6 premiante la Ateneu

Potrivit unui comunicat de presă, Consiliul Judeţean Bacău şi revista de cultură „Ateneu” a organizat joi, 8 octombrie 2015, Colocviile revistei „Ateneu”, manifestare iniţiată în anul 1971. Biblioteca Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău a găzduit dezbaterea „Portret de grup cu scriitoare de azi”, unde s-a discutat despre literatura feminină vs. literatura femeilor, raportul masculin-feminin în critica literară, experienţa feminină în literatură, ficţiune şi autoficţiune, prejudecăţi şi clişee etc. Organizatorii au notat participarea  autoarelor Gabriela Adameşteanu, Bianca Burţa-Cernat, Svetlana Cârstean, Andreea Mironescu, Florina Pîrjol, Doina Ruşti şi Elena Ciobanu alături de care au fost acad. Valeriu Matei, Radu Cârneci (iniţiatorul seriei noi al revistei), Paul Cernat, Doris Mironescu, Vasile Spiridon, Nicolae Scurtu, Mircea Radu Iacoban, Emil Nicolae, Constantin Călin, Ion Tudor Iovian, scriitori şi artişti plastici din Bacău şi din ţară, colaboratori ai revistei, iubitori ai literaturii şi redactorii revistei „Ateneu”, Carmen Mihalache, Dan Perşa, Marius Manta, Violeta Savu şi Ştefan Radu. Moderatorul întâlnirii a fost Adrian Jicu.
Seara, de la ora 18.00, la Centrul de Cultură „George Apostu”, în cadrul „Galei Premiilor Revistei ATENEU”, a avut loc lansarea volumului „Anii romantici”, de Gabriela Adameşteanu (Iaşi, POLIROM, 2014), despre care au vorbit Vasile Spiridon şi Adrian Jicu. De asemenea, au fost decernate premiile anuale ale revistei. Juriul, alcătuit din redactorii „Ateneu”, a ales astfel:
Marele Premiu „George Bacovia” – Gabriela ADAMEŞTEANU pentru volumul „Anii romantici
Premiul pentru Proză – Doina RUŞTI pentru „Manuscrisul fanariot
Premiul pentru Poezie – Svetlana CÂRSTEAN pentru „Gravitaţie
Premiul pentru Critică şi Teorie Literară – Bianca BURŢA-CERNAT pentru „Cronologia vieţii literare româneşti. Perioada postbelică” (coord.)
Premiul pentru Debut – Florina PÎRJOL pentru „Carte de identitati” & Andreea MIRONESCU pentru „Paul Zarifopol și critica modernității

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.