Tânără poeta din România īntre primii 3 candidați la premiul Pen World New Voices

Aşa cum anunțam pe poetic.ro, o poetă din România care încă nu a publicat un volum personal intrase între nominalizații PEN Club Internațional. La jumătatea acestei luni, un poem al Amaliei Cernat a câştigat şi Marele Premiul Licart 2014, rezervat liceenilor. Anul trecut, poeme din seria nominalizată de Pen Club au fost premiate atât la festivalul Licart cât și la Târgoviște la Zilele Constantin Virgil Bănescu. Mai jos puteți găsi link-uri la textele nominalizate, Amalia Cernat fiind singura nominalizată dintre cei trei care a participat cu poezie.
Preşedintele Pen Romania anunță într-un comunicat accederea poemelor selectate din România pe lista scurtă a premiului:
“tinara poeta Amalia Cernat, selectata de PEN Romania pentru concursul New Voices 2014 al PEN International, a ramas si pe lista scurta de 3 nominalizati, dintre care se va alege castigatorul la Congresul PEN de la Bishkek, Kirghizstan, pe data de 1 octombrie 2014.

Aveti mai jos anuntul respectiv in franceza, engleza si spaniola.
Sa-i uram succes foarte tinerei si talentate poete romance !”

Magda Carneci

Subject: PEN International/New Voices Award: Shortlist

PEN International/New Voices Award: Shortlist

**

*Finalistes du prix PEN International/Nouvelles Voix 2014*

Voici les trois meilleurs textes choisis par notre jury. Nous voulons remercier tous les candidats qui ont participé, les Centres PEN qui les ont proposés et les cinq membres du jury pour le travail qu’ils ont investi dans leur tâche.

Félicitations à *Kasim Bazil, Marina Babanskaya *et *Amalia Cernat*; l’écrivain primé recevra un prix de 1000 $USD
Le prix sera remis par Andrei Kourkov le 1er Octobre, au 80ème Congrès de PEN International à  Bichkek, Kirghizistan .

*Shortlist for PEN International/New Voices Award 2014 announced*

Below are the top three texts selected by our panel of distinguished experts. We would like to thank all the candidates who entered the competition, the PEN Centres who nominated them and the panel of five judges for all their hard work.

Congratulations to *Kasim Bazil, Marina Babanskaya *and *Amalia Cernat*; the winner will receive a prize of $1000USD

The award will be presented by Andrei Kurkov on October 1 during the 80th PEN International Congress in Bishkek, Kyrgyzstan.

*Finalistas del concurso PEN Internacional/Nuevas Voces 2014*

Abajo encontrarán la lista de los tres mejores relatos seleccionados por nuestro jurado de expertos. Nos gustaría agradecer a todos los participantes por sus esfuerzos, así como a los distintos Centros PEN que los nominaron y a los cinco miembros del jurado.

Felicitaciones a *Kasim Bazil, Marina Babanskaya *e *Amalia Cernat*; el escritor ganador recibirá un premio de 1.000 $USD

El premio será entregado por Andrei Kurkov el 1 de octubre durante el 80 Congreso de PEN Internacional, que tendrá lugar en Biskek, Kirguistán.

————————————————————————

/‘The New Voices Award proves that secretly, deftly, in spite of everything, we continue to survive as a word-making species. The stories and poems received from all over the world are proof of the extraordinary resilience of the literary imagination./’
*Alberto Manguel, 2014 New Voices judge*
JUDGES: Xi Chuan, Kiran Desai, Alberto Manguel, Alexandre Postel,
Kamila Shamsie

SHORTLIST:

The Fabulous Five’ by Kasim Bazil (Central Asian PEN). Translated by Andrew Wachtel.

The Frogs’ Chorus’ by Marina Babanskaya (St Petersburg PEN Chapter). Translated by Arch Tait.

Vankila, and other poems’ by Amalia Cernat (Romanian PEN). Translated by George Mihăiţă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: