care ai o foarte bogată cultură poetică (deşi pari sau chiar eşti agramat), ce este suprarealismul? Ai putea să-mi explici ce este o parodie? Vreau să-ţi sorb, cu nesaţ, învăţătura.
Sau dacă nu mi-o poţi oferi aici (n-ai timp, n-ai chef ş.a.m.d.), să-mi faci un link către un articol al tău/ un eseu/ un studiu/ un capitol/ o carte/ ceva semnat de Răzvan Ţupa despre aceste două „concepte” „eronat” folosite de mine.
De asemenea, sînt curios să mai aflu ceva de la tine. Te pricepi cît de cît şi la proză? Sau eşti specializat, strict, pe poezie?
Emiteai la un moment dat opinii asupra cărţii mele despre Nichita Stănescu. Spuneai ceva despre cartea mea dedicată lui Ion D. Sîrbu. Ultima întrebare: le-ai citit?
Mulţumesc mult!
Daniel
(R.T.) Draga Daniel Cristea-Enache
Iarta-ma, dar nu mi se pare ca te intereseaza nimic din ce imi soliciti mie aici. Departe de mine gandul de a-ti oferi sa sorbi ceva, cum soliciti aici. Nu cred ca ti-am propus asa ceva.
la revedere
P.S. si, de obicei, nici nu intervin pe comentariile nimanui decat la cerere, dar nimeni nu persista in chestiuni off-topic, draga Daniel Cristea-Enache, precum ai facut-o tu aici. Nu am ce sa adaug la ce am spus mai sus, am aratat acolo si de ce cred ca nu folosesti corect acele concepte. Cum spui ca iti par, „sau poate chiar sunt”, agramat nu vad de ce ti-ai face prea multe griji pentru ce spun eu (R.T.)
Erată:
Secvenţa „ne putem spune, frumos” trebuia încheiată printr-o virgulă.
Mulţumesc!
Daniel
Dragă Răzvan Ţupa,
Prea grele întrebările?
Ai şi variantele acelea: să-ţi suni un prieten; sau să vezi ce votează publicul de pe blogul tău…
Dar la ultima, cea legată de cărţile mele, chiar că poţi să răspunzi fulgerător: dom’ne, le-am citit/ nu le-am citit.
Şi între timp te mai gîndeşti puţin la parodie…
Mulţumesc mult, dragă Răzvan. Vreau să fie cît mai edificatoare conversaţia noastră.
Toate bune!
Daniel
(R.T.) CITIT Lyrica Magna, informat cu privire la conferinta ta despre I.D.S. ca si la ceea ce ai scris in diferite locuri despre el. Nu cred ca am spus ceva de vreo carte a ta despre I.D.S. Dar ma indoiesc ca te ajuta, ca si de faptul ca as fi vorbit in acest articol despre ele. Orice as fi citit exista posibilitatea sa nu fi inteles nimic. De aceea o sa te rog sa nu mai pui nici intrebari irelevante. (R.T.).
Dragă Răzvan Ţupa,
Păi şi discuţia cu „conceptele” mele „eronate” tot off-topic era?
De unde ştii că sînt eronate, dragă Răzvan, dacă tu nu poţi să-mi arăţi/ să mă înveţi/ să mă luminezi asupra suprarealismului, parodiei şi a celorlalte minunate subiecte pe care tu, Răzvan Ţupa, le cunoşti atît de bine?
Chiar le cunoşti? Sau, subit, nu mai ai chef de discuţii asupra lor?
Te rog mult, nu te supăra tocmai acum…
Cu speranţă,
Daniel
(R.T.) Draga Daniel-Cristea Enache,
Imi pare rau ca nu pot sa te ajut cu lectii, din pacate nici profesor nu am pretentia sa fiu. Sper ca vei face diferenta intre profesor si poet ori organizator de evenimente poetic-relationale sau de ateliere de creative writing ori cum vei mai dori tu sa ma numesti.
In schimb pot sa iti ofer cea mai scurta referinta pentru ce spui ca te intereseaza. http://www.poets.org/viewmedia.php/prmMID/5673 Sa nu crezi ca m-as fi luat dupa ce scrie acolo… dar mi se pare o referinta corecta pentru ce te intereseaza pe tine.
Din pacate comentariile s-au lungit in mod inutil aici, dar te asigur ca in orice moment imi vei trimite un mesaj cu indreptarile pe care gasesti de cuviinta sa le aduci afirmatiilor mele, vei beneficia de un drept la replica, pe care tu nu mi l-ai acordat atunci cand m-ai atacat.
cu drag,
razvan
P.S. Te rog nu te mai gandi ca m-as putea supara. O singura data m-a deranjat ceva ce ai spus tu despre mine, dar nu mi se pare ca ai merita sa stii ce. In rest vorbim despre amuzament, mirare si chiar ingrijorare din partea mea in ce te priveste. Dar mai mult decat orice, aici mi-ai fost foarte de folos ca un studiu de caz si pentru asta iti multumesc. (R.T.)
Dragă Răzvan,
Mă mai ţii mult în tensiunea aşteptării?
Fii, rogu-te, puţin atent:
În textul tău iniţial, la „capitolul” „Pretenţiile lecturii urechiste a poeziei”,
ai scris, referindu-te la cronica mea despre „cartea Alcool”, aşa:
„Fiind vorba chiar despre poemul in care criticul crede ca are de-a face cu suprarealism nu poti nici sa crezi ca ar fi o scapare la lectura. Ci doar de cultura poetica.”
Aşadar, în lumina unei bune cunoaşteri a subiectului Suprarealismului, tu, Răzvan Ţupa, îmi dădeai lecţii de cultură poetică. Şi-mi amendai interpretarea la volumul lui Mureşan. Pe ce bază de cunoaştere a Suprarealismului? Asta aş vrea să văd: bogăţia cunoaşterii tale. Sau, cum să zic mai bine?, JUSTIFICAREA opiniei tale critic-sarcastice? Ştiu deja că acesta e termenul tău favorit: „justificare”
Sper că nu m-am îndepărtat prea mult de topic-ul tău…
Dacă şi acum m-am îndepărtat, te rog, adu-mă la ordine şi pune discuţia în adevăratele ei coordonate.
Mulţumesc mult, Răzvan.
Daniel
Dragă Răzvan,
O să spui acum că sînt ironic. Dar, te rog să mă crezi, nu sînt.
Cred că eşti un foarte bun organizator de „evenimente poetic-relaţionale”.
Chiar dacă am polemizat, chiar dacă am schimbat replici mai acide, eu ştiu să fac disocieri.
Deci chiar îţi apreciez eforturile şi reuşitele în direcţia unei mai bune receptări a poeziei de azi.
Am venit pe blogul tău cu toată deschiderea (chiar tu ai spus-o) şi am pierdut energie şi timp pentru a-ţi răspunde de fiecare dată. Asta înseamnă că te respect. Dacă nu te respectam, pur şi simplu, te ignoram.
(La fel am procedat şi cu Claudiu Komartin, în pofida nickname-urilor lui jenante.)
Bănuiesc că este foarte neplăcut pentru un scriitor sau un critic ca textele şi comentariile lor să fie ignorate.
Vreau să te respect în continuare pentru ceea ce faci bun, chiar dacă definiţiile noastre asupra lui „bun” pot, fireşte, să fie puţin diferite.
Ajută-mă, te rog, în sensul acesta.
Dacă vrei să mai discutăm şi în alte dăţi, te rog să nu mai intri în comentariile mele; şi să nu spui ceva calomnios despre mine utilizînd un nickname. Mai devreme sau mai tîrziu, tărăşenia iese la iveală. Critică-mă cît vrei, dar semnînd cu numele tău.
De fapt, şi tu mă respecţi întrucîtva pe mine, de vreme ce, de asemenea, ai pierdut timp şi energie pentru a-mi răspunde de fiecare dată.
Hai să ne oprim aici şi să ne spunem civilizat „la revedere!”
Dragă Răzvan,
la revedere!
Răzvan, mersi că nu m-ai ignorat, asta înseamnă că mă respecți 🙂
Altfel, nu e aici locul și nici contextul – pentru o megahipercorectitudine pretins gramaticală: nu sînt aici locul și contextul 🙂 – să coacem un cadavru delicios, vom face asta la un pahar și cu o foaie de hîrtie în față – ecranul computerului se pliază mai greu, o fi de la pixeli.
Dragă Iulian Tănase,
Tu vei fi ştiind poate mai bine decît alţi poeţi menţionaţi pe-aici cît de neplăcut e să fii ignorat ca scriitor.
Şi cît efort trebuie să depui pentru a fi considerat unul. Si dă-i, si luptă, neicusorule…
Toate bune şi ţie.
Daniel
Daniel, ignorat de cine crezi tu că aș fi?
Dragă Iulian Tănase,
Acum, cînd tocmai se profila închiderea discuţiei cu Răzvan, vrei să mă apuc să port o conversaţie cu tine?
Eu îţi sugerez, amicalmente, să nu te mai bagi singur în seamă. Ăsta nu-i chiar un semn bun pentru un scriitor.
Lasă-i pe alţii să te bage în seamă.
Cu drag,
Daniel
Daniel, mă plictisești, scuză-mă că nu sînt nițel mai indirect. De fapt, de aia am și intervenit: subiectul de discuție mi s-a părut interesant, Răzvan a ridicat o problemă serioasă (care, dacă te-ai fi concentrat nițel, ți-ai fi dat seama că mă privea și pe mine), dar răspunsurile tale m-au plictisit groaznic. Așa că nu-ți face iluzii: să mă bagi tu în seamă (oder Eugen Simion, zum Beispiel) nu înseamnă nimic pentru mine. Aber ganz nichts, wirklich.
Bine, dragă Iulian Tănase, cum zici tu. Tschuss!
Dragă Răzvan, mă bucur că am putut purta, aici, această conversaţie. Faţă de luna ianuarie a anului trecut, e un evident progres 🙂
Sper că nu te-am plictisit prea mult. Dacă da, îmi pare rău.
La revedere!
Daniel
Dragă Răzvan,
Promit, e chiar ultimul meu comentariu!
Am făcut adineauri link şi pe Facebook, pe contul meu, la discuţia noastră de aici.
Dar, nefiind noi prieteni Facebook, nu poţi să vezi.
Ţi-aş cere eu prietenia FB – dar sînt blocat pentru o perioadă 🙂
Dacă vrei, poţi să-mi ceri tu prietenia FB şi-ţi confirm imediat.
Dacă nu (ca în bancul acela), nu.
Toate bune,
Daniel
v-am urmărit de curiozitate.
de la ceva ce părea interesant, s-a ajuns la absurd într-un mod fabulos.
A really fascinating theory. Have you got much more justifications? Develop, it’ll be a fantastic weblog later on