De când nu mai sunt tânăr, suferinţa mea nu mai e legată de exprimare sau public în termeni generali. Mai repede, mă enervez atunci când îmi dau seama că trebuie tot timpul să mă asigur că atunci când spun poezie nu o să mă trezesc interpretat greşit. Iar Facebook îmi dă ocazia să aflu la ce fel de poezie se oferă unul sau altul dintre cei cu care intru în dialog.

Cam acelaşi lucru pe care l-am căutat şi pe alte reţele sociale îl caut şi aici. E destul de uşor să identifici legături cu persoane pe care le cunoşti în funţie de interesul pentru poezie. În plus, aici e ceva mai clar şi despre ce fel de poezie vorbeşte fiecare, astfel că e uşor să îmi trimit invitaţiile atunci când am o lectură de poezie sau vreau să se popularizez un articol.

Pe urma, pe facebook îmi e mult mai accesibil orice anunţă un poet care mă interesează român, dar şi străin şi pot să urmăresc programele instituţiilor specializate: case de poezie, teatrul de poezie sau alte fundaţii dedicate genului.

Până acum nu mi s-a întâmplat să aflu de o carte de poezie nouă de pe Facebook, dar cea mai mare parte a lucrurilor ce ţin de lecturi ori de colaborări am început să le culeg de acolo. Îmi place să aleg „prietenii” pe facebook în funcţie de genul de interes pe care îl au faţă de poezie.

Revista „Steaua” nr 1-2/ 2013

Cartea chipurilor şi figurile ei copilăroase

Unul dintre lucrurile la care mă pricep cel mai puţin ţine de felul în care aş putea păstra legătura cu cei despre care mi-ar plăcea sa ştiu ce mai fac. Poate că asta se întâmplă pentru că nu am niciun fel de răbdare atunci când vreau să ştiu ceva, ideile vin şi pleacă, dar marginea paginii rămâne. Aşa am şi ajuns să mă intereseze mai mult poezia decât orice alt fel de literatură, pentru că îmi dădea ocazia să mut unde vroiam eu marginea paginii. De aici până la facebook nu a mai fost decât o problemă de timp.

Dacă mă uit unde a început poemul invers al contului meu de pe facebook descopăr că s-a întâmplat în luna decembrie 2007. Văd că nu am făcut prea mare lucru în acea lună pe acest site şi că în următorii doi-trei ani l-am folosit aproape exclusiv pentru fotografii de pe la proiectele de poezie de prin Europa. Abia în 2011 m-am trezit postând mai multe fotografii de la nişte meciuri de fotbal şi, cred că de acolo, a început să se dezvolte problema mea în toate direcţiile. De departe anul acesta a fost cel mai încărcat pentru contul meu de pe facebook, dar asta şi pentru că mi-am dat seama cât de uşor este să nu insişti într-o problemă care te deranjează şi să renunţi, din câteva click-uri la legătura cu necunoscutul care te sâcâia pe sub postări.

 

Feţe cunoscute şi feţe încă şi mai cunoscute

Cel mai tare mă oboseşte ideea că aş putea purta lungi discuţii electronice cu o altă persoană, iar discuţiile acelea s-ar pierde prin cine ştie ce arhivă pe care nu am niciun fel de chef să o cercetez vreodată. Pe de altă parte, de la un an la altul am avut momente destul de intense în care am renunţat la zeci de contacte care mi se părea că nu au niciun fel de interes comun cu domeniul din care aş fi vrut să postez eu aici. Neaşteptat a fost faptul că am putut să descopăr aşa rude despre care abia îşi mai amintea tatăl meu sau, chiar rude pe care nu le văzuse niciunul dintre cunoscuţii mei vreodată.

 

Nume împrumutate

La un moment dat mi se pare că s-a plimbat prin spaţiile virtuale o glumă cu nişte certuri electronice aşa cum le-ar fi pus în căsuţele pentru stări scriitori români interbelici. Ceea ce a scăpat complet glumei respective e faptul că eu ştiu scriitori care postează cele mai nefericite piese muzicale pentru prietenii lor virtuali. De fapt, cred că de aici a început şi un mic scandal, la un moment dat, când un tânăr şi destul de cunoscut critic literar a descoperit că pasiunea sa pentru o piesă muzicală şi, poate, resentimentele unor confraţi au făcut să apară un dublu virtual al numelui său (şi spun „confraţi” pentru că îmi imaginez că şi respectivul critic dar şi cei care i-au pus în cârcă un întreg blog pe numele său zâmbesc la sunetele acestui apelativ).

 

Realitatea e în altă parte

Dincolo de persoane pe care le cunosc mai mult ori mai puţin, intratul de facebook poate schimba puţin şi legătura pe care o ai cu poezia. Ştiu că pare greu de crezut, dar nu este chiar atât de grav pe cât pare. Când scriam acest text, 2.834.630 de persoane din toată lumea anunţaseră că le place domeniul Poezie. In materie de poezie românească, la fel ca pe tot internetul, e bine să ştii ce vrei să găseşti. Pentru că atunci când introduci doar sintagma generală, s-ar putea să fie greu să te hotărăşti între 5 sau 7 grupuri cu acelaşi nume: unul cu 6, altul cu 17 ori cu 30 de membri. Pe de altă, parte… un grup ca Young and free Romanian Poetry a adunat mai bine de 2500 de membri şi continuă să racoleze. Singurul beneficiu, însă, vine pentru mine din uşurinţa de a afla ce şi cum mai face un autor sau altul, un scriitor mai tânăr sau mai bătrân. Ultimele trei sau patru proiecte la care am participat le-am organizat cu poeţi cu care am comunicat mai mult pe facebook. Dar toate evenimentele s-au întâmplat dincoace de ecran. O singură dată lucrurile au rămas între literese electronice: când am scris nişte poeme pentru copii folosind cuvinte preferate propuse de 20 sau 30 dintre prietenii mei de pe site.

 

A ieşit aşa:

 

Cuvinte pentru Ana

din jeleu
alb sunt

anotimpurile
de care
curcile
clasice
lipesc
poezii
perfect
rotunde
nu se duc
nicăieri
dar sunt
costumate
pentru orice
eventualitate
alimentate
de soare
cu alint

ca un
curcubeu

 

 

Cuvintele prietenilor pentru Ana

Ghiduș, cu joben

Un pișicher spune o poveste
cu un arici rămas aici
milog, desculț, pe buza ecluzei
gregar, imuabil, inefabil
prichindel superflu, minute bune,
deopotrivă, minune:

Când brusc simte o boare în amurg
îi adie înspre chip din
privire trage o linie și
inventează în briză o
caravană. vede acum
cu acuratețe potârnichea
de sub un nor anunțând purcelul
strecurat șturlubatic prin
câmpul de cicoare cu ghiocei
la picioare, zice de dor și de
rouă cu toate că e trecut de nouă
ar vrea să pară zglobiu dar
unii zic de el că e doar zbanghiu
și i s-ar potrivi de fapt
să vadă, bunăoară, de ghindă

o gărgăriță le spune că fac
gargară, și să tacă,
altminteri cât e ea de mică la
trup le aruncă marea
cireașă. vede un șoim un pic mai
sus și îl roagă timid:
“vorbiți cu domnul cu strungăreață”

pentru șoim e târziu, se teme de
ceață și de vreun matrapazlâc
din partea oricui e mai groscior ca
un bob de mazăre. coboară
doar lângă un arbore și tace

purcelul se lasă molatic
și el pe spate chiar în câmp
se culcă în miros pufos de
cimbrișor și păpădie

visul lui pare cumva intrinsec poveștii noastre
pentru toți cei care umblă brambura și au gânduri
alandala, poate un pic prea alambicat vede
ca aievea, ca prins cu sârmă, cam zevzec dar zglobiu
ariciul nostru rănit la picior într-un ciulin cam
concupiscent ca și el. Și se gândește la ceva:

un giumbușluc micului spectator
ciufulit: să le spună
prietenilor săi ce a pățit

poate-i croiesc ei măcar
un botoș oricât de gingaș. poate
mai târziu când s-o trezi

și asta nu știm.

 

au participat Mihai Stelar, Livia Ștefan, Carla Diana, Gheorghe Mihai, Conu Marius, Anca Râpeanu, Dana Cracana, Simona Florea, Elena Borras, Gabriel Daliș, Patricia Marinescu, Molocea Andreea, Adriana Moca, Ion Borșan, Bety Blagu, Iohanna Purdea, Sandra Ostafi, Dan Boeriu, Vlad Ioan Tăușance, Alexandru Filimon, Alina Alboaei, Carmen Eberhat, Cristina Păcurar și Florin Hălălău