un dobitoc a lovit o femeie după ce i-a scris poeme
Te vor găsi și vor ști limba ți-ai înghițit-o în acest poem
Prietene, o să mori ca Fănuș Neagu, ca Mircea Micu și nimeni nu o să se prindă
și ei chiar au avut ceva de zis la un moment dat ceea ce în cazul tău se amână
Prietene, o să mori ca o vomă jenantă care e interesantă doar pentru o muscă mai extravagantă
am mai văzut vome jenante unora le-am ținut și fruntea dar tu ai folosit poezia
ca să fii mai aproape când ți-a venit ocazia să caci steagul și ai făcut din vers o scuză
o, ce trist o să fiu când o să-ți explodeze capul ca un grapefruit
uite, o să spun, asta ar fi putut fi o glumă pe gustul poliției din centrul vechi
O, o să mori, prietene, și nici mâna ta nu o să te regrete, mâna ta la care te gândeai de câte ori erai cu altcineva
Și-acum spre moțul din centrul feței tale țin acest deget mijlociu întru
Viață veșnică. Adevărat a-nviat, și apoi o înghiți iar
e o lume foarte bună cea în care văd cum mori zi după zi