Tag: daniel cristea enache

Poezie la Bookfest 2014

Dintre cărţile de poezie şi legate de poezie am găsit în programul Târgului de carte Bookfest 2014 mai multe recomandări. La final am adăugat programele propuse de câteva edituri care publică mai ales poezie, pentru că multe dintre evenimentele lor nu se regăseau în programul oficial. Am păstrat şi câteva romane în listele de mai jos pentru că unele sunt scrise de autori cunoscuţi în primul rând ca poeţi sau au legătură cu poezia.

Din câte se vede, poezia e în plină supra-producţie. Nu aş vrea să fiu în locul celui care nu ştie ce să aleagă din listele de mai jos. Deja mă gândesc din ce în ce mai serios ce pot să fac eu ca să nu mai încurajez amestecul acesta de liste de nume şi evenimente la care nici nu ştii despre ce fel de poezie e vorba decât după ce ai citit. Ni se spune că lumea nu mai citeşte poezie. De fapt, majoritatea cărţilor de poezie nici nu merită citite decât în momentele în care încerci să vezi orice se scrie. Dar aşa a fost întotdeauna, aşa că nu asta este marea problemă. Mai degrabă, mă întristează faptul că editurile care publică poezie în România nu fac niciun efort să lămurească un eventual cititor cu privire la ceea ce aleg să scoată pe piaţă.

Desigur, ce mi-a scăpat sunteţi bineveniţi să îmi semnalaţi în comentarii.

 

MIERCURI

 

18.30-19.00 EDITURA INTEGRAL

Lansarea volumului de poezie Ghilotina cu miros de scorțișoară, de Sorin Lucaci.

Invitați: Costel Postolache (directorul editurii Integral), Ciprian Burcovschi (manager cultural), Mihail Gălăţanu (scriitor), Horia Gârbea (scriitor), Mugur Grosu (scriitor), Marius Ghilezan (jurnalist).

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

JOI

12.00-12.30 ASOCIAȚIA CULTURALĂ ADSUM – EDITURA ZIP

„Vocile Poetului” – moment de lectură liberă oferit de Cenaclul de Seară.

Invitați: Florin Iordache, Alex Groza, Conu Marius, Florentin Streche

Moderator: Ion Gabriel Pușcă.

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

15.00-15.30 EDITURA ZIP

„Vocile Poetului”, moment de lectură liberă oferit de Cenaclul de Seară.

Invitați: Florin Iordache, Alex Groza, Conu Marius, Florentin Streche.

Moderator: Ion Gabriel Pușcă.

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

18.00-19.00 EDITURA LITERA

Festivitatea de premiere pentru concursul de poezie „Cel mai frumos poem dedicat limbii române”.

Invitați: Dan C. Mihăilescu, Elisabeta Lasconi, Daniel Cristea Enache, Ciprian Măceșaru.

Moderator: Bedros Horasangian.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

VINERI

11.30-12.00 ASOCIAȚIA CULTURALĂ ADSUM – EDITURA ZIP

„Vocile Poetului” – moment de lectură liberă oferit de Cenaclul de Seară.

Invitați: Florentin Streche, Elena Diaconescu, Alex Groza, Conu Marius.

Moderator: Ion Gabriel Pușcă.

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

  Continuare

Premiile Mihai Eminescu Opera Omnia si Opera Prima (nominalizari)

Evenimentul organizat de poetul Gellu Dorian la Botosani este cea mai coerentă manifestare dedicată premierii poeziei româneşti. Ajuns la a 23-a ediţie, Premiul Mihai Eminescu Opera Omnia este unul dintre puţinele evenimente al căror juriu nu prea are cum să se înşele. Până acum, premianţi au fost în 1991 – Mihai Ursachi, 1992 – Gellu Naum, 1993 – Cezar Baltag, 1993 – Petre Stoica, 1995 – Ileana Mălăncioiu, 1996 – Ana Blandiana, 1997 – Ştefan Augustin Doinaş, 1998 – Mircea Ivănescu, 1999 – Cezar Ivănescu, 2000 – Constanţa Buzea, 2001 – Emil Brumaru, 2002 – Ilie Constantin, 2003 – Angela Marinescu, 2004 – Şerban Foarţă, 2005 – Gabriela Melinescu, 2006 – Adrian Popescu, 2007 – Mircea Dinescu, 2008 – Cristian Simionescu, 2009 – Dorin Tudoran, 2010 – Dinu Flămând, 2011 – Ion Mircea şi în 2012 – Nicolae Prelipceanu.
Şi acum, pe oricine ar alege dintre nominalizaţi, juriul, din care anul acesta fac parte Nicolae Manolescu, preşedinte, Mircea Martin, Cornel Ungureanu, Ion Pop, Alexandru Cistelecan, Mircea A. Diaconu şi Ion Holban, va şti că atrage atenţia asupra unui poet român relevant pentru ultimele decenii. Continuare

Poezie la Gaudeamus 2013 (o listă pe care o poţi dezvolta chiar tu)

Târgul de carte Gaudeamus, organizat de Radio România are loc anul acesta între 20 şi 24 noiembrie, la Pavilionul Central Romexpo. “Preşedintele de onoare al ediţiei este ambasadorul Suediei la Bucureşti, Anders Bengtcén, iar invitatul de onoare al târgului din acest an este Grupul ţărilor nordice,  reprezentat de Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia. Gaudeamus este cel mai longeviv târg de carte din România şi propune mii de titluri de pe piaţa românească şi internaţională, precum şi un program dens de evenimente conexe” arată Radio Cultura.

Cu toate că nu am auzit editură să nu se plângă că poezia nu se vinde, târgurile de carte sunt un moment bun pentru oricine vrea să compare declaraţiile cu realitatea. Lista de mai jos este parţială pentru că multor edituri (Vinea, Tracus Arte) care publică poezie încă nu le-am găsit programul lansărilor. Chiar şi aşa, puteţi să vă convingeţi singuri că lista cărţilor de poezie (ori legate de poezie – de şi despre poeţi) este destul de impresionantă. Vă rog să adăugaţi la comentarii lansări care mi-au scăpat.

Evenimentele de poezie la Gaudeamus 2013:

Joi, 21 noiembrie

 

16.00 – Lansare “Debaraua cu simţuri” de Ciprian Măceşaru
Editura Tracus Arte
Continuare

Un poet lanseaza un roman

Editura Cartea Romaneasca anunta pentru vineri, 1 noiembrie, de la ora 18.00, la Libraria Bastilia (Piata Romana nr. 5), din Bucuresti, va avea loc lansarea romanului Urma, de Adrian Alui Gheorghe, disponibil si in editie digitala. Actorul Vasile Muraru va citi un fragment din romanul UrmaUrma nu este cartea unui poet convertit la proza, ci e un roman scris dupa toate regulile genului.

Subiectul e provocator: in inchisoarea de la Aiud, in anii ’60, apar urme suspecte pe zapada dintre pavilioanele intesate cu „politici”. “Se declanseaza o ancheta. Marturiile sint halucinante: sotia unui detinut – desigur, e vrajitoare – isi poseda cu patima sotul, noaptea, in celula, calugarul Daniil, mort cu un an in urma, si Maica Domnului vin sa aline suferintele „banditilor”. Ancheta se impotmoleste, amenintarile curg de la Centru. Trebuie gasit vinovatul si cum cazul depaseste granitele realitatii, acesta nu poate fi decit magicianul care preface apa in vodca, descuie orice usa, smulge cu puterea gindului hainele gardienilor: detinutul Gurii Lovin. Din acest moment, lucrurile scapa de sub control, comandantul isi pierde mintile, iar finalul devine un nou inceput” se arata intr-un comunicat al editurii.

 Adrian Alui Gheorghe marturisea: „Am scris Urma dintr-o respiratie, in trei, patru saptamini, dupa ce am purtat in minte subiectul vreo doi ani. E o poveste care intra in intimitatea teribilei inchisori de la Aiud, in anul 1960, un an de virf al torturii din perioada comunista. Paradoxal, drama aluneca in comedie, risul amar incearca sa exorcizeze acea lume demonizata.”

 Adrian Alui Gheorghe s-a nascut la 6 iulie 1958, in Grumazesti, jud. Neamt. Absolvent al Facultatii de Filologie din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, specializarea Limba romana-Limba latina; Doctor in Filologie din anul 2004 cu teza Tinerete fara batrinete si sentimentul tragic al timpului (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi); Meritul Cultural in grad de Ofiter, grad A, in anul 2010; Cetatean de onoare al municipiului Piatra Neamt din anul 2005. Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania.