Vocea versurilor în Centrul vechi

AdLittera Project organizează sâmbătă, 20 octombrie, la Orient Express Bar Bistro (str. Smârdan 37), al doilea atelier de creative writing din cadrul concursului național de debut literar „Incubatorul de condeie” 2012 (IDC).

Accesul la atelierul coordonat de poetul Răzvan Țupa este liber, numărul maxim de locuri fiind 10. Opt locuri sunt rezervate concurenților înscriși în IDC iar câte două locuri pot fi câștigate doar de fanii Facebook ai AdLittera Project, răspunzând la întrebarea „Cum te-ai exprima dacă scrisul nu ar exista?” pe pagina de internet a Atelierului IDC.  Prin Atelierele IDC se dorește ca publicul să poată învăța noțiuni elementare despre poezie. La sfârșitul atelierelor, publicul poate scrie și lectura critic, pentru o înțelegere mai profundă de cum se poate cultiva poezia.

Instrumentele literaturii

Atelierul propus de Răzvan Ţupa în cadrul Incubatorului de condeie aduce o abordare concentrată asupra relaţiei pe care poezia o stabileşte între diferite domenii (psihologic, social, politic, estetic). „Toate lucrurile despre care vorbim de obicei, atunci când avem în minte poezia, rima, ritmul, atmosfera, imaginile sau forţa unui discurs sunt numai instrumente folosite în acest domeniu. Atelierul pe care îl propun pentru ediţia din acest an a concursului naţional IDC poate fi definit ca o trecere în revistă a instrumentelor folosite în poezie. (…) Ceea ce fiecare dintre cei interesaţi de poezie avem ocazia să aducem în plus în literatură ţine atât de felul în care textele poetice sunt scrise, cât şi de felul în care citim poezia de până la noi” afirmă Răzvan Ţupa. Atelierele de poezie au început săptămâna trecută cu o ediţie dedicată „Viziunilor poeziei”, ediţia din această sâmbătă fiind dedicate „Vocilor poeziei”.

CASETA Poezie şi poetici relaţionale

Razvan Ţupa a lansat anul trecut “poetic. cerul din delft şi alte corpuri româneşti” la Casa de Editură Max Blecher, al treilea volum de poezie. Până acum a participat la festivaluri, ateliere şi lecturi de poezie în Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Cluj Napoca, Sibiu, Buzău, Chişinau şi în străinătate (Banska Stiavnica, Berlin, Bratislava, New York, Paris, Praga, Roma). Între 2005 si 2010 a organizat întâlnirile „Poeticile cotidianului”, iar în septembrie 2010 a lansat „Atelierelationale”, un proiect de încurajare a interacţiunii poetice pornind de la formularea unor principii de poetică relaţională pe care le-a făcut publice odată cu iniţierea site-ului www.poetic.ro

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.