Preşedinte, Primule Ministru, funcţionari ai treburilor noastre
S-a-ntâmplat să fie o problemă/ de piele, obraz, competenţe
Când totul era doar dictatură/ şi nu ni se povestea decât
despre pace şi democraţie/ şi societate comunistă
Totul era de neînţeles/ dar fiecare om parcă avea
un sens aparte (atât era treaba lui)
Acum faceţi să fie invers toate/ niciun om nu pare să însemne
ceva între voi iar lucrurile,/ oricare dintre ele, parcă au
atâtea sensuri că ar fi greu/ să ne închpuim destule lumi
unde să trăiască fiecare/ părere de o încurajaţi
cum că nu suntem deloc vinovaţi
Pentru unii Ceauşescu era/ uneori bun, alteori a fost rău
pentru toţi dar nici acum/ N-a ieşit din cacatul pe care
a vrut să ni-l tot bage în cap/ Epoci de aur, fiii cei mai iubiţi,
lumina luminilor şi ruda/ cea mai importantă a Şefului
şi cum nici el n-are nicio vină
De la Burebista fără număr/ să ne amintim de Vlad Ţepeş
şi de vărul lui cum s-au porcăit/ ei aproape ca voi nu le-a cerut
nimeni să se iubească unul pe/ altul şi nici vouă nu vă cere nimeni
asta: doar vedeţi-vă de treabă/ daţi tot ce puteţi… scuzele sunt doar/
pentru morţi staţi în costumele
voaste care ţin cald când e frig/ şi fac răcoare la zăpuşeală.
Acum, aţi văzut, noi plătim bine/ ca să ştim sigur cine-i de vină
Apoi ne-amuzăm şi înjurăm/ s-ar putea să rataţi până şi în
ultimul moment să nu nimeriţi/ tâmpla de 50 de ani n-a ştiut
nimeni ce treabă are în pielea voastră.
După ce lăsăm la o parte/ numele hainelor voastre şi chiar
Senzaţia penală de persoană/ pe care o ştim de undeva
Stăm doar cu lucrurile pe care/ le-am fi avut de făcut iar mie
Îmi amintiţi uneori de sacul/ în care ţăranul ţine şoareci
Şi mestecă uşor cu un băţ
„Ce faci?”
„Îi mai întorc altfel rod
Pânza” administraţi prin răsfăţ
Aţi reuşit Dincolo de piele,/ obraz, competenţe pe care
Le-aţi făcut absolut subiective/ v-ar plăcea poate să vă înjur
Ca să ştiţi de unde să mă luaţi/ dar, m-am prins, asta-i tot ce v-a ieşit
Şi acum vreţi să fiţi decoraţi? Greşit!/ Dacă nu găsiţi altă rimă
Ca de obicei, eu sunt de vină
oare are ecou?