Sigur că ar fi ciudat să nu poată să existe tocmai literatura patriotică în condiţiile în care cam orice fel de literatură ne trece prin cap ajunge pe hârtie. Mai degrabă m-aş gândi dacă acest fel de literatură poate să fie valoroasă. Răspunsul este destul de ambiguu pentru că ar trebui să includă soluţia la o altă problemă: valoroasă din ce punct de vedere?

Şi probabil că şirul de întrebări nu s-ar termina niciodată dacă nu ne-am da seama că, în fond, cea mai mare parte a literaturii este proastă. Şi aşa a fost mereu. Dar asta nu înseamnă că nu o să se găsească pentru orice prostie măcar câteva voci care să o considere importantă. Cum vocea majorităţii nu a avut niciodată mare lucru de spus în legătură cu valoarea literară, merită să ne aducem aminte că nicio literatură nu poate să existe decât în limba în care este scrisă, iar majoritatea nu a putut să facă nimic împotriva acestui lucru. Nici pentru. Şi din acest punct de vedere orice operă literară este patriotică pentru limba în care este scrisă. Probabil că nu este o întâmplare că poezia şi operele de ficţiune în general au început să fie numite literatură în sensul pe care îl cunoaştem azi abia atunci când marii romantici aveau şi ideea statelor naţionale.
Aşa se face că literatura patriotică aş zice că are azi o mare problemă cu însuşi conceptul de patrie. Pentru că, în ciuda aparenţelor, patria nu a fost subiect de ridicat în slăvi decât de pe la romantism încoace, când s-a comportat bine ca idee care să facă praf imperii.

Ceea ce nu ştiu dacă ne poate plăcea astăzi este faptul că patria se poartă ea însăşi precum imperiile de altădată şi până şi aleşii în funcţii publice tind să creadă că au nevoie de o justificare divină, exact ca împăraţii pe care i-au schimbat. Acum, sigur că oamenii pot să creadă orice le face bine… dar parcă nu este chiar sănătos la minte să le bagi şi altora în cap scuzele tale pentru incompetenţă. Dar când nu îţi mai rămân decât visele faci orice ca să le ai. Scoţi chiar şi lumea din realitate pentru asta.

Există părerea cumva entuziastă că, atâta timp cât există patria, literatura patriotică nu piere. Partea cea mai interesantă vine din faptul că până nu a existat literatură patriotică (măcar ca un vis) nimeni nici n-a îndrăznit să vorbească despre vreo patrie. Şi atunci să nu mă gândesc eu că lucrurile vin invers? Niciun moment o mare patrie nu a dat valoare literaturii de doi bani. Însă marile creaţii fac din orice poveste naţională un vârf al întâlnirilor dintre noi chiar şi dincolo de limbile în care au fost scrise, iar graniţele politice nu au putut niciodată să împiedice acest lucru. Puteţi să mă credeţi pe cuvânt, dar ar fi şi mai bine să nu mă credeţi şi să verificaţi.

pentru Timpul.md