​Participând în tabăra LicArt a acestui an, am reuşit să-mi schimb total percepţia asupra poeziei contemporane şi să descopăr de ce majoritatea populaţiei o consideră ca fiind „moartă”. Mă amuz copios gândindu-mă că urmăream acelaşi fir de gândire întocmai ca cei care nu-l ştiu decât pe Cărtărescu şi-i consideră pe restul ca fiind nişte „rebuturi”, nicidecum poeţi. (exagerez)
​Poezia contemporană e copilul care stă singur în ultima bancă şi nu se bagă în seamă cu nimeni din întreaga clasă. Majoritatea încearcă să-l abordeze şi să poarte o conversaţie cu el, dar acesta nu reuşeşte decât să-i sperie şi să-i indepărteze din ce în ce mai mult. De ce? Poezia e prea underground pentru majoritatea oamenilor. După ce ţi-au fost îndesate pe gât motivul lunii şi cel al naturii în şcoală, e destul de greu să „înţelegi”, de exemplu, câinele îngheţat al lui Teodor Dună.
​Se poate întâmpla ca unii să treacă peste inconvenient şi să înceapă a savura poezia contemporană, or ea să rămână tot „moartă” (cum a fost cazul meu.) Acest lucru se întâmplă datorită caracterului underground, la suprafaţă nefiind nimic care să-ţi dea impresia că poezia contemporană este, într-adevăr, vie – „poeto-sfera” e mult prea greu de accesat. Acest lucru s-ar rezolva dacă s-ar discuta poezie, dar nu poţi găsi, pur şi simplu, o persoană cu care să vorbeşti despre poezie ca şi cum ai vorbi despre muzică, iar evenimentele unde poţi face acest lucru, şi unde poţi intra în contact cu sferă poetică, sunt, la prima vedere, greu accesibile, rare sau necunoscute.
​Totuşi, o dată cu participarea la un astfel de eveniment, reuşeşti să intri în „poeto-sfera”, chiar dacă o faci cu vârful piciorului. Astfel, toate acele evenimente la care ţi se păreau „imposibile”, sau nu le cunoşteai, devin tangibile. Poezia contemporană capătă viaţă.
​Asta s-a întâmplat şi cu mine. Participarea la LicArt a reprezentat intrarea mea în „poeto-sferă” şi m-a făcut să realizez că am fost unul dintre cei care omoară poezia contemporană tratând-o ca fiind „moartă”. Pentru a păstra vie poezia contemporană, trebuie să ne oprim din a ne lamenta, să ne apucăm de căutat părţile vii (cum ar fi LicArt, FILIT, ARTmaniere poetice, Poezia e la Bistriţă ş.a.m.d.) şi să nutrim altele noi organizând ateliere, cenacluri, sesiuni de lectură şi festivaluri.​În sfârşit, le mulţumesc lui Răzvan, Radu, organizatorilor de la LicArt şi tuturor participanţilor. Voi mi-aţi arătat, prin felul vostru de a fi, că poezia contemporană nu este moartă.

de Bogdan-Constantin Enache
Col. Naţ. Mihail Sadoveanu, Paşcani