Despre doua feluri de critici

bad-poetry-day-wristband-747390Am primit un link la un blog unde ieri era luata la suturi povestea cu poezie. puterea
Incepusem sa imi fac probleme ca am facut filmul degeaba si ca e timpul sa ma multumesc cu ce s-a intamplat cu el pana acum. Nu ma asteptam ca la aproape doi ani de la filmare sa mai intereseze pe cineva atat de mult sa se raporteze la ce se intampla in film. De obicei lecturile de poezie te lasa cu o oarecare frustrare pentru ca nu prea indrazneste nimeni sa spuna ca nu i-a placut, in principiu pentru ca se teme de ridicol aproape la fel de mult ca si cel care se abtine sa spuna de ce i-a placut.

Cand eram mai mic eram un fan al nemultumitilor. Orice protestatar ma impresiona intr-un fel ciudat si, brusc, parca persoana lui capata consistenta pentru mine. Intre timp m-am mai plictisit, mai ales ca am prins si vreo cativa nemultumiti care isi dau cu stangul in dreptul atunci cand incearca sa isi traduca nemultumirea in rationamente.
In cazul de fata, insa, lucrurile stau inca si mai nuantat decat par.
Distanta de la o critica de gust la una trasa de par ca sa para argumentata face toata treaba, iar aici suntem chiar in prima situatie, cea mai vie dintre toate judecatile posibile. Niciun moment nu o sa cred ca poezia buna trebuie sa fie acelasi lucru pentru toata lumea. Fiecare are publicul lui si lucrul acesta de obicei se uita. Nu exista poezie „in general”, la fel cum nu exista ciocolata „in general”.

In ciuda aparentelor, e una dintre criticile cele mai de bun simt pe care le-am primit vreodata. Din pacate nu am ce sa-mi insusesc din ea pentru ca e o judecata de gust. Dar fata de gargara repetitiva cu care ma bazaie reprezentantii gandirii securiste (gen Daniel Cristea Enache) in campaniile lor sinecuriste, o asemenea judecata de gust asumata ca atare este muzica pentru urechile mele (ma rog, daca tot ma intereseaza poezia, n-am cum sa citesc fara sa am urechi pe retina). Pe de o parte ai oameni care isi spun parerea ca pe o parere, pe de alta, un disperat care e gata sa te ameninte cu moartea daca nu repeti dupa el. Si n-am cum sa-mi retin satisfactia de a gasi ca poezia ajunge la oameni vii, o specie complet diferita de inchipuiti.

Si am ajuns la final unde e cazul sa imi calmez entuziasmele pornite din intelegerea pe care o dau povestii mele: poezia care nu trezeste o reactie (fie si negativa), e proza de adormit copiii.

14 comentarii la „Despre doua feluri de critici”

  1. voroncas şi părerile sale te preocupă acuma… de parcă n-ai şti că orice formă de viaţă îşi poate face blog pentru a mânca niţel căcat pe internet

  2. formele de viata sunt foarte importante pt mine care sunt convins ca exista viata dincolo de slujbasii diferitelor agentii de pompe funebre :))

  3. ziceam sa iti dea camera pentru ca sunt sigur ca ai si tu poeti pe care vrei sa-i dai „la lume”.
    In plus sunt sigur ca te-ai descurca destul de bine sa arati lumii daca o ia de nevasta la sfarsit.

  4. :))) destul de corectă bănuiala că i-aş da la lume. să se bucure şi ea! asta dacă aş avea. dar n-am. cred că reiese oricum din entuziasmul meu tardiv că sunt total desprinsă de aceste cercuri selecte.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.