Max Frisch "despre lirică" in Jurnal

max frischÎn 1947, romancierul elveţian notează în jurnalul său câteva lucruri care sunt interesante pentru oricine este interesat de poezie în orice vreme.

„Ne văităm că poeţii noştri nu sunt luaţi în serios, mai cu seamă cei lirici- şi avem un ton reţinut de reproş la adresa lumii, reţinut cu amară emfază că soarta care a lovit lirica noastră este, de altminteri, soarta spiritului în general; ne văităm în loc să apreciem că aceasta este ordinea lucrurilor.
Soarta spiritului?
Un om care-şi utilizează spiritul spre a construi poduri, sau ca să combată cancerul, sau ca să cerceteze atomii este neapărat luat în serios. Face ce ştie. Lucrează cu conştiinţa lumii noastre şi a timpului nostru. Să ne imaginăm un inginer care ştie exact că există vase comunicante; dar, ia te uită, când construieşte, lasă deoparte cunoştinţele şi construieşte ca pe vremea vechilor romani, adică apeducte – ar fi închis sau cel puţin concediat…
Poeţii, când fac o poezie care rămâne în urma conştiinţei lor şi a noastră, nu sunt închişi pe acest motiv numai fiindcă paguba pe care o provoacă îi atinge doar pe ei; se concediază, ca să spunem aşa, singuri, în sensul că nici un contemporan, nici unul care e conştient, nu-i poate lua în serios.
Spre deosebire de limba engleză şi franceză care dispun de o lirică modernă, se pare că există puţine poezii germane care să nu aibă iz de anticariat – începând cu metaforica lor. Sună adesea extraordinar şi totuşi, de cele mai multe ori, n-au limbaj, nu au o pătrundere verbală a lumii care ne înconjoară. Coasa ţăranului, moara pe râu, lancea, roata de tors, leul- nu acestea sunt lucrurile care ne înconjoară. Banalul lumii moderne (a oricărei lumi) nu este străpuns, ci doar evitat şi ocolit cu teamă. Poezia lor se află întotdeauna înaintea banalului nu dincolo de banal. Nu e vorba de stăpânire ci de o retragere, şi anume într-o lume care îşi are rima sa proprie, iar ceea ce a apărut mai apoi în lume, ceea ce o face să fie lumea noastră, rămâne pur şi simplu în afara metaforicii lor… „

trad Corina Jiva, „Jurnal”, ed. Univers, 1984, p.59-60

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.