Arhive etichete: Elena Ciobanu

6 premiante la Ateneu

Potrivit unui comunicat de presă, Consiliul Judeţean Bacău şi revista de cultură „Ateneu” a organizat joi, 8 octombrie 2015, Colocviile revistei „Ateneu”, manifestare iniţiată în anul 1971. Biblioteca Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău a găzduit dezbaterea „Portret de grup cu scriitoare de azi”, unde s-a discutat despre literatura feminină vs. literatura femeilor, raportul masculin-feminin în critica literară, experienţa feminină în literatură, ficţiune şi autoficţiune, prejudecăţi şi clişee etc. Organizatorii au notat participarea  autoarelor Gabriela Adameşteanu, Bianca Burţa-Cernat, Svetlana Cârstean, Andreea Mironescu, Florina Pîrjol, Doina Ruşti şi Elena Ciobanu alături de care au fost acad. Valeriu Matei, Radu Cârneci (iniţiatorul seriei noi al revistei), Paul Cernat, Doris Mironescu, Vasile Spiridon, Nicolae Scurtu, Mircea Radu Iacoban, Emil Nicolae, Constantin Călin, Ion Tudor Iovian, scriitori şi artişti plastici din Bacău şi din ţară, colaboratori ai revistei, iubitori ai literaturii şi redactorii revistei „Ateneu”, Carmen Mihalache, Dan Perşa, Marius Manta, Violeta Savu şi Ştefan Radu. Moderatorul întâlnirii a fost Adrian Jicu. Citește în continuare 6 premiante la Ateneu