Concursul de poezie "Constantin Virgil Bănescu"

bob-4In cadrul Zilelor de poezie ,,Constantin Virgil Bănescu” Ediţia a II-a este organizat Concursul naţional de poezie ,,Constantin Virgil Bănescu”. Manifestarea îşi propune încurajarea şi promovarea tinerilor creatori de poezie.

REGULAMENT

1. La concurs pot participa autori care nu au depăşit vârsta de 30 de ani, nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor, nu au debutat editorial şi nu au obţinut Marele Premiu la ediţiile precedente ale concursului.

2. Sunt acceptate în concurs lucrări nepublicate şi nepremiate la alte concursuri literare.

3. Lucrările se trimit până la data de 20 aprilie 2011. Acestea vor purta în loc de semnătură un motto ales de autor. În coletul poştal va fi introdus un plic închis (având acelaşi motto), care va conţine un curriculum vitae al autorului, în care se va specifica obligatoriu: – numele şi prenumele autorului; – locul şi data naşterii; – studii; – activitate literară; – adresa completă cu numărul de telefon şi adresa electronică.

4. Fiecare participant se poate înscrie în concurs cu minimum cinci (5) poezii şi maximum zece (10).

5. Lucrările nu se returnează, ele urmând a intra în patrimoniul concursului ,,Constantin Virgil Bănescu”, iar laureaţii vor fi publicaţi în revista „Litere” – publicaţie a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni.

6. Laureaţii vor fi anunţaţi până la data de 10 mai 2011, pentru a fi prezenţi la festivitatea de premiere, precum şi la manifestările prilejuite de finalizarea concursului, care vor avea loc la Târgovişte între 20 şi 21 mai 2011. În cadrul Zilelor de poezie se vor organiza expoziţii, recitaluri de poezie, dialoguri literare, ateliere de creaţie, lansări de carte, întâlniri cu personalităţi din lumea literară, vizite la muzee şi monumente de artă din Municipiul Târgovişte şi din împrejurimi. Organizatorii asigură masa, cazarea şi cheltuielile de transport (bilete de tren – clasa a doua).

7. Jurizarea lucrărilor va fi asigurată de personalităţi din lumea literară.

8. Ordinea rezultată în urma jurizării nu mai poate fi schimbată ulterior de membrii juriului.

9. Pentru cele mai valoroase lucrări prezentate în concurs, juriul va acorda următoarele premii: Premiul I, Premiul al II-lea, Premiul al III-lea şi Marele premiu „Constantin Virgil Bănescu”.

10. Lucrările, dactilografiate în cinci (5) exemplare, vor fi trimise pe adresa: Grupul Şcolar „Voievodul Mircea”, Bd. Regele Carol I, nr. 70, cod 130024, Târgovişte, Dâmboviţa pentru Dna Maria Doina Bănescu,

tel. 0724.528425, doinabanescu@yahoo.fr

Relaţii suplimentare: Maria Doina Bănescu,

tel: 0724.528425,

4 comentarii la „Concursul de poezie "Constantin Virgil Bănescu"”

  1. razvan, intr-un document pe care l-am primit prin mail de la dl. soviany, la adresa zicea ‘Lucrările, dactilografiate în cinci (5) exemplare, vor fi trimise pe adresa:
    Primăria Târgovişte, Strada Revoluţiei nr.1 – 3, Târgovişte, cod poştal 130011, Judeţul Dâmboviţa’.
    si acolo le-am trimis…
    cum e pana la urma? :-s

  2. da, am tendinta asta (sa dau info buna). dar nu e prea placut sa fac asta mereu 🙂

    am citit poemele talede la blecher. foarte tare. felicitari

  3. multumesc:)

    foarte tare insa a fost ce-ai facut tu saptamanile astea:P ; am urmarit pe blog.

    sa ne vedem cu bine

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.