Unul din poemele lui Adam Mestyan publicat in traducere in cel mai recent numar din Poesis international (5) suna asa:
La Nil
Bine ar fi să fiu evreu de tot,
sau armean, exotic pe cât pot,
să fiu la radio, şi ştiri să leg,
sau popă, să vă înţeleg.Să rămân oare ungur, şvab? Ori Grec?
Să fiu slovacul mustăcios, de nu îl vezi întreg?
Renaşterea plutaşilor în vene să o ţin,
Şi nunţile mixte din Bazinul Carpatin?Sunt Dunărea, şi Tisa, Nilul,
născut la Seghedin, din Pesta-mi vine stilul,
aş fi poate din Peci, arab chiar,
sau tipul din Gyönk, care te muşcă iar.Vai, uitasem Balatonul, nobilimea,
Fabrica de încălţări, de la sapă ungurimea,
toţi ţăranii, aburiţii,şi bisericile, pocăiţii,
ori catolici glazuraţi în aur,şi călugări şi smeriţii,
toţi cu o credinţă de taur.
Bine ar fi să fiu evreu de tot,
Sau, mai mişto, chiar mort
Poesis International p.135
intr-un fel mi-a amintit de un poem de Geo Dumitrescu care imi scapase pana sa il citesc pe net.
Incepe cam asa:
Slav as fi fost, de nu eram latin,
latin as fi, de n-as fi fost si dac –
dar a iesit asa : sa fiu român,
si eu cu soarta asta ma împac !
Cum nu de-asta ma interesa Geo Dumitrescu ma gandesc eu ca e un moment bun sa ne amintim cateva dintre poemele sale care au ramas sa umble brambura printre realitatile de dincolo de orice vremuri. Antologia din 1995 arata cam cum se vede mai jos.
Vă invit să citiţi cartea mea de poezii nou apărută: ATLANTIDA EXISTĂ, Editura Limes, 2011
„Elegii, în fond, poemele lui Dan Dănilă spun povestea omului, pendulând între glorie şi nimicnicie, apoteoză şi mizerie, măreţie şi decădere, dar şi povestea sinelui marcat de sentimentul timpului, de frisonul înstrăinării, de sastiseala de toţi şi de toate, de dorul comunicării tainice, simple şi profunde cu aproapele… Alteori epicul confiscă întreg spaţiul poemului, care devine loc al confesiunii totale, dezarmant de sincere, de fără protecţie. În toate aceste ipostaze, poemele lui Dan Dănilă sunt ziceri salvatoare, căci sunt înzestrate cu puterea misterioasă de a resuscita frânturi dintr-un ţinut fascinant, scufundat în memorie.”
Mircea Petean, pe site-ul editurii Limes
HM. Chiar că e o poezie scrisă la mişto.