Înaintea unei noi vârste a comunicării literare este momentul să o clarificăm pe cea de acum. În anii de exuberanţă ai postmodernismului hyperliteratura era un concept care amuza abordările savante din teoria acelor vremuri. Acum literatura pe internet este deja unul dintre clişeele zilei. Atât de bine se confundă fenomenul cu lucrurile de fiecare zi că nu prea mai pare un lucru ieşit din comun faptul că de câţiva ani cei mai mulţi dintre debutanţii care impresionează sunt scriitori care au fost formaţi după ani de postări pe internet.
Influenţa pe care anii petrecuţi pe site-uri literare o fac simţită în scrisul celor care înglobează cu uşurinţă referinţe şi registre cât se poate de diferite face uneori destul de dificilă plasarea textului într-o întreprindere de cartografiere literară oricât de aproximativă. Şi asta numai pentru că instrumentele pe care le folosim în mod obişnuit atunci când comunicăm nu sunt încă adaptate posibilităţilor pe care le are formularea noastră.

Un moment
Faptul că poezia (pentru că asta mă interesează în primul rând) este în momentul în care i se oferă mai multe posibilităţi de dezvoltare decât oricând este susţinut de un paradox aparent. Niciodată nu a însemnat mai puţin cacofonia discursurilor despre poezie, inflaţia de explicaţii şi lecţii faţă de orice rând scris. Şi tot aşa, niciodată nu au fost concepţiile extremist retardate mai puţin afectate de reuşitele poeziei contemporane lor. În fond acesta este unul dintre cele mai bune semne pentru că asta arată că este un moment pentru scris şi mai puţin pentru explicat.
Treptat, impactul literaturii comunicate pe internet a început să îl depăşească pe cel pe care îl au cărţile pe care editurile le aduc pe piaţă. Şi totuşi o anumită zonă nu reuşise până de curând să depăşească reflexele în care piaţa literară eşuase de câţiva ani.
Aparent, totul se blocase într-o gândire comercială superficială: cel mai bun este unul singur şi orice justifică obţinerea acestei poziţii. Am văzut personaje relaxate ale literaturii, crispate acru cu o ironie scrâşnită împotriva oricui li se părea că ar putea să le facă vreun fel de concurenţă şi cărţi remarcabile trecute cu vederea numai pentru că judecătorii literari ai momentului aveau cunoştinţe retardate în legătură cu arta poeziei şi încă şi mai ridicol am văzut cărţi relevante îngropate în comentarii entuziast autiste.

o stare
Într-un fel era normal ca în momentul în care societatea în ansamblul ei a preluat judecata lipsită de repere a literaturii, aceasta din urmă să îşi asume cu voioşie rolul de înţeleapta regimentului şi să îi dea înainte sperând să păcălească logica. Dar pe rând instituţiile care acumulaseră o oarecare reputaţie au început să se prăbuşească: grupurile literare s-au topit în simple jocuri de interese, ideile de generaţie au căzut pur şi simplu în prafurile istoriei recente iar premiile au ajuns la justificări atât de generale încât chiar şi atunci când sunt date cu bună credinţă par suspecte şi de cele mai multe ori chiar sunt rodul unor judecăţi superficiale.
Dar, evident, toate acestea nu au fost niciodată altceva decât context. Fondul literaturii în general şi al poeziei în special nu are prea mult de-a face cu moralismele de ocazie. Orice top este numai ierarhia unei circumstanţe atât de capricioase încât abia poate să îşi formuleze propria justificare, iar pe cea a listelor de nume pe care le tot permutează în funcţie de starea vremii uită complet că trebuie să o susţină logic.

toate posibilităţile

La un an de când a fost deschisă, revista Boomlit lansează o nouă comunitate literară: Hyperliteratura.ro. Păstrând numele unui brand ce a făcut vâlvă în online-ul românesc între 2005 și 2010 (atunci când creatorul ei, scriitorul Marius Ianuș, a decis închiderea blogului), Boomlit propune ceva mai mult decât un alt site care să strângă o arhivă de texte și comentarii. Hyperliteratura aduce în spaţiul virtual un sistem cu totul nou pentru tot ce există momentan pe piața autohtonă.
Hyperliteratura îmbină clasicul atelier online cu o platformă prietenoasă ce aduce avantajele unei adevărate rețele de socializare. Dincolo de profilul de autor, inovator prin complexitatea lui (gândit să funcționeze ca un CV “literar”, unde să fie centralizate absolut toate informațiile despre un anumit membru si legăturile care să îi ofere ocazia de a centraliza toate contribuţiile sale pe alte site-uri), dincolo de modalitățile de comunicare dinamice (mesaje private, chat, mențiuni) și alte elemente ce abia acum își fac loc într-o astfel de comunitate (folder de texte citite favorite, album foto șa), apare pentru prima dată posibilitatea de a-ţi construi propria interfaţă de lucru.
Practic un autor, ca şi un cititor nu mai are nevoie să piardă timp să contrazică inepţiile care îi sunt aruncate din colţul buzelor de participanţi mai mult sau mai puţin întâmplători la discursul literar continuu ci poate să excludă orice i se pare derutant de masa sa de lucru virtuală. Filtrele specializate oferă oricărui orice membru înregistrat pe site posibilitatea de a parcurge numai informațiile care îl interesează din valurile de texte şi comentarii postate. Iar acest lucru este posibil fără să extermini fizic toate încropelile logice făcute pe genunchi. Pur şi simplu cei care nu sunt în stare să îşi susţină un punct de vedere şi au nevoie de contorsionisme automotivaţionale rămân singurii care îşi pot citi inepţiile pe site.

Dintr-un spectacol exhibiţionist, prezenţa virtuală a literaturii poate să se transforme într-un act conştient, într-o punere în scenă care pune la grea încercare pofta de haos autocompatimitor care s-a dorit să fie cuvântul de ordine al boemei anilor 2000.
În acest fel, și dacă mai punem la socoteală și posibilitatea de a crea grupuri (publice sau private), Hyperliteratura rezolvă problemele des întâlnite în majoritatea comunităților cu înscriere liberă, selectarea informațiilor literare de care ai nevoie, selectarea autorilor pe care dorești să-i urmărești sau chiar a propriului tău public păstrând deschis accesul la spaţiul expresiei literare.