Şi vorbe în care nu este nevoie să găseşti ceva

Pentru că te găsesc ele şi formulează cu sufletul

tău ca atunci când

Tălpile intră în pâsla plăcută împaturitată

pe jumătate pentru tine aerul intră în

Povestea zilei tale transformă totul într-o viaţă

care nu mai este

experienţă

e

numai stare

persistentă

Când nu eşti obişnuit totul doare

Asta ar putea să îţi spună orice nou născut dacă

nu l-ar durea sunetele pe limbă

Şi deasupra fiecărei vorbe nu atât sunet cât

Obişnuinţa de care ai putea să te temi dar

Deja o consideri o parte din tine partea ta

pe care o păstrezi comună cu ceilalţi şi aşa esti

aproape de fiecare clipă a vieţii lumii

Cerul din Delft se desfăşoară deasupra ta într-o

noapte care sunt toţi ceilalţi străbătuţi de luminile

unui singur cuvânt

(corpuri romanesti, 2005)