Despre cum se scrie despre poezie de obicei e aproape un clişeu să se plângă cine vrei şi cine nu vrei. Aşa se face că mă bucur să găsesc şi un articol din care poţi să înţelegi ce s-a întâmplat în cadrul unui eveniment de poezie. Prezentarea este semnată de Alina Purcaru şi pot să sper că o să devină un obicei.

Maraton de poezie: lecturi, controverse şi invitaţi din Germania

Poeţi tineri din România şi din Germania, lecturi live, în faţa cititorilor, întîlniri cu traducătorii şi discuţii despre faţa actuală a poeziei, toate acestea au figurat pe lista de propuneri care a anunţat întîlnirile literare germano-române, desfăşurate între 8 şi 11 iunie sub titlul Poesis. Organizate de Goethe Institut Bukarest, de Centrul de Carte Germană şi de revista Poesis Internaţional, aceste întîlniri, gîndite pentru patru seri, în Bucureşti, Braşov şi Sibiu, i-au adus în faţa celor interesaţi de pulsul poeziei la zi pe patru dintre cei mai buni poeţi din Germania şi opt din România şi Republica Moldova: Ulrike Almunt Sanfig, Björn Kuhligk, Daniel Falb, Uljana Wolf, Andrei Dósa, Mihail Vakulovski, Rita Chirian, Radu Vancu, Andrei Gamarţ, val chimic, Gabriel Daliş şi Svetlana Cârstean.
„S-a întîmplat pur şi simplu să vorbim despre întîlniri cu tineri scriitori după care am ajuns să ne entuziasmăm la vederea unui număr al revistei Poesis Internaţional. A urmat apoi o discuţie cu Claudiu Komartin, care iniţial propusese realizarea unui grupaj cu traduceri din poezia tînără germană. De aici a fost firesc să ajungem la ideea aducerii poeţilor germani la Bucureşti şi apoi proiectul a fost ca şi schiţat“, a explicat Ioana Gruenwald, directoarea Centrului de Carte Germană, birou al Tîrgului de Carte de la Frankfurt. Grea s-a dovedit a fi selecţia invitaţilor germani, mai povesteşte ea, selecţie la care a contribuit în mare parte doamna Beate Koehler, directoarea Goethe Institut, dar şi Nora Iuga, cu o lungă listă de prieteni poeţi din Germania.

Poezia românească în germană, dependentă de flerul traducătorului
Nora Iuga a fost o prezenţă de la sine înţeleasă a serilor bucureştene şi unul dintre traducătorii care au făcut posibil accesul publicului de la noi la scrisul invitaţilor. Ei i s-au alăturat Maria Irod, Andrei Anastasescu şi Alexandru Al. Şahighian, prezenţi, fiecare, la lecturi, umăr la umăr cu poeţii traduşi.

Mai dificil a fost cu traducerile în germană, şi tot Ioana Gruenwald vorbeşte despre detaliile acestor încercări: „Este extrem de greu să găseşti un traducător din română în germană, şi mai ales de poezie. Ne-am bucurat foarte mult cînd Ernest Wichner, directorul Literaturhaus Berlin, i-a preluat pe şapte dintre cei opt poeţi români aflaţi pe lista noastră. Un traducător de poezie nu poate să reuşească pe deplin decît dacă este un insider al respectivului spaţiu literar de care aparţin poeţii aflaţi în discuţie/traducere. Ernest Wichner este un astfel de insider şi, din nou, traducerile sale din textele lui Daliş, Gamarţ, Mihai Vakulovski, Val Chimc, Adrian Dósa, Radu Vancu şi Rita Chirian dovedesc acest lucru“.

Prima seară a fost o reuşită, socotind şi după numărul celor veniţi, dar şi după priza lecturilor. Au citit Ulrike Almunt Sanfig şi Björn Kuhligk, iar de la noi, Svetlana Cârstean şi Gabriel Daliş. Ulrike a apărut însoţită de traducătorul ei, Andrei Anastasescu, iar Björn Kuhligk, de Alexandru Al. Şahighian şi ambii traducători au citit variantele în limba română. S-a discutat, la finalul lecturilor, despre varietatea de formule stilistice şi de direcţii din literatura germană, despre experiment, iar Nora Iuga, lipsită de inhibiţii ca de fiecare dată, a făcut cîte un „portret“ stilistic fiecăruia dintre protagoniştii serii. Tot ea a şi comentat, cu ce i-a plăcut, dar şi cu ce i-a plăcut mai puţin, prestaţia fiecăruia, lucru mai puţin întîlnit, şi nu s-a sfiit să stea de vorbă cu cei doi invitaţi străini despre spaţiul de creaţie german, pe care îl cunoaşte foarte bine.

Publicul: marea necunoscută a lecturilor publice
Astfel de intervenţii vin la pachet cu necunoscutul care însoţeşte, la noi, orice fel de proiect de lecturi publice, lucru semnalat şi de Ioana Gruenwald. Ea s-a referit în linii gerale la publicul pe care un organizator se poate baza înainte de a anunţa o întîlnire scriitori-cititori, dar şi la cunoscuta lipsă de interes a celor mai mulţi oameni de litere din România faţă de atfel de întîlniri: „O mare necunoscută rămîne întotdeauna, la astfel de manifestări, publicul. Nu poţi estima cîţi vor veni şi oricîtă promovare ai face, tot constaţi în final că lipsa de interes este de cele mai multe ori manifestată de colegii de breaslă. Nu comentez, ci doar constat pentru a nu ştiu cîta oară că, spre deosebire de alte ţări, scriitorii de la noi nu «se înghesuie» să vadă cum scrie sau se prezintă «concurenţa», fie ea locală (sau mai ales locală) sau străină“. Din fericire, întîlnirile din Bucureşti au adus, spre deosebire de altele, şi cîţiva poeţi în public: Elena Vlădăreanu, Miruna Vlada, Octavian Soviany, Adela Greceanu sau Lavinia Branişte.

Poezia nu e şi nici nu are de ce să fie un fenomen de masă, şi nici în Germania nu are o pondere mai mare decît la noi, a comentat tot Ioana Gruenwald. Cu toate astea, cele două spaţii nu se comportă la fel în raport cu fenomenul, oricît de nişat ar fi el: „Există o singură mare diferenţă, dacă e să fim sinceri: promovarea acestor poeţi de către instituţiile culturale, fie ele de stat sau private. Atîta vreme cît un poet român are ceva şanse să primească o bursă de scris în Germania şi aproape nici una la el în ţară, atunci putem vorbi într-adevăr de o «deosebire de receptare»“.

şi articolul continuă în Observator cultural